Þinutul tăcerii

Þara Soarelui ascuns. Hardeal „centrul” spiritual, taina ram-ani-ani-lor și a oamenilor divini ce au străbătut lumea-ntreagă ducând solii de pace , iubire….

Stau. Meditez. Mă gândesc la ceva neștiut și aștept să se-ntâmple ceva neprevăzut. Să cred că așteptarea asta îndârjită nu înseamnă nimic; acumularea energetică nu-i în stare și nici nu va fi în stare să schimbe ceva. Dacă nu aici și acu, atunci altundeva?!? Realitatea în care mă aflu să fie bățul chibritului, iar gămălia lui de fosfor să fie cealaltă realitate;omul civilizat, prea intelectual, format de generații,să perceapă totul numai prin intermediul ide- ilor! Suntem hrăniți cu definiții devenite convingeri, atât de asimilate încât le luam drept instincte și, interpunân-du-se,le împiedică să iasă la lumină. Cochiliile moarte ale hranei noastre abstracte au ridicat pe nesimțite în jurul nostru un zid de deșeuri care ne limitează,ne împrejmuiește și pe care,în cele din urmă,îl luăm drept orizont.
Cuvintele,odinioară încărcate de semnificația ideii, se îmbată singure,ideile,chiar și ideile,a căror admirabilă misiune este de a tălmăci cu claritate întunericul prezent din noi,nu se mai deduc decât din valențele lor dialectice. Or un gând nu se justifică numai prin aceia că am știut să -l concepem; creierul nu are obligația să-l secreteze din datele realități.Totuși omenirea,în comportarea și-n dispo-zițiile sale mentale, se modifică ne-ncetat și nici noi nu suntem decât un moment din acest șuvoi fără de sfârșit.

*****

Mai puternici, mai viteji cu stindardul dac am fost
Iar cu steagul multicolor, tot al dacilor ecou,
Am purtat credința de mai bine peste tot pe unde-am fost.
Din adâncul sufletului nostru de om ,
Civilizator prin fapte, cuget, simțiri
Am dus/readus făclia păcii, iubirii
Pe-ntregul mapamond. Apoi,
Am tăcut.
Tăcem, dar cu har ne-ndreptam pașii
Mereu spre culmi tot mai semețe
Lăsându-i și pe alți să-și îndrepte pașii.
Fără de bănat, suntem din vremuri zei,
Căci zeii sunt peste tot în lume,
Din vremurile străbune;
Popor ales nu exista,
Dar popoare, da.

Diurpaneus din Da Ksha cu cetatea în Hardeal avea pe Zamolxes ca zeu.Decebal din Þara Z[(eu)lui] Zamolxes. Nimic nou sub Soare: Da Kshi Neu(Deceneu), adică Înțeleptul din Þara Zeului; Da Kshi Baal(Decebal), sau Stăpânitorul (Suve-ranul) Þării Zeului; dansul din străbuni, călușul cântat, asemenea vedelor, în octosilabe; paparudele sau măruțele și rudari din Ram-ay-ana cel aveau ca zeu pe, Maruta…
Astăzi, chiar în mileniul trei fiind, civilizația umană este oarecum la fel: habitat, comunicații, transport, cultură;de ce nu ar fi fost la fel și-n timpurile străve- chi? Dacii inovatori a multe lucruri, cum de altfel sunt toți oamenii, au considerat scrierea o valoare sacră și astfel nu ne-au lăsat prea multe scrieri, chiar dacă alfa- betul lor s-a-nbunătățit continuu, derivând astfel alfa- betele: fenician, greco-roman, sumerian, runele germanico-vikinge, latin, etrusc…
Într-un loc unde se găsește un sanctuar al Tăcerii, dintr-un sat-stat, situat pe vatra mai veche a unui loc ce fusese aproape distrus de ravagiile timpurilor sălbatice ce au urmat: Sarmis-ze-get-usa,cel mai precis calendar al lu- mii antice; precizie neegalată: o eroare de o zi la, cinci milioane de ani.Stâlpii de piatră ai sanctuarelor din stră- vechea capitală dacică includ,asemenea piramidelor egipt- ene, informații, date matematice codificate, într-un mod care a sfidat timpul pe care-l măsoară dar pe care-l poți asculta printre pietrele sale. Absida sanctuarului dacic este orientată către absida sanctuarului de la Stonehenge, ceea ce indică din nou influențe culturale reciproce, in- fluențe culturale care și-n timpurile noastre se regăsesc pe-ntreg mapamondul…Anticii venerau pietrele, crezând că aveau suflet de zeu.

