Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) , înființată la Sibiu în 1861, poate fi numită, pe bună dreptate, precursoarea Societății literare române ( 1866 ) transformată în Societatea Academică Română(1867) din care își trage obârșia Academia Română(1879).
Sub auspiciile ASTR-ei a fost redactată și publicată de către Cornel Diaconovici Enciclopedia Română, s-au ținut conferințe, s-au editat cărți, s-au înființat școli. În jurul Asociațiunii s-a adunat elita intelectuală a românilor transilvăneni:George Barițiu, Timotei Cipariu, Andrei Șaguna, Miron Cristea, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaș, Octavian Goga etc. Este meritul actualei conduceri a Bibliotecii Astra, că a luat inițiativa tipăririi conferințelor ținute de intelectualii astriști. Au apărut până acum optzeci și opt de astfel de conferințe. Enumerăm câteva, nu în ordinea cronologică a elaborării lor, ci în cea în care au fost tipărite:
Octavian Paler; Autoportrete într-o oglindă spartă
Constantin Noica; Eminescu, omul deplin al culturii românești
Ion Agârbiceanu; Către un nou ideal
Ion Agârbiceanu; Necesitatea din care a răsărit Astra.
Pr. Acad. Mircea Păcurariu; Mitropolitul Șaguna-200 de ani de la naștere.
Ioan Lupaș; Viața și activitatea lui Gheorghe Barițiu
Victor V. Grecu; Dreptul limbii
Antonie Plămădeală; A plecat și Constantin Noica.
Giovanni Ruggeri; Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel
Octavian Goga; La groapa lui Șaguna
Vasile Goldiș; La mutarea bustului lui G. Barițiu în fața Muzeului Asociațiunii
Andrei Șaguna; Românii s-au zbătut mai mult pentru limbă decât pentru viață
Iuliu Moldovan; Problema Munților Apuseni
Ioan Duma; Eminescu și Românii din Ungaria
Caius Iacob; Matematica românească de la Gh. Lazăr la Traian Lalescu
Vasile Avram; Sensuri bipolare în poezia lui Blaga
Cornel Lungu; Pașii poetului în cetate
Ultima conferință tipărită este cea a Eugeniei Crișan; Generalul francez Berthelot și România, asupra căreia o să zăbovim puțin.
Expunerea începe cu descrierea realităților de pe fronturile primului război mondial, după august 1916, când România intră, pentru a-și îndeplini idealul său național, de partea Antantei, a contextului în care Marele Cartier General și Guvernul Francez, în consens cu ceilalți aliați, au hotărât trimiterea Misiunii militare în frunte cu generalul Henri-Mathias Berthelot, pentru a coordona acțiunile armatei române cu cele de pe celelalte fronturi. Misiunea militară sosește în zilele dezastrelor din Muntenia și ale retragerii precipitate în Moldova. După încheierea păcii separte între România și Puterile Centrale (7 mai 1918), misiunea militară franceză se reîntoarce în patrie. Sunt amintite bătăliile la care participă Generalul Berthelot pe frontul de vest. După marea întorsătură a războiului, din toamna lui 1918, fiind numit comandant al Armatei de la Dunăre, din nou destinele generalului se împletesc cu ale românilor. Este redată proclamația generalului adresată locuitorilor Munteniei și Olteniei ocupate de dușmani. Este descris entuziasmul locuitorilor din București la intrarea în oraș a armatei române în frunte cu Ferdinand I. și a celei aliate sub conducerea lui Bertholet. Se întâmpla în aceeași zi în care la Alba Iulia Marea Adunare Românească proclama unirea Transilvaniei cu Patria Mamă.
Se relatează apoi vizita generalului în Banat, Transilvania și Crișana între 20 și 31 decembrie 1918 cu scopul de a releva realitățile socio-economoce și demografice în contextul pregătirilor pentru Conferința de Pace de la Paris, ce urmărea să hotărască soarta Europei postbelice. O parte a Banatului era încă sub stăpânire sârbească, granițele urmând să fie stabilite prin viitoarea conferință de pace, autoritățile republicii ungare căutau să ascundă realitățile etnice din vestul Transilvaniei. Au loc, în prezența generalului, manifestări de bucurie românești, dar și contra manifestații maghiare ce duc la pierderea de vieți omenești. Sunt amintite personalitățile românești cu care Berthelot ia contact. La încercarea naționaliștilor maghiari de a a-și recâștiga drepturile pierdute răspunde: „Da, da domnilor, eu apăr dreptatea și numai dreptatea, de aceea zic Trăiască România Mare” Sunt descrise valurile de entuziasm ale sibienilor și mai ales ale săliștenilor la întâlnirea cu generalul francez. Este amintit discursul protopopului de Săliște, Dr Ioan Lupaș, membru al Academiei Române, într-o latină impecabilă, sugerând trunchiul comun al celor două popoare. Generalul francez își termină misiunea în România în mai 1919. După război, la propunerea lui Nicolae Iorga, Generalul Berthelot a fost împroprietărit ca toți veteranii români. În 1923 revine în România, ca persoană particulară și își ia în stăpânire proprietățile.
Se stinge la 28 ianuarie 1931, în urma unui diabet din cauza căruia i s-a amputat, de la șold, piciorul drept.
Testamentul său dispunea ca toată averea din România formată din domeniul cu care a fost împroprietărit precum și banii aflați la Banca Maramorosch Blank să treacă în posesia Academiei Române. Se prevedea ca o parte din această avere să fie folosită pentru acordarea de burse studenților români ce studiază în Franța
Tot la Academia Română și-a depus generalul Henry-Mathias Berthelot memoriile, cu indicația de a nu fi publicate decât după cincizeci de ani de la moartea sa.
În încheiere conferențiara spune: După știința noastră memoriile generalului nu au văzut lumina tiparului.. Un proiect editorial care să aducă la îndemâna posterității informațiile cuprinse în manuscrisul de la Academia Română ar reprezenta nu numai o restituire benefică și necesară, ci și un gest care să reamintească Franței că românii nu-și uită prietenii