Manic

Manic
Ștefan
Miruna
Dinu
Gore
Soni – câinele mic
Mircea – Câinele mare
Anda
Tina
Generalul
Gunoierul 1
Gunoierul 2


Actul I

Flash 1

Interiorul garsonierei lui Ștefan. Soni si Mircea de o parte și de alta a ușii, păzind-o.

Soni: Am, am…
Mircea: Ham, ham, ham…
Soni (isteric): am, am…
Mircea: ham, ham, ham…
Somi: am…
Mircea: hamm…m
Soni: a!
Intră Ștefan; Mircea se gudură la picioarele lui.

Ștefan: Circul asta se aude de la trei străzi, atât mi-ar trebui să mă trezesc cu protecția animalelor peste mine.
Soni (i se gudură la picioare): ... am..
Ștefan: Lăsați-mă cu dragălășeniile voastre! (Mircea iritat). Liniștește-te, hienă, așează-te în colțul tău, nu-ți tot împrăștia părul peste bunătatea asta de fasole! (Lui Soni): Vino aici, mititelule, numai tu mă iubești! Mă mai iubești? Ușor, nu te urca pe pătură, mi-o umpli de purici.

Flash 2

Miruna, Gore si Dinu aleargă pe una din multele străzi ale orașului.

Miruna (Privește în spate): Nu se mai vede.
Gore (râde): Primejdia asta…
Dinu: Mai bine aleargă.
Miruna: Alergați, alergați, atâta știți, să repetați. Nu mai pot, uite aici mi s-a înțepenit un junghi, mă arde.
Dinu: Nu ar fi trebuit să te încurajăm, în fond, o femeie…
Miruna: O femeie uneori poate învinge performanțele fizice ale unui bărbat.
Dinu: Despre ce bărbat vorbești?
Gore (Privește în spate): A dispărut, hai să ne tragem puțin sufletul.
Miruna: Și să mâncăm merele atât de coapte.
Dinu (scoate un măr din sân):. Coapte, necoapte la foamea pe care o am eu..
Gore: Artiști pierzători de vreme, sunteți parese preocupați doar de foame.
Miruna: Borfașul, tot borfaș.
Gore (Îmbrațișând-o cu putere, o sărută): Îți place?
Miruna: Ești groaznic. (Se aude o voce si câteva bufnituri)
Dinu: S-o luăm din loc, asta pentru trei mere e în stare să ne alerge până in iad.

Flash 3.

În centru orașulu,i Manic se încălzește la soare, Dinu privindu-l.

Dinu: Călduțele raze , aer proaspăt, puțini copaci imobilizați în asfaltul bulevardului central și el, filosoful constatarilor efemere, alături cu pata de lumina ce coboara încet de pe acoperișul catedralei Sfântul Mihail înspre baza calcaroasă, cremul posomorât acoperindu-l cu un strat discret lăptos, o clipă privitorului i se creează acces nelimitat la festinul luminii din întuneric, viața înghite moartea cu toate anexele ei banale, Manic, fiind proiectat la începuturi, când El tocmai a suflat asupra unei forme noi, modelate din lut, misterul. (Dinu trece mai departe; intră Gore)
Gore: Manic, Manic….ha, ha , ha; nu ai venit la mere, a ieșit un tărăboi!
Manic: Eh…
Gore: Miruna sta cățărată peste gard, de o parte eu cu Dinu trăgând-o de un picior, de cealaltă Hainu, moșul ăla urâcios din colțul străzii, tragând-o de celălalt până a rămas cu încălțarea în mână.
Manic: Crâncena lupta pentru trei mere.
Gore (îi intinde un măr): Patru, dar gheata nu i-a fost suficientă, ne-a alergat o bună bucată de vreme.
Manic (îsi freacă fața de coaja mărului, cu un gest tandru ca acela al atingerii feței unui copi)l: Gore, ce vezi tu la mărul ăsta?
Gore: E neînceput.
Manic: Lumea închisă în acest înveliș fragil, perfectă și sigură până când dinții mei o sfâșie.
Gore: Asta e o descriere care doar pe Miruna ar încânta-o.
Manic: Lumea asta, îți zic, e cât muntele Athos de pură, până la sfâșierea ei.
Gore: Cât e valuta azi? Scade sau crește? Astea-s prostii, nu înseamnă că mâncând un măr înfuleci o dată. Câte biserici or fi in Athos?
Manic: Douăzeci de mănăstiri, douăsprezece schituri și foarte multe chilii de pustnici, numai că așezămintele din mărul meu sunt populate cu vitamine si minerale, preocupate, în cazul în care le-aș asimila, de sănătatea mea. (Îi arata mărul): Lăsându-le aici netulburate, ele vor zbengui pure în paradis până când, într-o zi, un vierme se va târâ acolo adânc, contaminând totul, aducând moartea, uită de aceea…(mușcând o bucată) primesc cu plăcere mărul ăsta de la tine.


