Stiti ce-am primit azi dimineata la casuta postala? Nici n-o sa va vina sa credeti. O invitatie de la Ministerul Apararii Nationale prin care eram chemat, foarte respectos, la sediul lor, pentru a-mi ocupa postul. N-au scris in ce functie, ziceau doar ca o sa-mi dea locuinta de serviciu si ma felicitau pentru avansare. E, dar asta nu e totul, stiti voi cine a semnat invitatia? Nu stiti. A semnat-o insusi presedintele tarii, domnul Iliescu. Mai puteti zice ceva? Pai, nu. Stiam eu. Deci, de maine voi deveni persoana publica si sa vedeti atunci schimbari in viata mea. Oare o sa va mai salut eu pe strada cand o sa treceti pe langa mine? Pai, nu cred, ca n-o sa va vad de bodyguards. Sau o sa mai scriu eu texte pe site-ul Agonia? Nici vorba, o sa dau doar interviuri la ziare si la televiziuni, iar memoriile o sa mi le public in America, in editie de lux. Desigur, vor fi si unele dezavantaje. De exemplu, n-o sa mai pot circula pe trotuar fara sapca. Doar i-ati vazut si voi pe milionarii din America cum umbla toti cu sepcile pe cap. La fel si senatorii. Mie, sa fiu sincer, imi place sa merg cu capul descoperit, mai ales primavara.

Ajung acasa si urc solemn la etajul unu, unde locuiesc. Nu apuc sa intru, ca ma acosteaza noua mea vecina, tanti Flori, si ma trateaza cu coliva si orez cu lapte. Acum sase saptamani a murit matusa ei, cea de la etajul doi, si acum imparte coliva ca i-a lasat apartamentul mostenire. Dar stiti ce cred eu? Ca tanti Flori a auzit despre avansarea mea si vrea sa se dea bine pe langa mine. Nu, n-o sa-i mearga, o sa vedeti voi. Astazi, treaca-mearga, ii fac hatarul si primesc farfuria cu orez cu lapte si coliva. Ma asez la masa si, desigur, incep cu coliva. Si rau fac, caci dupa prima lingura, fug direct la urgenta, la facultatea de stomatologie. Tanti Flori, o fi ea vecina buna, dar e tare nepriceputa in ale gospodariei. Scapa mereu coji de nuca prin coliva, dar asta am aflat-o prea tarziu. Asa ca noua mea vecina mi-a spart bunatate de molar. Dar nu-i nimic, maine voi fi bogat si imi voi imbraca toti dintii in palidor.

Ma intorc de la dentist abia pe la pranz si cand intru pe strada mea, incepe sa ploua. Ploua cu basici. Am ramas in fata scarii aproape o ora, sa ma spal bine pe par, stiu sigur ca apa de ploaie limpezeste gandurile si face parul cret. Doar maine merg la minister si trebuie sa am o freza impecabila. Ma bucur ca ploua si stiti de ce? Pentru ca sunt posesorul unei centrale Ariston, care face apa calda numai cand vrea ea. Degeaba vorbeste frumos Lizuca despre centralele Ariston, raman tot la parerea mea. Pai, cum sa o cred eu pe Lizuca? Stiti voi ce ritual am atunci cand fac dus? Va zic eu, si sa ma credeti pe cuvant, ca nu vorbesc prostii. Ia ascultati: prima oara deschid robinetul de apa calda din baie, apoi ma duc in bucatarie, unde e centrala, si bag o surubelnita cu maner de ebonita intr-un loc bine definit. Ma intorc dupa aceea in baie, unde astept zece minute sa se incalzeasca apa. Dupa ce termin dusul, nu inchid robinetul, nu, ca explodeaza centrala, ma duc la bucatarie, iau surubelnita de acolo, revin in baie si abia atunci opresc apa calda. E, ce ziceti? Daca vreti sa alungati monotonia, cumparati-va centrala Ariston. O sa ma intrebati: mai, omule, de ce nu chemi pe cineva sa o repare? Ehei, am chemat, dragii mei, si acum, cand bag surubelnita, intai incalzeste caloriferele din tot apartamentul, apoi vine si apa calda la robinet. Ce-o sa mai rad la vara, cand or fi afara patruzeci de grade si in casa saizeci. Pai o sa rad, ca o sa locuiesc in apartamentul de serviciu, nu aici.

