“Ce va face pe voi oamenii sa fiti buni sau rai?” auzi dintr-o data o voce in cap. “Unde se afla ceea ce voi numiti suflet?” continua vocea.
“Ce cosmar!” isi spuse el. “Trebuie sa ma trezesc! Dar daca-mi dau seama ca visez, nu… nu se poate. Probabil ca… ce se intampla cu mine?”
“Nu se intampla nimic cu tine!” continua vocea.
“Am innebunit?”
“Nici pe departe! Esti mai viu decat ai fost sau vei fi vreodata!”
Totul fu inundat de o lumina puternica, alba care il orbea si-l facu sa-si inchida rapid ochii. Incerca sa se uite printre gene, dar era imposibil. I se paru ca aude fosnete in jurul lui si parca mii de ganduri ii invadau creierii. Avea o senzatie ciudata de frig si caldura in acelasi timp, iar pielea, desi rece ca ghiata incepu sa-i transpire. Imediat se gandi ca trebuie sa fie dezbracat si pus pe un fel de masa sau pat pe care nu-l simtea sub el. Sau poate plutea. Dar asta era prea imposibil.
“Cum adica prea imposibil?” intreba alta voce in capul lui. Instinctiv dadu sa raspunda ceva dar capul ii vuia de prea multe ganduri si nu putu scoate decat un mormait neinteligibil.
Incerca sa se calmeze si sa-si elibereze mintea apoi isi aminti din nou ca ar fi putut fi dezbracat. Imediat i se facu rusine caci avea impresia ca sala era plina si toti il priveau.
“Cine sunteti?” se gandi el, sperand intr-un fel sa nu primeasca raspuns. Si nu primi, dar un val de ganduri trecu din nou prin capul lui ametindu-l de tot. Probabil acesta era raspunsul de fapt. Vru sa-si aminteasca cine era el, dar degeaba. Incepu sa spuna un fel de rugaciune improvizata si din nou auzi o voce dar care nu i se adresa lui.
“Ce face?”
“Se roaga!”
“Si ce inseamna asta?”
“Nu stiu! Parca ar vorbi cu cineva!”
Dintr-o data nu-si mai simti corpul iar creierul nu mai functiona cum trebuie.
“Poate incearca sa ia legatura cu altii ca el.” Spuse o alta voce putin alarmata.
“Nu trebuie sa permitem una ca asta! Cine stie cati or sa vina pe urma, si daca nu facem fata? Ai vazut de ce sunt in stare?! Nici macar ei nu-si dau seama!” continua alta voce pe un ton ferm.
“Trebuie sa aflam cum functioneaza, unde se afla sufletul si…” dar nu termina propozitia.
“Cine sunteti?” intreba iar el. “Cum ati intrat in capul meu?” Se facu liniste. “Poate au plecat.” Se gandi. “Atunci de ce nu ma trezesc sau sa incerc sa fac ceva? Cine stie ce mi-au facut!” Ar fi vrut sa deschida ochii dar ii era frica de ceea ce ar putea sa vada. Isi facu totusi curaj si se uita putin printre gene. Totul era neclar si confuz, dar odata ce se asigura ca nu era nimeni acolo si lumina nu-l mai orbeste, deschise ochii. Se uita ingrozit spre tavan sau zona unde ar fi trebuit sa fie acesta. Dar locul in care se afla, luminat puternic nu parea sa aiba tavan, pereti sau pardosea. Mintea ii era limpede si nu mai avea decat un singur gand: sa scape. Probabil toti ceilalti plecasera. Incerca sa se miste dar membrele nu-l mai ascultau. “Cum adica nu-l asculta?” auzi iar o voce in cap iar ecoul parca se lovea de peretii craniului ranindu-i timpanele. Ignora senzatia pe care o avea precum si vocea. Ii era ingrozitor de frica dar nu-l durea stomacul din cauza asta, cum se intampla de obicei. In schimb i se paru ca-l gadila ceva pe abdomen. Se uita in directia aceea si ramase stupefiat sa-si vada maruntaiele scoase afara, ca si majoritatea organelor. Nu era pic de sange.
Asista neputincios la propria lui autopsie privind cum fara sa-l atinga nimeni, pieptul se desface si iese incet batand inima lui. Spera sa lesine dar niciodata nu a avut mintea mai clara ca acum.
“Se zice ca in inima se afla sufletul.” Spuse o voce.
“Ba nu, eu i-am auzit spunand ca sufletul se afla in stomac.” Spuse alta.
“Eu cred totusi ca e in creier.” Spuse o a treia voce in timp ce omul isi simti creierul scos din adapostul oaselor craniene cu ochi cu tot si plutind in deriva pe deasupra celorlalte organe alaturi de inima si stomac.
“Cum de mai traiesc inca?” se intreba el in timp ce ochii priveau neputinciosi bietul lui corp odata foarte apreciat de multe femeii.
“Aveti mila!” gandi el “Ce v-am facut eu voua?”
“Ce ne-ai facut?” intreba o voce “Probabil ne gasesti cruzi si rai!”
“Dar nu suntem asa!” spuse alta voce.
“Suntem curiosi! Ce este mila?”
“Mila?” gandi dezorientat omul “Nu stiu ce este mila!”
“Si noi de unde vrei sa stim? Voi oamenii, ati avut mila de semenii nostri?” Inchieie vocea discutia si odata cu aceasta se stinsera toate luminiile din jurul si sufletul lui.