agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5189 .



Cercei cu diamante
screenplay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sache ]

2006-01-10  | [This text should be read in romana]    | 



Nouă personaje: Marinică Babuș, Alina Þigănuș, Sile Barză, Grigore Alecu, Mecanicul de la telescaun, recepționistul hotelului, vânzătorul de ziare, Virginia Dima și Costel Dima.

Scena trebuie împărțită în două cu ajutorul unei pânze sau neconvențional. În partea dreaptă a scenei două scaune alăturate în chip de telescaun. Trei personaje: Alina Þigănuș, Marinică Bubuș și mecanicul de la telescaun. Marinică Babuș este un poet în vogă plecat la munte pentru odihnă, deconectare. Alina Þigănuș îi citeste de multă vreme poeziile și e încântată că-l întâlnește aici. Acum e fericită pentru că peste o săptămână se va căsători cu Sile Barză. Acesta o așteaptă sus, la cabană.

În partea stângă a scenei stau de vorbă la o masă, într-o cameră de hotel doi vechi prieteni. Personajele sunt: Sile Barză și Grigore Alecu. Sile e nerăbdător să-și revadă iubita și viitoare soție, Alina Þigănuș. Ea trebuie să urce din stațiune cu telescaunul.

Atenție: actele se vor juca pereche. Când unii vorbesc ceilalți tac și invers. Nu trebuie să se suprapună frazele.



ACTUL 1

Scena 1

Vânzătorul de ziare trecând prin toată scena și apoi coborând și în sală – ține în brațe ziare: - Ziarul Lumina! Luați ziarul Lumina! Crimă sau sinucidere? Cazul femeii dispărute în munți! Luați ziarul Lumina!


Mecanicul: - Mai urcă cineva? Haideți repede, că se oprește instalația.
Marinică: - Eu!
Alina alergând din spate: - Și eu.
Mecanicul: - Grăbiți-vă, e ultima cursă!
Alina privindu-i pe sub sprâncene: - Eu vreau un scaun separat.
Mecanicul: - Ori cu domnul, ori ramâneți în stațiune.
Marinică: - Domnișoară, nu manânc oameni…
Alina: - ‘Domnișoară’ până duminica viitoare.
Marinică: - Cum așa?
Alina: - Mă mărit.
Marinică: - O! Atunci se schimbă situația! Vă felicit și vă doresc casă de piatră.
Alina: - Vă mulțumesc.
Mecanicul plictisit: - Așadar, urcați sau opresc șandramaua?
Alina: - Gata, m-am suit!
Marinică: - Dați-i drumul.

Scena 2

În cabană (respectiv în cealaltă camera de pe scenă) stau de vorbă la o masă doi vechi prieteni: Sile Barză și Grigore Alecu. Citesc ziare și beau ceai.

Grigore: - Mai știi tu de când ne cunoaștem noi?
Sile Barză: - Ce întrebare mai e și asta, Grig? De-o viață și ceva pe deasupra.
Grigore: - Așa este, Sile. Iartă-mă că te întreb așa direct, dar… Am ceva pe suflet.
Sile Barză: - Spune dragă, ce naiba. Nu fi copil!
Grigore: - Și nu te superi?
Sile Barză: - Asta-i acuma! Nici într-un caz, Grig.
Grigore: - Tu ești pe bune cu Alina?
Sile Barză: - Cu Alina? Păi, sunt, normal că sunt…
Grigore: - Și vă gândiți să vă luați?
Sile Barză: - Păi, da. Nunta este peste o săptămână… Þi-am dat oare invitația?
Grigore: - Mi-ai dat-o… Bine atunci.

cei doi citesc în continuare ziarele sorbindu-și ceaiul

Scena 3

Alina: - Doamne! Ce bâțâie!
Marinică: - E vânt și de aceea. Dar să mă prezint: Marinică Bubuș.
Alina: - Poetul?
Marinică: - Chiar eu în carne și oase. Să înțeleg că mi-ați citit vreo poezie?
Alina: - Cum să nu, pe toate! Ce fericită sunt să vă întâlnesc! Sunt Alina Þigănuș. Deocamdată... De duminica viitoare sunt Barză! Alina Barză. Ce bine cunoașteți dumneavoastră sexul… Vai, mișcă!
Marinică: - Cine?
Alina: - Scaunul!
Marinică: - Și ce anume cunosc eu bine, domnișoară?
Alina: - Sexul slab… Ce frică mi-e! Se bălăngăne scaunul ăsta ceva de speriat! Din poezii se observă.
Marinică: - Ce?
Alina: - Că vă place sexul slab.
Marinică: - Eu îl numesc sexul frumos.
Alina: - Dacă se oprește instalația și rămânem aici pentru totdeauna?
Marinică: - Nu putem rămâne aici pentru totdeauna, fiți liniștită. Dar pentru siguranța noastră nu mai dați din picioare. Poate fi fatal. Stați să vă aranjez cureaua, să nu alunecați din telescaun.

Scena 4

Grigore: - Sile, iartă-mă că insist. Tu chiar o iubești, mă’?
Sile Barză: - Pe cine, dragule?
Grigore: - Pe Alina!
Sile Barză: - O iubesc, frate. Cum să n-o iubesc dacă mă însor cu ea…
Grigore: - O iubești așa, mult de tot?
Sile Barză: - Mult de tot.
Grigore: - Ești îndrăgostit care-va-să-zică!
Sile Barză: - Sunt.
Grigore: - Bine atunci.

cei doi citesc mai departe ziarele sorbindu-și liniștiți ceaiul

Scena 5

Alina: - Așadar poate fi fatal!
Marinică: - Doar dacă vă agitați.
Alina: - Gata, sunt cuminte! Stiați că poeziile dumneavoastră mă liniștesc, mă adorm în fiecare noapte. Sunt ca… monitorul oficial!
Marinică: - Monitorul oficial?
Alina: - Da, sunt pasive. Nu fac nici bine, nici rău și se schimbă mereu… Aa!! Na că s-a oprit telescaunul! Eram sigură! O să murim…
Marinică: - Calmați-vă, domnișoară! Nu murim noi cu una, cu două. Stați, ce faceți?
Alina: - Mă precipit, ce-ați vrea să fac! Ia uitați-vă în jos! Priviți, suntem chiar deasupra prăpastiei! O să mor Þigănuș!
Marinică: - Þigănuș?
Alina: - Adică nemăritată. Ãsta-i numele de fată… ăăă!
Marinică: - Calmați-vă și nu mai dați din picioare. Vă recit câteva versuri până pornește chestia asta, vreți?
Alina: - Adică le stiți pe dinafară?
Marinică: - Desigur.
Alina: - Pe toate?
Marinică: - Aproape…
Alina: - Și pe aia cu lacul și pădurea?
Marinică: - Și pe aia.
Alina: Nu vreau, că-i riscant. Eu adorm repede și veți profita de mine.
Marinică: - Ce să fac?!
Alina: - Mai bine l-ați striga pe mecanicul ăla. Uitați ce vânt s-a iscat! Și mi-e o foame… Sus, la cabană mă așteaptă viitorul meu soț cu sarmale și frigărui mixte. Vedeți ce slabă sunt? Și habar n-aveți cum bag în mine. Totul devorez: de la aperitive la amandine. Secretul siluetei perfecte constă în arderi rapide. Eu așa procedez: cum mă ridic de la masă, cum mă reped la budă!
Marinică: - Interesant…

