Cuvinte si Aripi [feat. Briana]



Thanks to: Briana M., to my BMW, to M. Carey, and to Nantes Police City...

[feat. Briana]


[...]

I-am aruncat cheile de la casa in poala. I-am spus ca nu o sa ma mai intorc niciodata. De ce atat zgomot pentru nimic?
Niciodata nu am inselat-o, cu nimeni. Credeam ca gelozia are totusi limite, dar iata, ea imi demonstreaza ca nu e deloc asa.
O jumatate de viata s-a dus, o mai am pe cealalta neinceputa care ma asteapta cu bratele inchise... Unde voi pleca? Nu stiu, si cobor scarile, imi iau haina groasa din piele si cheile de la masina, apoi ies pe usa pentru ultima oara.
Tot ce am muncit pentru ca sa-mi construiesc casa, nu regret. Nu am nevoie de nimic. Voi avea totul din nou, daca nu la o bataie din palme , atunci la doua.
Intotdeauna am fost un descurcaret. Cand mi-am dorit ceva, am muncit, am alergat, am construit si am avut. Nu am de ce sa ma stresez gandindu-ma la asta acum, trebuie sa ma bine dispun repede si sa o uit pe iubita mea paranoica, care de patru luni de zile imi tot reproseaza ca eu ii sunt infidel.

Nu mai rezist, si stiu, totul pleaca de la cocaina pe care o trage ea dimineata inainte sa ma trezeasca, inainte sa facem dragoste ca doi nimfomani salbatici... Cata prostie! Am incercat sa o internez intr-o clinica dar m-am trezit cu ea acasa intr-o noapte cand, a evadat, iar eu in loc sa o conving ca trebuie sa se intoarca m-am lasat dus de vorbele ei:

- Clyde, am renuntat, crede-ma, iti promit ca de azi inainte va fi o alta viata!

si am crezut-o, pentru ca am vrut sa o cred, aveam nevoie de ea langa mine, aveam nevoie de ea acasa, seara cand veneam de la servici, aveam nevoie sa-mi sara in brate si sa ramana agata la gatul meu pana urcam sus in dorimtor si ne bateam cu pernele, ne dezbracam si ne imnveleam cu fulgi. Nu vroiam sa se intoarca la clinica. Cata prostie!!! Azi platesc pentru greselele mele. Nu e vina ei, e vina mea... Probabil daca o convingeam sa ramana sa termine tratamentul, acum nu ajungeam deloc in situatia asta...

Am lasat-o in casa, sunt hotarat sa plec si sa sterg tot din trecutul meu. Stiu ca nu va fi usor, dar voi reusi cu timpul.
Macar pot sa-mi iau masina, a doua iubire a mea, dar prima care nu m-a dezamagit niciodata... Mi-a fost intotdeauna aproape, in orice situatie, chiar si-acum cand ma simt atat de singur.

M-am dus la garaj, m-am urcat in masina, si am detasat amuleta primita cadou de la Briana care a stat tot timpul agatata de oglinda retro. Am aruncat-o jos, la fel si cateva produse cosmetice care imi umpleau torpedoul de cateva saptamani. Linie. Briana ramane cu casa, si cu gradina, iar eu cu masina. Contact.
Motorul mormaie trist, de parca masina ar simti ca asta e ultima oara cand plecam din acest garaj, din aceasta curte, din aceasta poveste de dragoste pe care am trait-o impreuna. Culoarea verde care se intindea pe capota, arata ca apa marii putin involburata... ma speria intr-un fel pentru ca nu o mai vazusem niciodata asa... sau poate era doar de la umbra?!?

Muschii piciorului meu se contracteaza involuntar. Tensiunea creste iar sangele mi se umfla in vene. Apas acceleratia puternic. Zgomotul pneurilor pe asflat a speriat pasarelele care veneau in fiecare dupa amiaza la noi in curte sa le hraneasca Briana. Zgomotul scrasnetului dintilor mei, a speriat Soarele; chiar cum am iesit din garaj, si parca am intrat direct intr-altul, fara sa vad deloc lumina stralucitoare a acestei primaveri bolnave.

Eh! Nu-i nimic, si ce daca va ploua, nu-mi pasa. Pornesc CD player-ul si mana mea alearga cu degetul intins sa programeze melodia mea preferata...

[Era o contareata americana, inalta, cu parul lung, cu sani mari, si cu o voce, superba... Era o melodie, lenta, cu cuvinte lungi, si artificii la chitara... Era melodia mea si a Brianei.]

