agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-25 | [This text should be read in romana] |
-Plata-
Episodul 3 Exterior. Clinica Medicală III – Dimineață Clădirea străluceÈ™te scăldată de razele soarelui. Un vânticel freamătă frunzele celor doi mari mesteceni ce veghează curtea spitalului. Noianul de alei înconjurate de acel gărduleÈ› viu de mică înălÈ›ime, e ticsit de pacienÈ›i care se desfată în colÈ›iÈ™orul de natură pregătit anume pentru ei. Interior. Salon – Dimineață Tăcere deplină. Cu excepÈ›ia patului în care doarme cineva, nici un alt suflet nu pare a fi în încăpere. Deodată vedem clanÈ›a uÈ™ii coborând È™i apoi o siluetă înveÈ™mântată într-un halat alb pătrunde înăuntru. E o asistentă pe care o recunoaÈ™tem din episodul anterior. Femeia se apropie de pat È™i cercetează atent cele două monitoare din imediata apropiere a pacientului adormit. ASISTENTA (1): Doamne fereÈ™te! Cu teamă, își apropie faÈ›a de a tânărului È™i ascultă cu atenÈ›ie. ÃŽn acel moment uÈ™a se deschide din nou È™i asistenta sare ca arsă de lângă Gabriel. Lidia, deoarece ea intrase, o fulgeră scurt cu privirea apoi o salută cu răceală: LIDIA: Bună dimineaÈ›a. ASISTENTA (1): ‘NeaÈ›a, domniÈ™oară! LIDIA (îngrijorată): Cum e? ASISTENTA (1): La fel, domniÈ™oară. Nu s-a trezit de două săptămâni după cum bine È™tiÈ›i! LIDIA: Credeam..., a mai slăbit nu-i aÈ™a? ASISTENTA (1): Asta e normal, domniÈ™oară. GândiÈ›i-vă că nu a mai mâncat mâncare solidă de atâta timp. LIDIA: Da. ÃŽn timp ce frumoasa tânără se aÈ™eza pe pat lângă Gabriel, asistenta se îndreptă spre ușă. Apoi, amintindu-È™i ceva, se opri. ASISTENTA (1): Mă scuzaÈ›i..., domnul doctor Moldovan mi-a spus ca în cazul în care vă văd È™i astăzi, să vă transmit că trebuie neapărat să-l vedeÈ›i pe domnul doctor Inclea... LIDIA: Știu acest lucru. Domnul Moldovan a avut bunăvoinÈ›a de mă suna aseară acasă. Asistenta iese. După ce se asigură că asistenta plecase, Lidia se aÈ™ează mai aproape de trupul adormit al lui Gabriel. ÃŽl priveÈ™te atentă, ca È™i cum ar vrea să surprindă cel mai mic gest pe care acesta l-ar face. O vedem înghiÈ›ind în sec. VorbeÈ™te apoi încet, tremurat, plină de emoÈ›ie. Din când în când mai netezeÈ™te câte o È™uviță de pe fruntea tânărului È™i îi umezeÈ™te buzele cu un prosop din apropiere. LIDIA: Vreau să-È›i spun că nu o să te mai pot vedea un timp. Nu depinde de mine deloc, crede-mă! Oare de ce-È›i spun toate astea? ÃŽi vorbea aÈ™a cum îi vorbeÈ™ti unui vechi prieten. LIDIA: Ce bine că nu mă poÈ›i auzi! Sau poÈ›i oare? Nu contează, eu voi fi aici când te vei trezi È™i atunci te voi întreba..., o să-È›i cer să-mi explici cum ai putut să faci ceea ce eu cred că ai făcut acolo? Și de ce mă simt atât de atrasă de tine acum? Nici măcar nu-mi amintesc să te fi cunoscut vreodată! ÃŽl mângâie pe obraz, absentă, apoi realizând ce face își retrage cu iuÈ›eală mâna. Se ridică È™i apropiindu-se de fereastră priveÈ™te în depărtare. Vântul începe să se joace prin părul ei. LIDIA: Le-am spus că nu-mi amintesc nimic din acea seară. Am minÈ›it! Nici n-aÈ™ fi È™tiut cum să spun adevărul. De ce de câte ori închid ochii văd seringa aceea? Apoi frigul È™i întunericul ce au urmat.., pădurea aceea ieÈ™ită din iad, È™i apoi pe tine! Și o dată cu tine căldura È™i viaÈ›a! UÈ™a se deschide È™i dr. Moldovan intră zâmbind în salon. Lidia