Cand s-a oprit ploaia, am luat-o iar spre casa. Din usa, ma priveau, ca doua cucuvele, cele doua vecine super-religioase de la parter. De mult le roade invidia, ca n-au centrala Ariston, d-aia! Hai sa va zic ceva despre ele. Au invatat femeile astea, mama si fiica, toate rugaciunile ortodoxe, pe dinafara. Acum umbla cu basmale, sa nu le zboare vreuna. Stiti voi ce fac femeile astea foarte credincioase? Fura, dragii mei. Primavara si vara fura flori cu radacini cu tot, florile aduse si plantate in fata blocului de mine.
- De ce le luati? le-am intrebat eu odata.
- Le ducem la Mantuitor, mi-au zis in cor.
- Dar de ce nu cumparati din piata flori pentru Mantuitor? am insistat eu nelamurit.
- Vai, sa te ierte Dumnezeu, ca tare esti hapsan, vecine. Si ateu. Ateule!
Nu le-am mai raspuns, pentru ca nu stiam ce inseamna hapsan. De atunci, se uita urat la mine, dar mie nu-mi pasa, ca mi-am cumparat caine de vanatoare. Stiti ce vaneaza cainele meu? Vaneaza ciori. Sta la panda cate zece minute si cand nu te astepti, sare pe ele. De doua ori i-a iesit pasenta. Necazul e ca prinde mereu aceeasi cioara si mi-o aduce mie, in masina, pe bancheta din spate. Prima oara nu am observat ce-a adus in masina Bella, asa o cheama pe catelusa mea, si cand a inceput cioara sa croncane, era sa fac accident. A doua oara nu m-am mai speriat, am asteptat-o sa aseze cioara pe bancheta, apoi am luat-o de aripi si i-am dat drumul pe fereastra. Acum s-au imprietenit, cioara cu Bella, si dupa ce se alearga prin parc, urca amandoua pe bancheta din spate a masinii si asteapta sa fie plimbate.

Ma culc devreme, sa fiu odihnit maine, la minister. Am citit undeva ca trebuie sa adormi inainte de miezul noptii ca sa te odihnesti cu adevarat. Asa am facut si eu dar credeti ca am inchis toata noaptea vreun ochi? Nu, m-am perpelit pana a sunat ceasul. Dar nu-i nimic, o sa trag un pui de somn in apartamentul de serviciu, dupa numire.

Am luat un taxi si la ora 10 eram in fata ministerului. Am fluturat din mers scrisoarea pe sub nasul portarului si am urcat la etajul 1, la camera 105. Bat de doua ori si intru. De dupa biroul lui, un ofiter ma priveste pe sub ochelari. E tare mandru in pielea lui, dar nu are de ce, pe cuvant, ii atarna falcile mai ceva ca unui buldog.
- Buna ziua, am tunat eu si i-am intins scrisoarea semnata de insusi presedinte.
- Sa traiti, mi-a raspuns el si a privit indolent hartia.
‘Stai ca vezi tu cu cine ai de-a face, amice’, gandesc eu zambind ironic si astept, din clipa-n clipa, sa-i sara ochelarii de pe nas sau sa se ridice brusc in picioare.
- Mergeti la biroul acela, va asteapta domnul Iliescu.
Acum ma schimb eu la fata, adica ma primeste chiar presedintele tarii?
- E domnul presedinte aici?
- Acolo, acolo.
Timorat, bat si la a doua usa.
- Da, raspunde cineva.
Intru si dau peste un lungan slab si chel, intolit in uniforma de tanchist. Nici urma de presedinte.
- Buna ziua, il caut pe domnul presedinte Iliescu.
- Eu sunt Iliescu. Ce presedinte, dom’le? Maior.
- Am primit ieri invitatia, zic, si ii arat slabanogului scrisoarea.
- Aha, dumneata esti.
- Eu.
- Valiza ai?
- Ce valiza?
- Cea cu haine, de azi o sa ai alt domiciliu.
- Locuinta de serviciu, asa spune aici.
- Da, locuinta de serviciu. Ai fost numit contabil sef cu grad de locotenent major la popota din Pantelimon. Vei locui in cazarma, la blindate. Incepand de azi esti scos din productie pentru sase luni si vei avea o noua remuneratie. Ce salariu ai in civilie?
- Stiti, e confidential.
- Nu conteaza de altfel, la popota vei primi trei milioane pe luna si o franzela zilnic. Fumezi?
- Nu, nu fumez… Dar nu vreau sa merg la popota.
- E bine ca nu fumezi, hai ca te duc eu in Pantelimon. Ca tot veni vorba de potol, vezi ca astazi e parastasul generalului Voiculescu si avem coliva si orez cu lapte.