Scena 1
Același decor.

Gregor, Soldatul Fără Nume.

Lumină difuză dinspre fereastră, acoperind o parte a camerei.

Soldatul: (Intră pe ușa din partea dreaptă a camerei, încet. Șoptit.) Maiestate...

Gregor: (Căutând să se trezească.) Cine-i?

Soldatul: Maiestate! Eu sunt! (Gregor, se ridică anevoie de pe fotoliu.) Am găsit...

Gregor: Găsit, ce?

Soldatul: (Rar. Șoptit.) Ce nici nu mi-aș fi imaginat...

Gregor: Imaginat, ce?

Soldatul: C-o să găsesc!

Gregor: (Mirat.) Ce-ai găsit?

Soldatul: (Încet.) O tăbliță!

Gregor: (Surprins.) Tăbliță? (Pauză.) Ce tăbliță?

Soldatul: (Pe-acelasi ton.) Au inventat o scriere nouă!

Gregor: (Mirat.) Scriere nouă? (Pauză.) Cine a inventat-o?

Soldatul: Contele Marut, avocatul Dalario, vistierul Patrin și Arat, preotul.

Gregor: (Venind spre soldat.) Când au inventat ei așa ceva?

Soldatul: Ieri, Maiestate. Totul fusese aranjat dinainte. Totul!

Gregor: Aranjat?

Soldatul: Totul!

Gregor: Și, tu? Cum de ai...

Soldatul: Alaltăieri, l-am auzit pe avocatul Dalario șoptindu-i ceva preotului Arat.

Gregor: Șoptit? (Pauză.) Ce i-a șoptit?

Soldatul: (Rar. Încet.) Să nu uite... că...

Gregor: (Puțin agitat.) Să nu uite, ce?

Soldatul: Că mâine trebuie sâ se întâlnească.

Gregor: Unde să se întâlnească?

Soldatul: În biserică...

Gregor: În biserică? (Pauză.) Mâine?

Soldatul: Maiestate, avocatul Dalario i-a șoptit preotului Arat, alaltăieri.

Gregor: Asta mi-ai spus-o!

Soldatul: Deci mâine, la care se referise avocatul, a fost ieri.

Gregor: Le cam încurci...!

Soldatul: Cum să le-ncurc, Maiestate?!

Gregor: De ce nu mi-ai spus direct că a trebuit să se întâlnească,
ieri.

Soldatul: Cum să vă spun că avocatul Dalario i-ar fi cerut preotului Arat să se întâlnească ieri!

Gregor: (Puțin mai tare.) Și?

Soldatul: Parcă-l aud pe avocat. (Imitând vocea avocatului.) "Până aici i-a fost!"

Gregor: Cui?

Soldatul: (Apăsat.) Se uita spre palatul Maiestății Voastre.

Gregor: Aha!

Soldatul: La despărțire avocatul Dalario i-a mai spus o dată preotului Arat să nu uite de ziua de mâine. Și că el vrea să intre în biserica până se va lumina...

Gregor: Aha!

Soldatul: Dar eu?

Gregor: Tu, ce?

Soldatul: Am ajuns în biserică înaintea avocatului.

Gregor: (Satisfăcut.) Și?

Soldatul: Parcă-l văd pe avocatul Dalario intrând pe ușa bisericii, speriat, dar văzăndu-l pe preotul Arat că iese din altar, singur, să-l întampine, i-a strigat: "Am adus-o în brațe de la zețărie." Preotul n-a zis nimic, dar a râs...

Gregor: Pe cine adusese-n brațe?

Soldatul: Tăblița, Maiestate.

Gregor: Aha! Și?

Soldatul: A citit-o preotul pe nerăsuflate, s-a arătat mulțumit, i-a tras o slujbă, repede, și l-a invitat pe avocat să-l urmeze că sunt așteptați la palat.

Gregor: De mine?

Soldatul: Nu, Maiestate!

Gregor: De cine, atunci?

Soldatul: De Contele Marut și vistierul Patrin.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Vă dați seama cât de greu mi-a fost, Maiestate?

Pauză.

Gregor: Greu. Da.

Soldatul: Singur între sfinți!

Gregor: (Surprins.) Ce vrei să spui?

Soldatul: Și-acum m-apasă acel sentiment. (Pauză.) Avocatul a ieșit primul. Preotul a mai stat un minut, să nu fie văzuți c-au ieșit împreună, a stins lumina, a închis ușa și...

Gregor: Și?

Soldatul: Când dau să ies... din fața altarului... doi ochi, privindu-mă fix.

Gregor: Da', cine mai fusese în biserică?

Soldatul: Exact la asta m-am gândit și eu atunci! (Pauză.) Și-am zis că mor cu el de gât... (uitându-se atent la Gregor) oricare ar fi el!

Gregor: Și?

Soldatul: Beznă, de zice-ai că-ți coase pielea cu ea...

Gregor: Nu se luminase!

Soldatul: Iau un scaun în mână... Și dau să-i crap capul cu el!

Gregor: (Curios.) Și?

Soldatul: Și-aud un ecou puternic... (Gregor se uită atent la el, înfricoșat.) Și-un picior al scaunului, rupt în două, s-a-ntors din locul în care am lovit și mi-a spart capul.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Mă dezmeticesc și văd aceeași ochi, la numai un pas de mine, pe podea, de-acum nemișcați.

Gregor: L-ai omorât!

Soldatul: Așa am crezut și eu la început. Dau s-ating persoana, dar nimic... nimic în jur...

Gregor: (Înfricoșat.) Fusese spiritul...

Soldatul: Așa am zis și eu, Maiestate, la început. Bâjbâi în jur, dau de o lumânare, o aprind, și ce credeți...

Gregor: Ce să cred...?

Soldatul: Persoana, nicăieri...

Gregor: Eu ce ți-am spus? Fusese spiritul!

