“Încă câțiva metri” - îmi spusei, în timp ce eram urmărit de cel mai teribil monstru văzut pe Pământ. Bestia începuse să prindă viteză tot mai mare în acea cursă care nu se mai termina. Era deja foarte aproape, când, cu sufletul la gură mă lansai, într-un salt extrem de periculos, în spatele fotoliului întâlnit în drum, fiind conștient de riscurile acestui act. Fiara se opri, frânând brusc. Răcni scurt și, dându-și seama că-mi pierduse urma, se întoarse, părăsind locul.
Rămasei pentru un timp nemișcat. Nu mai percepeam de-acum prezenta sa, așa că mă ridicai. Făcându-mi drum printre rufe si alte lucruri aruncate ici și colo, traversai tunelul pe care mi-l deschideam, ajungând la o cameră semiascunsă. Dusei mâna spre clanță și, încet încet, deschisei ușa... Intrai in bezna deloc primitoare și anevoie găsii întrerupătorul. Un candelabru vechi, susținut zdravăn de un fir scurt, dar robust, se clătina deasupra capului meu, luminând lejer dezolanta cameră. Lucioase pânze de păianjen, elastice și lipicioase, se întindeau deasupra unor cutii voluminoase, îngrămădite unele peste altele. Dintr-un mic sertar, controlat cu atenție, extrasei un pistol. Cu apă. Și, imediat după acesta, o pușcă automată cu jeturi puternice (de pură apă...).

- Lip, lip, lip... - un abia perceptibil lipăit fu depistat de urechile mele delicate. Încărcai în fugă arma, îndreptând-o înspre ușa care, deschizându-se larg, lasă să se vadă o mică mogâldeață cu trasături familiare...
Surioara mea mă privea rânjind, înaintând amenințător înspre mine...




aprilie 1999








L’INSEGUIMENTO



-Ancora pochi metri! –mi dissi, mentre ero rincorso dal mostro più terribile della terra. La bestia cominciava a prendere velocità in quella sfrenata corsa. Era vicinissima a me quando, con il fiato in gola, mi lanciai in volo, pur essendo a conoscenza dei rischi che correvo. La belva si fermò, frenando bruscamente. Grugni per un attimo, poi, riconoscendo che aveva perso le mie tracce, se n’andò. Rimasi immobile. Non avvertivo più la sua presenza, quindi mi alzai da terra. Facendomi strada tra coperte e panni sporchi arrivai attraverso quel tunnel ad una camera semi nascosta, portai la mano alla maniglia e, piano, aprii la porta... Entrai nel buio ignoto e trovai a malapena l’interruttore. Una vecchia lampadina, sorretta saldamente da un piccolo ma robusto filo, dondolava sopra la mia testa, illuminando leggermente lo squallido stanzino. Ragnatele luccicanti, elastiche ed appiccicose, si stendevano sopra grossi scatoloni accatastati uno sopra l’altro. Da un piccolo cassetto, controllato attentamente, tirai fuori lentamente una pistola ad acqua e, subito dopo, un potente fucile ad elevati schizzi...
–Clap, clap, clap... –uno scalpitio di piedi fu smascherato dai miei delicati orecchi...
Caricai velocemente il fucile, indirizzandolo verso la porta che, spalancandosi davanti a me, lasciò penetrare una piccola sagoma dalle sembianze famigliare. La mia sorellina mi guardava ringhiante, avanzando minacciosamente verso di me...