Flash 4

Ștefan (scrie): Ei cred despre cultura lor ca poate înlocui felul meu deznădăjduit de a-mi trăi viața.
Mircea: ham, ham, ham… (Lătrat profound impresionant, cu lacrimi în ochi)
Ștefan: Ce-i potaie, te-a invadat sensibilitatea? Þi s-au umezit ochii , perversule! Sonica, vino aici, fidela mea pușlama. (Soni îi sare în brațe lingându-i fața, pentru un moment, Ștefan pare să accepte acest avans). Gata, ajunge, jos, lucrez! (Bătăi în ușă.Intră Dinu, Mircea și Soni - lătrat agresiv)
Dinu: Salut! (Pauză lungă). Ștefane, de când suntem noi prieteni?
Stefan: De unsprezece ani.
Dinu: Și pe ăștia de câți ani îi știi?
Ștefan: De vreo trei ani.
Dinu: Câinii tăi mă latră cu o ură egală, deși vin aici zilnic.
Stefan: De rasă dacă ar fi fost, poate altă purtare aveau. Niște maidanezi.
Dinu: Glumești, dar pentru mine e umilitor, mereu aceleași episoade.
Ștefan: Prietene, e o toană de-a mea să țin câinii ăștia așa, fără nici un scop. Sunt neciopliți, dar cel mai adesea drăgălași.
Dinu: Ar fi trebuit să-ți spun…(Ștefan atent, câinii concentrați)
Dinu: Poate mă latră pentru că sunt… (câinii - încordați ca două arcuri)
Ștefan: Bine, în sfârșit, ești poet, ți-au publicat câteva versuri, dar tu, modestul…
Dinu: Þigan, sunt țigan.
(Soni si Mircea se reped cu ferocitate, mușcându-l de mâini și picioare)
Ștefan (urlet): În colțul vostru, fiarelor!
Dinu: Vezi, până și tu, prietenul meu, ți-ai învățat câinii să muște la auzul acestor cuvinte. Sunt țigan! (Soni si Mircea latră turbați)
Ștefan: Liniște! (Þipăt): Ba mai bine afară. (Lui Dinu):. Liniștește-te, hai revino-ți, i-am dat afară , au plecat. Liniștește-te! (Îi trage o palmă)
Dinu: Au!…doare! De ce dai? Mă doare.
Ștefan: Dă și tu.
Dinu: În tine, prietenul…?
Ștefan (altă palmă): Da.
Dinu: Singurul…?
Ștefan: Dintotdeaua am știu că ești la fel ca mine. Un boț de lut în care El a scăpat puțină pulbere de pe manta-i , acel compus de sfâșiere și iubire …poezia.
Dinu (îl pălmuiește iar): Na.
Ștefan: Și pe mine mă doare, ce diferență e între durerile noastre?
Dinu (Îi întinde un măr): Eu de fapt furasem un măr pentru tine. (iese)

Flash 5

Manic și Miruna stau la soare privind Catedrala Sfântul Mihail.

Manic (emoționat, îi intinde o piatră culeasă din universal imediat al acelei zile): Madam Miruna, tu, așa cum te iubesc, reprodusă în această ființă sensibilă.
Miruna (ia piatra): Mică ființă! Și seamănă cu mine.
Manic: Azi noapte am dormit într-un loc unde-i puțeau unuia picioarele.
Miruna: Abruptă trecere.
Manic: Obosesc să vorbesc atât de mult despre iubire.
Miruna: Două propoziții?
Manic: Ieri noapte am dormit într-un loc rece.
Miruna (ținând bucata de piatră în palmă) : Madam Miruna, autor necunoscut.
Manic: Alaltăieri noapte, am dormit… unde am dormit acum trei nopți.
Miruna: În brațele mele, undeva la capătul străzii sub un măr.
Manic (o sărută, apoi surprins, ca și cum ar fi ieșit din transă): Tu ești Miruna! Mi-ai fost studentă?