Soldatul: Sting lumânarea...

Pauză.

Gregor: Și?

Soldatul: Aceeași ochi!... (Pauză.) Îmi pierdusem tot curajul...

Gregor: Firește!

Soldatul: Aprind din nou lumânarea și-ncep să mă uit... să mă uit atent...

Gregor: Ce să vezi tu spiritul...!

Soldatul: M-am prins atunci să mă rog...

Gregor: Trebuia de la început sa te rogi!

Soldatul: Un val parcă mi s-a ridicat de pe față... și, pe dușumea, în locul unde fuseseră acei ochi...

Gregor: (Privește îngrozit.) Ce...?

Soldatul: Erau acum... neclintiți... ochelarii preotului.

Gregor: (Vexat) Tâmpitule! Și tu în ce-ai lovit?

Soldatul: În masă, Maiestate!

Gregor: (Nervos.) În masa de rugăciune din altar?

Soldatul: Doar ce v-am spus, Maiestate... Beznă, de ziceai că-ți coase pielea cu ea!

Gregor: (Mergând agitat.) Mă ții o oră să-mi spui c-ai început să distrugi biserica, în loc să-l urmărești pe preot să vezi ce face!

Pauză.

Soldatul: Am făcut ce-am făcut și-am ieșit tot pe unde-am intrat.

Gregor: Și?

Soldatul: Când am ajuns la palat, ei deja intraseră...

Gregor: Garda nu i-au oprit?

Soldatul: M-a oprit numai pe mine!

Gregor: Și?

Soldatul: (Privindu-l pe Gregor, atent.) Le-am arătat ochelarii
preotului, pe care, i-am luat din altar și le-am spus că preotul m-a trimis după...

Gregor: (Plimbându-se nervos prin cameră.) Aha!

Soldatul: Trag cu urechea pe la uși și-l aud pe preot: "Aici simt eu că nu-i bine. Mai bine să mergem în sala de armură. Acolo nimeni nu intră."
Gregor: Iată, Sfinția Sa, de ce se ține!

Soldatul: Eu, cum am auzit că-și schimbă locul, am și ajuns înaintea lor acolo și m-am ascuns într-un rastel.

Cineva bate la ușă. Soldatul se uită la Gregor speriat. Relina întră încet.

Relina: (Lui Gregor.) Nici acum nu dormi?

Gregor: (Arătănd spre soldat.) Doar ce mi-a adus vești! (Apropiindu-se de Relina. Aproape șoptit.) Se-ntoarce trecutul. Îl simt. Vine ca un fluviu...

Relina: Nu înțeleg ce vrei să spui...

Gregor: Ai înțelege dacă ai fi în locul meu! Mergi la culcare... Aici, timpul, presimt că doar în sens invers, de-acum, o să se-nvârtă.

Relina: Ce mă surprinde e felul tău poetic ce doar în seara aceasta te-ai prins să-l folosești.

Gogore: (Făcându-i semn soldatului să continue.) Ascultă, să vezi de ce nu pot dormi!

Soldatul: (Imitându-l pe preot.) "Până aici i-a fost!" (Relina tresare.) Iertare, Maiestate. A fost vocea preotului Arat.

Relina:(Nelămurită.)A cui...?

Soldatul: A preotului Arat.

Gregor: Și preotul de crezi tu c-a scos din tigva lui această frază?

Soldatul: Să poată, indirect, dar clar, să se refere...

Gregor: La cine?

Soldatul: La Maiestatea Voastră!

Gregor: (Privind-o fix pe Relina.) Vezi?

Soldatul: (Imitând vocea avocatului Dalario.) "De-asta sunt convins! (Relina tresare din nou.) N-a mai fost vocea preotului, Maiestate. A fost vocea avocatului Dalario.

Relina: E ciudat cum povestești!

Gregor: (Întorcându-se spre soldat.) Și ce-a vrut avocatul să confirme când, apăsat, da-n șoaptă, a rostit cuvintele "De-asta sunt convins?"

Soldatul: Același lucru pe care preotul deja-l spusese!

Gregor: Și care-i acel lucru?

Soldatul: Acesta, Maiestate... (Înmânându-i tăblița.) Complot! Coomplot!

Gregor: (Întorcându-se spre Relina) Vezi?

Relina: Anume, ce?

Gregor: (Înmânându-i tăblița.) Cum stau lucrurile!

Relina: Le văd în fiecare zi.

Gregor: Le vezi, dar ești prea tânără și nu le și înțelegi!

Relina: Chiar și numai o crimă dacă vezi, îmbătrânești! Or, de când sunt aici...

Gregor: (În timp ce scoate dintr-un dulap o hartă.) Nu ești de prea mult timp aici și tocmai de-asta nu înțelegi!

Relina lasă tăblița lângă bar, face câțiva pași, oprindu-se în fața clepsidrei pe care o întoarce cu sus-n jos, răsucește în sens invers limbile uriașului ceas suspendat pe perete, ia tăblița, iese repede pe ușă, se-ntoarce, își ia paharul de coniac, și ramâne tăcută, privind pe fereastră.

Soldatul: Maiestate!!!

Gregor: (Întorcându-se pe călcâie.) Ce-i?

Gogore: Maiestatea Sa (arătând spre ceas și spre clepsidra) a stricat ordinea timpului!

Relina: (În timp ce Gregor se-ndreaptă spre clepsidră, Relina ia clopoțelul de argint de pe masă și i-l înmânează. Gregor o privește tăcut.) Sună o dată din el! (Gregor pune clopoțelul în buzunar, se uită la ceasul de pe perete; și, cu grijă, începe să-i așeze limbile în locul de unde fuseseră deplasate.) Sună o dată din clopoțel, ca să am și eu soarta celor nevinovați care au trecut pe aici și i-ai trimis în temniță sau la moarte, fiindcă n-am putut decât în taină să-ncerc suferința lor!

