agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-06-12 | [This text should be read in romana] |
Ploaia tinea de trei zile. In zori incepuse sa cada
lapovita. Vantul batea in rafale, spulberand in toate partile frunzele umede si zdrentuite, adunate pe langa garduri. Femeia tremura in hainele ei subtirele. Plecase de dimineata sa-si gaseasca de lucru, de multe saptamani cauta. Era greu. Ea nu avea decat cele opt clase obligatorii si peste tot i se cerea scoala. N-avusese cum sa faca mai multe, la ea in sat, intr-o vagauna de munte, erau suficiente atatea. Viata o purtase nebuna pe unde nici cu gandul nu gandise. Se maritase cu un miner si ajunsese, nici ea nu stia cum, in Bucuresti. Minerul se lasase de minerit, ajunsese la CFR, ajunsese somer, ajunsese betiv.... si murise tanar, lasand-o singura cu trei copii mici. Raducu avea zece ani. Era galben si sfrijit, dar in el isi punea baza. Avea judecata de om mare, dar puterile-i erau prea slabe pentru cat de mult ar fi vrut el sa faca. Doinita implinise opt ani. In ochii ei de copil se citea tot timpul o spaima neinteleasa, pe fetisoara ei trista incepusera sa se sape deja cute fine. Mai era Marinus...La cei trei ani ai lui vazuse atat de des lacrimi prelingandu-se pe fata mamei, incat mintea lui de prunc nu si-o mai putea infatisa in alt chip. Cand nu le avea pe fata, baietelul arata cu degetelul catre ochii ei..." Apa, mama, apa..." Traiau greu, de azi pe maine. Lucrase o vreme la o spalatorie, castigase ceva bani, se descurca. Macar paine aveau intotdeauna. Cu hainutele si ghetele copiilor era mai greu, purtau unii de la altii, vara umblau desculti...Nu-i vedea nimeni, caci locuiau intr-o casa darapanata, cu o curte mare, plina de tufe si balarii, in Soseaua Chitilei. Proprietarul murise, nimeni nu revendicase mostenirea. Chirie nu mai platea, nu mai avea cui. Apoi o dadusera afara de la slujba...multi isi pierdeau locurile de munca in vremurile acestea. Plansese, se rugase, le amintise situatia ei disperata, in zadar...Acum cauta de lucru. Cauta de mult timp, nimeni nu o voia. " Ce sa fac cu tine, amarato, nu vezi ce slaba esti?" ii spusese patronul unei berarii. Ii mai ajuta pe tarani in piata, mai capata legume. Le facea copiilor cate-o ciorba. Dar n-ajungea, n-ajungea. Copiii erau cuminti, erau ascultatori, nu se plangeau. Le vedea doar privirile triste. Seara, cand se intorcea, speranta licarea o clipa in ele: " Ai gasit de lucru, mama?" Femeia dadea doar din cap. Nu gasise. Scotea cateva cornuri rupte si uscate, capatate de la un centru de paine - vanzatoarea le-ar fi aruncat altfel - si cateva legume. " Bo'boane" cerea Marinus. " N-are mama acum, maine, puiule!" Copiii slabeau, era o minune ca erau sanatosi, i se rupea sufletul de mila lor. Raducu incepuse sa se duca pe la vecini sa-i intrebe daca nu poate sa le munceasca cate ceva. Il puneau la sapat, era toamna, mai erau gradini de ingrijit. Baiatul se opintea din toate puterile, era cumplit de greu pentru el, dar nu se dadea batut si seara venea cu 10 000 de lei acasa, din care cumparau paine. Cat fusese vara mancasera fiertura de corcoduse, aveau un pom batran in curte, daduse Domnul de se facusera o gramada de fructe... Acum Fanica plecase cu noaptea in cap catre centru. Ii spusese o vecina ca s-ar cauta o femeie de serviciu la o crasma pe la Hala Traian...Doamne, dac-ar capata slujba! Dac-ar capata-o! Ar trece si ea iarna, le-ar da de mancare la copii...Baiatul ar merge la scoala...Si fata... Era tare frig, dar nu simtea frigul. Mergea inainte, impinsa de disperare. Nu vedea in fata ochilor decat cele trei fetisoare infometate de acasa. Stia ca ar fi fost in stare sa moara pentru ei, dar nu asta trebuia sa faca, voia sa traiasca, sa munceasca din rasputeri. Daca ar fi avut unde, daca ar fi gasit unde. Simtea crescand in fiinta ei o forta uriasa. Stia ca e in stare sa mute muntii din loc, numai sa aiba unde... Localul era la strada, il gasi usor. O cladire veche, renovata, pusa la punct. Usa larg deschisa. In usa un barbat inalt, voinic, aproape gras, cu mainile in solduri. Avea privirea tulbure, parul in neoranduiala. - Buna dimineata, domnu' ...Vreau sa va intreb ceva, daca nu va suparati... Omul intoarse catre ea o privire rea. Era nervos. Avea o multime de treburi si nevasta se gasise tocmai acum sa plece in