agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1201 .



ROATA DE REZERVĂ
screenplay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [dana.osiac ]

2006-07-09  | [This text should be read in romana]    | 



Povestea (cu totul specială pentru cea care o trăieşte, banală pentru cei ce nu sunt implicați) a unei fete care se îndrăgosteşte brusc de un coleg de facultate, dar acesta pare să o placă pe una din cele mai bune prietene ale fetei, care însă nu îi da atenție pentru că stie că prietena ei îl iubeşte. Băiatul nu lămureşte situația cu nici una din ele, preferând sa o țin pe cea care i-a dat de înțeles că îl place doar ca pe o eterna variantă de rezervă, neclarificarea situației aducându-le doar amăgire tuturor.

























ROATA DE REZERVĂ (prezentarea poveştii)

Personajele din poveste sunt Delia, Anda, Mihai şi Lavinia.
Delia se îndrăgosteşte de Mihai, un coleg de facultate, la balul pe care acesta îl organizase împreună cu alți doi colegi pentru începerea noului an. Deşi se mai văzuseră până atunci, brusc Delia începe să-l privească cu alți ochi pe acest coleg. Această schimbare bruscă intervine în momentul în care la bal se duce să vorbească cu el una din cele mai bune prietene ale ei – Anda. Nemaiauzind nimic în jurul ei şi ştiind că trebuie să se ducă să vorbească cu Mihai, Delia o lasă pe Lavinia cu care stătea de vorbă şi se duce la cel care îi vrăjise privirea. Când, la un momentdat Anda se ridică şi pleacă, Delia intră în vorbă cu Mihai. Este o conversație normală, obişnuită, total diferită de ceea ce gândeşte Delia şi de ceea ce simte ea în acele momente. Trebuind să se ducă la toaletă, pleacă de lângă Mihai pe care nu-l mai găseşte când se întoarce. Îi mărturiseşte Andei de ce îl caută cu disperare pe Mihai, iar aceasta ca un fel de reacție imediat îi spune că şi ei i s-a pus pata pe prietenul lui Mihai, şi cum ea crede ca acesta e cu altcineva o ia şi pe Delia şi pleacă acasă.
După câteva luni o regăsim pe Delia împreună cu Lavinia discutând şi analizând ceea ce se întâmplase în „relația” dintre ea şi Mihai de la bal până în acel moment. Acesta ştiind că Deliei îi place de el îi dădea atenție doar cât să nu se stingă focul de tot, însă în realitate el era interesat de Anda. Aceasta refuză să-l bage în seamă pentru că susține că nu poate să fie cu un băiat de care i-a plăcut unei prietene de-a ei. Astfel nici unul nu e fericit şi împlinit în dragoste, iar în unele cazuri drumul vieții ia întorsături care nu întrevăd un final neapărat fericit. Mihai nu e cu niciuna dintre ele pentru că nu are curaj să fie suficient de hotărât, Anda este încăpățânată făcându-şi rău pentru că nu vrea să-si recunoască sentimentele, iar Delia a investit sentimente într-o „relație” în care a fost singură de la bun început şi permanenta stare de roată de rezervă o face să o ia pe un drum în viață care presupune riscuri enorme şi şanse minime de supraviețuire.




ROATA DE REZERVĂ

1. Un club. Fum, muzică... Într-un separeu două canapele separate de o măsuță. Pe una din canapele stau două fete de vorbă, iar o a treia stă în fața lor ascultându-le. Apare un tip care se aşează pe cealaltă canapea. Fata din picioare îşi ia băutura şi se îndreaptă spre el. Una din cele două fete care stăteau jos – Delia – o urmăreşte cu privirea pe Anda, fata care se deplasase lângă băiat. Anda şi cu acesta încep să vorbească, în timp ce privirea Deliei este ațintită direct spre ei, străpungând parcă ca o săgeată perdeaua de fum ce înconjura clubul. Delia de ridică brusc:

Delia(privind în direcția lui Mihai):
Lavinia, eu ma duc la Mihai!
Lavinia(puțin surprinsă şi nedumerită):
Ăăă...ok....

Delia ajunge lângă Mihai şi cealaltă colegă a ei – Anda – şi se aşează pe masă şi încearcă să audă ce vorbesc cei doi. Muzica este însă prea tare şi nu poate desluşi cuvintele acestora, le observă doar mimica buzelor care trădează o comunicare bine pusă la punct. Brusc Anda se ridică şi pleacă. Delia rămâne câteva momente uitându-se la Mihai să vadă dacă acesta pleacă şi el sau nu, iar când observă că acesta rămâne pe loc se aşează şi ea lângă el.

Delia:
V-a ieşit bine balul până la urma!
Mihai(priveşte în față, nu la Delia):
Da...noroc cu sponsorii care i-am găsit , că altfel...
Delia(spre Mihai):
Când l-ați amânat săptămâna trecută credeam ca nu-l mai faceți....

Mihai(zâmbeşte ştrengăreşte):
Neee...Şi să lăsăm Istoria iar fără bal...nop!
Delia(în gând):
Doamne! Am înnebunit! Îmi place Mihai!
Delia:
Oricum...meritați toți trei felicitări!
Mihai:
Mersi!...
Delia(în gând):
Morr...cât e de simpatic...
Mihai (care până atunci privise doar în față îşi întoarce ochii de un albastru aprins spre Delia):
Voi mai stați sau...
Delia(puțin încurcată de privirea pe care i-a aruncat-o Mihai):
Nu, mai stăm cam o oră cred...nu ştiu că ne ducem la Anda acasă!Tu?
Delia(în gând):
Off...proastă sunt! Trebuia să beau sticla aia de bere...vreau la toaletă...da nu pot să plec...dacă pleacă Mihai...
Mihai(cu o tonalitate molcomă):
Mai stau...trebuie să aştept să deschidă la cămin...
Delia(brusc):
Păi nu vă lasă să intrați?
Mihai(molcom):
Ba da...da trebuie să-l trezesc pe portar şi face cam urât...neee mai bine aştept!
Delia(în gând):
Hai la noi!!!
Anda( care apare brusc lângă cei doi):
Delia mergi până la baie?
Delia(puțin nehotărâtă):
Ăăăă...da, hai că merg!
Anda(strigând):
Lavinia, vezi că merge Delia cu tine la baie!!!

Delia( către Mihai, puțin dezamăgită):
Vin acu...

Când cele două fete ies de la toaletă, Delia vine să se aşeze lângă Mihai din nou, dar descoperă canapeaua goală! Rămâne blocată câteva momente după care încearcă să scaneze cu privire mulțimea. La un moment dat o zăreşte pe Anda. Se duce grăbită la ea şi o ia de după gât, spunându-i cu un zâmbet larg:

Delia:
Nu-l văzuşi pe Mihai??
Anda(surprinsă):
Nu...de ce?????
Delia:
Cred că am innebunit...Nu ştiu, vreau să mai stau cu el de vorbă...(zâmbind pe ascuns) Cred că îmi place!! Da tu ce ai pățit?
Anda(pe un ton serios şi puțin supărat):
Şi mie mi s-a pus pata pe Sorin!
Delia(surprinsă):
Pe prietenu lu’ Mihai????
Anda(pe un ton de informare, direct):
Daa...da e cu alta!
Delia(surprinsă dar pe un ton optimist):
Hai mă, că eu ştiu că nu e cu nimeni...poate nu văzusi bine!
Anda(categorică):
Nu, e cu alta! Hai să mergem!! Unde-i Lavinia?
Delia(dezamăgită de decizia de a pleca):
Nu ştiu, da hai să mai stăm puțin să-l caut şi eu pe Mihai să mai stau cu el de vorbă!

Anda: (pe un ton hotărât şi poruncitor)
Nu mergem acasă! Oricum nu vezi că Mihai nu e pe nicăieri!
Lavinia: (zâmbitoare)
Ce faceți?
Anda: (hotărâtă)
Mergem. Hai!
Delia:( cu o voce tristă)
Hai mă, să mai stăm puțin!!!Please!!!
Anda:( enervată)
N-ai decât să mai rămâi! Eu sunt obosită! Mă duc acasă!
Delia: (resemnată)
Off, bine vin cu voi....
Delia: (în gând)
Dacă l-aş mai vedea...rămân...off ...unde s-o fi dus?...

2. O zi însorită de primăvară. Delia şi Lavinia stau pe o bancă pe marginea unui lac. Delia priveşte pierdută lacul care i se aşterne în față, fără să poată observa altceva în jurul ei.

Delia: (calmă, dar foarte tristă)
Nu Lavinia, nu mai pot....De data asta e punct final!
Lavinia: (puțin neîncrezătoare)
Ştii că ai mai zis asta de câteva ori!
Delia:
Da, dar de data asta vorbesc serios...Nu mai am putere să lupt, să fac totul eu...
Lavinia:
Sau nu mai vrei?
Delia:
Şi nici nu mai vreau! Am zis că nu o să mă lupt cu o prietenă pentru un băiat, dar pentru Mihai m-aş fi luptat cu oricine...( Delia trage aer în piept şi pare că se pierde şi mai mult cu privirea în adâncul lacului)
Lavinia:(încercând s-o readucă pe Delia la ceea ce discutau)
dar...
Delia: (visătoare şi tristă)
Dar dacă aş simți că e şi el măcar puțin interesat şi de mine şi nu numai de...
Lavinia: (încercând s-o încurajeze)
Da, da’ a avut momente când ți-a dat şi ție semnale pozitive, dar adevărul e că e mai apropiat de Anda!
Delia: (puțin supărată)
Şi hai să fim serioşi, de la bal încoace, din noiembrie, toți îmi spuneți mie că ne potrivim şi să fac ceva! Dar lui nu-i zice nimeni nimic!
Lavinia:
Aşa-i, ai şi tu dreptate!
Delia:
De revelion EU l-am luat de două ori la dans, la suc a trebuit să insist tot EU să ieşim, de cele mai multe ori tot EU încep discuțiile pe messenger....
Lavinia:
Da, ai dreptate, dar gândeşte-te că dacă îl ignori o perioadă de timp pe messenger, intră singur în vorbă cu tine şi e foarte comunicativ, a acceptat jocul cu agenda şi să-i dai un suc pentru ea, iar după ce ați ieşit la suc ți-a zis că trebuie să mai repetați figura!... La ziua mea când s-a jucat cu tine cu frişcă avea o anumită...se vedea ceva...
Delia:( hotărâre amestecată cu deziluzionare)
Ştii Lavinia ce e? Pur şi simplu îşi asigura roata de rezervă! Ei ştii ceva, roata s-a desumflat! Plus că atâta timp cât ştiu că şi Andei îi place de el, şi că i-a placut de la început de el, eu...
Lavinia:
Da’ ea zice că nu e interesată de el...
Delia: (schimbându-şi vocea la început ca să sune ca a Andei)
Da sigur...a zis că nu poate să fie cu el din principiu!!!Deci nu că nu îi place, ci pentru că nu poate să fie cu un băiat de care i-a plăcut unei colege, ceea ce e o prostie!!! Eu nu am fost cu el, nu nimic...
Lavinia: (calmă)
Stii că de obicei când zice ceva cam aşa e!
Delia: (hotărâtă)
Şi eu pot să fiu încăpățânată!

Lavinia:( nedumerită şi cu o oarecare teamă)
Şi ce ai de gând să faci?
Delia: (hotărâtă şi nepăsătoare)
Să plec la vara corespondent în Orientul Mijlociu!
Lavinia:( surprinsă şi îngrijorată)
Ai înnebunit! Ai de gând să accepți jobul ăla?Da e super periculos!
Delia:(resemnată)
Da ştiu...dar ce am de pierdut...sunt un cauciuc desumflat care stau în drum...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!