agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-08 | [This text should be read in romana] |
Premiile: premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut in 2004, premiul "Junior" 2004, premiul "Visul" pentru teatru 2006.
PERSONAJE RADU MAMA VIAÞA ADUCÃTORUL DE TORT LICHIDA LICHIDUL 1 LICHIDUL 2 LICHIDUL 3 SOLIDA SOLIDUL 1 SOLIDUL 2 SOLIDUL 3 ETERICA ETERICUL 1 ETERICUL 2 ETERICUL 3 OPORTUNISTUL MARGINALIZATUL DESCURCÃREÞUL ETERICUL 1’ ETERICUL 2’ ETERICUL 3’ ETERICUL 1’’ ETERICUL 2’’ ETERICUL 3’’ FIGURANÞI [Lichizii, solizii, etericii (1, 2 și 3) pot fi jucați de aceiași actori. La fel lichida, solida și eterica. De fapt, este chiar indicat. De asemenea indicată este o pauză între acte.] * Actul I * ~ SCENA I ~ [Se aude tare o melodie la modă, ritmată (Ingrid - In-tango). Se deschide cortina. O cameră cu un birou la care stă un tânar lucrând la un calculator. În cameră e oarecare dezordine. Câteva cărți și pernițe trântite pe jos. Băiatul se mișcă pe scaunul de la computer în ritmul muzicii. Intră mama. Băiatul nu o vede.] Mama [Cu o mimă vădit enervată, merge și oprește muzica]: - Radu, ți-am spus de atâtea ori să nu mai dai muzica atât de tare! Uită-te la tine! Ai examene și pierzi vremea. De-acum intri in viață, nu mai ești copil. Radu [Se duce fără prea mare tragere de inimă spre birou. Deschide o carte și începe să citească. Mama iese din cameră. După un timp, sună telefonul mobil.] - Alo! [vesel] Bună Roxana. Ce faci? … Aha … Da, cred că nici eu nu mai pot ieși astăzi. Am lucrare mâine la fizică. - [malițios] Mama ei de fizică ! Mă tot gândesc ce-i și cu chestia asta.[pauză, aprobator] Da, e nașpa, nu ? - [pauză] O înțeleg eu așa în mare, dar nu reușesc să-i prind ideea. - [Visător]Singura chestie care mă fascinează, și păcat că nu învățăm la școală despre asta, e faza cu stările de agregare. Mi-ar fi plăcut să ne zică ăștia in special despre plasmă, nu ți se pare ceva super? Pare așa, ceva atât de intangibil… deși se spune că universul este alcătuit 90% din plasmă … cu un nume atât de mare … - [apăsat, cu ton de glumă]: A patra stare de agregare a materiei… Tu nu te întrebi niciodată cum ar fi să atingi pla… - [întrerupt, puțin dezamăgit, defensiv dar păstrând tonul de glumă, zâmbind ușor tensionat, ca o grimasă]: Ok, ok, ok, gata, am terminat! - [pauză] Bine, o să încerc… - [pauză]…Trec mâine să te iau de la școală… Dacă vrei iți aduc ceva de Dostoievski … tocmai am citit … - [pauză] Ok… [genul de “ok” spus atunci când se dorește încheierea conversației] … - [ca un automatism] Și eu! Pa![închide telefonul]. [Se duce la birou, ia o carte, se așează pe jos cu capul așezat pe o pernuță. Citește cu voce tare, puțin ironic, relevând faptul că este constrâns să învețe lecția – cu tonul de “Ia uite dom’le ce tâmpenii!”, plictisit] - La baza opticii geometrice stă conceptul de rază de lumină – un fascicul de lumină cât mai îngust. - [pufnește]Asta s-o creadă ei! O rază de lumină trebuie să fie prin definiție bogată în esență!…Mă rog… - [citește mai departe] Hai, totuși să mă concentrez. Raza de lumină este direcția de-a lungul căreia se propagă lumina. - [dând impresia de autosugestie, ca și cum ar încerca să găsească lecției părți pozitive] Ok, pare logic … - [concentrându-se] În cele ce urmează vom enunța principiile pe care se fundamentează optica geometrică. [Răbufnind:] Da enunțați-le fraților, ce, credeți că mă interesează? - [calmându-se] Principiul propagării rectilinii. Într-un mediu izotrop și omogen lumina se propagă în linie dreaptă. Dacă constantele – ce de cacofonii, analfabeților – de material și nu depind de coordonatele x, y, z, mediul este omogen și dacă ele sunt mărimi scalare, independente de direcțiile alese, mediul este izotrop. - [oftând și întorcând pagina, conștiincios] Principiul independenței