(Lumina este totul, nu-i așa mentore?)

De undeva, dintr-o muchie vântoasă,
se arcuiesc poduri de cuvinte
izvorâte din hrube atrio-ventriculare
către cele patru orizonturi ale mării.
Agony și Ecstasy-nelipsite, desigur!-
își fluturară genele amețitor,
răscolind frunzele uscate și florile de măr
ce foșneau sub pașii hotărâți ai micului Ed.
- Băiețaș! Nu vrei să-ți ghicească fetele?!
- Știu și eu! le răspunse Ed
privindu-și teneșii zburători
ce începuseră parcă să se dezlipească…
Fără să mai aștepte, fetele începură să turuie:
- Ești tot numai o șoaptă de iubire,
din vârful degetelor și până mult mai sus!
Chiar dacă ne așezăm în cap să te privim,
uite…ai inima răstignită!
Iar prin vene, cu încăpățânare
îți șerpuiește drumul sinuos, împodobit
cu dalele azurii ale destinului.
Și-n mintea ta, copile,
străfulgeră ametistele, ca un protest
ce răstălmăcește bezna veacurilor.
Știi…s-ar putea ca tu să fii peregrinul
ce-l căutăm de ceva vreme,
cel care durează mișcătoare punți
între muchii amețitoare și reci…
Ia stai așa!, spuseră cele două surori
într-un glas, cu subînțeles,
cum te cheamă pe tine micuțule?!
- Bridges. Edger Bridges mă numesc.
Dar, spuneți-mi …
Ed !
Este și mai palpitant …așa,
îmi spun toți prietenii.
Deodată,
de dincolo de zări întunecate,
o șoaptă înaripată răzbătu până la ei:
- Lăsați copilul să vină la mine!
(Doar atât spuse bătrânul,
așternându-și pe chipul său luminos
misterios surâs de Giocondă…).