Gregor: (Aspru.) Împărații nu fac crime! (Soldatului.) Continuă!

Soldatul: Atunci preotul Arat a spus încet "De-o vreme mă gândesc numai la el. Îmi stă-n gând ca un ghimpe! Crede el că n-o să se termine și cu circul ăsta?"

Gregor: (Apropiindu-se de soldat și uitându-se fix în ochii lui.) A spus Arat, preotul, acest lucru exact cum mi l-ai redat acum, cuvânt cu cuvânt?

Soldatul: (Sigur.) Da, Maiestate!

Gregor: Și dacă grești?

Soldatul: Nu greșesc, Maiestate!

Gregor: (Sună din clopoțel de patru ori și Gogore apare-n ușă.) Dormi, Gogore?

Gogore: (Vinovat.) Dormeam, Maiestate.

Gregor: Dormi! Și de complot nu știi nimic!

Gogore: (Frecându-se la ochi.) Care clopot, Maiestate?

Gregor: (Furios.) Complot! Complot, idiotule!

Gogore: (Speriat.) ÃŽmpotriva cui, Maiestate?

Gregor: (Dezgustat.) Împotriva ta, un complot într-adevăr ar fi cu neputință!

Gogore: Și eu nu-s bun de nimic, Maiestate?

Gregor: Gura! Și caută ce trebuie!

Gogore: Ce să caut, Maiestate?

Gregor: Ce se întâmplă când preotul te visează.

Gogore: (Cască.) Ce preot m-a visat...

Gregor: (Nervos.) Pe mine m-a visat!

Gogore: (Ca pentru sine.) Ce preot!... să n-aibă el nimic mai bun în noaptea asta de făcut ...

Relina se-oprește-n fața ușii, se-ntoarce, râde înfundat și apoi iese.
Gregor îi face semn soldatului să continue.

Soldatul: De trei ori a venit un soldat să le spună ca nu-i nici o primejdie.

Gregor: (Privind încruntat spre soldat.) Nici o primejdie, nu?

Gogore: (Apropiindu-se de Gregor în timp ce citește dintr-o carte.) "Când preotul te visează, dar nu te cunoaște..."

Gregor: Vezi ce se întâmplă dacă te cunoaște.

Gogore: "Când preotul te-a visat numai o dată..."

Gregor: (Soldatului.) O singură dată a zis că m-a visat?

Soldatul: Exact, Maiestate.

Gregor: (Lui Gogore.) Vezi ce se întâmplă...

Gogore: (Trist.) Maiestate... nu-i lucru curat!

Gregor: Limpezesc eu lucrurile, nu te îngrijora, Gogore!
(Soldatului.) Și cu circul ce-a vrut să zică preotul?

Soldatul: Că trebuie să se termine odată și cu acest circ!

Gregor: Aha!

Soldatul: Deodată, am făcut ușa să scârțâie.

Gregor: (Surprins.) Care ușă?

Soldatul: (Înaintează și-și aruncă o privire rapidă pe fereastra, făcând un semn spre locul despre care vorbește.) Ușa de la rastelul de armament.

Gregor: Nu mai înțeleg nimic!

Soldatul: Nu v-am spus, Maiestate, că m-am ascuns în rastelul de armament? Și, cum stăteam acolo ghemuit, privind pe gaura cheii, ușa a scârțâit. (Pauza. Gregor îi face semn să continue.) Preotul s-a uitat imediat spre ușă... și...

Gregor: Și?

Soldatul: Și-a venit în fața ușii. Și s-a oprit. (Gregor se-arăta curios.) Și-a aranjat sutana... și...

Gregor: Și?

Soldatul: Și-a-nceput încet să mângâie ușa.

Gregor: La dracu!

Soldatul: Dar când preotul atingea ușa, credeam că mâna lui cade ca un baros pe capul meu.
Gregor: La dracu! (Văzând că soldatul nu mai zice nimic.) Te-a văzut?

Soldatul: Nu, Maiestate. Preotul a mai stat în fața ușii o vreme și...

Gregor: Și?

Soldatul: Apoi s-a prins să se roage ca ușa să nu mai scârțâie.

Gregor: (Scârbit.) La dracu!

Soldatul: Avocatul... Dalario, atunci, a venit lângă preot și i-a șoptit să termine mai repede ce are de spus ușii, că nu-i exclus să apară din spatele ei diavolul.

Gregor: A știut avocatul că tu ești acolo?

Soldatul: (Calm.) Nu, Maiestate.

Gregor: (Mirat.) Atunci?

Soldatul: În timp ce a spus acest lucru, avocatul si-a aruncat o privire spre camera Maiestății Voastre.

Gregor: (Nervos.) Au mai discutat mult?

Soldatul: Contele Marut, văzând că preotul s-a supărat, i-a făcut un semn avocatului Dalario să-l lase pe preot să termine ce-a început.

Pauză.

Gregor: Și?

Soldatul: Nu știu ce-am făcut, dar ușa a scârțâit din nou. Atunci să-l fi văzut pe preot căzând în genunchi, cerându-i în același timp avocatului să se roage.

Gregor: (Surprins.) S-a rugat și avocatul în fața ușii.

Gogore: Maiestate...

Gregor îi face semn să aștepte.

Soldatul: Avocatul nu s-a rugat prea mult pentru că a intervenit vistierul Patrin puțin agitat, spunându-le că vipera în orice moment poate să se facă văzută.

Gregor: (Îi face semn lui Gogore să se apropie. Relina intră. Își ia paharul de coniac și privește pe fereatsră.) Aha!

Gogore: Am găsit, Maiestate. (Citește dintr-o carte.) Circarul nu iubește visul.

Gregor: Tălmăcește-mi!

Gogore: Cartea zice: Prostul nu moare înțelept!

Gregor îi face semn soldatului să continue.

Soldatul: Atunci a apărut generalul Garot!