Acceleratia era aproape apasata la maxim. Cautam sa ies pe autostrada sa pot parasi acest orasel cat mai repede. Dar la o mica intersectie in curba, un tip tinerel imi taie fata cu un Porsche 911 mai vechi... Reflex impecabil, si sistemul de frana isi manifesta capacitatile. Am fost brutal impins spre inainte de inertie, dar centura m-a infipt inapoi in scaun. Ok sefa, tu comanzi!!! i-am spus eu repede.
De sub scaunul din dreapta fata, vad o sticla de whisky cum sare si se loveste de portiera...
Wow, ce-i asta? O privesc, si imediat mi-aduc aminte de seara in care am fost invitati la niste prieteni, si cumparasem o sticla de whisky pe care a uitat-o Briana in masina.De-atunci a stat tot timpul sub scaun. Ha! Zambesc, si fara sa ma mai gandesc ce fac ma arunc asupra ei, o desfac si ma servesc ca un caucazian nordic ramas fara apa intr-un desert african... Ahhhhhhh!!! Si-mi strang obrajii din cauza tariei alcoolului. Mai trag o dusca, doua, pornesc masina si-i dau iar sa fuga. Acum intrasem pe autostrada si din pacate pentru pneurile mele noi, printre valurile de ploaie, tocmai zarisem un indicator care determina inceputul zonei de autostrada fara limita de viteza. Ha! Ha! Aici este frumos si ma infing cu talpa in acceleratie si ma proptesc in spatarul fotoliului ca sa apas cu toata puterea.
Motorul se umfla de cai putere si rage. Iubesc vocea lui. La fel cum o iubeam si pe cea a Brianei, si la fel pe cea a subconstiintei mele care acum ma intreba ce dracu fac cu sticla aia de whisky in mana? Ahhh? Multumesc, i-am raspuns ca uitasem de ea. Mai trag un gat, oftez, si deschid putin geamul ca ma luasera caldurile.
A auzeam pe Briana in capul meu cum imi vorbea despre iubire, despre noi si despre viittor, ma vedeam cum stateam ca un copil ascultator si plecam capul la cuvintele sale. ce-i asta iubireeee! si ma inec cu saliva care mi se oprise in gat. Rahat! Ce iubire? Eu m-am saturat. E momentul sa incep sa-mi traiesc viata pentru mine, si niciodata pentru altcineva. Briana nu mi-a facut nimic rau de fapt, dar nu-i mai suportam problemele si crizele de nervi. O iubesc, dar a trebuit sa o parasesc... Nu se mai putea deloc. Nu mai eram fericit cu, si chiar daca acum nu ma simt fericit fara, sunt convins ca am facut alegerea buna.

Trebuie sa fumez o tigara, ultima mea tigara apoi ma voi lasa de fumat. Viciile nu sunt mai puternice ca noi oamenii, deloc. Stiu ca cocaina e altceva, dar totusi toate sunt vicii... iar noi suntem toti oameni.
[...]
Imi caut cu mana dreapta la buzunarul de la piept, pachetul de tigari. il scot, il duc la gura cu partea desfacuta si apuc coada unei tigari cu dintii apoi arunc pachetul jos la picioare. Intre timp mana stanga era sudata pe volan, ochii mei fixau ceasul indicator de viteza care imi arata 220 km/h.

Prin parbriz se mai vedea doar ploaia, imbracata tot in aceeasi fusta gri cu franjuri scamosati si canafi murdari, cu pantofi negri inomoliti, si cu bratele dezgolite... Vedeti? Pana si ploaia venise cu mine. Eram parasit de putere. Eram parca intr-un vis in care visam ca visez ca sunt intr-o masina si conduc ca un nebun pe o ploaie torentiala... Visam ca visez ca urma sa se aseze o mana calda si fina pe umarul meu si sa ma hatane, ca apoi sa aud vocea ei tanara dar tremurata, "Clyde, trebuie sa te duci la servici!" O iubeam pe Briana, asa cum era ea, cu viciul sau, eu iubeam mai mult ca pe orice pe lume, dar am plecat. Am plecat pentru ca nu ma mai iubeam pe mine deloc. De ce? Pentru ca nu eram in stare sa o suport si sa o inteleg. Am fost un prost.
Acum e prea tarziu.
O simpla tare de toropeala mi-a inconjurat tamplele, am vrut sa inchid ochii sa ma odihnesc o jumatate de secunda, dar i-am deschis cu o jumatate de secunda mai tarziu, atunci cand m-am trezit din vis, sau mai bine spus, visam ca m-am trezit...
Am mai auzit un zgomot de pneuri in alunecare, turatia motorului cum crestea enervata si-mi zgaria linistea de inaintea mortii.

[...]

"- Clyde, am renuntat, crede-ma, iti promit ca de azi inainte va fi o alta viata ... " imi spunea ea, in seara cand a sosit acasa dupa ce a evadat de la clinica de dezintoxicare.
Cuvintele sale au prins aripi atunci, si au zburat tot timpul langa urechea mea, au zburat acolo pana m-au invatat sa spun, inainte sa scot ultima rasuflare plina de sange:
- Briana, am renuntat, nu stiu la ce, nu stiu de ce, dar crede-ma, iti promit ca de azi inainte va fi o alta viata, una noua cu iubire multa si fara nici un fel de moarte...


Verdele de pe capota masinii mele, era tot la fel ca apa marii, dar mai mult involburata, cu spume de ploaie, si cu urme de sange de parca tcomai trecuse pe-acolo un rechin care s-a razbunat pe trupul meu...