Gandurile se intorc impotriva celui care nu le primeste.Il rascolesc si il atrag spre departari si-l fac pierdut in singurul loc in care nu se stie descurca.


Cand ajunse locul era gol, asa cum sperase.Se trezise devreme, isi bause tacut cafeaua cand nici nu se luminase de ziua, apoi iesise in strada. Ii placuse intotdeaua tacerea atat de fireasca a diminetii, cu aerul rece ce-ti frige obrazul si zgomotul pasilor pe trotuarul umed. Era singurul loc si cu siguranta singurul moment al zilei in care isi apartinea in totalitate. Gandurile ii zburau aiurea, se roteau in cercuri ca un stol de pasari ratacite si dispareau in departari. Lumea din jur disparea treptat, estompandu-se, mai intai pe la colturile ochilor ca mai apoi verdele rece al nespatiului sa puna stapanire pe intregul univers exterior.
Cateodata, atunci cand timpul curgea mai alene, putea sa auda undeva, in propriul trup, un falfait ca de aripi, batand nelinistit si frematand la fiecare gand. La inceput se speriase, simtise cum brusc se sufoca si in jurul lui aparura, mai intai forme nedelusite care incet, incet se stransera in ele insele si lumea deveni inca o data la fel. Dar de atunci trecuse mult timp, si falfaitul devenise o senzatie pe care o cauta de fiecare data. Abia atunci cand zgomotul bataii ii inunda golurile interioare isi simtea gandurile vii, se simtea palpand la fiecare clipa si mai mult ca oricand, liber. Era ceva curios cu aripile acelea,("din propriul suflet cum ii placea sa zica"), caci urmareau neincetat fluxul gandurilor si se zbateau nebune sau se lasau atarnand grele, aproape organic de dureros in strafundul lui.
Devenise in intregime preocupat de acest comportament ciudat al sau, si isi petrecea cel mai mult timp studiind reactiile pure ale propriului suflet la gandurile ce-i patrundeau in minte cu o viteza uimitoare. Incepu sa-si noteze de indata ce lumea din jur se creea, idei si ganduri ce tebuiau testate. Termina intr-o singura zi toate gandurile de iubire si multe zile dupa aceea avu o senzatie stranie, chiar si atunci cand era treaz.Gandurile bune au continuat sa ii inunde trupul si el simtea cum totul in jur se schimba si lucrurile luau fiinta si continuau sa existe acolo cu un anumit rost.
Exista o legatura aproape imperceptibila intre tot si toate pe care el o simtea pentru prima data si care il facea sa zboare. Au urmat apoi zile negre, cu corbi in ganduri. Falfaitul aproape ca-i strapunse inima. Isi simtea fiecare celula a trupului si durerea ii macina carnea. Nu se opri si gandurile devenira si mai neguroase. Trecura saptamani si la fiecare inspiratie aerul rodea adanc grota interioara si-l vedea cum ii inunda sangele. Il urmarea cum ii otraveste trupul si ajunse sa urasca arsura aceea, a vietii ce-i cutreiera fiinta. Sufletul batea nebuneste, urland si cautant in ganduri portita de scapara. Dar ele, gandurile il tavaleau si-l alungau intr-un colt al carnii, de unde zgaria si musca spre afara.
Renuntase la somn de cateva saptamani. Insemnarile devenisera caiete groase ce zaceau peste tot, imprastiate in camera mica cu draperii albastre. Era epuizat. O simtea, dar stia ca totul este aproape gata. Inca putin, inca putin..isi spunea, dar lucrurile deja nu-i mai ascultau privirea. Se schimonoseau de indata ce-si intorcea privirea..

Cand a ajuns, locul era gol asa cum sperase. Aleile pustii frematau doar de fosnetul frunzelor de primavara.
Merse cateva zeci de metrii pe o alee laturalnica, si o coti brusc printre copaci. Iarba umeda ii uda pantofii, iar el simti mirosul diminetii pierdut printre firele ierbii. Ajunse in fata unui copac batran, cu ramuri groase si noduroase. Se uita atent in jur cateva clipe, cu trupul zvacnindu-i nebuneste. Gasi un bolovan, il rostigoli aproape de copac si isi ridica privirea. Deasupra lui se apleca o craca batrana. Se urca pe bolovan si scotand din buzunarul pardesiului o funie, reusii sa-si faca un lat si cu oarecare greutate lega celalat capat al funiei de craca. In cateva clipe totul se va termina..si apoi voi putea dormi, imi voi bea cafeau in fiecare dimineata, voi citi ziarul..
Ultimul gand neincercat il astepta. Inauntrul sau aripile bateau neincetat, spasmodic, chinuitor. Isi puse latul de gat si concentrandu-si toata puterea ramasa impinse bolovanul cu piciorul. Moartea ii patrunse gandul, apoi incet se scurse in trupul chinuit si il invalui din exterior spre sine cu o caldura molcoma si vesnic schimbatoare. N-apuca sa simta decat cum trupul i se deschide in dreptul inimii si cum devine deodata mai usor. O bataie de aripi isi pierdu ecoul in spatiul din jur, iar el ramase asa,cu gandul mortii in sine si ochii larg deschisi spre locul unde acum rasarea soarele.