statiune. Avea o nevasta tanara, o iubea ca un nebun, ii facea toate poftele. Plecase. se vaitase ca o doare ficatul, doctorul ii recomandase o cura de ape minerale. Trecuse deja o luna, ii simtea cumplit lipsa. Il innebunea imaginea ei, cu parul negru, revarsat pe spate, in patul lor din dormitor. Toata noaptea bause. Vreo doi-trei prieteni, vreo doi-trei musterii. Amestecase bauturile, nu mai stiuse de el. Se sculase mahmur. Dorul de nevasta tot acolo. - Va rog, domnu'...n-aveti nevoie de o femeie de serviciu? Pot sa fac de toate...Am trei copii si... - N-am nevoie, du-te d-aci! Si barbatul se intoarse sa intre in casa. Ea se repezi si-l prinse cu amandoua mainile de brat. - Va rog, mi s-a spus ca e un loc de femeie de serviciu aici, am trei copii si n-am de lucru...Va rog, domnu'... Vocea rugatoare a femeii il opri o clipa, o cerceta de sus pana jos. Era marunta si slaba, prost imbracata. O fata fara culoare, ridata...Ochii insa, albastri, mari, doeosebit de frumosi, il hipnotizara. Ramase nehotarat in loc, cu privirea prinsa in privirea ei. Si nevasta lui avea ochii albastri...si o dorea atat de mult. - Hmmm, nu stiu...poate te-as angaja... - Angajati-ma, va rog, fac orice, puneti-ma la orice! Privirea barbatului se lasa in jos, ii cerceta insistent soldurile, picioarele. - Uite, daca te angajez...trebuie sa dai si tu ceva...Sa-mi multumesti...Ca eu pot sa angajez pe oricine, femei mai in putere ca tine, care sa faca treaba. Intelese. Obrajii i se colorara violent, revolta si rusinea o innecau. Se reculese insa repede. Stia ce avea de facut. Acasa erau copiii ei care-o asteptau. - Bine, domnu'... Barbatul ii arata intrarea cu mana. o duse intr-o debara, langa bucatarie, si o poseda salbatic, cu gandul la nevasta care-i lipsea, nestapanit, cu mintea tulburata inca de aburii alcoolului. La sfarsit, incheindu-se la pantaloni, ii zise: - Ia si tu o matura si fa curat pe-aici... Ramase sa munceasca acolo. Facea de toate, nu statea o clipa, din zori si pana in noapte. Dupa ce i se intorsese nevasta din statiune, patronul o ignorase cu totul. Ii platea totusi salariul, nu cine stie ce, dar putea sa se descurce, copiii aveau ce manca si se puteau duce la scoala. La putin timp dupa aceea stiu ca ramasese gravida. Planse nopti in sir de ciuda si amaraciune. Isi spunea cu deznadejde ca Dumnezeu voia s-o pedepseasca, dar nu-si descoperea vina. Al patrulea...cand nu stia cum sa-i creasca nici pe ceilalti trei. Si rusina, un copil fara tata, un copil din flori... Cand il simti miscandu-se in pantecul ei, se linisti. Incepu sa-i fie drag. Le spuse copiilor ei de micutul ce avea sa vina si ei se bucurara. "Bebe mic, fratior!...Eu o sa-l tin in brate! Ba eu!" Si Marinus intelese: "Bebe..." , spunea. In primavara patronul o dadu afara. - Te-ai puturosit, te-ai ingrasat, n-am ce-ti face! Nu ramasera pe drumuri. O familie de oameni buni afla de ei si un blid de mancare gasira oricand in casa lor. Nascu un baiat. Era sanatos si avea ochii albastri ca ai mamei lui. Femeia isi gasi in trupul firav destula forta sa-l creasca si pe el. Capata o slujba la o scoala, femeie de serviciu. Cand baietelul, Mihaita, facu doi ani, il lua de manuta si-l duse sa-i spuna tatalui lui ca exista si el pe lume. Ii deschise chiar patronul: - Ce vrei, n-am sa-ti dau de lucru, am femeie la munca. - Am venit cu Mihaita...el... - Ai mai facut unul, la ce ti-a mai trebuit unul fa, n-aveai destui? - El e copilul dumitale, domnu Teodoru... Barbatul incremeni. - Ce-ai spus, fa? - El e Mihaita, e baiatul dumitale, ti l-am adus sa-l vezi. Fata omului se facu rosie, ochii i se bulbucara, venele i se umflara la tample. - Pleaca fa de aici cu minciunile tale! Fire-ai a dracului de stoalfa...Ti-am dat o paine si acum vii la mine sa ma santajezi! Pleaca pana nu-ti rup sira spinarii...Huooo, tiganca dracului! Te rup in bataie... Barbatul se apleca, lua de jos un pietroi colturos si-l repezi spre femeie. Aceasta vazu primejdia, feri copilul si primi in umar lovitura ucigatoare. Speriat de tipete, Mihaita incepu sa planga. Cu umarul zdrobit, cu ochii arzand, strangand copilul in brate, femeia pleca in fuga. - Hai, Mihaita, hai cu mama! El mai planse o vreme cu suspine, se molcomi apoi si adormi in bratele calde care-l duceau acasa. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy