D.alerga fara sa stie unde se duce sau macar de ce. Era parca purtata de vant. Gandurle i se invalmaseau in cap. De ce fuge? De ce nu s-ar opri? Da, de ce? Si deodata cazu franta de oboseala pe iarba umeda de la marginea drumului. Simtea ca nu mai poate sa respire. Incet, incet se linisti. Incerca sa-si faca ordine in ganduri. Acum stia de ce fugise de la castel.

In dimineata unei zile obisnuite de toamna, la locuinta de vara a familiei Andreas sosi un “oaspete”: nu era altceva decat o pisica. Servitorii incercara sa o alunge, dar ea continua sa intre in casa si nimeni nu stia pe unde. Stapanii nu erau prezenti. Nu erau niciodata aici toamna pentru ca spuneau ca peisajul ii deprima.
Casa era inconjurata de o padure pitica. Copacii erau inofensivivi si neajutorati in fata toamnei care incerca sa le ia podoaba lor atat de bogata vara. Frunzele erau purtate de vant si patrundeau in casa pe geamurile deschise in fiecare dimineata. Se asezau nestingherite pe pat, podea, peste tot. Ruginiul lor, imbinat cu aramiu si galben pal dadea o nota linistitoare casei si asa pustii. Dar de fiecare data, la amiaza erau stranse si redate naturii prin acelasi geam prin care intrasera.
Gradina care inconjura casa era si ea supusa toamnei.Florile se pregateau sa imbratiseze iarna.Aceleasi culori ce cuprinsesera mica padure,luasera in stapanire si florile.Mici,delicate,supuse dadeau peisajului un plus de calm.
Oare de ce nu intelegeau membrii familiei Andreas farmecul toamnei?Nimeni nu incerca sa gaseasca raspuns la acesta intrebare.Acum erau toti ocupati cu prinderea pisicii,pe care intre timp o si botezasera:Ding.
Ding disparu insa la fel cum aparuse.O vazura cum fuge prin padurea ce se pregatea de culcare.
La sfarsitul zilei nimeni nu-si mai aducea aminte de incidentul cu pisica,toti erau cuprinsi de vraja apusului pe care il admirau in fiecare seara si care ii impresiona mereu.
Soarele se lasa incet,incet pe langa paduricea da langa casa,colorand cu o lumina ciudata copacii si florile.Umbrele noptii se conturau din ce in ce mai straniu.Castelul,cum era numita locuita familiei Andreas,parea ca se ridica la cer si ia in stapanire lumea.Oamenii deveneau niste fiinte mici si nesemnificative in fata recitalului naturii.Astrul zilei isi continua drumul inundand cerul de culori sangerii.Totul pare o imagine de vis.Pasarile ce-si aveu culcusul in padure,isi incepeu trilul,ridicand parca o oda naturii.Pas cu pas,soarele lasa locul lunii cu alaiul ei de stele.Si astefel noaptea lua in stapanire acel tinut pentru a-l guverna pana la revenirea surorii ei,ziua.Se mai auzeau inca greierii care nu se speriasera de apropiata venire a iernii si care incantau sufletele ce ramasesera amutite infata acestui spectacol.

D.rememora toate aceste minunatii si nu-i venea sa creada ca fugise fara oprire pana i se oprise rasuflarea.Se linistii si porni inapoi spre castel in tinp ce o intrebare nu-i dadea pace:de ce incercase sa fuga de TOAMNA?