Titu Maiorescu între conservatorism și liberalism


Scopul acestei lucrări este acela de a analiza și scoate în evidență o anumită caracteristică a comportamentului politic maiorescian. În genere, când se discută de apartenența politică a lui Maiorescu, oricine este înclinat să spună că a fost conservator. A fost înscris în partidul conservator și, în acest partid, a rămas până la sfârșitul vieții. Totuși, se pot găsi destule elemente care să direcționeze spre ideea că Maiorescu nu a fost conservator sută la sută, că mereu a avut o atitudine liberală și, în ciuda faptului că nu s-a înscris în alt partid, opțiunile lui au rămas mereu deschise și altor ideologii decât aceea a partidului conservator. Acesta va fi și miza acestei lucrări - de a detecta momentele acestei pendulări - între conservatorism și liberalism. Momente care nu privesc doar atitudinile care le-a luat în cadrul vieții politice, ci și momente din cadrul trăirii intime, personale - redate de jurnalul său intim.
Cel mai mare exeget al lui Maiorescu, la sfârșitul monografiei sale despre critic, își pune o întrebare grea care, atrage după sine un răspuns radical - un răspuns care nu vizează doar această instabilitate și nesiguranță politică ci, însăși noțiunea de om politic: "fost-a Maiorescu un adevărat om politic? ". "Privind noțiunea omului politic în esență și absolutul ei, răspunsul e: nu" . Lovinescu este de părere că deși a ocupat funcții politice de mare importanță și a participat în viața politică românească aproximativ 45 de ani, lui Maiorescu i-a lipsit temperamentul, pasiunea și ambiția politică.

La 29 ianuarie 1873, într-o scrisoare adresată Prințului Dimitrie Ghica, Maiorescu își anunța opțiunea politică de care se va agăța toată viața: "...și, pentru că e vorba de partidul conservator, este de datoria mea să vă spun, Prințe, că îi aparțin și îi voi aparține totdeauna". Și totuși, Maiorescu dă de înțeles că opțiunile îi rămân deschise: "Numai că eu nu identific partidul conservator cu dl. Costaforu, nici cu juna dreaptă, atâta timp, cel puțin, cât acesta nu-și schimbă atitudinea."




O importanță deosebită pentru formarea omului politic Maiorescu au avut-o evenimentele de care s-a legat abdicarea domnitorului Cuza. Zigu Ornea este de părere că aceste evenimente au marcat debutul lui Maiorescu ca om politic.
Maiorescu a pus la îndoială legitimitatea înlăturării lui Cuza de la putere - accentuând, mai târziu în a sa Istorie contemporană a României, Domnitorul oricum intenționa să abdice foarte curând. În plus, de răsturnarea lui Cuza aveau să se lege probleme mult mai grave pentru scena politică românească, "complicații foarte mari interne și externe". Interne, apariția "fracțiunii libere și independente", formată din ardeleni și moldoveni exclusiviști, externe, pentru că, fracționiștii au impus votarea articolului 7 în forma lui restrictivă - necreștinii nu puteau obține cetățenia română. Ori acest lucru, va aduce țării mari complicații internaționale.
Pe de o parte, n-a fost de acord cu înlăturarea de la putere a lui Cuza, înlăturare care i s-a părut nedreaptă și nelegitimă, deși era necesară. Deși nu avea motive de a-l simpatiza prea tare pe Cuza, numindu-l ironic "micul Caracalla", deși avea ca și mulți alții opinii negative despre camarila din jurul lui Cuza, deși în perioada procesului nu s-a bucurat de sprijinul domnitorului , totuși, Maiorescu a condamnat răsturnarea de la putere a lui Cuza. Avem pe de o parte, o poziție conservatoare - prin faptul că a condamnat nerespectarea legii, pe de altă parte, o poziție liberală - prin faptul că a realizat necesitatea venirii la conducere a unui principe străin, o poziție care este cu atât mai liberală, cu cât nu mai exista un astfel de precedent în istoria politică a României.