agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4007 .



O noapte luuungă cât un cincinal găurit!
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Scaietina ]

2004-10-04  | [This text should be read in romana]    | 



Acțiunea se petrece brusc pe mai multe planuri:
În centru stânga, găsim familia Mărculescu formată din trei membri: cap familie, membru minor si liantul tuturor celulelor societații, mama.
În centru dreapta, se află poziționați Bărbuleștii, familie aflată evident în deplasare, cu același număr de efectiv si aceeași structură compozitionala.
De menționat că membrii minori schimbă foarte des locurile, centru dreapta cu centru stânga și invers, ducând neașteptat la învălmășirea acțiunii.
În centru fix se află un televizor, marcă serioasă, rămas impasibil la diversele execuții desfășurate, în direct, între circuitele sale. Colțul mileului cu trandafirași cade exact pe mijlocul ecranului, delimitând cu precizie taberele adverse.
Fondul muzical mixat cu îndemânare de cele două blocuri vecine lasă să intre prin perdeaua, made in Taiwan, glasurile clinchenitoare ale tuturor copiilor minune. Se aude clar difuz: "Ooououuuăau viaața meeeeaa...românilor diiin luuumea-ntreagă, ce bine-mi pare c-ați luat țeapă..."
Castronaș mare cu semințe, "încă una și mă duc", multiplicată și transpirată pe la colțuri...relaxare,relaxare, relaxare, asta e atmosfera ce stă înghesuită în toate ungherele locuinței 20 de metri pătrați. Motivul pentru care cele două familii au ales să mănânce semințe în același apartament se dezvăluie vertiginos pe ecranul televizorului.
Primarul Birică, fost și actual pentru încă 24 de ore, joacă leapșa electorală cu pretendentul Vasile Sile, fost și actual consilier pentru încă 24 de ore.
Replicile moderatorului se vor omite intenționat, din motive de joc pasiv, la sfârșit, fiind contabilizate, doar cinci, adica:" Bine ați venit!", "Âăaa...", "Vă roog suntem în direct...", "Domnilor, dar..." și, "Aceasta a fost emisiunea noastră din această seară. Vă mulțumim pentru atenție!"