Scena 6

Grigore: - E ceva foarte, foarte serios mie așa mi se pare!
Sile Barză: - Mă derutezi cu insistența ta, frate. Vrei să-mi spui ceva?
Grigore: - Sile, tu ai încredere în mine, da sau nu?
Sile Barză: - Cum sa n-am, Grig.
Grigore: - Îți zic vorbă mare, Sile. Mare de tot!
Sile Barză: - Haide, zi.
Grigore: - Alina nu se ridică la valoarea ta!
Sile Barză: - Ei, asta-i acuma! Nu fi copil… E puțin distrată dar e o fată excepțională! E studentă la etică, știai?
Grigore: - Mai gândește-te!
Sile Barză: - M-am gândit, Grig. M-am gândit mult până m-am hotărât să fac pasul ăsta.

cei doi citesc preocupați ziarele sorbindu-și ceaiul

Scena 7

Alina: - Na c-a început să și plouă! Pe aici or fi toalete ecologice?
Marinică: La cabană trebuie să fie.
Alina: - Dar în telescaun de ce nu sunt? De-am intra odată în Europa aia, să avem și noi bude ecologice peste tot. Peste tot!
Marinică: - Am un parpalac…
Alina: - Și ce propuneți?
Marinică: - Plouă. Mș gândeam să-l punem deasupra că-i destul de larg.
Alina: - Uitați, acolo e cabana! Vreți să ne iasă vorbe? O, Doamne-Dumnezeule! Asta mai lipsea acuma... Domnule, viitorul meu soț, Barză, e pasionat de stele. E cerograf. Are cele mai sofisticate lunete!
Marinică: - Și?
Alina: - Cum adică ‘și’? Ne poate privi chiar în acest moment.
Marinică: - Păi, ce facem rău?
Alina: - Îmi puneți treanța asta pe cap și profitați de inocența mea.
Marinică: - Ce inocență, domnișoară, că vă merge mintea ceva de speriat! Dacă vreți vă zic o poezie scurtă, nepublicată încă și poate trece ploaia mai repede…
Alina: - O faceți special. Veți spune cu siguranță ceva sofisticat, eu voi adormi și voi cădea în prăpastie. N-o să mi se recunoască nici fatalitatea...
Marinică: - Fatalitatea?
Alina: - Da, sunt fată, ce vă mirați așa! Adică mă faceți și mincinoasă pe deasupra... Dar știți ceva? Nici nu mă interesează ce gândiți! Sunt fecioară și cu asta basta! Cine m-o fi pus s-o ascult pe mama! Of, mamă, mamă...
Marinică: - La ce vă referiți?
Alina: - Păi numai mama e de vină, cu gândirea ei învechită… O ține una și bună: să-mi păstrez fatalitatea pânâ în noaptea nunții! Și acum uite! mor și n-am văzut în viața mea un film XXX titrat.
Marinică: - Titrat n-am văzut nici eu…

Scena 8

Sile Barză: - Grig, cum ai ajuns tu la concluzia asta?
Grigore: - Ce concluzie?
Sile Barză: - Acum ce faci? Arunci cu piatra și apoi fluieri…
Grigore: - Că nu se ridică la valoarea ta?
Sile Barză: - Exact, că nu se ridică...
Grigore: - Păi, habar n-are să gătească.
Sile Barză: - Învață ea, are timp.
Grigore: - Nu-i gospodină și nu ține curățenie în casă.
Sile Barză: - Asta de unde ai mai scos-o, frate?
Grigore: - Umblă vorba.
Sile Barză: - Când se va mărita își va respecta obligațiile conjugale.
Grigore: - Dacă zici tu…

cei doi încep să citească iarăși ziarele sorbindu-și ceaiul

Scena 9

Allina: - Strigați dom’le după mecanic! Strigați, că pe cuvânt sunt fecioară!
Marinică: - Eu sunt berbec. Născut în aprilie cu ascendent în…
Alina: - Berbec? Ce berbec? V-ați pierdut mințile din cauza spaimei… Strigați ceva!
Marinică: - Strig, dar vă anunț că am vocea spartă.
Alina: - Nu-i nimic. Strigați!
Marinică: - Aa!
Alina: - Asta ce-a fost?
Marinică: - Am strigat.
Alina: - Faceți mișto de mine?
Marinică: - Ferească sfântu’! Eu v-am spus că am vocea spartă.
Alina: - Mi-e rău!! Am amețeli și-mi vine să urlu!! Îi moștenesc pe amândoi părinții și am rău polivalent: mi-e frică de apă, de înălțime, de foc, de spații închise, de lilieci și de coropișnițe. Hoții!! Mă pradă!!
Marinică: - Cine vă pradă, domnișoară?
Alina: - Ajutor! Mă violează!!
Marinică: - Domnișoară, stăpâniți-vă. Suntem doar noi…
Alina: - Credeați că n-am observat că șușoteați cu mecanicul? Cât i-ați dat?
Marinică: - Ce anume?
Alina: - Bani. Cât i-ați dat? Să știu și eu cât valorează fatalitatea în ochii dumneavoastră de poet contemporan.
Marinică: - Cât să-i dau, doi poli, cât a fost biletul… E ridicol!
Alina: - Ce-i ridicol, domnule? Întâi profitați de naivitatea mea și apoi nici gura nu vă miroase, nici usturoi n-ați mâncat!
Marinică: - Doar nu bănuiți că…
Alina: - Și parpalacul? Pipăielile?
Marinică: - Care pipăieli, domnișoară?
Alina: - Mi-ați aranjat cureaua și asta echivalează cu un viol. Și vă mai și laudați că vă pricepeți la sex.
Marinică: - Asta? Asta-i centura de siguranță a telescaunului, să nu cădeți în prăpastie. Și apoi eu vorbeam de sexul frumos.
Alina: - Adică al meu e urât?
Marinică: - Ce să fie urât?
Alina: - Sexul. Sau sugerați că ne cunoaștem așa de bine încât…
Marinică: - Sexul frumos este definiția generică a femeii.
Alina: - Obsedat sexual, asta sunteți! Mi-a spus mie Barză să mă feresc de câinii care nu latră. Mă predau, domnule. Ați învins, sunteți fericit? Posedați-mă!