Flash 6

Anda, Tina, Generalul, Dinu și Stefan sedință de cenaclu literar a boemei

Anda: Uite așa ne-am lăsat de studii.
Dinu: Manic a fost foarte ferm, zicea că… nu avem ce învăța.
Tina: Zicea…. Mai întâi învățați ce să învățați.
Dinu: Poezia a decăzut.
Ștefan: Din inimă în sculă.
Anda: Eu cred că vouă vă lipsesc ambele, iubiți autori.
Ștefan: Tu poți să-i numești iubiți, la câți ți-au citit ție versurile.
Anda: Ale mele măcar au forme.
Generalul: Nimeni nu poate contesta formele.
Anda: Scuzați-mă, vi-l prezint pe noul titular de catedră, i-a luat locul lui Manic, ar vrea să ne spună câteva cuvinte.
Generalul: Întorceți-vă la studiu , dragii mei, fără el nu sunteți nimic. Iubesc poezia și eu…
Dinu: Încântat, domnule General! Să ne întoarcem pentru moment la cenaclul nostru. Versul acesta: Când tu te pierzi, eu mă găsesc; are adâncime.
Anda: Adâncime? Domnule General, dați-le un exemplu! Dumneavoastră i-ați ascultat pe cei mai buni din literatura noastră.
Generalul: În vremea aceea eram doar locotenent, luam notițe, mici însemnări nevinovate, unora le mai ieșea câte o rimă, acum… general fiind…Am început ca hoby, scriitorul din mine îi apreciază pe toți .
Tina: Un vers!
Generalul: Am fost un locotenent bun, un cenaclist consecvent… Ceva de mine: Sunt trist când vine ploaia. (Tăcere. Toți se privesc consternați)
Dinu (citește): Cine sunt, mă-ntrebi străine/
Când te-așezi pe mine-n sat
Sub copacul ce plăcuse
Unui om și m-a tăiat.
Generalul: Aici e multă filosofie. Copacul din pădure ajuns scaun, socializează cu cel ce se așează pe el.
Anda: Sună bine, dar ai putea schimba cu: omului ce m-a tăiat.
Ștefan: O remarcă pertinentă.
Tina: Mai direct ar fi: Ce sunt, mă întreb srăine?
Generalul: Greu de hotărât.
Dinu: Hotărâți voi, ne vedem peste două săptămâni, mă grăbesc, intru pază de noapte.

Flash 7

Gunoierul 1, Gunoierul 2.Măturând sala cenaclului.

Gunoierul 1: Oameni cu pretenții, uite ce au lăsat după ei.
Gunoierul 2: Fumăraie și miros de rachiu.
Gunoierul 1 (ridică câteva foi de hârtie de pe jos, citind cu greutate): Turcu în paranteză, Ștefan a zis că domnul președinte e un porc, punct. Parașuta în paranteză, Tina a zis că democrația e în pericol și toți fură, punct. Lambada în paranteză, Anda a zis că erau buni ăia în cămașa neagră, că făceaua curățenie, pare o afirmație mai degrabă influențată de o stare emoțională, punct. Lingurar, în paranteză, Dinu a citit niste versuri care nu puteau fi scrise de un rrom, în paranteză țigan, punct.
Gunoierul 2: Și eu am făcut liceul, dar o poezie așa grea n-am mai întâlnit.
Gunoierul 1: Poate e teatru, cum arată teatrul scris? (Aruncă hârtia pe jos)
Gunoierul 2 (măturând): Așa cred că arată, dacă nu e cumva o declarație, că eu am dat una la poliție.
Gunoierul 1(citește pe altă hârtie): Cerere de …. înscriere la facultate.
Gunoierul 2: Câte ai?
Gunoierul 1: Două. Două cereri.
Gunoierul 2: Hai, ne înscriem și noi.
Gunoierul 1: Ai dat o declarație la poliție. (Mătură îndepărtându-se)
Gunoierul 2 : Mi-a dictat-o șefu. (Mătură îndepărtându-se în altă direcție)
Gunoierul 1: Care șef?
Gunoierul 2: Ãla de post. (Îndepârtându-se)
Gunoierul 1: Post, păcat că nu ne-am înscris mai demult.

