D. Din câte știu, discuția despre Paul Goma, care a avut loc la 8 decembrie în cadrul Poeticilor Cotidianului de la Club A, este una dintre puținele dezbateri în public pe această temă. A răspuns invitației lui Răzvan Þupa, Mariana Sipoș, cea care s-a întâlnit cu Goma la Paris și a realizat pentru TVR documentarul “Strict secret: Paul Goma.”
Tu când ai auzit prima oară de Paul Goma?

F. Prin anii ‘80, la Europa Liberă, când ascultam actualitatea românească, seara la șapte, cu Neculai Constantin Munteanu. Acordurile Rapsodiei a doua a lui Enescu ne adunau în fața aparatului de radio pentru a afla adevăratele știri. Numele lui era adesea invocat, atât în emisiunea lui N.C. Munteanu, cât și în “Teze și antiteze la Paris” a Monicăi Lovinescu.

D. Eu pe la începutul anilor ‘90, citind un interviu luat de Leo Butnaru în revista Basarabia. Nu știu dacă există un personaj mai controversat în viața literară românească. Am impresia că ani lumină despart Parisul de București și împiedică întoarcerea scriitorului în țară.

F. Cu siguranță, mulți se bucură că Paul Goma nu s-a întors. Prezența lui aici ar fi o perpetuă aducere aminte a lașității de care au dat dovadă majoritatea intelectualilor români în anii dictaturii ceaușiste.

D. Documentarul “Strict secret. Paul Goma” al Marianei Sipoș încearcă să rupă tăcerea și să ne prezinte istoria vieții scriitorului, o temă tabu în revistele literare și în emisiunile de la radio sau televiziune. M-am convins că întâmplările lui Goma pot fi și subiectul unui film artistc, atât de vii, cinematografice sunt sccenele descrise cu amară ironie de protagonist.

F. Explicația faptului că numele lui Paul Goma e ocolit în saloanele literaturii române contemporane este caracterul său intransigent care l-a făcut să se certe atât cu cine trebuia, cât și cu cine nu trebuia.

D. În documentar, am descoperit însă în Goma un interlocutor deschis, pașnic, deloc agresiv sau dificil. Eu așteptam să-l văd încruntat și supărat pe toată lumea.

F. Avea toate motivele din lume să fie așa. Securitatea nu numai că l-a hărțuit, l-a chinuit și l-a izgonit, în cele din urmă, din țară, dar a și alimentat falsa idee că este un scriitor mediocru pe care editorii occidentali l-au publicat exclusiv pentru opoziția sa la regimul comunist.

D. Avea și are în continuare toate motivele. Observ la unii tineri scriitori o repulsie față de tema Goma. Afirmă că nu-i privește.

F. Oare câți dintre aceștia, în cazul în care s-ar trezi peste noapte prizonierii unui sistem totalitar, ar avea curajul lui Goma și tenacitatea lui de a lupta pentru libertate.

D. Uneori îmi vine să cred că planul diabolic al securității de a-l discredita și îndepărta total de lumea românească a avut succes. Scriitorul parcă nici nu ar exista. În momentul când apare, este imediat etichetat, iar cei care au îndrăznit să-l publice sau să-l susțină – apostrofați.

F. Iată că și în anul de grație 2005, Paul Goma continuă să iște controverse și scrierilor sale să li se pună căluș la gură. În Jurnal rememorează niște fapte reale despre evrei, fără resentimente sau ură de rasă, încercând să spună unor lucruri pe nume. Liviu Ioan Stoiciu a găsit de cuviință să-i găzduiască aceste opinii în revista “Viața Românească”, crezând că trăim niște vremuri în care cenzura nu mai există. Demiterea abuzivă a acestuia din funcția de redactor-șef adjunct al revistei ne demonstrează contrariul. Corectitudinea politică înțeleasă prost bagă pumnul în gură unui scriitor și om de cultură remarcabil, ca o atenționare pentru cei care gândesc la fel și au de gând să o spună public.

D. E absurdă învinuirea de antisemitism, atâta timp cât oamenii care l-au susținut cel mai mult, l-au ajutat și l-au sfătuit în toate, au fost soția lui, Ana și socrii lui, evrei.

F. Da, în 1977, când a încercat să solidarizeze intelectualitatea românească împotriva regimului comunist (ceea ce au reușit să facă cehii cu Charta ’77), Paul Goma s-a trezit singur împotriva unui sistem criminal, care l-a obligat doar la exil, întrucât uciderea lui ar fi însemnat un prea mare scandal internațional, dată fiind amploarea cazului.

D. Până și aberația că Paul Goma nu ar fi un scriitor valoros a prins rădăcini.

F. Oricât de mult s-a străduit Ceaușescu să demonstreze ruptura politicii sale de modelul sovietic, modul în care Goma a fost urmărit de securitate și toată mașinăria pusă în mișcare pentru a-l distruge copiază literă cu literă manualul KGB. Faptul că un torționar ca generalul Pleșiță declară cu seninătate că l-a anchetat și bătut pe Paul Goma și nimeni din justiție nu se autosesizează reprezintă o sfidare nemaiîntâlnită.

D. Propunerea ca Paul Goma să candideze la Premiul Nobel pentru literatură ne poate reabilita în propriii noștri ochi.

F. Câteva dintre cărțile lui Goma pot oricând rivaliza cu romanele aflate în canon și doar adversitatea pentru omul Goma le împiedică să ajungă unde le este locul. “Arta refugii”, de pildă, ar trebui să intre în manuale. Dar până la Premiul Nobel e o cale foarte lungă și nu știu dacă ar găsi susținerea necesară.

D. Mă întreb, dacă s-ar fi întors, ar fi putut schimba ceva în societate? Ori ar fi rămas decepționat și s-ar fi retras cum a făcut-o Mario Vargas Llosa? Poate lipsa din vârful politicii românești actuale a personalitățiolr de rangul lui Constantin Stere sau Paul Goma face imposibilă repetarea unui eveniment similar celui din 1918.
Și mă mai întreb de ce n-avem noi, românii, bunul simț să-i recunoastem unui scriitor meritul de a-și fi păstrat demnitatea în timpurile în care foarte puțini se pot lăuda că ar fi făcut la fel? N-avem că n-avem, cum ar fi spus mama lui Paul Goma.