Gregor: (Total surprins.) Ãsta pe unde a mai intrat...

Soldatul: Nu știu, Maiestate, dar era transpirat și, de cum a ajuns în fața lor, le-a spus că nu se mai poate și că trebuie să facă totul, ca să iasă din impas. Atunci avocatul Dalario a bătut încet cu pumnul în masă și le-a spus că, dacă nu se grăbesc, în curând toți o să-și piardă viața și n-o să mai fie nimeni în stare să apere legea.

Gregor: Auzi cum le sucește avocatul mintea!

Soldatul: Dar preotul a zis că el nu poate muri la un loc cu ei.

Gregor: (Surpins.) Nu?

Soldatul: (Zâmbind.) Avocatul Dalario l-a întrebat într-o formă voalată: "Conform căror legi Înălțimea Voastră nu poate muri la un loc cu noi, dacă ar fi să murim pentru aceeași cauză?"

Gregor: (Curios.) Și?

Soldatul: Preotul s-a aplecat peste masă, ca și cum ar fi vrut să-i spună ceva avocatului, dar când acesta și-a întins gâtul să-și ducă urechea mai aproape de gura preotului, l-a lovit peste față de câteva ori, scurt, spunându-i în același timp că el e Trup din Trupul Celui de Sus.

Gregor: De necrezut!

Soldatul: Pune avocatul mâna pe pistol, dar generalul Garol îl previne printr-un semn să-și pună pistolul la loc, în timp ce începe să-i vorbească pe un ton calm: "Ce ne-am face fără religie?"

Gregor: Și?

Soldatul: Vistierul Patrin a sărit ca ars...

Pauză.

Gregor: De ce?

Soldatul: (Imitându-l pe vistier.) "De n-aș fi eu, nu știu ce s-ar întâmpla cu religia..."

Gregor: Cum așa?

Soldatul: Exact așa la întrebat si generalul Garont: "Cum așa?" Văzând însă că vistierul nu mai zice nimic, generalul Garot a continuat "Vorbești de parcă religia s-ar fi născut în vistieria dumitale?"

Gregor: (Scoțând clopoțelul de argint din buzunar și așezându-l pe masă.) Și?

Relina, fără să fie observată, ia clopoțelul și părăsește camera.

Soldatul: Pentru fiecare cuvânt pe care generalul l-a mai spus a bătut și cu mâna pe tocul pistolului, spre a fi mai bine înțeles, și-a plecat.

Gregor: Unde?

Soldatul: Să-l aducă pe împărat.

Gregor: Pe mine?

Pe hol, clopoțelul de argint sună o dată. Relina intră neobservată pe o ușă laterală și-și ia paharul de coniac din care bea încet, uitându-se pe fereastră. Gregor tresare. Ușa este deschisă larg și cineva așteaptă-n fața ușii.

Gregor: (Se caută prin buzunare. Se-apropie de masă, căutând clopoțelul.) A fost o greșeală... (Ușa se închide încet.) Caută clopoțelul, Gogore, că fără el sunt mort.

Papace: (Bate la ușă și intră încet.) Maiestate...

Gregor: Cineva a furat clopoțelul, Papace!...

Papace: Cum să-l fure, Maiestate...

Gregor: Parcă mi-a luat sufletul...

Relina: (Încet.) Þi l-ar fi luat, daca-ai fi avut!

Gregor: Ce fac eu acum...

Relina: (Lui Gregor.) Dacă nu vrei să dormi, eu merg la culcare.

Gregor: S-a luminat, Papace?

Papace: Cine să se lumineze, Maiestate?

Gregor: (Nervos.) Afară… s-a luminat?

Papace: Nu s-a luminat, Maiestate, dar am auzit clopoțelul sunând, de data aceasta pe hol, și n-am știut ce s-a întâmplat.

Gregor: Cineva l-a luat. Dar cine? Aici am fost patru. Eu, Gogore, Relina și acest soldat. Și, deodată, clopoțelul sună pe hol. Poate tu l-ai luat, Papace.

Papace: Cum să-l iau eu, Maiestate, dacă n-am fost aici, când a dispărut...

Gogore: (Citind dintr-o carte.) Când clopoțelul de argint dispare...

Gregor: (Privindu-l nervos.) Caută clopoțelul, Gogore, nu-mi citi din cărți.
Relina: (Ieșind.) Dacă așa l-ai învățat să caute!...

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Dacă și acum clopoțelul o să sune pe hol, înseamnă că Relina l-a luat.

Papace: Să facă Maiestatea Sa o asemenea glumă?

Gregor: Simt că nu mai am suflet! (Pauză.) Chiar acum, când bandiții pregătesc un complot împotriva mea.

Papace: Am auzit, Maiestate!

Gregor: (Surprins.) Auzit?

Papace: Nici n-am mai putut să dorm...

Gregor: Da' când ai auzit?

Papace: ÃŽn noaptea aceasta...

Gregor: Și de ce n-ai venit să-mi spui?

Papace: Cum să vă deranjez, Maiestate?!

Gregor: Deranj? Asta-i deranj? Trebuia să-ți faci datoria!

Papace: Cum să vă întrerup când vorbeați...

Gregor: Acest soldat doar ce mi-a adus vești...

Papace: Știu, Maiestate, și eu mi-am astupat urechile când l-am auzit...
Gregor: (Total surprins.) Auzit? Da' ce, ai tras cu urechea pe la ușă?

Papace: Nu, Maiestate! Nu v-am spus că dormeam...

Gregor: Și?

Papace: Păi, când auzi o asemenea veste, mai poți să dormi?

Gregor: Da' cine-a venit să-ți spună? (Soldatului.) Cine mai știe...

Soldatul: Nu...

Papace: (Întrerupându-l.) Cine să vină, Maiestate, dacă-i secret!

