Dragă papa
Tu ai fost cel mai scump camarad al meu, din copilărie și până astăzi...

Nu mai putea. Fără glas, scânci, închizând ochii. Capul îi căzuse pe măsuța de scris. Respira învălmășit. Își urni din nou capul greu, cu un abur în ochi. Se ridică. Se lăsă pe marginea laviței. Ca la câinii care trag a moarte, capul îi era aplecat; prea greu pentru puterea trupului.
Se ridică din nou, luă scrisoarea si telegrama doctorului Mass, dându-le foc.
Flăcări iuți izbucniră. Era o căldură înăbușitoare în încăperea mică. Luă scrisorile lui Vania, le strânse în brațe cu toată puterea; durerea sânului răspunse ascuțit. Se așeză pe un scăunaș la gura vetrei. Cu o mișcare de mamă care ajută primii pași ai copilașului, ținându-l cu mâinile de umeri, vârî scrisorile în gura sobei. Flăcările dansară. Închise ochii. Ca un soare de vară, căldura scrisorilor arse îi juca pe obraji.
Se întunecă. Un morman negru, ca o haină de doliu. Se ridică. Se duse în tindă.
Descuie ușa.
Să fugă!
Gândul izbucni atât de violent, încât o zgudui, înălțând-o dreaptă ca o flacără supremă.
Se îndoi din nou.
Se întoarse în odaie. Luă din valiză revolverul. Se așeză pe laviță, rezemâdu-și coasta de mormanul de perne. Tresărea un spasm de plâns fără lacrimi în mușchii obrazului. Revolverul devenise prea greu, ca tras de-o altă mână. Își odihni mâna cu revolverul, culcând-o pe genunchi. Cu mâna stângă își căută inima.
Era îmbrăcată cu rochia de "Esmeraldă". Din corsaj smulsese fâșia trimisă lui Vania. Roșeața soarelui din apus o îmbrăca în ape portocalii, de culoarea rochiei, înlocuind fâșia desprinsă. Ca să asculte inima, își tinu respirația. Avea o arsură de ger în toate încheieturile, și fruntea-i nădușea în valuri, lăsându-i gust sărat în colturile buzelor.
Mâna cu revolverul se înăltă, îndreptând țeava spre degetul care marca locul inimii.
Degetul cel gros al mâinii drepte pândea inert pe trăgaci.
Privea lumina, c-un surâs mirat.
Era o tăcere încremenită a unei mulțimi în preajma panicei sau a uralelor.
În lacătul inimii glonțul intră.
Viața năvăli afară.
Ploaie de stele, zilele viitorului căzură în noapte.
Capul bălăbănii descumpănit.
Trupul căzu, ca aruncat din galop, cu săgeata în inimă.
Pleoapele se zbătură pe ochii albi.
Tăcerea fu de moarte, în fața icoanelor.