Scena 10

Grigore: - Și toată ziua e cu ochii pe bijuterii. Se poartă ca o coțofană…
Sile Barză: - Acum e și coțofană!
Grigore: - Ai observat cum îi strălucesc ochii atunci când atinge diamantele?
Sile Barză: - Ce diamante?
Grigore: - Cerceii pe care-i poartă întotdeauna sunt cu diamante, nu știai?
Sile Barză: - Toate femeile se omoară după diamante. Au și de ce…
Grigore: - Sile, îți aduci aminte faza de acum trei săptămâni? În noaptea când am jucat wist până târziu. Erați la mine, și voi și Georgeștii.
Sile Barză: - Așa și?
Grigore: - Alina își uitase cerceii acasă și am văzut cu toții cât era de agitată, de disperată. Parcă stătea pe un butoi cu pulbere cu fitilul aprins. Nici nu se concentra..., ziceai că atunci picase din lună.
Sile Barză: - Nu era ziua ei bună… Sau, mă rog, noaptea.
Grigore: - E ciudată, Sile. Se schimbă mereu…, se transformă și uneori juri că-i altcineva. Dacă-i extraterestră? Sau vreo ființă malefică?
Sile Barză: - Citești prea multe SF-uri, dragule. Alina e cât se poate de umană! Crede-mă.

cei doi continuă să citească ziarele

Scena 11

Marinică: - Domnișoară, nu vă mai bâțâiți! Liniștiți-vă, altfel chiar ne prăbușim în prăpastie. Iar în ceea ce vă privește să știți că am intențiile cele mai nobile.
Alina: - Adică îmi cereți mâna? Ca să fie valabil trebuie doi martori. Barză așa a făcut.
Marinică: - Ce martori?
Alina: - Vedeți? Vedeți că mă tromboniți? Mă luați pe mine cu texte din astea… De fapt vreți numai să mă posedați pentru că n-am forță să opun rezistență. Dar de sărutat, n-o să mă sărutați!
Marinică: - Cum adică?
Alina: - Am herpes.
Marinică: - A!
Alina: - Ce laș sunteți!
Marinică: - De ce să fiu laș?
Alina: - Când v-am spus că am herpes v-ați și depărtat de mine. Nu mai vreți să mă sărutați.
Marinică: - Domnișoară, sunt căsătorit.
Alina: - Și musulman pe deasupra! Nu v-ar mai ajunge nevestele… Armata ați făcut-o?
Marinică: - Am facut armata, dar ce legatură are asta cu…
Alina: - Câte camere are apartamentul în care locuiți?
Marinică: - Al meu? Două camere decomandate, dar să știți…
Alina: - Nu mă mai aburiți! Cine a mai pomenit poet cu doar două camere? Hm! În ce cartier?
Marinică: - Drumul Taberei.

Scena 12

Grigore: - Și dacă ai afla că cerceii ăia i-a primit de la fostul primar? Că ea, știi bine, n-are cum să-și permită ditamai diamantele?
Sile Barză: - Auzi Grig? Trecutul ei nu mă interesează câtuși de puțin! Ce-a fost a fost. Știi că nici eu nu sunt un sfânt… Dar de duminica viitoare se schimbă calimera!
Grigore: - Din câte te cunosc eu, te va interesa și trecutul Alinei… La cât ești de posesiv nu lași să-ți scape nici un detaliu.
Sile Barză: - Nu dragă, aici te înșeli. Alina e îndrăgostită de mine și asta e tot ce contează.
Grigore: - Ba e îndrăgostită de cercei!
Sile Barză: - Alta acum! Ba de mine!
Grigore: - De cercei!
Sile Barză: - Punem pariu?
Grigore: - S-a făcut! Eu atâta spun: cerceii cu diamante valorează în ochii ei mult mai mult decât valorezi tu! Pe zece milioane! Te bagi?
Sile Barză: - Taie aci!

după care încep să citească iar ziarele, sorbindu-și ceaiul

Scena 13

Alina:- De ce nu țipați, domnule?
Marinică: - Iar să țip? Am vocea…
Alina: - Spartă, știu! Mai încercați o dată, altfel vă dau herpes.
Marinică: - Ajutor!
Alina: - Acum faceți pe victima... Dacă am rămas însărcinată nu mă interesează: divorțați și mă luați cu acte în regulă. La primăria sectorului doi, că-i nouă. Copiii trebuie să aibe tată scriptic. Și aflați că sunt studentă la etică.
Marinică: - Cum să rămâneți însărcinată, domnișoară? Păi, nici nu ne-am apropiat unul de celălalt, d-apoi…
Alina: - S-a mai pomenit! Am citit undeva că poți rămâne însărcinată în piscină.
Marinică: - Dar noi suntem la munte, în telescaun și mai avem și paltoanele pe noi.
Alina: - Dar de atins - m-ați atins! Nu puteți contesta. Vă privește, vă descurcați. Și apoi, aflați că în familia mea ies numai gemeni. Și Marioara are…, și Lenuța…, chiar și Floricica… Toate au născut gemeni. Ba Marilena are tripleți!
Marinică: - Și toate au rămas însărcinate în piscină? Stați să mai strig o dată. Ajutor!
Alina: - Parcă sunteți un motan în călduri. Acum, dacă v-am zis de pensie alimentară, parcă strigați mai tare.
Marinică: - Ce pensie?
Alina: - Pentru alimentele gemenilor… Na, că s-a pus în mișcare telescaunul!
Marinică: - A dat Dumnezeu!
Alina: - Tentativa de viol se pedepsește la fel ca violul.
Marinică: - Mă omorâți cu zile, domnișoară…
Alina: - Eu atât v-am spus…

Scena 14

Alina Barză și poetul Marinică Babuș vin de la telescaun în cabană la cei doi prieteni, Sile Barză și Grigore Alecu. Grig pleacă imediat ce o vede pe Alina, salutând-o rece. Scena se va juca într-un singur loc, în camera de hotel unde au stat până atunci Sile și Grig. Fostul teleferic devine acum o a doua cameră de hotel cu aceleași două scaune. Deocamdată aceasta cameră de hotel rămâne goală.