Manic(în centru orașului, soarele îl învăluie generos), Generalul, apoi Miruna.

Generalul: Ce surpriză, domnule!
Manic (uimit, apoi îngrozit, sentimental de groază va crește culminând cu o criză):Domnule!
Generalul: General.
Manic (groază profundă)
Generalul: Cândva am avut un schimb de idei, mai exact dumneavoatră ați făcut câteva afirmații, pe care eu v-am invitat să le dezvoltăm.
(Manic se chircește)
Generalul: Ne-am întâlnit ani la rând aproape zilnic și numai nu reușeați să mă convingeți, erați firav. Fragilitatea dvs. i-a înmuiat pe câțiva din colaboratorii mei, dar uite-vă, ați reușit, felicitări, sunteți un supraviețuitor, un adevarat spirit încăpățânat.
Manic(lipit de asfalt)
Generalul: Acum sunt un om de spirit, întreprinzător în domeniul textile și mare iubitor de frumos, profesor mai nou. (Îl îmbrățișează cu putere brutală): Lasă-mi studenții în pace, s-au reînscris toți în afară de iubita ta.(Intră Miruna. Beznă): Suplu te-ai păstrat domnule! La revedere.
Miruna: Manic, Manic, ce e, dragul meu? Am lăsat totul și am alergat la tine.
Manic: O viziune, ceva atât de real, omul acela, răul din tinerețea mea, a trecut prin mine răscolindu-mi toți acești ani de liniște.
Miruna (aprinde un chibrit): Mergem la mine?
Manic (revenindu-și parcă din transă): Dumneata zâmbeai acum două săptămâni în sala de lectură? Domnișoară, astfel nu vei ajunge nicăieri!

Flash 9

Ștefan (scrie, câinii dorm): Manic, Manic, nu i-am văzut numele pe nici o carte, revistele nu publică nimic despre el, totuși e pe buzele tuturor. Eu scriu zilnic așezat la masa mea , scot titluri nenumărate, sunt pretutindeni promovat. Manic e pe buzele tuturor. Așa arată creatorul? (Bătăi în ușă). E deschis! (Câinii latră)
Manic: Intru puțin, în centru lumina nu mai e… rece peste tot.
Ștefan: Vă cunosc? Da, e rece, cu cât trec anii e mai rece. (către câini): Încetați!
Manic: Manic, un simplu iubitor al nimicurilor, foști studenți de-ai mei mi-au vorbit despre dumneata ca despre un om bun care găzduiește năpăstuiți peste noapte.
Ștefan: Mă gândeam la dumneavoastră. (Soni se apropie de Ștefan care-l va mângâia sub barbă):Gelosule!
Manic: Fioroase ființe!
Ștefan: Le-am cules de pe stradă, nimeni nu mai avea nevoie de ele, abandonate, uitate, păreau sortite sfârșitului, acum sunt în întreținerea mea.
Manic: Un gest uman, acestea fiind circumstanțele. Scrieți mult și bine.
Ștefan: Da, mult, bine știu și eu? Dar așezați-vă.
Manic: O noapte să dorm aici, m-aș întinde acolo în colț, au trecut zilele frumoase, e rece.
Ștefan: Patul e larg. (Câinii mârâie nemulțumiți) Cât despre ei, bine ar fi să nu-i luați în seamă.

Flash 10

Casa Generalului. Ședință de cenaclu a boemei. O cameră în care masa este pusă, mâncare și băuturi din abundență. Generalul, Miruna, Dinu, Ștefan, Anda și Tina.

