Sâmbătă 16 mai 2009 Serile Artgotice și-au propus să pună față în față tinere condeie sibiene. Invitația a fost făcută către două grupuri literare: „Cenaclul de spiritualitate a literaturii” de la Colegiul "Gheorghe Lazăr", condus de Mihai Maxim, și un grup de elevi și liceeni de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Sibiu, laureați ai diferitelor concursuri literare locale. Astfel au fost găzduite și ascultate creațiile literare ale celor mai tineri scriitori, în această „sesiune de mai” a „Expoziției de poezie”, în care citirile au început și s-au încheiat cu câte un „senior”, ambii prezenți însă inedit în cadrul Serilor.



În deschidere, Adrian Brașoveanu, fost om de radio și acum programator, a citit un fragment, „Abis”, din începutul unui ambițios viitor roman, încă în lucru, apoi a răspuns întrebărilor curioase ale celor prezenți, despre viitoarea desfășurare a scrierii despre care am înțeles că va fi de foarte mare anvergură.



Laura Andreea Mihu (17 ani) a fost vârful de lance, deschizând episodul tinerilor cenacliști. Întrucât cei care au citit în această seară nu postează (încă) pe „agonia”, vom reda mai jos câteva din creațiile lor.

Underground
Laura Andreea Mihu

De jos, din cele mai întunecate adâncuri,
Din locurile care nu au fost niciodată atinse
De Divina Lumină sau de făpturile sidefii,
Bestii cu corp de moluscă țâșnesc mii și mii
Să mă săgeteze cu transparente atingeri,
Să mă tulbure cu degete gelatinoase și nervi.
Mă sperie... Terori, haosuri, bestii informe,
Toate mă înconjoară și toate vor să mă distrugă.
După ce am fost înțepată, otrăvită și sfâșiată-n dureri,
După ce am fost îmbrăcată în sânge și în rușine,
Unul din duhurile nevăzute ale adâncurilor –
Cuprins parcă de remușcări – a venit către mine,
Mi-a luat trupul în brațe și mi l-a spălat
Cu lacrimile rămase de la alte ființe sacrificate,
de la alte vise ce n-o să să ia niciodată ființă.
Am fost purtată pe sub bolți de templu, pe sub negrele ape!
Ca pe o mireasă pierdută a nopții m-a privegheat,
Ca pe o ființă asemenea, demnă să moară în pace!
Cine-ar mai putea spune că e rău pe Pământ?
Ne ținem de mână strâns – întinși amândoi pe spate –
Pe lespedea neagră eu moartă, el mort
Și privim sufletul meu cum se ridică din mine ușor
Ca un abur în lumina și-n luna cea albă.



Alexandra Elena Ciorogar (17 ani), o prezență deja obișnuită a Serilor, laureată a mai multor premii, a citit deja fără emoții câteva poezii.

Lumina ca o pagină albă
de Alexandra Elena Ciorogar

Prăbușirea nu are pași de tango,
Iar nebunia începe și se sfârșește
cu creionul în mână.
N-ai să simți cum e fericirea
Scriind despre ea, nici iubirea!
Să ai parte de nopți împletite în trandafiri,
de miresme de iubire absurde,
Să poți păși pe drumul pe care noaptea
Se lasă încet în pridvor!
Cu lacrimi și gânduri tăcute
Să părăsești lumina ca pe-o pagină albă
Renunțând s-o mai scrii!
Izvorul apelor dulci din văzduh
Îți va limpezi nebunia
Atunci când aștepți și aștepți pe cel drag!
Lasă îngerii să își uite o lacrimă,
Nu-i chema înapoi,
Nu-i chema!



Ada Silea, fiind foarte emotivă la cei 13 ani, nu a citit, lăsând-o pe mama ei, Camelia, să citească o „Poveste cu Moș Crăciun” și aventurile lui prin moderna Uniune Europeană.



Cea mai tânără cititoare, Andra Chelcea de doar 15 ani, s-a afirmat ca o reală „tânără speranță”, atât pentru poezia ei, cât și pentru proza scurtă.