Alina: - Sile, ce dor mi-a fost de tine! Atât sunt de fericită!
Sile Barză: - Și mie mi-a fost dor, scumpa mea. Þi-e foame? Hai la restaurant, sarmalele sunt în cuptor, te așteaptă calde…
Alina: Stai un pic. Sile, tu îl cunoști pe domnul? E poetul Marinică, cel pe care îl citesc în fiecare seară.
Sile Barză: - Mă bucur, domnule Marinică.
Marinică: - Domnule Barză, iertați-mă că sunt atât de direct, dar aș dori ca domnișoara Alina, mă scuzați domnișoară, să facă urgent testul cu barza! Plătesc eu, domnule. Oricât!
Sile Barză: - Asta ce mai e? Vă bateți joc de mine? De numele meu?
Marinică: - Nici nu mă gândesc, domnule Barză… Pur și simplu doresc să mă conving că domnișoara Þigănuș nu a rămas însărcinată cu mine.
Sile Barză: - Cu dumneavoastră?? Ce insinuare mai e și asta? De când sunteți împreună?
Alina: - Cum să fim, dragă, împreună? Ce-ți veni? S-a speriat săracul de prăpastie.
Sile Barză: - Ia stați puțin! Ce-ați făcut voi atâta vreme în telescaun? Vă cunoașteți mai de mult văd eu bine și ce v-ați gândit voi: hai să-l umilim pe prostovan înainte de nuntă, nu? Iar tu, fă bine și nu-ți mai mângâia atâta cerceii ăia!
Alina: - Domnilor, sunteți penibili! Sile, ai luat-o pe arătură, dragă? Tu nu știi cum sunt poeții? Au o imaginație ceva de speriat, iar dânsul mai e și musulman pe deasupra.
Sile Barză: - Domnule Marinică, vă întâlneați sau nu vă întâlneați cu viitoarea mea soție?
Marinică: - Nu!
Sile Barză: - Atunci, mă rog frumos, de ce insistați să facă testul barză?
Marinică: - Pentru că și Marioara și Lenuța și Floricica au gemeni. Să nu mai vorbim de Marilena care are tripleți. Și toate în piscină! Toate, dom’le! E ceva putred în familia asta, ascultați-mă pe mine! Să fie clar: nu intenționez să plătesc pensie alimentară la un regiment. Domnule Barză, îndemnizația de la Uniunea Scriitorilor nu-i așa mare pe cât bănuiesc unii.
Sile Barză: - Care Marioara? Ce pensie? Să înțeleg că ați profitat de inocența Alinei… Dar ia stați așa! De unde ai, dragă, cerceii ăștia cu diamante? Da, ăștia din urechile tale! Te pomenești că de prin telescaun sau de la vreun poet modernist?
Alina: - Mă jignești, Sile! Fatalitatea îmi este neștirbită dacă vrei să știi! Iar diamantele aparțin familiei Þigănuș!
Marinică: - Nu!! Nu opriți telescaunul!! Trebuie să cobor în stațiune. Sunt isteric! Nu!!

Poetul o ia la goană și dispare în culise. Alina pleacă și ea în camera cealaltă unde începe să-și aranjeze părul într-o oglindă neconvențională. Sile e singurul care rămâne pe loc, în cameră.

Scena 15

Alina, după ce-și aranjează coafura și manichiura, revine în camera viitorului soț.

Alina: - Ce faci iubitule?
Sile Barză: - Privesc pe fereastră.
Alina: - Ce s-a întâmplat? Doar nu-l crezi pe nebunul ăla?
Sile Barză: - Pe Marinică? Nu, dragă. Este bolnav cu nervii, săracul… Ia uite ce prăpastie mare este chiar aici, lângă cabană. Iar acolo jos pasc patru capre negre.
Alina: - De ce schimbi vorba, Sile?
Sile Barză: - Bine, aș vrea să te întreb ceva și tu să-mi răspunzi sincer.
Alina: - Orice.
Sile Barză: - Tu mă iubești cu adevărat?
Alina: - Te iubesc, dragostea mea. Ce întrebare-i asta?
Sile Barză: - Mai mult ca pe cercei? Pe ăștia de-i mângâi mereu…
Alina: - Cerceii? Mă joc cu ei, este un tic de-al meu. Te deranjează?
Sile Barză: - Pe mine nu mă alinți așa… Că nu-s din diamant, nu?
Alina: - Ești gelos pe cerceii ăștia?
Sile Barză: - Ce prostie! Cum să fiu gelos pe niște cercei… Normal că nu! Dar sunt convins că ții mai mult la ei decât la mine.
Alina: - Vorbești prostii.
Sile Barză: - Deloc! Eu sunt trecător, muritor, pe când ei nu. Și apoi, de unde ai avut tu atâția bani să-ți cumperi cercei cu diamante?
Alina: - Îi am de mult, Sile. De multă vreme. Aparțin familiei mele, serios...
Sile Barză: - Dovedește-mi că ții mai mult la mine decât la cercei.
Alina: - Glumești, nu?
Sile Barză: - În nici un caz.
Alina: - Vrei dovada dragostei mele? Tu chiar vrei o dovadă?
Sile Barză: - Absolut.
Alina: - Bine, poftim!

Alina își scoate cerceii din urechi, deschide fereastra neconvențională și-i aruncă în prăpastie.

Sile Barză: - I-ai aruncat în genune… La fel cum a aruncat baba de pe Titanic medalionul ăla…
Alina: - Sper să nu ne scufundăm și noi în prăpastie, domnule!
Sile Barză: - Te iubesc, Alina. Draga mea… Nimeni n-a făcut pentru mine un astfel de gest. Vino să te îmbrățișej.
Alina: - Vă mulțumesc, dar aș prefera să amânăm îmbrățișarea până săptămâna viitoare. Nu vă deranjează, desigur.
Sile Barză: - Ce-i cu tine? Te-ai supărat?
Alina: - Mă simt cum nu se poate mai bine. Dacă îmi permiteți acum mă voi retrage în camera mea. Bună seara.
Sile Barză: - Alina? Alina, stai! Ai mâncat sarmale…? Alina?

