Da, e posibil să fi trăit, în ultimul timp, o puternică dramă interioară.Noaptea-crochiuri hâde după manechinul disproportionat, femeia cenușie fără mâini, numărul 80 la inventar.Apoi un cșmar rapid, coșmar cu tine, coșmarul vieții mele.Dimineața caut disperat prin cutiuțe tot felul de sunete în diez și ceea ce mi se părea atât de clar în vis.Soarele apasă praful, savurez un cocktail de violet și plictis.Nu i-am prevăzut caracterul demoniac.Mi-e greu din cauza genunchilor.Încep să întrevăd trăsăturile unui surâs sarcastic.Am adăugat mai mult zahăr.O mare tristețe.Simțeam nevoia să povestesc acreala de dimineață dar am plecat pretextând că eu vorbesc într-un limbaj absurd, în fond un limbaj cifrat.M-am tot gândit la ceea ce aflasem...În yilele următoare am rătăcit dintr-o parte în alta printr-un cartier necunoscut, știi tu care, cel prin care nu voi mai rătăci.Amănuntele dispar, mușchii faciali s-au atrofiat, isteria s-a dovedit a fi de fapt albă, au urmat ceva urlete parcă, asta e tot ce îmi amintesc, jur, sunt torturat de apatie și toropeală, cineva le pune pe ascuns în aperitive și în vinul de Porto, e atât de mult praf în cameră și nu sper să-mi amintesc culoarea biroului, fie din cauza împrejurărilor fie din tulburare, nu știu, mașinațiunile fumului mă împiedică să judec cu claritate.Nu înseamnă că nu accept ceea ce nu poate fi decât o perversitate a spiritului, dimpotrivă, pe zi ce trece strecor un pic de frivolitate în artă, îmi reproșey apoi nerușinarea savurându-mi penitența.
Încerc și eu de fapt, acea groază pe care o trăim doar în realitate.
Odată inițiat nimic nu mă poate opri.