Dintre toate viciile omenești, cel mai mult îl agasa, viciul poeziei. Sile era controlor de bilete, călătorea mult, prinzînd foarte multe rute internaționale. Deși nu trăia pe picior mare, măcar putea vedea lumea largă, care, din tren, părea înebunitor de fascinantă. Apucase să vadă cele șapte minuni ale lumii, chiar și pe a opta, numită "Cutia magică neagră din triunghiul de vest al Bermudelor", o sală cu acustică marină , vizitată cu un an în urmă într-o țară germanică. Grădinile suspendate din zona agricolă Ilfov, aflate în turneu european și american, nu i se păreau atît de deosebite, în comparație cu acea cutie neagră, pe care, un meșter zugrav neamț pictase un drac, care semăna atît de mult cu el, cînd era mai tînăr și-și făcea ucenicia la Gara Basarab, la biroul de mișcare.
Cum a ajuns Sile poet peste noapte, nu poate explica, pentru că, nu-și mai aduce aminte. Din mersul trenului, nu alergi numai după prostii toată ziua, te mai lovește cîteodată și o leucă sentimentală, poetică. Pe Sile, această stare poetică , îl ținea cam o oră. În acele momente, scria în jurnalul intim al controlorului de bilete însemnări fugare "la botul calului", care nu erau ale lui, pentru că lui gîndirea i se părea nesănătoasă. Nota însă cu plăcere, gîndurile călătorilor. Pînă controla biletele a 20 de călători, apuca să noteze și vreo două trei prostioare, demne de publicat. Sile începuse să publice în presa ceferistului patriot, o poezie care, deși era diferită ca stil , ca gîndurile diferiților călători, notate de Sile fugar și sîrguincios, apucă să-l facă celebru , nu numai printre "nași" și printre conducătorii de locomotive și impegații de mișcare, chiar niște scriitorași de la niște reviste de literatură începură să se intereseze de operele sale și să-i ia interviuri. Victoria Manivelă, o fată de aur, cu un limbaj cam porcos în viața de zi cu zi, dar o culegătoare de poezie teribilă, tot ca Sile, îl invită într-o zi, la cenaclul "Ștefăniță Vodă" , un cenaclu al românilor post revoluționari, al poștașilor pasionați de istoria și geografia patriei. După ce au consumat vreo trei baterii de vin ars, au citit și chiar cîntat din culegerile lor, ore în șir, încîntînd lumea bună din orașul Piatra-Olt , devenind la fel de celebri ca Adrian și copilul minune. Deși nici prin gînd nu le trece să se lase de acest viciu poetic, Victoria Manivelă și Vasile Marin, au format un cuplu sentimental de fumători poetici, care, fumează artă literară chiar și in zonele libere, pentru nefumători.
Deși niciunul dintre ei nu are vreun har poetic, le place celebritatea. "Fă, ce bine e să fii star", exclamă Victoria Manivelă, după ce recită din culegerile ei niște versuri despre absolut si materie.
Nu le înțelege nici în ruptul capului, dar, e bine să te dai întotdeauna după oameni tăcuți și bosumflați, care mereu scot cîte-o prostie poetică, demnă de notat.
Amîndoi sînt mulțumiți și nu se mai pot lăsa de fumatul poetic. Ce naiba, chiar acum, cînd sînt deja celebri?