Gregor: Fă-mă să înțeleg... (Lui Gogore, în timp ce acesta scoate dintr-un dulap o pereche de cizme, uitându-se-n ele.) L-ai găsit Gogore?

Gogore: Nici în cizme nu-i!

Papace: Am ascultat la radio, Maiestate.

Gregor: Când?

Papace: Când vorbeați cu soldatul.

Gregor: Fă-mă să-nțeleg...

Papace: Oront, administratorul...

Gregor: Ce-i cu Oront? Oront e în temniță!

Papace: (Bâlbâindu-se.) Când am fost adus să vă cânt acel cântec care era cât pe-aci să-mi poarte ghinion, dacă Maiestatea Voastră...

Gregor: Lasă asta...

Papace: El mi-a spus că...

Gregor: (Întrerupându-l.) Oront?


Papace: Da, Maiestate.

Gregor: Continuă!...

Papace: Că i-ați cerut... s-audă tot omul de rând...

Gregor: Ce să audă omul de rând?

Papace: Cum plânge timpul.

Gregor: Eu? I-am cerut eu?...

Papace: Așa mi-a spus..

Gregor: Oront?

Papace: Chiar ieri mi-a spus-o!

Gregor: Ieri?

Papace: Ieri!

Gregor: Când anume, ieri?

Papace: Înainte să fim primiți de Maiestatea Voastră!

Gregor: Și chiar dacă ți-a spus acest lucru, cum a putut tot omul de rând, cum zici tu, să audă, dacă tu mi-ai cântat între acești patru pereți?

Papace: Iata, Maiestatea Voastră cum întoarce lucrurile... (Gregor îl privește total surprins.) Nu Maiestatea Voastră i-a cerut lui Oront să instaleze în palat receptoare la fiecare pat în parte să ne intre în cap bine și când dormim, ceea ce vorbiți?

Gregor: (Stupefiat.) Receptoare?

Papace: Stația radio a rămas deschisă de ieri... L-ați trimis pe Oront în temniță și el n-a mai avut cum s-o oprească. De-asta v-am auzit în noaptea aceasta când vorbeați cu soldatul...

Gregor: (Bâlbâindu-se.) Așa? Îl omor! Să știe tot omul de rând ce face împăratul... (Clătinându-se.) Gogore! (Gogore vine și îl ajută să se așeze pe fotoliu.) ... Și nimeni să nu-mi spună...

Papace: Complotul de-aici a pornit!

Gregor: (Delirând.) Auzi ce-mi lipsea!!!

Lumina se stinge.




Scena 2


Interior de atelier.
Relin, Pengo.

Relina: (Arătând clopotelul.) I-am furat clopoțelul!...

Pengo: Și dacă află?

Relina: Știe. Îl caută...

Pengo: Nu știe cine l-a luat?

Relina: Știe. Da' se preface că nu știe! Așa cum s-a prefăcut ieri că n-a văzut...

Pengo: (Așezându-și șevaletul.) Prefăcut?... Ce s-a prefăcut că n-a văzut?

Relina: Când ai făcut acea reverență și ai zis "Încântat..." privindu-mă fix. Toată noaptea am plâns.

Pengo: (Surprins.) Cum să plângă Maiestatea Voastră?

Relina: Simplu. Gândindu-mă la ce-am zis...

Pengo: (Timid.) Da', Maiestate...

Relina: Nu trebuia să-ți spun... Să-ți spun că poți fi încântat și de ceea ce nu vezi... Dar mă pierdusem!... O singură dată cineva, în acest palat unde se vorbește numai de moarte și de putere, m-a privit cu ochii lăcrimând de durere. Mi-era teamă să nu se răzbune Gregor pe tine. În schimb, a chemat servitoarele și-ai văzut ce-a urmat... N-a știut cum să-și mai ascundă furia...

Pengo: (ÃŽncurcat.) Maiestate, da' eu...

Relina: Numai prin gelozie încearcă să-și arate sentimentele...

Pengo: Cine?

Relina: (Apropiindu-se de Pengo.) Nici asta nu știi?

Pengo: (Scuzându-se.) Cum aș îndrăzni, Maiestate...

Relina: Nu îndrănești, fiindcă tata m-a vândut?

Pengo: V-a...?

Relina: Cum altfel m-ar fi cumpărat Gregor?

Pengo: V-a...?

Relina: O copilă eram...

Pengo: Nu pot să cred că Maiestatea Voastră a fost cumpărată...

Relina: M-a...! Și de-asta i-am oferit doar ce-a cumpărat!

Pengo: Doar ce-a cumpărat?

Relina: (Ironic.) Cum să-i ofer și sufletul dacă mi-a cumpărat numai trupul!

Pengo: (Oferindu-i scaunul să pozeze.) Maiestate...

Relina: Nu!

Pengo: Un portret, ca pentru Maiestatea Voastră...

Relina: (Luând pânza de pe șevalet.) Ar fi o tortură pentru mine...

Pengo: Tortură?

Relina: Pentru tine, nu?

Pengo: Nu!

Relina: Cum, nu?

Pengo: Faptul de-a fi ales să lucrez pentru Maiestatea Sa Gregor să fie o turtură?

Relina: (Luându-i pensulele din mâna.) Tocmai!

Pengo: Tocmai Maiestatea Voastră să spună acest lucru?

Relina: (Trăgându-l aproape.) Dacă ce-ai fi vrut să spui ieri n-aș fi înțeles... astăzi mă puteai acuza.

Pengo: Și ce o să spună Maiestatea Sa Gregor?

Relina: Maiestatea Sa e la subsol.

Pengo: Subsol? Ce subsol?

Relina: A fost trădat!

Pengo: Trădat? (Pauză.) Când?

Relina: Noaptea trecută.

Pengo: Cum, Maiestate? Maiestatea Sa Gregor? Cel mai important...

Relina: Important?

Pengo: Până și adâncul viselor îl interpreta!...