CORTINA

Actul 2

Scena este împărțită în două camere de hotel. Acțiunea se petrece în prima dimineață a anului nou. Este ora când petrecăreții se retrag obosiți la culcare. Într-o cameră intră familia Dima, respectiv Costel Dima și Virginia Dima. Doamna Virginia poartă cerceii cu diamante pe care i-a avut Alina, în primul act. În cea de-a doua cameră intră Sile și Alina Barză. Acțiunea se petrece la un an de la căsătoria familiei Barză. Alina este foarte îmbătrânită, doar privirea i-a mai rămas vie. În acest act Alina are părul alb. Sile și Alina se așează pe scaune, ca într-un pat dublu și vrând-nevrând ascultă cearta familiei Dima. CÂND UNII VORBESC, CEILALÞI ASCULTÃ ȘI INVERS!

Scena 1

Vânzătorul de ziare trecând prin toată scena și apoi coborând și în sală – ține în brațe aceleași ziare: - Noul număr al ziarului Lumina! Luați Lumina! Sile Barză și Marinică Babuș reținuți de poliție! Cazul femeii dispărute în munți incă neelucidat! Luați ziarul Lumina!


Sile: - Te-ai distrat, Alina?
Alina: - A fost foarte frumos, mulțumesc.
Sile: - Și muzica parcă mai bună... În sfârșit un revelion fără manele.
Alina: - Așa-i, formația asta a cântat superb. Și tipul de la pian a fost demețial!
Sile: - Ce-ai câștigat la tombolă?
Alina: - Un ursuleț. L-am dăruit ăleia mici de la masa vecină.
Sile: - Eu am primit o mustață și un fluier de plastic.
Alina: - Erai haios cu mustață, te-am văzut când o probai.
Sile: - Unde naiba am pus fluierul ăla?
Alina: - Fii cuminte. Doar nu te apuci acum să fluieri…
Sile: - Și de ce nu? Doar e revelion!
Alina: - A trecut revelionul… Suntem deja în prima zi a noului an.
Sile: - Da, ai dreptate, e dimineață. Hai ne culcăm, draga mea.
Alina: - Mai bine…

Scena 2

Costel Dima: - La naiba!
Virginia Dima: - Ce-i, Costele?
Costel Dima: - Lasă-mă în pace!
Virginia Dima: - Te doare burta?
Costel Dima: - Nu, Virginia! Nu mă doare burta și mai slăbește-mă cu ironiile tale. Ești plictisitoare!
Virginia Dima: - E supărat ‘colonelul’?!
Costel Dima: - Mă iriți! Vezi-ți de treaba ta.
Virginia Dima: - Îți fac o frecție și adormi fără vise, ca un prunc… Vrei?
Costel Dima: - Scutește-mă!
Virginia Dima: - Sau poate îți dorești ceva mai dulce…
Costel Dima: - La ce să se gândească și ea…
Virginia Dima: - Am adus și o sticlă de șampanie de jos, de la restaurant. O desfacem? Costel, suntem doar noi… Hm?
Costel Dima: - Asta mai trebuia acum: să devii alcoolică! Virginia dragă, defectul ăsta nu-l aveai, fată!
Virginia Dima: - Nu fi mitocan!
Costel Dima: - Sunt cum vreau eu! Slăbește-mă!

Scena 3

Sile: - Măi, dar tare se aud vecinii ăstia! E trecut de șase și n-au nici un gând să se culce. Parcă se ceartă, ce Dumnezeu...
Alina: - E familia care a stat lângă noi. Ea dansa mereu, iar el nu s-a dezlipit de la masă. Comanda într-una Fetească albă.
Sile: - Ãia sunt? Și acum ce-or avea de împărțit?
Alina: - Poate e gelos și face o scenă.
Sile: - Proștii naibii! În dimineața anului nou altceva mai bun n-au găsit de făcut? Ia zi, te mai doare mijlocul?
Alina: - Nu, mulțumesc. Sunt bine.
Sile: - Să mă duc să le bat în ușă?
Alina: - Lasă-i că se potolesc ei... Stai lângă mine, te rog.
Sile: - Hai să te iau în brațe…
Alina: - Atât e de frig în camera asta.
Sile: - Stai că imediat te încălzesc… Acuș!
Alina: - Mulțumesc. Ești un om tare bun, Sile.

Scena 4

Virginia Dima: - Bine, dacă ești botos hai să ne culcăm! E aproape șase dimineață și petrecerea a fost delicioasă…
Costel Dima: - Poate pentru tine… Mai ales că l-ai întâlnit pe poetul ăla, cum îl cheamă…
Virginia Dima: - Marinică Babuș.
Costel Dima: - Ia uite ce repede îți aduci aminte! Þi s-a împrospătat memoria în noaptea asta… Acum un an, când eram pe munte erai leșinată după el. Îți aduci aminte, nu? Poveste înfiripată în telescaun? Romantic de nu se poate… Și tu ai avut îndrăzneala să te urci lângă un nimeni… Lângă un terchea-berchea!
Virginia Dima: - Era poetul, dragă, nu era un nimeni!
Costel Dima: - ‘Era poetul…’ Așa spuneți toate… Te-a dat pe spate cu musculatura lui de culturist și cu versurile lui blegoase…
Virginia Dima: - Scrie bine, de ce nu recunoști! După faza asta de la munte ai încercat și tu să faci poezii. Știi ce-a ieșit, nu?
Costel Dima: - Scrie bine pe dracu’! Mă lași cu fandoselile lui? Chiar tu le comparai cu monitorul oficial.
Virginia Dima: - Am glumit, dragă…
Costel Dima: - Și apoi întotdeauna adormi cu cărțile lui pe piept. Ferească sfântul să ațipești citind poezii că mă sforăi până dimineață… Fi-ți-ar poeziile de râs!
Virginia Dima: - Strugurii de sus sunt acrii…
Costel Dima: - Þi-am demonstrat că pot și eu face poezii din alea cu luna, lacul, muntele și broasca.
Virginia Dima: - Mâine, poimâine ți le și publici.
Costel Dima: - Și de ce nu? Cu zece milioane public ce vreau! Și încetează să mai fi ironică, auzi?

