Se intindea lung in fata. Sau se intinde in spate. De ceva timp am impresia ca merg in cerc. In cazul asta nu conteaza daca merg sau cat de repede merg ci conteaza sa stiu unde sa ma opresc.
-Unde vrei sa ajungi?
-La tine!
-Sau la tine?
-Sau la tine...sau la mine...sau la tine...se aude din multime. Sunt peste tot in spatele meu. Majoritatea imi seamana dar i-am parasit si am continuat drumul. De fiecare data.
Parca ma vad de partea cealalta a campului de trandafiri. Mergeam incet si ma gandeam de unde este atat de mult rosu in jurul meu. Atunci nu stiam ce sunt trandafirii. Acum am aflat. Dar mai departe o sa uit din nou. Trandafirii sunt un simbol. Sar de pe drum sa-l caut. Si el a sarit dupa mine, dar inainte sa ne intalnim sunt intepat de trandafiri si respins la loc in drum. Trandafirii sunt rosii, iar eu sunt palid, asa ca ma opresc o perioada sa-mi trag rasuflarea si sa-i admir. Sunt multi. Prea multi. Nu pot sa-i aleg pe toti, trebuie sa ma opresc asupra unuia. Dar acela parca nu ma vrea, imi spune ca eu sunt o iluzie. Dar eu sunt un vis, pe care il urmaresc. Si totusi el se departeaza. Oare nu vrea sa ajunga la mine? Se compara efortul de a ajunge la mine cu truda de a rataci zadarnic? Vad tot, dar refuz sa inteleg. Si mie mi-e frica, o sa las pe altul sa ma aleaga.
-Alege tu!
-Eu sunt visul si eu nu aleg. Eu sunt ales.
-Si te-a ales cineva?
-Mai multe iluzii. Acum te astept.
-Pe mine?
-Poate. Doresti sa fii cel real?
-Doresc, dar nu inteleg ce-mi spui.
-Cuvantul care exprima vointa e mai puternic decat ratiunea. Cand ma gasesti intelegi. Dar as vrea sa ramai.
Si totusi, am plecat. El s-a uitat dupa mine si eu m-am uitat dupa el. Am mers in urmele pasilor sai, dar acestea ieseau dintre trandafiri si le-am pierdut. Nici el nu se mai vede. Si am plecat din nou la drum. Si eu...si eu...si eu...