mutuale a fasciculelor de lumină [resemnat] Nu-i adevărat, adevarata lumina se propagă! Din lumină în lumină ! Lumina este… un tot unitar! Interconectat, interdependent și astfel, infinit… Ei, oricum nu va conta asta la lucrare…. - [întorcându-se la studiu] La împărțirea unui fascicul în fascicule izolate de lumină, se constată că acțiunile acestor facicule sunt independente. - [confidențial] Ãștia vor să individualizeze lumina fiindcă sunt ei complexați că formează o masă…[chicotește ușor copilăresc, încântat de descoperirea lui] - [se întristează brusc] Dacă fasciculele își exercită simultan acțiunea sau fiecare separat efectul este același. - [Glumeț spontan] Hopa, acum ăștia lovesc chiar în sentimentul nostru de mândrie națională : ei neagă spiritul nostru patriotic, lovesc în însăși esența [ se întrerupe, începe să râdă ] Ei chiar n-au auzit că “Unde-i unul nu-i putere”? - [Începe să se strâmbe] Pământul către Radu, Pământul către Radu, come in, over. Ești solicitat să îți însușești conștiințele, pardon, cunoștințele necesare pentru…[trist, glumind totuși încă, parcă aterizat brusc:] lucrarea de mâine. - [hotărât] Dacă unul din două fascicule necoerente care se intersectează, este obturat, parcursul și intensitatea celuilalt fascicul nu se schimbă. Acum vor să insinueze că facsiculele nu au sentimente. Că dacă le moare iubita ei merg din prima pur și simplu mai departe![râde]. - Principiul reversibilității parcursului razelor de lumină.[dezamăgit] Adică totul e în zadar! Tot ceea ce se chinuie un om ce posedă lumină să realizeze într-o viată întreagă poate fi foarte ușor anulat pur și simplu? Nu, asta e prea de tot! Oare cei ce au făcut manualul nu-și dau seama de responsabilitatea pe care o au îndrăznind să vorbească despre lumină, nu-și dau seama că asta presupune să aiba cel mai mic habar despre ce vorbesc, când tocmai asta le lipsește ? Nu pot să cred… Doamne, câtă… - [cu degetul arătător și cel mare pe frunte, de o parte și de alta a rădăcinii nasului, cu ochii închiși, acuzând o durere de cap] Lumina care se propagă într-un anumit sens, în lungul unei raze, se propagă și într-un sens contrar în lungul aceleiași raze. - [monoton și ticăit, tărăgănat, cu voce gri, iritată, guturală] mersul unei raze de lumină este independent de sensul de propagare. Trecerea unei raze de lumină dintr-un mediu in altul este reversibilă, adică ea urmează același drum. Principiul lui Fermat. - Între două puncte, lumina parcurge drumul ce poate fi străbatut într-un timp minim. Într-un mediu omogen, în care nu există nici un obstacol, drumul urmat de o rază de lumină este o dreaptă. - [dezamagit, fără nici o nuanță demonstrativă pe care ar presupune-o un ton de glumă] Ce schiță simplistă a realității, ce caricatură! - [Încercând să reia lectura, sufocat, o trântește deoparte] [hotărât] NU. [cu o urmă de speranță] Eu văd cu totul altceva în lumină…[rămâne așa, cu o figură de inadaptat] ♫ [Pune cartea alături și visează cu ochii deschiși. Dacă este posibil, îi rămâne vizibilă figura tristă, gravă. Arată ușor fragil fizic, figură spiritualizată, acum puțin tragică. Rămâne abandonat sieși, într-o atmosferă albastră. Adoarme. Încet în primele secunde, apoi din ce în ce mai tare, se aude melodia “Anathema – Parisienne moonlight”. Pe la mijlocul melodiei, dintr-un colț mai întunecat al scenei, iese Viața. Se apropie cu pași nu prea mici, rari și îl privește pe Radu îngândurată, în tăcere, până la sfârșitul melodiei. E o fată într-o rochie strâmtă, până în pământ, de culoare neagră sau bleumarin, fără mâneci, de brațele goale sunt legate niște zdrențe dintr-un material vaporos, albastru intens (dar pur, fără nici o urmă de mizerie verde), care arată ca niște aripi lungi, bătând în vene de spirit închise și reci.] Viața : - [îl privește pe Radu cu un amestec