Un bec chior, cu puțină lumină ce se zgâlțâie la trântitul ușii, ferestre spălăcite cu două perdele afumate ce se ondulează la curentul din odaie și pereții de culoarea săpunului de casă ce transpiră de umezeala ce-i înconjoară.
În rest mai nimic, o dușumea prăfuită și mâncată de carii, o masă și două scaune.
Ușa se deschide larg și intră în scenă personajele principale. Doi plămâni găuriți îmbibați în propria salivă se așează cu burta pe masă.
- Mai iau o țigare, zice unul, mă arde.
În scrumieră, mai multe chiștoace de țigări zac în veninul de nicotină.
- Dă-mi și mie un fum zice celălat, întinzându-se peste masă.
Intensitatea jarului respiră la fiecare pufăit.
Fumul ce persistă trece ca printr-un burete uscat fără climă mișcând norii grei ce se ridică în văzduhul din încăpere.
Într-un ultim plan imaginea se așează pe pachetul de țigări de pe masă evidențiând ceea ce este scris deasupra:

Fiecare țigare aprinsă e un fum ce acoperă mândrul soare.
E soarele tău.
Ai grijă de el!

NU MAI FUMA!