Generalul: Mâncați, dragii mei, la mine sunt de toate.(Toți sunt concentrați asupra bucatelor). V-am invitat să ținem cenaclul în umila mea casă.
Dinu: Ei , nu e chiar așa umilă.
Generalul: Citindu-vă câteva versuri, îmi veți cunoaște sufletul. Am un volum întreg. Pe vremuri, când eram locotenent, trăiam poezia. Acum am ajuns s-o scriu.
Miruna: Vă știați cu Manic? Părea tulburat.
Generalul: Cine?
Miruna: Omul acela cu care ați vorbit în centru.
Generalul: Întrebam de o stradă, nu, nu ne știam, avea un aer de vagabond. (Tăcere apăsătoare): Ce am spus? Acela era Manic? Celebrul și intangibilul Manic?
Miruna (iese furioasă): Aici s-a întrecut măsura.
Tina: S-a săturat bine, după care s-a supărat.
Generalul: Eu ziceam doar că părea neîngrijit și am mai aflat niște lucruri îngrozitoare despre el.
Anda: Ce?
Ștefan: Omul nu-i aici să se apere.
Generalul: Este bine știut că e un pierde vară… Pe mulți dintre tineri i-a corupt, îndepărtându-i de studii.
Ștefan: Cine nu-i aici pierde vară?
Generalul: Pentru mine, patria 40 de ani mi-a fost mamă, mă culcam cu ea, mă trezeam cu ea în gând.
Tina (neatentă): Cu propria dumneavoastră mamă?
Generalul: Despre ce vorbeam?
Tina: Spunea-ți ceva…
Generalul: Dumneata numai pentru mâncare ai venit? Puțin respect, prieteni de-ai mei care știu, susțin că acest domn, Manic, înainte era un turnător abject. Îi turna pe toți, oricând, orișicât, luați… mâncați, icre, mititei. (Tăcere apăsătoare, citește versuri): La luptă. La luptă, mereu să pornim/ Dușmanul etern să-l zdrobim.
Ștefan: Dumneata spui niște lucruri.
Generalul: El șade aici și pare ca noi/ Luați-l la fugă, că e un strigoi; mâncați, dragii mei.
Dinu: Strofa asta…
Generalul: Coniac, nu vă formalizați, văd după chipurile voastre, sunteți marcați. Manic e un trișor, un spirit din acelea ce îmbolnăvesc buna orânduire, sufocând aspirațiile cu întrebări, un țâcnit, exemplele sunt în altă parte. Patrioții sunt ca mine, au de toate și pot să-mpartă, că au de unde. Am aflat cu stupoare că furați mere pentru acest trist personaj.
Anda: Totuși, poemul…
Generalul: Să punem vin, vin pentru voi, dragi autori, în sănătatea mea… afară cu paraziții din societate.

Actul II

Pe una din multele străzi ale orașului

Flash 1

(Dinu, Andra, Gore, Tina, apoi Miruna)
Gore: Ziceți că ăsta dădea în primire?
Dinu: Generalul susține că era foarte conștiincios.
Tina: Oamenii ăștia de bine, ca Generalul, au un cuvânt greu, știu multe.
Anda: Poate, dar până să împrăștie el aceste lucruri îngrozitoare, Manic era pur, un prieten, mentor de neînlocuit.
Gore: V-ați ghiftuit pe săturate. Vinul era bun?
Dinu: Generalul e un gentleman, de ce ar inventa astfel de lucruri? Poate e mai bine așa.
Tina: Omul era trist când ne-a mărturisit.
Dinu: Părea dărâmat, dar poezia …
Gore: Lasă-i domnule poezia în pace, atâta timp cât vinul e bun, ce contează rimele? (Intră Miruna)
Miruna: V-a întors pe toți împortiva lui.
Gore: Nu-l mai poți apăra, realitatea….
Tina: Ideal fals.
Miruna: El nu mă vrea, cu voi nu pot rămâne. (Iese)
Anda (aleargă după ea): Miruna, Miruna!
Gore: Femei.

Flash 2

Garsoniera lui Ștefan, câinii stau cuminți, dormitează, pe pat stau înșirați Ștefan, Dinu și Manic, au picioarele puse pe masa de scris.

Dinu (în șoaptă): Mulțumesc că m-ai primit, ce ger cumplit.
(Bătăi în ușa, câinii mârâie ușor; somnoros, Ștefan deschide ușa)
Ștefan: Ce e?
(Intră Gunoierii 1 și 2)
Gunoierul 1: Suntem frânți, a înghețat totul, am putea rămâne și noi peste noapte?
Ștefan: Înghesuiți-vă picioarele pe masă, dar în liniște. (Se reașează pe pat lângă Dinu)
Dinu (în șoaptă): Atunci spune-i că nu mai poate sta aici.
Ștefan: Și dacă Generalul se înșeală? Nu am încredere în el, poate fi o răutate.
Dinu: S-a hotărât, nici unul dintre noi nu-l mai primește.
Ștefan: Nu pot să-i spun, și aici mereu am primit pe oricine.
Dinu: Generalul cu vârsta și poziția lui nu și-ar permite.
Ștefan: În General eu nu cred.
(Adorm. În întuneric se aude un zgomot, masa cedează sub greutatea picioarelor, câinii sar turbați asupra lui Manic, care fuge în noapte. Garsoniera e răvășită, Gunoierii ies și ei)
Ștefan: Masa mea de scris s-a dus

Flash 3

Una din străzile orașului, aceiași noapte.