Scena 5

Sile: - Ia! Ia ascultă-i pe ăia de dincolo! Ce vorbesc, dragă?
Alina: - Recunoști povestea?
Sile: - Parcă ar spune despre…
Alina: - Noi. Despre noi doi.
Sile: - Și despre poetul ăla, Marinică Babuș.
Alina: - Poate suntem chiar noi dincolo… Schimbați așa dintr-o eroare, dintr-o cauză neînțeleasă, nedescoperită până acum.
Sile: - Schimbați cam prea mult, trebuie să recunoști. Doamne, cât sunt de absurzi!
Alina: - Þi se par absurzi? Dar dacă i-a creeat doar imaginația noastră? Dacă i-am produs noi iar ei de fapt nici nu se află în cameră sau dacă totuși sunt, poate că dorm…
Sile: - Ce vorbe-s astea, Alina? Doar îi auzi… Îi auzim amândoi. Ce vrei sa spui?
Alina: - Nimic...
Sile: - Dragă, ăștia sunt tipii care au stat la masa noastră, corect? Corect! Așadar există, sunt palpabili și nu seamănă câtuși de puțin cu noi. În concluzie, n-au cum să fie doar în imaginația noastră.
Alina: - Nu, nu au cum.
Sile: - Și totuși susții că dincolo am putea fi noi? Așa crezi tu?
Alina: - Puteam fi noi dacă...

Scena 6

Virginia Dima: - Mda, acum urmează faza cu spartul vazei. De un an, de când l-am întâlnit pe Marinică Babuș, aceeași placă. Norocul nostru că nu suntem acasă… Uite, sparge scrumiera asta veche și hai la culcare! Mi-e un somn de nu te văd…
Costel Dima: - Scrumiera vrei? Na scrumieră!
Virginia Dima: - Asta e! Până nu-și termină programul nu se culcă… Dragă, acum urmează să-mi zici ‘Viperă cu corn!’
Costel Dima: - Nu mă mai îngâna atâta, viperă ce ești!
Virginia Dima: - Nicidecum original! Acum vei înșira defectele mele…
Costel Dima: - Vorbești de parcă n-ai avea… Și apoi mă imiți ca o maimuță bătută-n cap! Ce mai tura-vura te-ai purtat ca o… ca o… Femeie ușoară! Ești mulțumită acum?
Virginia Dima: - Ce educație… Mă rog de ce-ar trebui să fiu mulțumită?
Costel Dima: - Te prefaci că nu înțelegi. Ești pierdută pentru totdeauna.
Virginia Dima: - Þi-am fost mereu fidelă… Nu poți să nu recunoști că n-am fost fecioară.
Costel Dima: - Fecioară? Ce fecioară? Spune mai bine ce-ai făcut acum un an vreme de douăzeci de minute cu poetul ăla în telescaun? Că vă mișcați mai rău ca la cutremur…
Virginia Dima: - Am dat din picioare și am strigat după ajutor… Mai mult eu că el avea vocea spartă.
Costel Dima: - Bine măcar că ai avut bunul simț să strigi, să te prefaci de ochii lumii.
Virginia Dima: - Cu gelozia asta nu ajungem nicăieri.
Costel Dima: - Oricum te-ai compromis definitiv în fața prietenilor mei.
Virginia Dima: - De ce? Ce-am făcut? Spune-mi și mie ce am făcut atât de grav?
Costel Dima: - Te-ai lăsat pipăită de ăla!
Virginia Dima: - Mi-a pus doar centura să nu cad din telescaun.
Costel Dima: - Câtă inocență... Þi-ai bătut joc de numele de Dima, de renumele meu.
Virginia Dima: - Ce bine ar merge strigăturile astea pe ritm de manea… ‘Supărat…, supărat sunt…’
Costel Dima: - Viperă cu corn!
Virginia Dima: - Þap nelogodit!
Costel Dima: - Și mă rog, de ce țap nelogodit?
Virginia Dima: - Dai din picioare toată noaptea, ai coarne negre și nu porți niciodată verigheta!
Costel Dima: - Așadar recunoști! Recunoști că te-ai lăsat prihănită de un… scriitor!
Virginia Dima: - Poet.
Costel Dima: - Þi-a făcut curte!
Virginia Dima: - Þi l-am prezentat doar. Dacă te-ar fi deranjat cu adevărat trebuia să-l iei de guler, să-l lovești în gură sau unde nimereai și gata... Dar tu nimic, n-ai avut curaj și basta! Tremura carnea pe tine.
Costel Dima: - Adică îmi era frică, asta vrei să zici! Mie? Cu alte cuvinte eu nu am avut curaj, nu?

Scena 7

Sile: - Cine ne joacă festa asta, Alina? Cine are tupeul să ne deranjeze cu propriile noastre amintiri? Merg la recepție să-i reclam…
Alina: - Sst! Ascultă-i cu atenție. Dacă nu mi-ai fi cerut dovada aia…
Sile: - Ce dovadă? Cerceii? La ei te referi?
Alina: - La ei, însă...
Sile: - Ascultă, tu de atunci, din ziua aia, ești supărata pe mine? Din cauza cerceilor?
Alina: - Nu, nu am fost supărată deloc. Știam că așa va fi. Știam totul…
Sile: - Ia stai! Stai un pic. Explică-mi, te rog cum adică știai totul. Ce anume știai? Eu nu ți-am spus nimic până acum, dar din ziua aceea tu te-ai schimbat. Te-ai schimbat radical, a observat și Grig. Înainte erai altfel, erai…
Alina: - Prostuță?
Sile: - Distrată.
Alina: - Gelozia… Grigore ți-a băgat în cap ideea asta, nu? Că iubesc mai mult cerceii decât pe tine? Amândoi ați crezut așa, iar tu ai devenit dintr-o dată un leu-paraleu gelos și suspicios.
Sile: - Totuși i-ai aruncat…
Alina: - Pentru că te-am iubit mereu și pentru că-ți doreai lucrul ăsta. Mi-ai cerut-o…
Sile: - Nu am cerut așa ceva, Alina.
Alina: - Într-adevăr ai spus doar că vrei o dovadă.
Sile: - N-am crezut că vei arunca cerceii. Pe cuvânt. Așa-i, vroiam o dovadă…, o altfel de dovadă.
Alina: - Nu minți, te rog. Doreai să scap de ei cu orice preț. Iți era teamă…
Sile: - Nici chiar așa…
Alina: - Oricum nu mai putem schimba nimic. Sunt doar amintiri adânc ascunse în noi și aproape că uitasem de ele.
Sile: - Uite că au alții grijă să ni le amintească. Totuși nu trebuia să te iei după mine.
Alina: - Sst! Ascultă mai departe.