Relina: A, de-asta suferea poporul... Suferea că n-are visele interpretate! (Pauză.) Tu n-ai auzit aseară, când acel Soldat Fără Nume i-a adus vestea că-i trădat?

Pengo: Am auzit, Maiestate, că mi-a instalat Oront un receptor sub pernă cât capul meu de mare, de-aud și scârțâitul pantofilor Maiestății Sale.

Relina: Și-atunci?

Pengo: Da' pot să cred?

Relina: Cum, nu?

Pengo: A fost doar o înscenare Maiestate! Au probat microfoanele...

Relina: (Zâmbind.) Sigur?

Pengo: Cel puțin eu așa cred!

Relina: (Trăgându-l lângă ea.) Uită-te în ochii mei când vorbești...

Pengo: (Încercând să se retragă.) Maiestate...

Relina: Vreau să văd dacă spui adevărul...

Pengo: Nu pot...

Relina: Ce vrei să-mi spui prin asta?

Pengo: (Aproape plângând.) Când mă gândesc la Maiestatea Sa Gregor...

Relina: În loc să te bucuri că nu trebuie să te mai gândești la el!...

Pengo: (Îndepărtându-se.) Chiar și acolo, la subsol, în acel loc unde orbecăie viețuitoare care nu ne sunt pe plac, o să-l urmez!

Relina: (Nervoasă.) Trezește-te!

Pengo: Maiestate!... Eu, pictor angajat...

Relina: (Ironic.) Înțeleg! Că și Papace a fost angajat să cânte celor care pleacă de-aici. Oramov să ne amintească de timpul când a condus Orchestra Albastră, ce intona numai pentru cei ce apuneau aici și răsăreau, după cum spunea el, în partea cealaltă. Almon să descifreze viitorul și trecutul ce-i văzut de el în palmă. Iar Gogore să citească lucruri pe care nici o minte normală nu poate să le înțeleagă! (Pauză.) Și iată-l pe Gregor!

Pengo: (Întorcându-se brusc.) Unde-i Maiestatea Sa?

Relina: ÃŽn fiecare din voi!...

Pengo: (Punându-și mâinile la ochi.) Oh...

Papace intră. Se uită-n jur, atent. Aruncă vioara din mână.

Relina: Nu fi trist, Papace. Mai bine ne-ai cânta ceva frumos...

Papace: (Rece.) Dac-ai mai ai fost împărăteasă, da!

Pengo: (Uitându-se spre Papace.) Cum poți vorbi așa?

Papace: Gregor a fugit! A luat cu el tot ce-a putut...

Pengo ia în brațe șevaletul și se repede spre ușă. Lumina se stinge.



Scena 3

Interior de subterană

Gregor, Gogore.

Gregor: Cizmele... Unde-mi sunt cizmele, Gogore?

Gogore: (Þinând în mână o lumânare aprinsă.) Aici, Maiestate.

Gregor: (Uitându-se atent la cizme.) Nu le-ai mai șters de praf de-un an.

Gogore: Nu văd aproape nimic... Maiestate. Și-i și foarte strâmt aici.

Pauză.

Gregor: Ai luat tot?...

Gogore: Am luat ce-am putut, Maiestate.

Gregor: Te-am întrebat dacă ai luat tot, nu dacă ai luat doar ce-ai putut... (Pauză.) Să nu-ți vină să crezi... trădare, așa peste noapte! (Pauză.) Dacă găseai tu clopoțelul, era altceva... M-am slujit de el o viață întreagă și exact în momentul în care sunt trădat, caut clopoțelul să-l sun și nu-i. (Pauză.) Am sunat vreodată, să nu apară cineva în ușă să-mi execute ordinul?

Gogore: Nu, Maiestate.

Gregor: Și? Cine-i vinovat?

Gogore: Nu l-am găsit, Maiestate.

Gregor: Am eu, așa, o presimțire... (Pauză.) Ia mai caută-te prin buzunare, poate din greșeală, ai pus clopoțelul...

Gogore: (Întorcându-și buzunarele pe dos.) Nu e, Maiestate.

Gregor: Nu se poate ca persoana care a luat clopoțelul să nu-l folosească-n curând. (Pauză.) Să nu găsești tu un loc mai bun... M-ai adus în această văgăună... că n-o să pot nici să-mi trag sufletul, dacă va fi să... (Pauză.) Mai fă câte ceva, nu te uita așa la mine... Mai gândește-te ce-i de făcut, că altfel prostești... (Gogore începe să șteargă praful de pe cărți.) Le-ai luat pe toate?

Gogore: Le-am luat, Maiestate.

Gregor: Numără-le! Vezi să nu fie vreuna lipsă... (Pauză.) Le-am luat cărțile, le-am luat totul! (Pauză.) Unde să fie acel soldat? Poate l-au prins...

Gogore: Nu cred!

Gregor: De ce nu vine măcar să-mi spună în ce tunel trebuie să ajung. (Pauză.) Tu spui că primul tunel e plin de tancuri...

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Au ajuns bandiții înaintea noastră!

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: (Uitându-se printre lucruri.) Ceasul! Unde-i ceasul, Gogore?

Gogore: (Luând fiecare obiect în parte.) Nu-i, Maiestate.

Gregor: (Nervos.) Nu trebuia, mai întâi, să iei ceasul?

Gogore: (Vinovat.) Da, maiestate.

Gregor: Spune-mi, acum cât e ceasul!...

Gogore: Nu știu, Maiestate.

Gregor: Cât să fi trecut de când suntem aici?

Gogore: O oră.

Gregor: Și cât arăta ceasul când am plecat?

Gogore: Când acel soldat v-a spus că Maiestatea Sa Relina a stricat ordinea timpului am crezut că visez... Nu știu cât bătea ora atunci când m-ați chemat... că ceasul deja nu mai mergea.
(Pauză.) Un adevărat coșmar. Îl auzeam pe soldat când striga "Complot Maiestate! Complot!" și nu puteam să cred.