Manic: Blocuri imense de oțel, străzile, totul pare din oțel, compact rece, așezarea înseamnă moarte. Poate undeva este o margine, un câmp, țin minte, cândva era o catedrală. Lampadarul - un cub incandescent de oțel, îmi intind degete pentru a le încălzi, rece, oricum puțin mai cald decât în buzunarele mele. Mișcarea, oare mișcarea cât mă poate ține în viață? Știți cum pot să doară picioarele? Nu trebuie să știți, nu ajută la nimic. Am să urlu, nu se aude nimic, îmi aud pașii, urletul ce dracu se întâmplă. Bat, nu se deschide, bat, este dechis. Nu-mi mai amintesc de unde am fost alungat ultima dată, aici îmi scapă ceva, ori intrările sunt un lung șir de ieșiri, ori ieșirile sunt doar intrări. Fiecare stradă are un lampadar, șiruri, blocuri de oțel. Dar ce semnifică lampadarul? Soarele meu unde e? Renunț, mă voi așeza. Se face cald, adorm, a răsărit ceva? Mă trezesc, cercul lui de oțel îmi strânge fruntea, pe stradă curg mașini deghizate în oameni, cu capete care se rostogolesc rânjindu-mi. Dormitez sub lampadar, rod o bucată din haina mea de piele. De fapt nu mi-e foame, îmi dezmorțesc maxilarul înțepenit. Mă ridic, intru în primul bloc, o stradă, lampadarul strălucește obsedant.
(Intră Generalul)
Generalul: Ha, ha, ha, credeai că eu o să ajung aici?
Manic: De ce?
Generalul (îl izbește furios): Din cauza ta! Aș fi putut fi președinte, dar te-ai ținut tare, n-ai vorbit, singura mea nereușită, mi-ai umbrit cariera.
Manic: Uitasem, doream doar un pic de soare și liniște.
Generalul: Cine ai fi vrut să sufere pentru anii aceia tulburi? (Iese)

Flash 4

Generalul, Dinu, Tina, Anda, Gunoierul 1, Gunoierul 2.
Sală de curs, pe pereți zeci de portrete. La catedră, Generalul mănâncă biscuiții pe care și-i înmoaie într-un pahar cu lapte. Generalul dictează un fel de filosofie, toată lumea scrie.