Scena 8

Virginia Dima: - De ce te miri? Da, tu! Tu n-ai avut curajul să te bați cu el. Nici măcar nu l-ai înjurat. O țineai una și bună: de unde am eu cerceii ăștia…
Costel Dima: - Eu??
Virginia Dima: - Da, dragă: tu! tu! Și apropo de persoana ta: mai ții minte când m-ai sărutat ultima oară? Răcitură ce ești! Zacuscă!
Costel Dima: - De vină sunt delegațiile astea multe…
Virginia Dima: - Ei, lasă! Lasă dragă, că nu sunt atât de dese.
Costel Dima: - Asta-i acuma! Schimbi vorba!
Virginia Dima: - Ba deloc! N-ai sânge în tine.
Costel Dima: - Eu? Cum îndrăznești să-mi zici mie… Mie! Că nu am sânge în mine?
Virginia Dima: - Da, nu ai sânge de roman! De învingător. Lașule!
Costel Dima: - Fă bine și retrageți imediat cuvintele!
Virginia Dima: - Ba nu retrag nimic.
Costel Dima: - Încă accept scuze!
Virginia Dima: - Te supără adevărul, așa-i?
Costel Dima: - Viperă!
Virginia Dima: - Câtă imaginație! Câtă distincție…

Scena 9

Sile: - Nu! E imposibil! Nu mai rezist! Asta-i cea mai proastă farsă făcută de cineva! Gata! Chiar acum mă duc să-i reclam la recepție ori la direcția hotelului. Să văd și eu cine-și permite să ne fure amintirile!
Alina șoptind: - Nu ni le-a furat nimeni, dragule…

Sile dispare și revine puțin mai târziu cu recepționistul Ion Ionescu.

Scena 10

Costel Dima: - Ai o hârtie? Și pix… Uite, femeie! Uite, că-i scriu ipocritului ăla de scriitor!
Virginia Dima: - Poet.
Costel Dima: - Poet. Îi știi adresa?
Virginia Dima: - Notează până nu ți se face iarăși frică: strada Guriței numărul opt, apartament șapte.
Costel Dima: - Ia! Ia uite la ea! Pe dinafară o știe, nelegiuita!
Virginia Dima: - E poetul meu preferat. Creațiile lui mă liniștesc, mă adorm fără vise, mă tulbură în fiecare noapte…
Costel Dima: - Și te fac să sforăi ca o leoaică în călduri!
Virginia Dima: - În sfârșit ceva nou! Bravo Costele! M-ai uimit cu chetia asta… Lume! Lume! Ia revenit inspirația lui Costel! Hai să te pup că tare mult ți-a luat până ai schimbat repertoriul…

Scena 11

La ușă ciocane recepționistul hotelului, Ion Ionescu. Recepționistul intră în cameră și vorbește cu familia Dima. Sile se întoarce în camera lor, lângă Alina.

Recepționistul Ion Ionescu: - Bună seara. Numele meu este Ionescu și sunt recepționist aici, la Capra Neagră. Scuzați-mă că vă deranjez, s-a întâmplat ceva?
Costel Dima: - Adică ce să se întâmple?
Recepționistul Ion Ionescu: - Vecinii dumneavoastră susțin că vociferați în casă.
Costel Dima: - Vecinii? Care vecini? Și unde sugerează dânșii să vociferăm? Afară, în zăpadă? Aici are loc o discuție domestică! O ceartă între doi soți legitimi!
Virginia Dima: - Ha! Soți legitimi… Domnule Ionescu, dânsul habar n-are dacă am făcut aripioare la pulpe, ori dacă am cearcăne dimineața. Nici nu știe dacă-mi beau cafeaua cu lapte și mai are tupeul să se dea drept soțul meu legitim. N-am soț, dom’le! Sunt independentă!
Costel Dima: - Viperă cu corn!
Virginia Dima: - Þap nelogodit!
Costel Dima: - Familie de vipere, dom’le, asta-i realitatea! Și auzi…, ia lasă-ne, nene! Lasă-ne că de nu… rup draperia!
Recepționistul Ion Ionescu: - Care draperie?
Costel Dima: - Draperia de la ferestre…
Virginia Dima: - N-au draperii, dragă. E beat, dom’le, lasă-l în plata Domnului…
Costel Dima: - Uite aici! Vezi cioburile astea? Asta era scrumiera din cameră, eu am spart-o! Am sânge de roman în vene!

Recepționistul Ion Ionescu pleacă dând din mână a lehamite.

Scena 12

Sile: - Gata, acum se vor potoli!
Alina: - Așa cum am bănuit, nu-ți plac deloc vecinii noștri. Dacă aș fi păstrat cerceii poate am fi fost ca ei.
Sile: - Ce idee. Adică niște cercei ar fi putut schimba viitorul, destinul nostru? Să ne prostească în asemenea hal…
Alina: - Un lucru imposibil, așa-i?
Sile: - Totuși ce-ai vrut să zici cu ‘i-a creeat doar imaginația noastră’? Adică doar noi îi auzim pe ăștia, ei de fapt nu se ceartă, probabil chiar dorm. Avem halucinații…
Alina: - Așa am zis.
Sile: - Ce-ți veni?
Alina: - Asta cred eu.
Sile: - O să vezi că nu-i așa. Recepționistul i-a auzit și el…
Alina: - A venit sorocul, Sile. Să nu fi supărat...
Sile: - Iar vorbești în dodii. N-am de ce să fiu supărat pe tine. Doar noi nu suntem ca vecinii ăștia de dincolo.
Alina: - Mulțumesc.
Sile: - Spune-mi, ce însemnau pentru tine cerceii?
Alina: - Cerceii? Nimic. Diamantele însă erau foarte vechi… Aparțineau familiei.
Sile: - Îmi pare rău…
Alina: - Nu trebuie. S-au întors acolo unde le era locul, în pământ. Toți ne ascundem o dată și-o dată...
Sile: - Ești tristă... Nu, nu trebuie! Nu fi tristă în prima zi a anului!
Alina: - Nu sunt tristă, sunt doar bătrână. Foarte bătrână.
Sile: - Ce vorbe-s astea, Alina? Tu nici măcar n-ai împlinit…
Alina: - La mulți ani, dragule.
Sile: - Hm... La mulți ani, Alina! Hai ne culcăm.

