... De aceea m-am hotărât să declar, în fața tuturor, pe conștiința mea și pe cuvînt de onoare, că nu sunt nebun și că pentru ce am făcut doresc să ispășesc!
Doctorul Ursu rămase două clipe gânditor, murmurând:
- Da... da...
Șovăirea și glasul lui abesnt întăriră pe Puiu. Se simți obligat să accentueze mai energic:
- Nici o ezitare, domnule doctor! Te rog să iai notă imediat că nu sunt nebun!
- Firește că nu ești ... negreșit, dar ... zise doctorul iar împăciuitor,
Atunci Puiu Faranga se dădu înapoi și, cu ochii scânteietori, șopti:
- Va sa zică, nu vrei să crezi că nu sunt nebun? Va să zică ...
Deodată se repezi ca o fiară la gâtul doctorului, cu mâinile încleștate, răcnind:
- Taci!... Taci!... Taci!...
Internul și gardianul săriră în ajutorul doctorului, care de altfel apucase brațele pacientului și-l imobilizase. Sora de caritate fugi îngrozită. În brațele gardianului acuma, Puiu gemea întruna:
- Taci!... Taci!...
Doctorul Ursu își recăpătă îndată calmul complet, se retrase în anticameră și, îndreptându-și gulerul și halatul, porunci celorlalți:
- Dați-i drumul și închideți ușa!
Puiu fu zvârlit pe pat, dar se destinse ca un resort și se aruncă spre ușă urlând:
- Nu sunt nebun!... Nu sunt nebun!... Nu sunt nebun!...
După câteva momente însă tăcu, parcă și-ar fi dat seama, se duse șovăind până la fereastră, se uită în grădină și începu șă fluiere încet. Îndată simți iar o mișcare în picioare și murmură mulțumit:
- Ciuleandra...
Ursu deschise vasistas-ul ușii și-l urmărea. Când îl văzu jucând, strânse din sprâncene, se dădu la o parte și zise internului:
- Telefonează dumneata numaidecât domnului Faranga din partea mea să treacă negreșit azi pe la sanatoriu la o oră când voi fi și eu aici (...)

- Vreau să zic, excelență, că fiul dumneavoastră e grav bolnav și trebuie internat negreșit într-o casă de sănătate! spuse doctorul Ursu cu o seriozitate care nu admitea nici o îndoială. (...)

- Ce face domnul? întrebă Ursu arătând spre odaia lui Puiu.
- Joacă, domnule doctor, trăiți! (...)

Puiu, în pijamaua descheiată, cu pieptul gol, cu fața asudată și veselă, tropăia pe loc, fredonând sacadat o arie închipuită. După câteva minute bătrânul nu se putu stăpâni și-l strigă pe nume. Fără a se opri din joc, Puiu întoarse capul, surâse către tatăl său și-i răspunse:
- C'est Ciuleandra, vous savez? ... Vous m'avez permis, n'est-ce pas? C'est vous qui m'avez dit: "Vas-y!" Alors vous ne pouvez pas etre fache, papa! Et puis c'est tres amusant ... oui ... tres ... (E Ciuleandra, știi? Dumneata mi-ai dat voie, nu-i așa? Dumneata mi-ai zis: "Du-te!" Așa că nu poți fii supărat, tată! Și-apoi e foarte amuzant ... da ... foarte ....) (...)

- Nu mai e nici o speranță, doctore? Nici una?
Doctorul Ursu ridică din umeri:
- Minuni face numai Dumnezeu!
De alături se auzeau pașii lui Puiu, neosteniți, într-un ritm săltăreț, stimulați de o melodie gâfâită, ca respirația unui bolnav de moarte.