Ne riscăm viețile pentru un mesaj care poate fi recepționat numai aici, pe linia frontului. Cu frunțile lipite de carabinele reci, așteptăm. Trăgacele se scufundă în clisa ce mustește de ulei, degetele alunecă, picioarele se încrucișează în așteptare. Înșirați în tranșee, insipirăm și expirăm în același ritm, încercând să exorcizăm caii morți din noi.

Așteptarea ne-a născut și tot așteptarea o să ne distrugă. Frunțile aproape că ni s-au lipit de paturile metalice, dar nici unul dintre noi nu mișcă. Momentul mesajului se apropie, ca un mușuroi lunecos de ceară din care scoate capul o cârtiță albastră de gaz arzător.

(Bărbatul costumat în maior se desprinde de carnaval și coboară încet în tranșee, având grijă să nu se murdărească. Pentru fiecare soldat, repetă același ritual: se oprește în spatele lui, îi șoptește ceva la ureche și îl bate pe umăr; umerii soldatului încep să se cutremure de plâns, iar carabina de sub fruntea lui se descarcă cu un pocnet înfundat în argila palidă; bărbatul în costum de maior încarcă arma și i-o restituie soldatului care hohotește mai departe, apoi trece la următorul - și tot așa, de patruzeci de mii de ori.)

Fiecare dintre noi repetă mesajul în șoaptă, înghițindu-și lacrimile și gloanțele. Cu fiecare soldat care primește mesajul, o nouă șoaptă se adaugă corului. Spre primăvară, prin aprilie, cel din urmă soldat începe să șoptească. Imperceptibil, fiindcă amalgamul de voci scăzute e asurzitor. Valea e sfâșiată de șoapta gigantică.

(Carnavalul înghite mai întâi costumul descusut de maior al bărbatului, și abia apoi pe acesta: nimeni nu vede femeia goală care salută cu regret tranșeele fosforescente, înainte de a se face nevăzută în ochiul carnavalului.

Pe frontul inamic, o fetiță imită gesturile emfatice ale unui dirijor, prefăcându-se că strunește șoapta bubuitoare. Nu rezistă mult în această postură și izbucnește în râs, intimidată. Se lasă încet pe vine, sprijinindu-se cu spatele de peretele șanțului, și zâmbește. Deasupra ei, siluetele negre ale cailor morți traversează dintr-un singur salt tranșeea, camuflați de zgomotul șoaptelor dușmane. Fetița adoarme aproape imediat, cu același zâmbet luminos pe față. Șoaptele se potolesc curând, căci pământul reavăn din jurul ei începe să se acopere cu un strat verzui - o țesătură complicată: un costum de maior.)