agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4485 .



Tanti Lucretia
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sache ]

2004-08-26  | [This text should be read in romana]    | 




- Sache, nu vrei sa-ti ghiceasca tanti Lucretia in cafea?
- Ce sa-mi ghiceasca, mama?
- Viitorul. Cu cine te-nsori, de cine sa te pazesti… Uite, vine maine seara pe la noi sa-i ghiceasca domnului Sergentu de la zece si doamnei Pantalon, vecina noastra. Te asteptam si pe tine, bine?

Nu-s superstitios si nici nu cred in ghicitorile din cafele, ceaiuri sau carti de joc. Totusi, curiozitatea ma aduce seara, in vizita, la ai mei.

- Sarut-mana, spun eu din usa si intru timorat.
Tanti Lucretia isi ridica ochii de sub ochelari ca o broasca ce priveste prima oara cerul.
- Buna Sache. Nu te-am mai vazut din facultate, zice ea. Uite aici o ceasca cu cafea, soarbe-o linistit, fara graba, iar in timpul asta gandeste-te la ce vrei sa afli, la vreo fata care-ti place, la serviciu… Sache, bea mai usor, asta nu-i apa. Uite ce-ai facut! Ai ramas doar cu zatul, eu cum o mai invart? Da-mi ibricul sa mai torn oleaca de cafea... Gata, de-ajuns. Pune ceasca aici, pe servetel si n-o misca zece minute.
- Un intreg ritual, ce mai? incerc eu o gluma.
- Daca nu crezi, nu-ti ghicesc. Imi blochezi harul, ma atentioneaza tanti Lucretia si-n acelasi timp receptionez, pe sub masa, un ghiont de la mama.

