“Vreau sa intelegeti ca hartia asta pe care o aveti in fata voastra, nu este decat un mijloc si nu are valoare de sine statatoare. Nici macar daca e iscalita cu tot felul de cuvinte. Trebuie sa existe un mesaj pe care sa il transmiteti. Asta doriti in realitate, vreti ca parerea voastra sa fie cunoscuta. Asadar nu uitati: este doar un mijloc!”
Poate ca intr-o alta zi ar fi fost alta poveste, dar astazi era aceasta: Valoarea scrisului si intr-un final valoarea noastra. Nu ca nu am mai fi discutat despre acest subiect de nenumarate ori, dar situatia se aseamana oarecum cu felul in care doi comentatori trateaza un act sportiv, sa zicem Formula 1: incep sa ne spuna ce s-a mai intamplat de la ultima “intalnire” si cand nu mai au ce sa spuna reiau diferite idei, probabil cele care le-au placut cel mai mult. Cam asa era si la noi.
Am iesit din camera calduroasa a colegiului si am ajuns afara in noaptea placuta a emisferei nordice. Ma perindam prin diverse locatii periferice ale orasului, cand deodata am simtit o nevoie morbida de a ma descarca de un oarecare surplus dinlauntrul meu. Am cautat din privire ceva ce ar fi putut fi de folos pentru necesitatiile mele, dar nu am reusit sa dibuiesc nimic ideal in bezna in care ma aflam. Atunci mi-am dat seama ca trebuia sa iau o masura drastica: langa un stand de ziare era un mic tufis, care servea acceptabil nevoilor mele. Trebuia sa ma degradez la nivelul unui animal, dar ce altceva puteam face? Treaba a fost rezolvata mai repede decat m-as fi asteptat. Repede si sigur. Chiar si curat. Mictionasem.
Ajuns acasa am fost cuprins de un frig…dar ce frig! Dintii mai ca nu incepura sa-mi dardie in gura, mainile mai ca nu mi se invinestisera si eu mai ca nu tremuram. In graba am cautat un ziar ca sa pot aprinde un foc, dar nicaieri nu era unul de gasit. Disperarea era pe cale sa puna stapanire pe mine, atunci cand mi-am dat seama ca exista o solutie; neortodoxa, mai ales pentru un om de seama mea, dar in cazuri aproape extreme, ca si acela, supravietuirea devenea o prioritate. Am scos repede din rucsac teancul de foi albe, scrise si nescrise, din care apoi am selectat cateva, care imi erau inutile, si le-am aruncat peste lemnele pe care le azvarlisem cu un oarecare numar de zile inainte in semineu, cand simtisem un zel… indescriptibil celuia care nu-l simte. Colile s-au aprins grabnic si eu m-am asezat turceste langa foc, frecandu-mi mainile pentru a produce fenomenul fizic cunoscut drept caldura. In acea zi i-am multumit lui Dumnezeu ca sunt scriitor.