Generalul: Posibilitatea ca toate șaizeci să-i fie atribuite…
Gunoierul 2: Ș-ai-ze….ci….
Generalul (înțelegător): Șaizeci, da, este exclusă, pentru că se observă în unele producții o ușoară deplasare a luminii înspre stânga…
Gunoierul 2: Pe stâ…n…ga…
Generalul: Înspre stânga apar pete fără o logică anume.
Dinu: Domnule profesor, petele acelea pot fi accidente, acțiuni ale umidității.
Generalul: Au fost luate în calcul și aceste ipoteze.
Gunoierul 2: Ce e după calcul?
Generalul: Asta nu e din curs. Mai departe noi am decis că în cazul de față avem de a face cu un număr limitat de artiști fotografi; limitat, dar nu mai mic de 2.
Gunoierul 1 (Gunoierului 2): Asta numesc eu minte, inteligență, greu de tot, înțelegi ceva?
Generalul: Penultima (arată înspre poză) transmite tensiune și devotement.
Gunoierul 1: De..vo..tament.
Gunoierul 2: Vot..am. ent.
Generalul: Așa, bravo! Iar cutele ușoare dintre spâncene hotărâre transmit. Citat ” Cine hotărât nu e, parte nu-și face” am încheiat citatul.
Anda: Citat din cine?
Generalul: Nu are importanță. Putem intui prin umerii lăsați presiunea patriei, problemele, nemăsuratele dureri ale patriei, toate atlasul acesta pe umeri le ține.
Anda: E un simbol puțin exagerat, umerii sunt lăsați pentru că s-au fleșcăit.
Generalul (iritat): Domnișoară, la cursul meu dacă aveți ceva de completat, poftiți afară.
(Anda se face mică)
Tina: Eu cred că vroia să spună că artistul, fotograful acela, nu a redat foarte explicit…
Generalul: Trecem peste asta. Mâna dreaptă cu degetul arătăror indică sursa acestor (îi sună telefonul) , mă scuzați. Da, două tiruri cu chiloți la export și fuste 3, restul sunați amicii cu magazine, să ia și ei, ce dreacu… (continuă) cum spuneam, degetul arătător indică cauza.
Gunoierul 2: Spuneați, indică sursa acestor.
Generalul: Mulțumesc, dragule. Indică sursa acestor tragedii ce ne-au lovit necontenit. O sursă invizibilă, dar cu care putem lupta tehnic, improvizând, creând scenarii ample, într-un cuvânt, pregătindu-ne. Nu scrieți ce-am să vă spun. Profesionismul unui patriot stă în profetismul său, în capacitatea de aș depăși viitorii dușmani. Și acum închei, va fi prosperitate, această lungă înșiruire de portrete este o garanție, de unde au plecat, unde au ajuns anonimii eroi. Fac parte din istorie. (Studenții aplaudă frenetic. Generalul iese)
Gunoierul 1: Nu am înțeles multe , dar pe câte le-am înțeles m-au iluminat.
Gunoierul 2: Public?
Dinu (privind cu atenție pozele): Vouă nu vi se pare că același personaj se reproduce în toate imaginile?
Anda: Mi-era pe limbă aceeași întrebare.
Dinu: Și-i cineva cunoscut.
Tina: Familiar. Cineva cu care în ultimul timp ne întâlnim des.
Anda: Mi-e pe limbă.
Tina: Și-a uitat biscuiții și paharul cu lapte Generalul.
Dinu: El e, ce figură Generalul!
Tina: Generalul?

Flash 5

Beznă, una din străzile orașului.

Miruna: Manic, Manic. (Iese)
Manic: Cineva-mi rostește numele. (Bate la intrarea mai multor clădiri. Se aud voci: „ Chiar vrei să dau drumul câinilor? Pleacă!” Intră Ștefan, care nu-l recunoaște imediat , Manic arată jalnic. Manic își culcă capul pe pieptul lui ca o ființă hăituită ce se leagă de orice i-ar putea da o speranță de supraviețuire): Ștefan, sunt Manic, Manic, Manic .
Ștefan: Prietene, în ce hal ești!
Manic: Omul acela spunea niște lucruri…
Ștefan: Te cred, dar nu contează, și eu oricum plec.
Manic: Ia-mă, ai putea să mă iei cu tine!
Ștefan: Dar nu știu unde. Aici ce sunt? Niciodată nu am reușit să mă evaluez corect, micii politruci, viermii acestui sistem se reproduc, confuzia le priește, peste tot, pe toate culoarele acestei lumi sunt în șiruri lungi.
Manic: Un biet boem eram și nimănui vreun rău nu am făcut. (Iese)
Ștefan: Și eu cândva, dar nu mai ține. Plec, dar nu știu unde.

Flash 6

Garsoniera lui Ștefan. Toate lucrurile au fost strânse în câteva genți, câinii urlă jalnic.
Ștefan: Încetați, nu mai bociți, s-a găsi cineva să vă dea o bucată de pâine.
Șoni: Am, am…
Mircea: Ham, ham..
(Intră Generalul)
Generalul: Pleci și tu? Oameni ca tine…
Ștefan: Prostii.
Generalul: Și ăștia?
Ștefan: I-am ținut atâția ani…
Generalul: Cuțu, cuțu.(Câinii se gudură pe lângă el lingându-i mâna): Mă plac.
Ștefan: Sărmanii, se agață de orice.
Generalul: Mi-ar fi folositori de pază, sunt buni?
Ștefan: Mda, (câinii îl mârâie nemulțumiți pe Ștefan)
Generalul: Haideți puilor. Du-te-n pace, cât despre Manic, își merita soarta.(Iese)

Flash 7

Ștefan și Dinu în stația de autobus, apoi Tina și Anda.