tresare dar se străduieÈ™te să zâmbească. DR. MOLDOVAN: Bună dimineaÈ›a! DomniÈ™oară Marinescu, vă rog, veniÈ›i cu mine! Tonul autoritar dar politicos în acelaÈ™i timp al medicului nu admitea replică, aÈ™a că tânăra își luă geanta È™i se îndreptă spre ușă. ÃŽnainte de a ieÈ™i se întoarce È™i depune un sărut pe fruntea lui Gabriel. Uluit, dr. Moldovan rămâne cu gura căscată. O urmează apoi pe tânăra care părăsise deja salonul. Dizolvă la: Exterior. Peisaj rural – zi On screen: Cu trei zile în urmă. O căsuță modestă dar cochetă în apropierea unei grădini. De undeva din casă se aude un aparat de radio pârâind. De pe drum putem vedea o siluetă micuță plivind legumele grădinii. ZOOM IN. De aproape putem vedea faÈ›a MARIEI (49), e teribil de întristată. Se opreÈ™te din muncă È™i priveÈ™te cătrănită cerul. Un porumbel alb ca spuma laptelui zboară deasupra ei, atât de aproape încât lÂ-ar fi putut atinge dacă ar fi întins mâna. Aproape imediat o vedem ducându-È™i mirată mâna la piept. Chipul împietreÈ™te de durere È™i femeia se clatină. ReuÈ™eÈ™te să se sprijine de un stâlp de gard È™i priveÈ™te disperată după ajutor. Nu e nimeni! ÃŽnÈ›elege că acela era sfârÈ™itul È™i alunecă spre pământ. Mai priveÈ™te o dată plină de mirare cerul, apoi... gata. Dizolvă la: Interior. Clinica Medicală III / Hol – zi Holul e acum pustiu. Din apropiere se aud paÈ™i. Cristi È™i Alex apar de după un colÈ›. Sunt îmbrăcaÈ›i complet în negru È™i chipurile lor sobre nu pot aduce nimic bun. Cei doi se opresc în faÈ›a salonului pe care îl cunoaÈ™tem deja ca aparÈ›inând prietenului lor. Alex se apleacă È™i întredeschide puÈ›in uÈ™a. ALEX: Nu e aici. E singur. Cei doi se fac nevăzuÈ›i în interiorul salonului. INTERIOR. CABINET MEDICAL – ZI Lidia îl fixează pe bărbatul din spatele biroului. LIDIA: Nu sunt nebună, domnule Inclea! Expresia ei spune clar că ar vrea să fie oriunde în altă parte, numai acolo nu. DR. INCLEA (44), e mic de înălÈ›ime È™i destul de rotunjor. Are o pereche de ochelari cu o sticlă foarte groasă È™i se joacă tot timpul cu un pix pe care îl È›ine între degetul arătător È™i index ca È™i cum ar fuma. DR. INCLEA: Nici n-am spus asta domniÈ™oară! Psihologul tace răsfoind cu grijă un dosar. Lidia își întinde gâtul dar e prea departe È™i nu poate citi. DR. INCLEA: Observ că l-aÈ›i vizitat pe Gabriel Florea în fiecare zi de când e internat. Ba chiar aÈ›i cerut să staÈ›i cu el È™i peste noapte... . Vă pot întreba care este motivul acestei subite prietenii cu un bărbat aflat în comă? LIDIA: Pentru că... Ezită. DR. INCLEA: DaÈ›i-mi voie să vă amintesc că acum eu trebuie să decid dacă sunteÈ›i în deplinătatea facultăților mintale sau nu. Pentru că, părerea mea personală e că mă minÈ›iÈ›i. Cred că îl cunoÈ™teaÈ›i pe Florea dinainte È™i mai cred că aÈ›i încercat să vă luaÈ›i viaÈ›a în acea seară. LIDIA: Domnul Moldovan mi-a povestit ce s-a întâmplat atunci..., am stat pe lângă domnul Florea pentru a-i mulÈ›umi. Se pare că îi datorez viaÈ›a domnului Florea! DR. INCLEA: Cum aÈ™a? LIDIA: Nu È™tiu. DR. INCLEA: Interesant. O ultimă întrebare: de ce v-aÈ›i injectat? Pauză. LIDIA: Mă durea piciorul foarte puternic..., am văzut că asta i-au dat domnului Florea pentru dureri È™i m-am gÂândit că o să mă ajute È™i pe mine. DR. INCLEA: Va să zică că habar n-aveaÈ›i că sunteÈ›i alergică la cam orice medicament de pe lumea asta? LIDIA: N-am fost bolnavă niciodată. DR. INCLEA: Interesant..., da, foarte interesant! LIDIA (plictisită): Foarte. Medicul notează ceva în dosar. DR. INCLEA: AÈ™ vrea să vă mai văd È™i săptămâna viitoare dacă e posibil... Lidia se ridică. DR. INCLEA: La revedere, domniÈ™oară! Lidia iese fără a-i mai răspunde. TAIE LA: Interior. Salonul lui Gabriel – ZI ÃŽn timp ce Alex È™i Cristi se apropiau agitaÈ›i de el corpul lui Gabriel se scutură violent speriindu-i pe cei doi care încremeniră. ZOOM IN pe chipul inert al tânărului. Dizolvă la: Exterior. Peisaj arctic – ZI Un ocean de zăpadă de jur împrejur. Undeva în depărtare o pădure întunecată tronează sumbră deasupra stratului gros de nea. Pe o colină, în mijlocul acelei splendori albe îl recunoaÈ™tem pe Gabriel înaintând spre pădure. E îmbrăcat complet în negru, întregul cadru e ireal, ca È™i cum ar fi un vis. Deodată, de undeva din înaltul cerului plumburiu, o voce cade asemeni unui tunet în direcÈ›ia lui. Vocea nu era nici masculină, nici feminină, nu avea nici un accent È™i nu vorbea în nici una din limbile cunoscute pe Pământ. TotuÈ™i atât Gabriel cât È™i noi o putem înÈ›elege cu uÈ™urință. VOCEA: OpreÈ™te-te! Nu trebuie să intri! Altfel totul e pierdut! Gabriel continuă să meargă. Cercetează cerul iar apoi, privind spre pădure constată că e mult mai aproape. VOCEA: ÃŽntoarce-te! Acum! Un urlet macabru sfâșie atmosfera. Părea a veni din pădure. Gabriel se opri. GABRIEL (strigând spre cer): Cine..., cine eÈ™ti? VOCEA (cu ecou): Eu sunt... Moartea! GABRIEL(ironic): Deci am murit? VOCEA: Nu, nu încă. Dar dacă intri în pădure totul se va sfârÈ™i pentru tine, È™i pentru mulÈ›i alÈ›ii! GABRIEL (privind în jur): Unde sunt? VOCEA: Acolo de unde toate au început, acolo unde toate se termină. GABRIEL: Sunt sigur că visez, de ce aÈ™ crede aÈ™a ceva? VOCEA: Pentru că tu eÈ™ti unul dintre ei..., tu eÈ™ti ultimul! GABRIEL: Nu înÈ›eleg... VOCEA: Nu mai e timp. Te vei trezi în orice moment de acum... ÃŽncă de la începuturile Timpului se cunoaÈ™te existenÈ›a celor 13. Spiritele care-l slujeau pe Unul. Sunt mai bătrâne chiar È™i decât mine... De-a lungul mileniilor toate cele 13 spirite au prins viață pe Pământ modelând dezvoltarea rasei umane într-o direcÈ›ie sau alta. GABRIEL: Și ce legătură pot avea eu cu... Urletul se auzi din nou È™i de data asta Gabriel se resimÈ›i în urma violenÈ›ei cu care îi fusese lovit timpanul. Nu, cu siguranță nu, acesta nu era un vis! VOCEA: Tu eÈ™ti al treisprezecelea! Acum È™i tu eÈ™ti la ultima reîncarnare. Pentru că aproape ai murit la naÈ™tere, această treaptă a evoluÈ›iei tale È›i-a fost inaccesibilă până acum. A fost nevoie de moartea perechii tale pentru a o trezi. GABRIEL: Perechea mea... ? VOCEA: E timpul! Te vei trezi È™i vei fi cel care eÈ™ti cu adevărat! Urletul acoperi din nou vocea MorÈ›ii a cărei prezență dispăru la fel de brusc precum apăruse. Un vârtej îl înconjură pe Gabriel È™i acesta se evaporă ca prin minune din acel peisaj înfricoșător. TAIE LA: Interior. Salonul lui Gabriel – SEARà AcelaÈ™i salon pictat însă de umbrele lungi ale serii. Lângă Gabriel e Alex care citeÈ™te o revistă. Gabriel își ridică încet pleoapele, apoi ridică puÈ›in mâna sănătoasă. Alex prinde miÈ™carea cu coada ochiului. ALEX (surprins): Gabi! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy