Războiul mediatic, îndeosebi cel de la televiziune și de pe Internet, i-a prins și pe români. Majoritatea populației nu era neapărat împotriva alianței nord-atlantice și a americanilor, însă simpatiza cu sârbii. Doar puterea politică a momentului, din dorința de a fi pe placul S.U.A. și N.A.T.O., de-a dreptul a excelat în a susține acțiunile militare împotriva țării vecine (și "prietene", ar completa, zeflemitor, un cunoscut "analist politic"). A rămas proverbială afirmația președintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, cum că bombardarea Iugoslaviei este necesară și legitimă, afirmație criticată de mass-media românească. "Avea România interesul ca președintele țării să declare că un război împotriva Iugoslaviei este "necesar și legitim" chiar înainte de a începe bombardamentele? Și de ce legitim, dacă ONU nici după sistarea bombardamentelor nu a legitimat intervenția militară a NATO?" - scria Corneliu Vlad (www.lumeam.ro, site-ul "Lumea magazin"). "Nu am fost capabili să înțelegem că, în numele democrației și al drepturilor omului, era necesar și legitim să moară copii și bătrâni, să fie bombardate spitale, case, trenuri, poduri. Ei, politicienii, sunt singurii care știu ce e bine pentru noi și pentru țară" - scria, la rândul său, și Marian Oprea (www.lumeam.ro).
Iar în 1999, în timpul războiului, un cunoscut disident român, aflat la Paris, este vorba despre Paul Goma, scria cu o ură nedisimulată: "Nu, Sârbul nu este capabil să facă deosebirea între victimă și călău decât la modul sârbesc: când el persecută, violentează, jefuiește, violează, omoară ne-sârbi, boje moi, nu face vreun rău - dovadă: majka lui nu i-a spus o singură vorbă grea, necum să-i zmulgă urechile când a constatat că și-a început cariera de cetnik gâtuind mâța (vecinului), și a sfârșit prin a tortura, a arde de vii femei și copii (dar ne-uitând ca, în elanu-i patriotic - și ortodox - mai întâi să-i ceară albanezului 1.500 mărci germane, "pretul vietii", apoi să-l oblige să scoată, să dea tot; în final zmulgînd verighetele, inelele, cerceii, brățările, lănțișoarele de aur de pe cadavre)". La prima citire, te înfiori de grozăviile de care sunt în stare sârbii. Numai că un om sănătos la minte și fără interese de-o parte ori de alta nu poate lua în serios asemenea aberații. Iar de Paul Goma, pe care, cândva, în timpul lui Ceaușescu, îl admiram, ți se face de-a dreptul milă pentru cât de mult s-a lasat prins în mrejele propagandistice țesute cu atâta abilitate de către N.A.T.O. Dar acesta a fost primul e-razboi mondial și Paul Goma a luptat de partea N.A.T.O. Despre ce e-n mintea acestui individ, doar psihologii ar putea spune mult mai multe. Cert este însă un alt lucru. Mașina propagandistică a lucrat excelent. Din păcate, în joc s-au prins destui intelectuali români cărora, acum, când Kosovo se află sub protecția N.A.T.O. (care se pare că mai mult protejează mafia albaneză și traficul de droguri și nicidecum enclavele cu sârbii care au mai rămas), când copiii sârbilor merg la școală sub escortă, iar obiective culturale și religioase sârbești, destule aflate pe lista UNESCO, sunt aruncate în aer, distruse și scârnăvite de albanezi, nu mai dau dovadă de același zel în apărarea drepturilor omului.
Evident, războiul propagandistic prin mass-media a fost folosit din plin și de către R.T.S., televiziunea națională sârbă, și de alte televiziuni iugoslave din acea perioadă. Cât despre epitetele cu care gratulau aceste posturi atât Alianța Nord-Atlantică, cât și diverse personalități occidentale, ele au fost tema colecției lui Predrag Timotiæ, care le-a făcut cunoscute pe lista de discuții nato-agresija-na-srj.