Primarul Birică: - Domnul Sile, în locul dumneavoastră aș sta în banca mea , dom'le, vă
știe lumea ca de popă tuns, iar acum după bătălia cu cartofi și ouă care ați
organizat-o la adresa mea, vă știe ca pe Miron Cozma al urbei, ce să mai... Noi
discutăm acuma să înțeleagă toată lumea că și bătut,așa, primarul Birică lasă loc de
dialog. Nu mă sperii dumneata cu bătăușii dumneata, să fie clar!
Consilierul Sile: Domn Birică, hai să fim oameni serioși domnule, iar zvârli cu praf în
ochii electoratului sărman ca un cal nărăvaș? Cine-a dat dom'le în dumneata? Eu?
Cetățenii au dat, ei, te-au penalizat corespunzător cu faptele comise de patru ani
repetat cotidian...
Primarul Birică: Cetățeni, ai? Păi care cetățean serios și cinstit din patria noastră își
permite să arunce ouăle și cartofii, dom'le? Dumneata ai sponsorizat atacul inamic
cu produsele aduse de la ferma pe care ți-ai făcut-o cu furt și inșelăciune cât ai fost
consilier... Să spunem lucrurilor pe nume!
Minorul Mărculescu: Tată? Da' daca tu ai adus cartofii acasa si ai aruncat cu pietre,
înseamnă că ești serios și cinstit, nuu?
Întrebarea minorului rămâne însă suspendată de un "Șșșt!" unanim pulverizat odată cu cojile de semințe printre dinți.
Consilierul Sile: Ce vorbești, dom'le? Chiar vrei să le spunem pe nuuuume?
Primarul Birică: Răspicat, chiar! N-am nimic de ascuns, la mine ce-i in gușă și-n căpușă,
asta-i știut!
Consilierul Sile: Da! Ha! Ha! Ha! De asta vă și zice lumea Căpușă, că v-ați umplut gușa,
domnule primar!
Primarul Birică: Ete-te! S-a întâlnit hoțul cu prostul, știi? Păi, hai să spunem aici să știe
toată lumea, care-i porecla mata. Vuulpoiul! Ha! Ha! De ce oare? Îți spun eu,
dom'le, că ești un hoț cu H mare, de asta...
Minorul Bărbulescu: Mai bine ne uităm pe Discovery că dă emisiunea aia cu afacerile
maimuțelor tată...
Bărbuleștii și Mărculeștii: (în cor) Șșșșt!
Consilierul Sile: Vă rog să aduceți acuzații concretizate,că altfel vă dau în judecată!
Primarul Birică: Păi da, că la asta te pricepi, nu-i vorbă! Eu și primăria avem 18 procese
pe rol, ce mai contează unu'?
Consilierul Sile: L-ați pus și pe ăla cu amanta, domn' primar? Spuneți aici să audă
cetațenii, de ce vă judecați cu numita Mirea Constanța, avocata primăriei și fosta
amanta personală, care a târâit primăria în noroi și v-a furat 35 000 de euro și un
apartament? Spuneți tot aicea cum ați mutat pădurea de la Fundu Sacului la Balta
Vlăsiei...
Primarul Birică: Mai ai, domnule? Spune tot odată și-ți răspund pe rănd, că iau notițe!
Bărbulescu: Scrie, măi Marcule și tu să le facem golaverajul la sfârșit.
Consilierul Sile: N-aveți grijă sunt pregătit, am toate articolele și legile la mine, vă
cunosc eu ce procesoman îmi sunteți. Deci, pădurea ați mutat-o încălcând OGR-ul
60 pe 2001. Aaașa! Conform adresei 5407 din zecea a paișpea 2003 și pe baza
articolului 2 din legea 67, ați dat 9 hectare de teren numitului, consilier Mișu
Dobre...
Primarul Birică: Deci, Mișu Dobre, adresa 5407, mai departe!
Consilierul Sile: Boon! Balta Vlăsiei cu totul , conform adresei doișpe a doișpea, ai dat-o
ca pe o pungă cu lapte, numitului Fănuță Gheorghieș, șoferul dumneata intim care-
ți știe toate potlogăriile, să-i înfunzi gura?
Primarul Birică: Deci așa, Fănuță Gheorghieș, doișpe a doișpea, hai dom'le mai departe!
Consilierul Sile: Ai venit și ai spus în fața consiliului că, strada Zorilor, colț cu Libertații
are 43 Km și nu 40 cât era măsurată până acu'? E? A plătit primăria dooua sute
de milioane din buzunărașele oamenilor, doamnei notar Șustă la proces că pe baza
faptului că v-a ieșit strada mai lungă, i-ați dărâmat porțile? Adresa de demolare
6245 din șaișpe a șaișpea...
Primarul Birică: Adresa de demolare din... cum dom'le Sile șaișpe a șaișpea? A scos
partidul matale anul de șaișpe luni? Vedeți oameni buni? Să vadă toată lumea cum
se încearcă demolarea mea. 16 luni într-un an...Ehe-he!
Consilierul Sile: Domnule Birică fără frică lasă dom'le, te agăți așa de lopățele și
găletușe, cum fac copiii la grădiniță!
Primarul Birică: Da-da, ai fi mata vulpoi, da' ar trebui să ții cont că eu sunt mai bătrân,
dom'le, nu mor câinii când vor caii. Ai vorbit ca un orator, te felicit! Acum
notează și mata, te rog! Conform adresei 4034, legea 402, articolul 3, aliniatul de
clauze speciale, din 02.03.2003, ți-am dat toată rezerva de calamități de motorină,
că ai zis: "Vă rog, domnu' primar, îmi mor roșiile de frig, în seră?" Þi-am dat !
Conform HC 34 local, din 01.10.2002, am aprobat să iei cu japca, magazinul din
Ghermănești, patrimoniu UCECOOP, că ai zis că faci economat în slujba
cetățenilor sărmani? Þi-am daat! Ai venit la mine cu prietena dumitale, amanta, că
dacă lovești dur în statutul meu de familie te lovesc și eu tot acolo, de nu te vezi,cu
doi copii la Protecția Copilului, să-i încredințez bunicei lor la Tâncăbești, care
prietenă mai avea doi, lăsați la tatăl lor anterior? Am aprobat? Am aprobat! Și
repartizarea apartamentului 17, din blocul B5 de protocol, să poți face cuibușor de
nebunii? Þi-am dat! Tot ți-am dat, domnu' Sile! Cămașa asta a mai rămas să ți-o
dau, poate nu mai muști mâna care te-a hrănit la sân ca un șarpe.
Consilierul Sile: Domnule primar...
Primarul Birică: Nu te intercala, domnule, eu te-am ascultat până la capăt, nu? Așa! Ce
pot să mai spun , dragi cetațeni, decât că v-ați convins singuri că nu-i adevărat
nimic, nici OGR-ul, nici adresa 5407, nici 2045, despre 6245, ce să mai vorbesc, ați
văzut că era dată într-o lună inexistentă. Eu, Biriș, primarul vă spun: numai eu pot
duce treburile începute la bun sfârșit. Puneți-vă inteligența la încercare și alegeți
grâul din neghină, dragi semănători!
Consilierul Sile: Da! Și eu vă spun să vă folosiți tot de minte,după discuția din această
seară, e clar că uleiul plutește deasupra apei. Timpul acestei confruntări nu-mi
permite și mie să mă apăr, așa e democrația, fiecare își face parte din timpurile
alocate, dar înțelept e cel ce tace, nu-i așa? Și eu vă aștept la vot, să pedepsim
împreună abuzurile! Bună seara!

Pe centru fix, dedesubtul mileului se scurge genericul. În centru stânga, capul familiei Mărculescu și-a abandonat demult mâna în castronul plin de coji. La polul opus, Bărbulescu ține în mână o țigară care s-a fumat de nevoie, singurică. Minorii au dat gata sticlele cu bere și acum dorm liniștiți, pe covorul persan. Încet, cu un soi de teamă, electoratul începe sa se dezmorțească.

Bărbulescu: Marcule, care-i scorul, frate? Ce facem noi, mâine? Îl lăsăm pe Birică să-și
termine procesele sau îl punem pe Sile, că poate mai sponsorizeaza ceva bătăi în
centru și facem și noi Crăciunul cum se cade?
Mărculescu: N-auzi că aici e vorba de inteligență? Păi dacă eram așa inteligent mă
duceam cu pluta pe Dunăre pâna-n munții Pădurea Neagră, nu stăteam să mai
socotesc acu' care-i mai hoț, nu? L-aș lăsa pe Birică, poate si-a mai astupat din
găuri, da' să vezi tu poznă, că asta musai își caută amantă nouă și-ți dai seama...
Bărbulescu: Case, mașini...Ehei! Păi și dacă o schimbă și Sile pe a lui? Nu-i tot aia?
Mărculescu: Aia-i! Lasă-i mă, ducă-se cu noaptea doar și-așa se aleg între ei, nu? Știu ei
mai bine care-i la rând!
........................................................................................................................................
Peste oraș se lasă noaptea, o noapte luuuungă cât un cincinal găurit!


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!