Căutare (Speranța) (poezie care a atras admirația serii)
de Andra Chelcea

Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

Și o cată-n pământ și apă se face,

Și-o cată-n cer și s-a făcut stele.

Și o caută-n vânt

Și o găsește în surâs.

O caută sub poteci de castani.

Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

Andra a citit și proză scurtă. După ce a impresionat audiența cu „Lumea unde cei fără inocență nu-și au locul”, i s-a cerut să mai citească ceva, foarte reușită fiind și redarea credibilă a unei atmosfere aparte din „Ea...”. La atelierul ad hoc înjghebat la sfârșitul serii, i-am mai descoperit și o ușor romanțată dar incitantă, foarte scurtă proză, „Abis”. Cert este că nu o vom mai lăsa de acum încolo să scape atât de ușor.



Seara a fost încheiată în mod suprarealist de un alt „senior”, un matematician, Cristian Săuchea, care a citit și el pentru prima oară în Serile Artgotice, deocamdată poezii, promițându-ne pe viitor și câteva din prozele sale. Un Dali revărsat în poezie.

Corăbiile se leagănă fantomatic atunci
când caleștile rămân fără vizitii
de Cristian Săuchea

Să luăm pe rând cuvintele acestui titlu.
Corăbiile s-au născut odată cu vântul,
Înainte ca oamenii să se viseze fantome.
Când doi copii se rătăcesc prin pădure
O corabie e în voia sorții pe mare.
Ea se leagănă, cum scrie în titlu,
uneori fantomatic, alteori nu,
Dar cert este că totul depinde de
Caleștile care au sau nu vizitii.
Ele se opresc sau nu în dreptul unui castel
Poate fi și un conac
De aici încolo lucrurile se complică
Din ce în ce mai mult,
Situația pare fără ieșire.
Întrebarea este dacă vizitiii au sau nu cap,
S-a întâmplat ca unul să aibă două capete la el,
De teamă să nu fie numit „vizitiu fără cap”.
Este posibil ca și câte un cal să nu aibă cap,
În locul lui să aibă pajură.
Din castel ar putea ieși câte doi slujbași,
Un valet și-o damă,
S-ar putea să fie fantome sau nu.
După ce se vor săruta vor deschide
Porțile caleștii,
Din ea vor coborî sau nu vor coborî
Cei doi copii rătăciți.
Atunci o corabie va ajunge la țărm,
Unde o mare mulțime de oameni o va aplauda,
În urale o va purta pe străzile orașului.
La atelierele de mobilă vor face din ea
Zece calești noi-nouțe și la mica publicitate
Vor fi căutate zece perechi de fantome noi-nouțe
Plus o duzină de fantome mai vechi,
Cu cap sau fără cap,
Sau poate nu.


Ochiul aburit
de Cristian Săuchea

Când lumânările s-au urcat în copaci
Și pleoapele au început să clipească în somn,
O scorbură a avut vedenii
Cu o coadă de cal ce zbura printre crengi
Urmată îndeaproape de o mătură paralelipipedică.
Visul s-a aburit când zeița a coborât
În zăngănitul armiilor demult apuse,
Ceața curând s-a ridicat peste câmpie,
Viteazul s-a trezit suflând în păpădie.
Umbra calului fără coadă s-a lățit
Peste pădurea cu o singură scorbură,
Trestia tremurătoare din nou s-a gândit
La ființa suavă ce-i îndreptățea tremuratul.
Þăranii au terminat cu aratul.
Oștenii vrednici ai vremilor trecute,
Prezente și viitoare
Trebuie să-și șteargă bine ochii de praf și de lacrimi
Să-și sape singuri mai mult gropile,
Ca să poată dormi în ele până la urmă.

Seara s-a încheiat nedrept de repede datorită vârstei participanților, care au trebuit să ajungă la casele lor. Totuși, un mic atelier s-a încropit la final deasupra poeziei Andrei Chelcea, smulgând și promisiunea prozelor lui Cristian Săuchea pentru o altă dată. În speranța că pe invitații acestei seri îi vom vedea curând și „în persoană” aici pe site, încheiem aici această cronică, grăbită să ajungă în atenția dumneavoastră.