Gregor: De ce n-ai venit să-mi spui că tot ce vorbesc sau mi se raportează se-aude peste tot?

Gogore: Am crezut că visez, Maiestate. Cum să cred că-i adevărat?

Gregor: (Lamentându-se.) S-audă tot omul de rând ce face împăratul... (Pauză.) Nu mai vine acel soldat?

Gogore: Trebuie să vină, Maiestate.

Gregor: E umed aici și nu putem sta prea mult. Dcă nu vine, murim ca șobolanii! (Pauză.) Mai deschide o dată ușa aceea și uită-te în jur...

Gogore: N-am cheie...

Gregor: Ce-ai făcut cu cheia?

Gogore: A luat-o soldatul!

Gregor: Soldatul?

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Cum să ia el cheia... Un Soldat Fără Nume! Dacă nu se mai întoarce?

Gogore: El a zis că se întoarce.

Gregor: (Nervos. Lovește cu piciorul...) Ce-i cu arcușul ăsta?

Gogore: E de la vioara la Papace.

Gregor: Și vioara?

Gogore: A tras de ea ca un disperat și n-am putut să i-o iau...

Gregor: Și?

Gogore: Și...

Gregor: (Aruncând arcușul.) Nici nu știm dacă s-a luminat! (Gogore privește tăcut.) Pune mâna aici să vezi că e umed... (Pauză.) N-o să mai avem nici lumânări ... și șobolanii asta așteaptă! (Pauză.) Þi-ai visat vreodată copilăria? (Gogore așează lucrurile în ordine... Nu răspunde. Termină și se așează în același loc.) O, copilărie... singurul lucru curat! Parcă văd când se scula tata înainte de răsăritul soarelui, își făcea rugăciunea și pleca la câmp să lucreze. Eu mă țineam după el pas cu pas. "Un pom de sădești- îmi spunea tata- îți va aduce bucurie în suflet, chiar dacă rodul lui va fi mâncat de altcineva. Și, poate, tu nici nu știi de unde-ți vine. Dar de sădești ură în sufletul oamenilor, se va-ntoarce înmiit spre tine, căci asta e legea universului, de-apururi." (Pauză.) Văd că se stinge lumânarea. Aprinde alta... (Pauză.) Am înțeles că nu-mi răspunzi, fiindcă ești prea trist... dar nici nu vrei să mai execuți nimic? (Pauză.) Nu mă face să cred că stau aici lângă un mort. (Pauză.) Gogore! (Lumânarea se stinge.) Aprinde o nouă lumânare... Gogore! (Agitat, în timp ce bâjbâie prin întuneric.) Gogore!!!


Scena 4

Interior. Camera mobilată simplu.

La o masă, Arat, Dalario, Patrin, Garot.

Arat: (Îngrijorat.) Ce soldat să fi fost acela de-a intrat în biserică... Și pe unde a intrat?

Dalario: Bine că n-ați rămas singur în biserică după ce v-am adus tăblița de la zețărie, că acolo vă omora.

Arat: (Speriat.) Așa a și zis!... Că oricare ar fi fost, murea cu el de gât. Să-mi pierd viața!... Iar dumneata, generale, să n-ai o evidență clară a soldaților...

Garot: Evidență avem, că de-aia lucrăm în armată, dar cât a vorbit cu Gregor nu i-a pronunțat măcar o dată numele. De parcă acel soldat n-ar fi avut nume!

Arat: Oront a dispărut... Cine să mai creadă că o să se mai întoarcă?

Garot: ÃŽl scoatem noi de unde e...

Arat: Scoți? Doar ce mi-ai spus că Gregor l-a înfundat pe rivalul lui, Oramov, în câteva minute, de parcă nici n-ar fi fost!

Dalario: Cine să fie în tunel, acum, de nu-l puteți deschide, generale?

Garot: Nu știu. Încercăm să-l deschidem. Intrarea principală e încă blocată.

Arat: Eu sunt frământat, fiindcă aveam și eu o intrare din biserică, prin tunel, direct la palat, și-acum...

Patrin: Eu ți-am spus să nu faci acea legătură... Și m-a costat și-o sumă fabuloasă!

Arat: (Înecându-se.) Ce,-au fost banii tăi?

Patrin: Au fost banii statului!

Arat: Și vorbești despre tine de parcă tu ai fi statul!...

Patrin: Știu eu ce spun!

Arat: Spui prostii!

Patrin: La vremea când îi pupai mâna lui Gregor nu mai spuneam prostii!

Arat: Iată Iuda cum vorbește!...

Dalario: N-are rost să vă certați acum. Ce s-a făcut sau indiferent cât s-a cheltuit, a fost conform unor legi financiare aprobate de guvern.

Patrin: Ce legi, domnule! Cine ar fi putut să-i aprobe preotului să-și facă o potecă subterană de la biserică la palat? Am dat aprobarea de fonduri ca între noi... Și-asta că stătea cu Gregor nas în nas, toată ziua.

Arat: (Sărind ca ars.) Numai mie mi-ai dat fonduri...

Patrin: I-am dat și generalului...

Garot: Cum să-mi dai mie... Fondurile, toate câte au fost, au fost pentru armată, să nu zic că, de fapt, nici n-au fost fonduri ci bacșișuri rămase-n buzunarul guvernului, după ce vedea că nu mai are pe ce cheltui și acel mărunțiș!

Dalario: Ce s-a făcut, s-a făcut... Legea însă n-a murit!

Patrin: Care lege, domnule? Eu cel puțin am curajul să vă spun că dacă ar fi fost să fiu judecat conform legilor, ar fi trebuit zi de zi să fiu anchetat, condamnat sau executat, după caz. Dar celor care m-au forțat să le umflu buzunarele de bani iar acum m-acuză, le doresc să nu fie anchetați sau condamnați, ci, numai o dată, împușcati!