Dinu: Au trecut două, pe care te urci?
Ștefan: Pe unul gri cu geamuri fumuri.
Dinu: Generalul are un loc călduț și pentru tine.
Ștefan: Ai grijă de sufletul tău.
Dinu: Studentul favorit al Generalului, dacă țin aproape, cândva o să-i urmez.
Ștefan: Rămâi în plata Domnului.
Dinu: Domnului General. (Râde,în timp ce intră Tina și Anda)
Ștefan: Voi, încotro?
Tina: La studii, afară.
Anda: Cu burse, eu activistă Green Peace.
Ștefan: Risipiți mai toți, că parcă ieri eram prezentul.
Tina: Gore?
Dinu: Sărman borfaș, l-au ridicat, fura chestii mărunte. Destinul lui s-a frânt, aici putea și el să fie ceva, n-a fost să fie.
Anda: Chipeș era.
Tina: Atunci era, s-a dus, și noi, ca el, ne pierdem urma încet. (Se îmbrățișează. Fiecare merge în altă direcție)


Flash 8

Noaptea. Totul pare încremenit, ger cumplit, clădiri cu șiruri de porți ferecate.

Miruna: Manic, iubitule. (Trece dezorientată)
Manic (bate-n porți, fără putere): E cineva? Părea că aud o voce blândă, atât de îndepărtată mi s-a părut a fi. (Trece dezorientat)
Miruna: Te iau la mine, vom locui la etajul II și ai să-mi citești din antici, uneori! Te-oi asculta uimită, joc nevinovat de-ndrăgostiți, să-ți citesc și eu la fel, tu rușinos, eu neschimbată. (Iese)
Manic: Cine și cui șoptește astfel de vorbe? Am mers de-atâtea zile, sperând să scap, să dorm, să mor, să-mi rod puțina haină de pe mine. Gândeam c-asemeni unei muște, nici eu nu aduc vreun rău, schimbare sau pricini ascunse lumii. Și iată-mă, sunt singur iar, mai singur azi ca ieri, fără nimic, cum mama m-aduse pe lume, eram liber fără nimic, dar azi în spate cu anii și ura unora pe care nici nu-i știu… Duc greutatea lui Sisif pe care o mișc dintr-o parte în alta până am să cad strivit.
(Se întâlnește cu Miruna, nu se recunosc)
Miruna: Străine, caută-ți un loc călduț. În noaptea asta nici o vietate nu trebuie să fie pe stradă.
Manic: Sunt cavalerul ideilor nescrise, apărătorul purității lor, pe aceste domnițe ce nu părăsesc încăperile lor, mintea mea adânc le ascunde de orice barbar, poet sau prozator.
Miruna: Manic!? (Manic tresare apoi recade în delir, iese dezorientat) Aproape am crezut că-i el, puțin prea încărunțit, ce-i drept, dar mintea e a lui, nu-i el. Ãsta-i pierdut. Să fi plecat cu Ștefan?! (Iese)
Manic (abia se mai mișcă, pare înghețat , bate fără vlagă în porți): Deschideți, oameni, sunt eu! Cine sunt eu? Manic? Iubitorul lucrurilor mărunte, prietenul prafului, al peturilor, spectatorul răsăritului, critic al petelor de lumină. (Cade, se aude doar șuierul gerului)

Flash 9

Gunoierul 1 și Gunoierul 2 măturând strada

Gunoierul 1: Stai, parcă e ceva.
Gunoeirul 2: Cineva, o ființă.
Gunoierul 1: Îl știu, e unul căruia îi spun Manic .
Gunoierul 2: Manic?
Gunoeirul 1: E cineva.
Gunoierul 2: Cineva? Ce spui? Un cineva pe jos? Dacă e acolo, sigur e un nimic. Cheamă mașina, e târziu și-i rece, să punem tot gunoiul sus.(Cei doi îl ridică și-l aruncă în mașina salubrizării)



Flash 10

Marginea orașului, groapa de gunoi, zorii zile. Soarele luminează ca-n aceeași zi Catedrala Sfântul Mihail. Manic este îngropat până la piept de gunoaie, pare crucificat. Treptat își revine din amețeală. În jurul lui, amestecate printre resturi, bucăți din cărți, Manic privește dezorientat și, ca în fața unui miracol, ridică mâinele spre cer.

Manic: Mulțumesc, Doamne, că m-ai primit în Pa….!(Moare)



Sfârșit.