*****

Trăim aievea un tablou al regenerări prin moarte, tabloul vegetației atinse de dorul pământului. Am trăit și mai trăim încă din cenușa marilor imperii; am fost și vom continua să fim produsul unui ciclu mamut al evoluției ce scapă percepției noastre , iar toate acțiunile noastre sunt subordonate unei periodicități a factorilor obiectivi-subiectivi-pentru a căror evoluție-involuție suntem oarecum responsabili prin însăși existența noastră.
Am trăit și mai trăim încă istoria; istoria con- vulsiilor lumii noastre la căutarea unui anumit adevăr ce se schimba periodic și care de fiecare data ne îmbată, ne amețește, ne rupe de o anumită menire-rost-pe care îl dorim toți, deși nu toți conștientizăm acest lucru: suntem avizi de armonie, de liniștea progresului , de dorința de pace și înțelegere.
Cele trei cercuri concentrice și o construcție absidală(în formă de potcoavă,cu o axă de simetrie și o axă a pragurilor) îndreptată către nord-vest, situată central, în interior cercuri concentrice constituie marele sanctuar dacic compus din lespezi de piatră, stâlpi de piatră, tamburi de piatră (temelia coloanelor).Primul cerc(exteri- or ) este format din 104 blocuri de andezit lipite unul de altul; următorul cerc are 210 piese, adică 30 lespezi de separare a câte 30 de grupe de câte 6 stâlpi; cercul din centru ( al treilea ), este format din patru grupuri de lespezi ce separă 4 grupuri de stâlpi. Numărând de la axa pragurilor și pragul numărul 4, în sens trigonometric stâlpii sunt dispuși astfel: 17 stâlpi + 4 les- pezi + 18 stâlpi + 3 lespezi + 16 stâlpi + 4 lespezi + 17 stâlpi + 3 lespezi = 68 stâlpi + 14 lespezi =82 piese. Absida centrală este formată din 2 grupuri de lespezi care separă 2 grupări de stâlpi: 13 stâlpi + 2 lespezi + 21 stâlpi + 2 lespezi. Numărând de la axa pragurilor și pragul nr.3, în sens trigonometric, stâlpii aveau implantați 9 până la 13 piroa- ne de care puteau fi atârnate marcaje mobile ce țineau evidența săptămânilor anului dacic: (12+1)+(20+1)+(12+1); (44+3=47); existau trei anotimpuri, primăvara, vara-toamna, iarna ( patera tezaurului de la Pietroasa, proto-dacică, reda tot trei anotimpuri). La sfârșitul unui an, pe circumferința sanctuarului mic se făcea un marcaj (componența: 114 piese, 12+1 lespezi ce separă 12 +1 grupări de stâlpi structurate: 8 grupe de 8 stâlpi, o grupă de 6+1 stâlpi, 3 grupe de 8 stâlpi, o grupă de 6 stâlpi[101 stâlpi + 13 lespezi]; stâlpii marcau lungimea săptămânilor, din calendarul sacru, care aveau opt zile, exceptând o săptămână de 7 zile și alta de 6 zile). Rotirea continuă dau anii dacici cu valori fluctuante: 366, 365, 364, 367, 364, 366, 365, 364, 366, 365, 366, 365, 364 de zile într-un ciclu de câte 12+1 ani, a căror evidență era ținută de micul calendar circular. Ciclul de 12+1 ani conținea o zi de corectură, care se aplica o dată la 104 ani: 8x13, sau 2x52; reprezentate de cele 104 blocuri de andezit, ale cercului exterior al marelui calendar circular. În absida centrală a marelui sanctuar se marcau una câte una lespezile(4 de toate), ciclul complet fiind de 52 ani. Decenii dacice de 13 ani (12+1, ce primea încă o zi), secol dacic din 8x13=104 ani ce mai pri -mea încă o zi de corecție; cinci secole, un semi-mileniu de 520 de ani, urmată de încă o zi de corecție[perioada de 10 cicluri a 52 ani, sau cu 40 cicluri a 13 ani] marele sanctuar dreptunghiular, format din 4 aliniamente de câte 10 tamburi de andezit(cu diametre de 214-224 cm). Al doilea cerc concentric cuprinde 180 de stâlpi și 30 de lespezi cu 2 rotiri pe durata unui an; un ciclu de 13: 4747 zile, plus o zi de corecție, 4748. Nemulțumiți de secolul cu 104 ani l-au redus la 91 ani: 7x13. Astfel că după 25 de secole a 91 de ani , apărea necesitatea corecției cu o zi [o nouă corecție, o zi, mai era necesară după, 5 055 555 de ani]. Date arhicunoscute necesare doar ca pro memoria, ori din ca -uza unei orientări de măsurare.
Trăim, din păcate, la nivelul de atribut, se fac deosebiri arbitrare dintre bine-rău, existență-inexistență, adevăr-eroare. Ar trebui ca fiecare să-și găsească liniștea sufletească, să aibă mintea pură și măcar în visul-realita- te- să pătrundă în acest sanctuar sacru, altar al Soare-lui de andezit al Sarmis-e-getu-zei; locul ce sfidează istoria, care te-nalță prin vibrația sa la vremea unde se comunica cu Universul, măsurând răbdarea naturi divine a ființei umane prin sfidarea ignoranței, egoismului, ce mai abunda printre noi (în comportamentul celor ce ne înconjoară). Cu fiecare clipă, cu fiecare pas, treci de zidul cetății intrând pe drumul pavat în scheme geometrice impuse de conștiința armoniei Universale.

La tot pasul, Soarele-ți zâmbește
Dintr-o altă dimensiune te călăuzește.
Alene timpul se scurge, Sarmis-e-getu-zei.
Hotarul de andezit solar te încălzește
Cu respect, credință, înțelepciune, răbdare;
Prin trainica armonie oglindite-n fiecare.
Duritatea rocii vulcanice de andezit ce reflectă lumina au creat oglinda sufletului geto-dac a armoniei spațiu-timp…

Emil, Judea