Arat: Și-a ieșit din minti, Iuda! Uită-te la el cum vorbește...

Dalario: Să nu mai vorbesc de lege. Îmi îngădui să vă cer să vă răfuiți altădată, fiindcă acum trebuie să formăm un nou guvern...

Arat: Mie mi-e că ne ia ca din oală!

Garot: Cine, Înălțimea Voastră?

Arat: Cum cine, dacă dumneata nici intrarea principală de la tunel nu poți s-o desfaci? Precis, Gregor cu oamenii lui e acolo!...

Dalario: Câți oameni să aibă cu el, generale?

Garot: Nu știu, domnule avocat... Azi noapte am fost șocat, când am auzit că tocmai un soldat m-a trădat.

Arat: Ne-a trădat pe noi! Pe dumneata te-a prostit! Cum îți explici că un soldat, zile de-a rândul, a fost liber și instruit în așa fel că pas cu pas ne-a urmărit și-a reușit chiar să ne fure planul?

Garot: V-am purtat respectul, chiar dacă înclinațiile mele religioase sunt sumare...

Arat: Și, ce, nu te-am lăsat eu să ți le adâncești?

Garot: M-am referit la faptul că eu port uniformă militară.

Arat: Și, ce, este a dumitale?

Garot: Îmi îngădui să spun că armata apără statul.

Arat: Ce-i statul? Azi e, mâine nu mai e! Credința nu-i creată pe perioade, e eternă, domnule.

Patrin: (Puțin agitat.) Cum să nu-i sar la gât Sfinției Sale, când îl aud cum vorbește!...

Garot: O să-și dea seama că a greșit!

Patrin: N-are rost să înșir acum câte alte favoruri financiare i-am făcut...

Arat: Și, ce, lui Dalario nu i-ai dat? Nu i-ai făcut vilă din banii statului?... Iar acum îi trage că legea n-a murit... Numai credința nu moare, domnule avocat!

Dalario: (Calm.) Deci ne acuzăm între noi, fără să facem nici un progres. S-avem deja curajul de-a spune că n-ar mai fi nici o ființă corectă printre noi?

Patrin: Ba da. Întâmplător însă, nu face politică!

Arat: De-asta-i cinstită!

Dalario: Cine-i...?

Patrin: Dintre cei pe care-i cunosc, numai Relina nu și-a arătat niciodată interesul pentru bani sau putere politică.

Arat: Împărăteasa? A fugit Gregor... să-și ia și ea tălpășița!

Relina: (Intrând pe ușă, urmată de Soldatul Fără Nume, înarmat.) Nu pot pleca, Inălțimea Voastră! Și nici Gregor n-a plecat! V-așteaptă! (Făcându-le semn să se ridice.) Nu vă recomand să vă folosiți armele!

Arat: (Disperat.) Am spus eu că am fost trădați! Unul din voi a trădat!... Ori ăsta care zice că legea n-a murit, ori ăla care zice că apară statul! (Lui Patrin în timp ce acesta-l înghiontește.) Nu mă înghionti, Iuda, că nici tu nu ești curat!

Garot: Eu sunt om de onoare!...

Arat: (Ironic.) Și dacă ești așa de onoarabil, noi de ce te-am mai urmat până aici?

Garot: Nu mă plâng și nici nu regret de ce-am făcut!

Arat: Și, ce, eu m-aș plânge sau aș regreta dacă m-aș simți apărat?

Garot: Dar cine, Sfinția Ta, de Trupul Cel Etern v-a depărtat?

Arat: (Furios.) O lămurim noi și pe-asta! (Intorcându-se spre Relina.) Am greșit... Asta e... (Relina însă nu răspunde. Aprinde câteva luminări și le așează într-un policandru.) Acum n-o să ne omorâm înte noi!

Dalario: (Calm.) Repet... Legea n-a murit!

Arat: (Încurajându-se.) Cum să moară legea? Altfel ar fi anarhie peste tot!

Dalario: Să vedem conform căror acte suntem încriminați... Ori o asemenea ambuscadă se poate întoarce ca un bumerang împotriva celor ce-au organizat-o. (Lui Garot.) Îți este, generale, atât de greu, să-i ceri acestui soldat rebel să-și vină-n fire? (Luînd loc pe scaun.) Ori vrei să vezi cum îl dezarmez într-o secundă?

Patrin: (Făcându-i semn lui Dalario să nu mai continue. Supus. Relinei.) Maiestate... vistieria nu-i goală. Știu că împăratul a fugit și-a luat tot ce a putut, lăsându-vă, să zic așa, într-o situație puțin mai neplăcută. Dar istoria trădării e-atât de veche, încât ne pare că nici nu ar avea un început. Deci, eu nu acestui aspect i-am acordat atenție, ci, auzindu-l doar, m-am străduit să pun deoparte tot ce-am crezut că ține de condiția unei împărătese.


Relina: (Ii face semn soldatului să stingă lumina.) Tot ce ați fi vrut să spuneți știu că nu ați spus. Însă nu-i timp acum... Odată cu lumina s-a întrerupt și stația radio și nimeni să v-asculte nu mai poate. Gregor v-așteaptă, îi este frig... și altădată vom vedea noi ce altceva, pe suflet, vă apasă.


Garot: Soldat, execută ordinul! Gregor e închis în subterana dintre biserică și palat!

Soldatul salută. Face semn celor trei să-l urmeze. Patrin și Dalario privesc în jur și nu le vine să creadă.

Arat: (Pierzându-se.) Am spus eu cine e trădătorul!

Relina: Nu generalul Garot v-a trădat, ci timpul! Ar fi trebui să știți că Istoria Lumii n-are vreo altă șansă decât să se schimbe.

Lumina se stinge.

SFÂRȘIT

aXZcxzc