Dupa zece minute ia ceasca, isi face cruce si se-ncrunta privindu-ma pe sub sprancene.
- Apare aici o damigeana si-o stea dedesubt. Iti place sa bei in timpul noptilor fara luna, cand striga cocosul prima oara, asa zice cana si ea nu minte.
- Nu-i bine, Sache, sopteste mama.
- In partea cealalta, se roaga o femeie goala, vezi? Uite-i capul, corpul, picioarele... Asta inseamna c-o sa intalnesti pe cineva cu parul prins in coada de care te vei indragosti patimas. Nu mai da din cap, asa va fi, iti spun eu. Aici se contureaza un flaut, asta presupune o cearta violenta c-o femeie, dar floarea soarelui de langa coada prevesteste casatoria. Te vei insura dupa cearta sau poate chiar in timpul unei discutii aprinse, pentru ca, sub floare este un telefon cu furca. Ce bine se vede iepurele alb! Asta cu urechile in jos, il observi? Inseamna c-o sa primesti ca dar de nunta o centrala Ariston noua-nouta, iar ingerul de langa iepure iti aduce o femeie influenta sa te sprijine la serviciu. Vezi sa nu-ti strice mariajul, ca sub inger e un copilul ghebos, deci asteapta-te la propuneri indecente din partea ei.
- Lucri, sigur se insoara anul asta? intreaba mama.
- Ce sa zic, daca nu anul asta, la anul sigur. Are si-o lebada stralucitoare care se odihneste, asta aduce fericire si bogatie, iar lingura peste lebada anunta bunastare in casnicie si mancare gatita. Magarul din colt te va arunca intr-o galceava cu oameni ingamfati. Iar aici cade cineva pe scara, asta inseamna succes in afaceri. Nu inteleg ce cauta motanul asta negru in colt... Te place un barbat brunet, cu mustata si favoriti, iar vaca alba din fundul cestii aduce belsug in casa. Atat zice cana ta, Sache. Ai priceput?
- Da, tanti Lucretia, raspund eu in doi peri privind la cestile de pe masa. Parca cealalta era a mea...
- Lucri, da-i si baiatului niste sfaturi, sa se apere de dusmani.
- Uite ce-o sa-ti zic Sache, noteaza acolo. Daca iti cade seara o geana, pune-o in palma si arunc-o peste umar in timp ce-ti pui o dorinta. Daca geana zboara, atunci dorinta se implineste. La serviciu du o capatana de usturoi, leag-o cu ata rosie si prinde-o sub birou sa nu te deoache sefii. Sa nu-ti pui niciodata pantofii pe pat c-o sa fii spanzurat, Doamne fereste! Cand ai intrat in casa ti-am auzit pantofii scartaind. Asta inseamna ca n-ai platit cat costa. Doar nu i-ai luat de la sold-uri, nu? Ma rog, treaba ta, dar fereste-te de ciuperci.
- Nu, tanti, i-am cumparat de la Bucur Obor. Scartaie?
- Sache, ai grija la ce-ti spun acum. Dupa ce te viziteaza prietena, cand iese pe usa, arunca dupa ea un pantof vechi sa se abata norocul asupra ei si sa se intoarca la tine. Cand te plimbi seara cu iubita prin parc, nu arata cu degetul spre luna, ca ramai fara degete. A, bine ca mi-am amintit! Sa nu stranuti in noaptea de anul nou, ca-i de rau, o sa bolesti tot anul. Cand te vei casatori, sa tii minte, primul care adoarme, ala va muri cel dintai. Ia o bautura energizanta, un Red Bull sau freaca-ti un ness, orice numa’ sa n-adormi, clar?
- Clar, tanti Lucretia. Eu plec…
- Ai scris totul? ma intreaba mama.
- Sache, daca va fotografiati trei la un loc, al’ din mijloc va da primul in primire, auzi tu? Cand iti gateste prietena, vezi cata sare pune in mancare. Daca prima supa e sarata, e indragostita de tine. Ia in casa si-o pisica. Pisicile prezic vremea si vei stii intotdeauna cum sa te imbraci sa nu racesti.
- Pisica? Dar am caine, tanti.
- Asculta aici, daca pisica stranuta, atunci sigur vine ploaie. Sta cu spatele la calorifer, se apropie furtuna. Isi ascute ghearele de piciorul mesei, e semn de imbunatatire a vremii. Isi ascute ghearele de covor, anunta vant. Daca isi spala urechea cu laba, cheama ploaia. Vezi cate inveti de la pisica?
- Tanti Lucretia si Bella?
- Stiu ca ai caine, ce conteaza? Uite inca ceva, daca vrei sa ai o luna buna, nu uita sa spui in prima zi a lunii ‘iepure alb’ de trei ori cand te trezesti. Te-ai jucat vreodata cu buburuzele? Exista si-un cantec dedicat buburuzei, ‘buburuza, ruza, unde vei zbura, acolo ma voi marita.’ Se zice ca buburuzele inteleg limbajul omenesc si de aceea isi iau zborul la indemnul asta. De fapt, buburuzelor nu le place transpiratia omului.
- Am retinut, o sa ma joc cu gargaritele. Eu asa le zic.
- Sa nu le numeri niciodata punctele, ai inteles? Daca iti intra o musca in casa si-ti pica in mancare sau bautura, atunci vei avea parte numai de belsug. Iar daca prinzi in palma o frunza care cade din copac in prima zi de toamna, atunci nu vei raci toata iarna. Inca ceva, cand ai febra, taie o ceapa in doua si pune-o sub pat. Inainte sa te insori, jumuleste cateva pene de la o lebada si ascunde una, doua in perna iubitei. Sigur nu te va insela, n-o lasa lebada.
- Multumesc, noapte buna! strig eu din mers si ma reped spre usa.
- Sache, cand te trezesti si stranuti spre dreapta sa stii ca-i semn bun. Iti merge bine toata ziua…

In sfarsit ajung in masina si demarez in tromba, cu rotile scartaind… Sper ca nu-i vreun semn rau daca scartaie, Doamne fereste! Ma grabesc, merg la gradina zoologica c-au adus ieri niste lebede albe de toata frumusetea...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!