mi-e greu să scriu și iar o să-mi iasă o chestie textualistă, parcă văd, e “prayer for england” pe fundal, merge greu calculatorul, și-n dreapta stau fișierele: licență.doc, curs opțional franceză.doc, eco.doc & starobinski.doc. O să-l sun pe m. în seara asta și-o să-i spun că am terminat facultatea.

PRIMUL CADRU: Stradă la sfârșitul cerului. Soarele apune la fiecare cinci minute. E atmosferă roșu-hunab ku. Din off se aude o voce care-și repetă visele. (ele pot fi vise abjecte, vise despre cai, vise despre cai mâncând cai, vise despre cai mâncând cai mâncând cai, sau vise cu viță de vie încolăcită sub pielea ta, vise ale mariei lunatice cu prunc, vise–fânar, sau proaspete, sau vise etcaetera.) Arhitectură din sticlă, publicul se uită de pe geamuri (de pe geamurile lor, din sfârcurile lor se scurge puțină apă și fiecare are pe spate deschis un ochi. Mi-au arătat mie aseară. Aseară am căutat ochii de pe spinările lor.)
Profetul decolorat se plimbă calm.

Creierul (așezându-se comod, inhalând aburii de la o cafea foarte neagră, dar foarte surdă): Azi mi-am dat seama că guvernul se află în colaps. Că incendiile nu mai pot fi oprite. Am văzut la televizor. Fără tine aș fi fost un nimeni. Mi-ar fi rămas acum, doar să-mi aprind țigara.

(liniște – acum ar trebui puțin mai mult tragism, nu foarte, dar ponderat, oricum niciodată n-am fost mulțumită de scenariile mele, în fiecare noapte nu puteam dormi de frică să nu vină să mă mănânce că nu le-am scris bine.)

O gură (cu niște riduri în jur, ușor rujată, ea pe sine se recunoaște greu din profil): Ei , nu trebuie să-mi mulțumești acum. E de ajuns că dormi în lichidul tău vâscos. Acum poți să dormi. (în șoaptă): Dormi-dormi-sssssssst-dormi.
Creierul (replica vine destul de greu): Dar n-am dormit niciodată. (se întoarce): Bea tu cafeaua asta, n-am putut niciodată să beau cafea fără tine.
O gură (zâmbește): Mulțumesc. Azi e luni, nu beau cafea.

(liniște. Trece o fetiță. A desenat pe o foaie cum trăia cu mama și tatăl său. Apoi unul din ei, nu știm cine, a murit. Cântă: “Ma petite soeur somnolait et j’étais de gauche, les soldats partaient pour les guerres de 100 ans / Ma petite soeur soulageait les douleurs / des soldats / ma main droite tombait amoureuse de l’autre main / Ma petite soeur…)

O gură: Vreau să țip.
Creierul (agitat gândește: “nu, nu, o să ne audă”)
O gură: Vreau să țip!
Creierul (tot în gând: “cum s-o păcălesc? Dacă ne aud cei de la putere, o să ne prindă. O să ne întrebe. Și noi ce să spunem?)
O gură: Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Creierul (stropșindu-se): Taci.
O gură: Cât despre guvern (vorbește destul de tare, publicul strânge din ochii de pe spate) era de așteptat. Atâta vreme cât au ars toate hârtiile… Iar profetul a spus că nu mai… Nefilimii cădeau fără a se opri, se pulverizau apoi, îi numeam pe câmpuri…

Creierul și-ar dori să adoarmă, știe bine că dacă va reuși asta și se va trezi peste o oră măcar, lumea va fi nouă. Mă întorc către m. Îmi strălucește partea nevăzută. Aici nu știu cum să scriu, îi mărturisesc și-aș vrea să fim fericiți cu 3,2 grame de aer în plus acum. m. îmi mângâie obrazul, mi se pare că totul începe abia acum, miroase puțin a mare. Renunțăm să ne mai uităm la film, e întuneric și strălucește cu el doar partea mea nevăzută.


AL DOILEA CADRU: De la televizor se aude un interviu (- Ati trimis trupele armate, dar veștile nu sunt favorabile. Strategia pare să nu fie valabilă. Ce veți face? – Rugăm națiunea să se culce liniștită, să mănânce înainte și să privească în sus. – Ar fi bine să ne retragem în buncăre? – Copiii mai întâi, salvați copiii, apoi doamnele. Bătrânii pot rămâne la urmă...). Interviul continuă, publicul e adunat în camera fără covor și fără plafon. Lumina e incertă. Afară soarele apune-ometeolt. Din cinci în cinci minute.

Creierul: Spune “a”.
Gura: Apă.

O tânără aproape în ecorșeu, stă întinsă pe jos, strânge podeaua ca și cum ar vrea s-o sfărâme. O mânuță de nou-născut îi iese printr-o coastă.

Creierul (rugător): Spune “a”.
Gura: America e o țară foarte frumoasă.

Publicul e atent doar la transmisia televizată. Tânăra ar vrea să țipe, dar se abține: un cap de copil îi iese prin pântece. Se aude un scâncet ușor.

Creierul (foarte rugător): Spune “a”! Te rog, spune “a” (repetă mereu fraza până când totul se amestecă).
Gura: animal, altitudinal, astru, algoritmic, aaaaaaaaluminiu, altofobbbb, allliterat, așchie, alteritate, alpaca, aduna, alcătui, av, ov, antic, aspic

Copiii se nasc pe corpul tinerei, tangențiali, concentici, până când camera nu mai e încăpătoare, până când strada nu mai e încăpătoare, până când paneta e un corp mare, cărnos pe care se nasc mereu bebeluși.