Pentru N.A.T.O.: hoarde de gangsteri, pirați ai văzduhului, haimanale fasciste, forță mecanică brutală, hoarde bestiale, sălbăticiunile N.A.T.O., monștri N.A.T.O., agresori însetați de sânge, falăngi fasciste N.A.T.O., N.A.T.O. - alianța răului, armada răului, seniorii războiului în imperiul ucigașilor, democratia tomahawk într-o aventură războinică, ceată de sălbatici, canibali gigantici, tirani cu creier liliputan, monștri mongoloizi, conglomerat mongoloid, autoproclamați apostoli ai democrației în rolul celor mai periculoși ucigași, businessmani cu pușcă, o urâtă amintire istorică, galeria de tipi ai lui Freud, vrăjitoarele N.A.T.O.-ului, maniaci îmbătați cu forța, monștri ucigași însetați de sânge și mașina lor de propagandă a minciunii, puternică mașină media prevăzută cu turbo-manipulatoarele CNN-ului, răufăcători impotenți, semănătorii morții, călăreții apocalipsei, mutanți, camarila militară regională, corporație internațională monstruoasă, bandă războinică de fasciști, răufăcătorii încăpățânați ai lui Goebbels, cei mai mari vandali ai secolului al XX?lea, sălbăticiunile lui Clinton, semănătoarele de fier ale morții, proiectile răufăcătoare, satrapii întregii lumi, atacurile brutale și răufăcătoare ale lașilor din America, gealații văzduhului, crimă a bestialilor piloți N.A.T.O., dinaintea a cândva casei albe, iar acum a casei negre din Washington, hoardele aeriene ale răufăcătoarei alianțe N.A.T.O., nocturni ucigași cu sânge rece, nu știm cum să le mai spunem.
Pentru Bill Clinton: bolnavul războiului, pedofilul bolnav, nestăpânitul barbar, amorezul mincinos, Adolf Goebbels Hitler Clinton, creatura Washingtonului, greșeală biologică, șeriful legii junglei, sălbaticul cu zâmbet rușinos, președintele al cărui centru este în șliț, răufăcătorul nervos.
Pentru Xavier Solana: un răufăcător în fruntea agresorilor, o nouă perversă creație a războinicilor voaieri lipsiți de scrupule, cretinul general al N.A.T.O., gunoiul american.
Pentru Koffi Anan: cel nu îndeajuns de informat, cel care nu citește știrile.
Pentru Madeleine Albright: uliul american, pocitania cu chip de femeie, șarpele perfid cu cizme de cowboy, secretar de stat ca o femeie de serviciu la hotelul "Red Roof".
Jacques Chirac: completarea jalnică a lui Clinton, sluga europeană a N.A.T.O., unul dintre conducătorii genocidului.



_______________________________
NOTÃ:

Dat fiind faptul că lipsa de bani nu a permis editarea cărții mele "Război pe Internet" (Editura "Waldpress" Timișoara, 2004) decât într-un tiraj mic, m-am hotărât să vă ofer varianta digitală integrală prin intermediul site-ului www.agonia.ro. În fiecare zi voi insera pe site câte unul dintre cele unsprezece capitole (mai puțin în zilele de 6 și 7 noiembrie 2004, când voi fi plecat din Timișoara). Acestea au titluri distincte.


Cuprinsul este următorul:

- Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare
- e-razboi, un altfel de război
- Portret
- Hackerii deschid cyberfrontul
- Între pagubele virtuale și cele reale
- Metode de luptă pe Internet
- Hackingul, între patriotism și terorism
- Internetul, ca mijloc de propagandă
- Astăzi - e-politie, mâine - cyberwarior
- In cyberspațiu totul e posibil
- Mass-media și agresiunea asupra Iugoslaviei
- Umor de război
- România și pirateria