Scena 13

Costel Dima: - Dă-mi dracu’ hârtia aia și pixul să-i scriu ăluia.
Virginia Dima: - Poftim.
Costel Dima: - Ridici glasul la mine?
Virginia Dima: - Am zis doar ‘poftim’.
Costel Dima: - Acum mă faci și mincinos, închipuit și nu mai știu cum, nerecunoscătoare ce ești!
Virginia Dima: - Costele, eu zic mai bine ne culcăm. Îi scrii mâine ăluia.
Costel Dima: - Aha! Acum dai înapoi, viperă! După ce te-am prins în flagrant mă iei cu ‘hai să ne culcăm, Costele’. Știu eu bine de unde vin toate problemele noastre. Toate nenorocirile!
Virginia Dima: - Evrika! S-a luminat Costel! Feriți-vă! Și de unde vin, dragă, toate problemele noastre?
Costel Dima: - De la maică-ta!
Virginia Dima: - De la mama? Ce treabă are mama cu gelozia ta prostească? Sau acum susții că și ea îl cunoaște pe poet?
Costel Dima: - Habar n-am dacă îl știe sau nu pe Marinică! Tu însă îl cunoști cât pentru amândouă. Chestia e că dacă o mai prind pe maica-ta pe la noi pe-acasă, vă rup picioarele la amândouă. Auzi tu? Să n-o mai văd în fața ochilor câte zile mai avem! Și nici tu! Ea este pricina tuturor scandalurilor, nenorocirilor pe pământul ăsta. Ai înțeles? Auzi la ea, nu am sânge de învingător în mine… Hai mai zi și acum că n-am curajul să-l pun la punct pe Marinică Babuș!

Virginia începe să plângă și pleacă în culise. Costel se așează pe un scaun și începe să răsfoiască un ziar. Aici va rămâne până la sfârșitul piesei.

Scena 14

Vecinii se potolesc cu cearta – din acest moment se vor auzi doar Alina cu Sile. Vorbesc șoptit.

Sile: - Dormi?
Alina: - Nu.
Sile: - Mă obsedează vorbele tale. Ești atât de misterioasă astăzi. De ce ai spus…
Alina: - De ce întrebi?
Sile: - Și totuși așa ai zis: ‘i-a creeat doar imaginația noastră’.
Alina: - A venit sorocul, dragule. Întotdeauna am fost curioasă să știu cum am fi trăit dacă nu mi-ai fi cerut să scap de cercei. Și în sfârșit am aflat, am auzit împreună cum am fi trăit în cealaltă ipostază. N-ar fi fost deloc bine, deloc! Ne-am fi certat toată viața, am fi avut parte numai de discuții absurde, de gelozie. Îți mulțumesc, Sile.
Sile: - Pentru?
Alina: - Pentru că mi-ai cerut să arunc diamantele. Da, da! Să fiu doar eu însămi…
Sile: - Dar n-am vrut să…
Alina: - A fost bine. M-am simțit ca o regină.
Sile: - Vorbești de parcă ne-am despărți…
Alina: - Despărți?
Sile: - Da. Și dacă ar fi s-o iei de la început?
Alina: - Aș proceda la fel. Nu înțelegi că nu regret nimic? Nimic.
Sile: - Glumești? Mai ții minte că înainte de nuntă am fost plecat câteva zile la Brașov? Am urcat la cabană și am căutat cerceii ăia de mi-au sărit ochii din cap!
Alina: - Ce copil ești! N-aveai cum să-i găsești…
Sile: - Cum să nu! Am calculat traiectoria pe care o luau în cădere și am scotocit în toată prăpastie. M-am cățărat până aproape de cabană, sub camera noastră.
Alina: - Poate pățeai cine știe ce… Diamantele nu se găsesc niciodată în iarbă. Ele își hotărăsc întotdeauna stăpânii…
Sile: - Alina, ce ai? Þi-e rău? Te-ai albit la față…. Îți aduc un pahar cu apă.

Sile iese grăbit din cameră. În timpul acesta pentru câteva secunde luminile scad din intensitate, iar Alina ‘dispare’. Sile se întoarce cu paharul cu apă.

Sile: - Uite apa… Alina? Alina, unde ești? Hai, nu te mai juca… Alina?

Scena 15

Virginia purtând cerceii cu diamante intră în cameră: - Ce faci iubitule?
Sile Barză: - Privesc pe fereastră… Am adus apa… Cine ești?
Virginia: - Cum adică cine sunt? Ce-i cu tine? Doar nu ești supărat? Sau te pomenești că-l crezi pe nebunul ăla?
Sile Barză: - Pe cine? Pe Marinică?
Virginia: - E bolnav cu nervii, săracul… Dacă-l vedeai cum alerga după telescaun… Ha! Ce speriat era… Ia uite ce prăpastie mare este chiar aici, lângă cabană. Iar acolo jos pasc patru capre negre. Le vezi?
Sile Barză: - Nu, lasă-mă! Lasă-mă în pace! Sunt obosit…
Virginia: - De ce schimbi vorba, Sile?
Sile Barză: - Nu schimb nimic, pur și simplu nu înțeleg! Nu pricep ce-i cu mine… E ciudat, Alina.
Virginia: - Alina? Nici nu ne-am căsătorit bine și ai început deja să încurci numele?
Sile Barză: - Iartă-mă, Virginia. Nu știu ce se întâmplă, ori poate am ațipit chiar aici, lângă fereastră. Doamne, am dormit în picioare?! Un vis profund…
Virginia: - Și chiar vrei să-ți dovedesc că țin mai mult la tine decât la cercei?
Sile Barză: - Cercei? Cerceii cu diamante? Văd că îi porți iar…
Virginia: - Întotdeauna îi port, ai uitat? Sile, cum poți crede că iubesc mai mult cerceii decât pe tine.
Sile Barză: - Da, e o prostie. Așa-i…
Virginia: - Dacă insiști îți dovedesc dragostea… Poftim!
Sile Barză: - Nu!! Nu-i scoate… A fost o nebunie! O nărozenie, o gelozie absurdă. Stai, lasă-i acolo…
Virginia: - Ești sigur? Vrei o căsnicie lungă și searbădă? Și certuri…, și jigniri…
Sile Barză: - E viața ta, Virginia. Nu am nici un drept…

Brusc Virginia își scoate cerceii din urechi, deschide fereastra neconvențională și-i aruncă în prăpastie.


Vânzătorul de ziare strigă și împarte ziarul Lumina: - Cazul femeii dispărute în munți rămâne neelucidat. Poliția și salvamontiștii renunță la căutări! Sile Barză și Marinică Babuș sunt eliberați din lipsă de probe! Alina Þigănuș a fost văzută noaptea trecută în hotelul Kempinsky din Budapesta! Luați ziarul Lumina!

CORTINA

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!