de milă și ironie, aruncă un ultim zâmbet trist, apoi se înviorează, vrând parcă să iasă din atmosfera melodiei ce tocmai s-a terminat. Privește ușor arogant și superior la public.] Ceea ce vedeți este doar o imagine. În realitatea voastră sunt mult mai grasă, nu atât de subțirică, cântăresc cel puțin câteva tone. - [zâmbind ușor ironic, confidențial] Ce vreți, Viața-i grea ! - [privid spre public, parcă provocându-i, cu o nuanță de “Voi ați vrut-o”] Nu mai este copil, nu? Trebuie să intre în Viață, nu? Atunci vreți să-l ating? [puțin agresiv] Eu sunt Viața! - [zâmbind nerăbdătoare, ușor răutăcioasă, ca un copil mare și obraznic și feminin pus pe făcut prostii] Atunci, dacă insistați, haideți să-i dăm o mostră ! Hai să te maturizăm puțin! - [privind din nou spre Radu, tot cu un amestec de milă și ironie, ceva mai cald] Întotdeauna ai fost un visător… [întorcându-se brusc spre public, grăbită, haotic, ca și cum s-ar fi implicat prea mult în privirea spre Radu, iar acum trebuie să evadeze, tot incisivă] Hai să-l lăsăm să mai viseze cât mai poate, ce ziceți? [Cade repede în genunchi, lângă băiatul întins, dormind, capul îi cade în piept, aripile și le deplasează lent ca o mângâiere până acoperă cu acestea fața lui Radu. Rămân încremeniți, în fuziune-transfer de vise și de spirit albastru. Cortina cade lent.] ~ SCENA II ~ [Radu înaintează cu pași mici, mecanici din fundul sălii spre scenă mergând pe intervalul dintre scaunele spectatorilor. Are o privire mirată și hipnotizată, automată în același timp. Pe cortină, un reflector proiecteaza o lumina puternica.] Viața [doar ca voce]: - De-acum intri în viată, nu mai ești copil! Radu: - Ha, de câte ori am auzit asta! Viața: - De-acum intri în viată, nu mai ești copil! Radu: - Hopa, de-acum se repetă! Nu eram obișnuit sa aud fraza asta decât cel mult o data pe zi. Doar n-oi avea papagali prin casă?! Viața: -Priveste inainte! Radu [privește repede spre cortină, apoi în jur]: - Înaintez parcă printr-un coridor, tunel … cu lumină la capăt. - [speriat] Doar nu mor?! Viața [putin iritată, accentuând pe cuvântul “viață”]: - Þi-am spus că intri în viată! Radu [uitându-se in jur la spectatori]: - Credeți că nu știu că visez? Nu-i prima dată când visez și-mi dau seama de asta. De obicei, mă las în voia visului până când acea parte a psihicului meu, de conștientizare, se estompează, apoi dispare cu totul. - Dar a cui este vocea? Stați, e subconștientul meu! Uriașul, atotputernicul subconștient, cel care ne poate da o soluție la orice problemă. Asta dacă am ști să-l utilizăm! Mai bine îl ascult, n-are nici un rost să-mi supăr subconstientul. [În acest timp continuă să înainteze.] Viața: - La capătul coridorului există trei camere. Ia aminte la tot ce vei vedea! Va trebui să alegi! Radu [ironic]: - Deci am posibilitatea să aleg! Asta-i curată libertate! Viața: - Da! Dar cu o condiție. Dacă îți va plăcea să rămâi in prima încăpere, nu vei mai avea acces la celelalte două. Adică nu vei ști niciodata cum sta treaba cu celelalte două. Radu: - Problema e că sunt cam curios din fire. Nu cred că mă voi putea abține să nu trag o raită și pe-acolo. Chiar dacă îmi va plăcea la nebunie în prima. Viața [imitându-i tonul]: - “Problema” e că odată plecat dintr-o încăpere nu te mai poți întoarce … Radu: - Stai, dar nu e drept! Parcă s-a pronunțat cuvântul “libertate”! Viața: - Cuvântul a fost pronunțat de tine. Ei, te prinzi? Radu [gânditor, apoi iritat]: - De fapt, ce-i cu toată mascarada asta? Mi se pare cea mai stupidă poveste de adormit copiii! [Se oprește, apoi se lovește ușor cu palma peste frunte.] De fapt, ce am de pierdut? E doar un vis, acum mi-am amintit! Viața[neutră]: - Ei, te-ai hotărât? Nu am prea mult timp la dispoziție! Radu [hotărât]; - Să mergem! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy