Anca: Melc, melc,
codobelc
Scoate coarne bourești
Și te du la baltă
Și bea apă caldă,
Și te du la Dunăre
Și bea apă tulbure
Și te urcă pe buștean
Și mănâncă leuștean
Și te urcă-n sălcioară
Roade frunza, fă-o rară,
Că e dulce, ba-i amară,
Scoate-ți coarnele afară!
Scoate-ți coarnele acum
Ia-o-ncetișor la drum!
Să te văd cum mergi
Flori ca să culegi,
Flori pentru copii
Multe bucurii
Dalbe cochilii
Multe pe câmpii
Le-adună copii.
Melc, melc,
codobelc...
Hai, mă, melcule, mergi! Eu trebuie să plec acasă și nu te pot lăsa singur aici. Și nici la mine nu pot să te iau. Uite! Eu o să te ajut să îți găsești casa ta și apoi plec!
Fluturele: Dar casa lui o are-n spate. Nu-i trebuie adăpost de ploaie, cînd simte pericol se retrage și rămâne acolo.
Anca: Până când?
Fluturele: Până dispare primejdia. Apoi își ia iar casa în spinare și pleacă.
Anca: Și unde se duce?
Fluturele: Nici el nu știe unde.
Anca: Dar tu?! Tu ce faci singur aici?
Fluturele: Eu zbor din floare-n floare așteptând zorii să mă încălzesc în razele soarelui. Iar dacă întârzie să apară îi cânt:
Luci, soare, luci,
Că ți-oi da un pumn de nuci
Și-o pereche de papuci.
Luci, soare, luci,
Și ți-oi da cireși,
Ieși, soare, ieși!
Astfel, zbor toată ziua și caut floarea cea mai frumoasă. Când o găsesc, mă așez pe ea și cânt. Seara, mă las purtat de vânt și după ce apune soarele, pe cel mai înalt pom mă prind și dorm până dimineața. A doua zi la fel.
Anca: Și tu fluture nu te plicitsești niciodată?
Fluturele: Nu. Pentru că în fiecare zi găsesc flori mai frumoase, care au alte arome, alte culori. Sunt liber și trăiesc în fiecare zi câte o poveste de dragoste. Ieri m-am îndrăgostit de un trandafir și toată ziua m-am scăldat în arome și în petalele lui pufoase. Dar m-am luat cu vorba și am uitat că am o întâlnire cu o crizantemă. Luăm masa împreună și-apoi vom privi apusul singurei. Pa. Te-am pupat!
Anca: Sări, fluture, sări,
Sări pe toate florile.
Fă-te floare, cât căldarea,
Cât căciula moșului,
Cât creasta cocoșului.
Și s-a dus! Scumpul meu, iar am rămas singuri. Ce mă fac eu cu tine? Uite, te las pe jos și te aștept până pleci.
(din depărtare se aude o voce cântând)

Bogdan: Am pierdut ieri o batistă
Și mă bate mama
Cine-o află, să mi-o deie
Îl sărut o dată.

Batista-i parfumată
Se află la o fată
La o fată frumoasă
Pe care o iubesc.
(se oprește brusc când o vede pe Anca) Bună, Anca. Nu știam că ești aici.
Anca: Bună. Uite, eu, am venit să aduc melcul acasă, dar el nu vrea să iasă din carapace.
Bogdan: Păi, hai să îi cântăm.
Anca: I-am cântat eu dar tot nu vrea.
Bogdan și Anca: Melc, melc,
codobelc
Scoate coarne bourești
Și te du la baltă
Și bea apă caldă,
Și te du la Dunăre
Și bea apă tulbure
Și te urcă pe buștean
Și mănâncă leuștean...
Anca: Vezi că nu vrea! (începe să plângă)
Bogdan: Dar de ce plângi?
Anca: Eu trebuie să plec acasă, că se face seară și nu vreau să-l las singur.
Bogdan: ÃŽl iau eu cu mine!
Anca: NU!!! Aici e locul lui, în pădure, lângă lac, nu să-l chinui tu.
Bogdan: Dar nu-l chinui. Bine! Atunci hai să chemăm furnicile să ne ajute.
Bogdan și Anca:
Ieși, furnică,
Tu ești mică.
Și ți-oi da lapte de oi
Și-i veni din nou la noi
Þi-oi da și caș dulce
De la noi nu te-ai mai duce.
Furnica: Da, sunt aici, nu mai zbierați. Ce vreți?
Anca: Păi vrem ca melcul să iasă din carapace și să meargă la el acasă, că aici e periculos.
Furnica: Da, așa e... mai ales dacă apare greierul ăla nesimțit și leneș. Melcul așa e el, mai retras. Nu prea vorbește cu nimeni, se chinuie să-și care cochilia în spate.
Bogdan: Dar de ce nu-l ajutați și voi.
Furnica: Noi vrem, dar el nu ne lasă. Zice că e casa lui și că nu trebuie să-i poarte nimeni de grijă. Câteodată e tare țâfnos și nici nu te poți apropia de el că imediat îți trântește ușa în nas. Dar baremi el își caută hrană nu ca alții, care cerșesc
(din depărtare se aude un cântec)
Greierele: Un greier milionar
Venea de la potcovar
Și striga cât se putea
Că-i sărise o măsea

au măseaua, măseaua... măseaua mea

Și de-atunci, de-atunci
Vulpea – în papuci
Ursul – în nădragi
Umblă după fragi.
Furnica: Ce v-am zis?! Nicăieri nu scap de profitorul ăsta. Ce vrei mă? Iar cânți?
Greierele: Da, de unde, mi-a căzut o măsea.
Furnica: Așa și?
Greierele: Păi... cu ce mai mănânc eu?!
Furnica: Ce să mănânci mă? Tot de la mine? Ca în iarna trecută?
Greierele: Ba nu, surioaro! De data asta îmi strâng. Cu banii de pe cântat am să-mi cumpăr și casă și mâncare pentru la iarnă.
Furnica: Da, de unde?! Vai de capul tău. Tot la mine o să vii! Am plecat. Nu pot să îl sufăr. Pa!(spunând astea, își pune sacii în spinare și pleacă recitând)
Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furișată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin...
Din frunzișurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de păsărele...
Greierele: Ce să îți spun? Copii plec și eu că văd că nu sunt bine venit pe-aicea pe la voi.
Anca: Dar nouă ne place cum cânți tu. Că ești leneș asta e altă problemă. Uite, dacă ne cânți, la iarnă poți să vii la noi și îți promit că îți vom da mâncare.
Greierele: Și ce vă pot eu cânta vouă? Mai bine vă recit ceva, ce mi-a scris mie tata Topârceanu:
Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai
Când se scutură de ciudă,
ÃŽmprejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Îainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă
Nu-mi dă niciodată,
Ș-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut...
Dar de-acuÈ™,
Zise el cu glas sfârșit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit...

Cri-cri-cri
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!
(Spunând astea se retrage abătut spre vale!)

Anca: Bogdan ce facem? Aproape că s-a înserat și eu trebuie să ajung acasă. Ce se aude?
Bogdan: Nu știu! Hai să ne uităm! E ariciul și cu curcanul. Se ceartă. Hai că vin încoa!
Anca: Ce aveți, de ce vă certați?
Ariciul: Păi ăsta mare, nu mă lasă să trec. Și mă trimite la plimbare. Mi-a spus că sunt un parazit și că nu sunt bun de nimic.
Curcanul: Păi cum să-l las dacă el mă înțeapă. Și îmi cântă chestia aia de o cântă toți și nu mă lasă să vorbesc să îi spun ce și cum.
Ariciul: Adică de asta vorbeai?
Măi, curcane, n-ai mărgele,
Roșii c-ale mele!
Măi, curcane, n-ai cercel,
Frumoși ca ai mei!
Măi, crucane, moțul tău
Nu-i ca moțul meu!
Măi curcane, de ce strigi?
Vrei să-ți dau panglici?
Curcanul: Vedeți, de ce sunt supărat.
Bogdan: Dar de ce nu îi cânți și tu?
Curcanul: Păi am vrut dar nu am reușit, că nu mă lasă.
Anca: Ariciule, te rog eu lasă-l să îți cânte.
Curcanul:
Arici, arici,
Arici, pogonici
Pocnește din bici
Pornește de-aici!
Du-te la moară
Și te însoară
Ia fată cu cercei,
Cu mărgele
De surcele.
Iar în degețele,
Frumoase inele,
Tot cu pietricele
Și-n cap coroniță
Tot din garofiță...
Ariciul: Ce frumos! Mai că îmi vine să te îmbrățișez!
Curcanul: Nu, să nu faci asta!
Ariciul: Hai mă puțin...
Curcanul: ... NUUUU!! (o ia la fugă și ariciul după el)
Anca: Nici ăștia nu ne-au ajutat. Ce facem?
Bogdan: Melc, melc, codobelc, de ce nu vrei tu să ieși afară! Hai să îți spun un secret.(ia melcul în brațe și se duce mai într-o parte) Dacă ieși de-acolo și mergi la tine acasă, pot să conduc și eu fata acasă. Că eu o iubesc pe ea. Iar dacă tu ieși acum, va crede că sunt un magician și că te-am convins să ieși.
Anca: Nu iese! Nu ne mai iubește. Hai să mergem acasă, dacă nu vrea asta e... m-am supărat pe el. Și hai să mă duci acasă că altfel mă supăr și pe tine.
(Bogdan începe să cânte )
Melc, melc,
codobelc
Scoate coarne bourești
Și te du la baltă
Și bea apă caldă,
Și te du la Dunăre
Și bea apă tulbure
Melcul: Da, mă... mă duc... ce atâta gălăgie! Am fost și eu să fac o baie, să mănânc o pizza, am avut și eu întâlnire și voi faceți mare tărăboi că sunt supărat... Trebuia să afle toată pădurea că eu nu sunt acasă. Voi vroiați să plecați, bun așa... și cine avea grijă de casa mea? Mă copii, data viitoare când mai dați peste casa mea, vă rog eu frumos, nu-mi spargeți geamurile, că nu vreau să mă tragă curentul la iarnă când o fi frig. Dar, până la urmă ce treabă aveați voi cu mine?
Anca: Păi eu ți-am găsit casa în vale și am zis să te aduc în pădure, că aici îți este ție bine... dar după ce ți-am cântat și am văzut că nu răspunzi, ne-am gândit că ești supărat pe noi, și apoi a venit fluturele, furnica, greierele, ariciul, curcanul, dar nici unul nu ne-a fost de ajutor!
Bogdan: Așa că eu am încercat să îți spun secret sperând că vei ieși să îi faci Ancăi pe plac, dar... de fapt... ai venit când am spus secretul...
Melcul: Bine că am lămurit-o. Acum hai să vă duc acasă că e târziu!
(tărăboi mare, toate animalele de mai devreme ajung în poieniță, disperate...)
Toti: A venit! A venit! A venit!
(încep să îl pipăie să vadă dacă e viu...)
Melcul: Da mă am venit... ce atâta grijă... haideți să ducem copii acasă.


SFÂRȘIT!