sau
Stropi asemenea multor ploi prin care am trecut până acum, ploi calde și repezi cu stropii mari dar mângâioși, ploi reci și mohorâte cu stropi mici, pulverizați care-ti pătrund până-n suflet, ploi cu soare sau ploi cu gheață, ploi... Toate au menirea până la urmă să ude și să-l facă să rodească, pământul.



Când era mic, băiatul meu cel mare, s-a întors de la joaca, îintr-una din zile, având buzunarele pline de castane.
-De unde ai castanele astea? îl întreb eu.
-Copiii pede, băețeu găseti! vine numaidecât răspunsul.

În parcul în care se juca de obicei, niste copii, mai mari, au abandonat acele castane pentru alt joc, mai atrăgător. Fascinat de frumusețea lor, băiețelul meu le-a considerat pierdute, pentru că cine poate abandona o asemenea comoară! Venind acasă și-a golit buzunarele de bulgării mici și veseli, într-un sertar, continuând să se joace încă multe zile cu ei.
De atunci sunt aproape 20 de ani.
În fiecare toamnă trec pe sub câte un castan și îmi umplu buzunarele de rodul lui și sufletul de bucuria amintirilor. Dacă am mai mult timp poposesc puțin sub copacul fermecat ascultând cum plesnesc fructele ajunse la maturitate. Unele scot un sunet scurt când se desprind de pe ramuri, altele unul dublu la contactul cu pământul, dezvelindu-se apoi fără pudoare, etalându-și formele lor rotunde și apetisante, ca trufele de ciocolată.. Aceste comori ale copilăriei ascund în inima lor istoria multor zeci și sute de ani. În fiecare toamnă plutesc, mici gondole, în lumina soarelui veselindu-se și bucurându-ne și se dăruiesc apoi morții cu speranța nemuririi!