Tare mult mai plouă aici, se gândi în timp ce se străduia să-și stăpânescă umbrela gârbovită de picurii mari și reci. Nu se afla decât de o săptămână în orașul celor trei culori și în tot acest timp plouase în fiecare zi. La început nu acordase prea multă atenție acestui aspect meteorologic prinsă fiind în febra despachetărilor. Acum însă, după ce toate lucrurile fuseseră aranjate la locul lor, observă cât de mohorâtă era vremea. Își făcu totuși curaj și ieși să facă cunoștință cu străzile pe care avea să umble șase ani de acum încolo. La început fu uimită de mulțimea de stegulețe și de folosirea în cele mai ciudate locuri a culorilor drapelului. "Acasă nu vezi nici de 1 decembrie atâtea însemne naționale".
După ce reperă cel mai scurt drum spre facultate, se hotărî să meargă în Grădina Botanică. Ajunsă la intrare, întinse banii pentru bilet unui omuleț care îi aruncă o privire plină de mirare. Parcă toate semnele de întrebare își găsiseră refugiul în acel chip.
Pășea încet pe aleea ruginie. Trebuie să fie atât de colorată vara…și parfumată. Dar mai mult îmi place acum. Atâta culoare mi-ar provoca prea multă fericire.Și nu șțiu dacă m-aș descurca…Crizantemele mai aduc puțină lumină. Crizantemele…lui mamaie îi plac crizantemele.Oare ce fac acum cei de-acasă ?…Ce frunze frumoase, și aplecându-se adună câteva frunze pătate de toamnă.
După o tufă în care se luptau eroic în bătaia vântului și a ploii două trei frunze, apăru un foișor. Și cum norii începură să arunce nervos cu stropii de ploaie, se hotărî să se adăpostească acolo. Se așeză pe băncuța de lemn și asculta tangoul pasional al ploii pe tabla ruginită a acoperișului . Zări deodată o umbrelă neagră trecând pe aleea din fața sa. Se apropie de balustrada foișorului și observă că umbrela ascundea un bărbat al cărui chip nu reuși să-l vadă. Se pare că nu sunt singura care vizitează grădina pe ploaie. Probabil îl așteaptă pe undeva iubita. Sau el o așteaptă pe ea. Sau poate s-au certat și el s-a hotărât să se plimbe... Oare o mai iubește?Dar ea l-a iubit?Poate ea a aflat că o înșela.Și dacă ea îl înșela?…Dar ce-mi pasă mie? Nu apucă să-și sfârșască gândul căci umbrela neagră se apropie de treptele foișorului. Se așeză atunci pe băncuță și părea să privească foarte atentă spre serele de cactuși. Cu coada ochiului îl văzu pe necunoscut urcând treptele foișorului.Of, alt loc de întâlnire nu putea să-i dea? Trebuia să-mi tulbure mie liniștea.
Auzi foșnetul caracteristic închiderii umbrelei și îl văzu așezându-se pe băncuța din fața ei. Dacă o fi vreun obsedat?Poate ar fi mai bine să plec. Dacă țip, mă aude oare omulețul de la poartă?spunându-și acestea, privi spre intrarea în grădină, ca să calculeze distanța. Dar în secunda următoare uită ce voia să facă căci privirea i se intersectă cu cea a necunoscutului. Doi ochi negri, plini de licăriri jucăușe o priveau blând, aproape părintește. Dumnezeule, ce ochi sclipicioși! Își dădu seama că îl privește insistent și simți cum îi iau obrajii foc. Alo?!?Ce faci?Ai înebunit? Te știam o fată serioasă, cu capul pe umeri. Și când colo…Gata! Te-ai făcut suficient de râs .Fixează tufa aia de trandafiri. Și își mută atenția asupra treptelor de la intrarea în foișor. Îl auzi deschizând un ziar.
Închise ochii în încercarea de a-i reconstitui în minte chipul. Dar tot ce putea să-și amintească era strălucirea privirii. Parcă restul feței nu ar fi fost decât un bonus pentru că avea asemenea ochi. Se trezi uitându-se din nou spre necunoscut. Și văzu cum chipul i se deschide într-un zâmbet. Acum să te văd pe unde scoți cămașa domnișoară. Cât credeai că o să dureze până să îșî dea seama că îl sorbi din priviri? Și își simți din nou obrajii arzând. Of, la naiba! Chiar nu era cazul să roșești.Acum o să știe că tu știi că el știe.Hai, ridică-te și pleacă.Ce mai aștepți? Mă enervezi cumplit când refuzi cu înverșunare să mă asculți.Þi-am demonstrat de atâte ori că eu am întotdeauna dreptate.
Se ridică brusc de pe băncuță și o luă la fugă pe treptele foișorului. I se păru că o strigă cineva din urmă. Dar nu avu curaj să se întoarcă. Trecu în grabă pe lângă omulețul de la poartă care părea că își înmulțise semnele de întrebare. Ajunse la intersecția cu strada care ducea spre apartamentul ei. Cred că pentru ziua de azi, ai avut parte de suficiente senzații tari. Poate ar fi cazul să te duci acasă. Și o apucă pe străduța șerpuitoare.