Poezie lenesa: poezia sincera, inepta insistenta de a scrie versuri asa cum vorbesti, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; saracia poetilor provinciali de a prefera o predica protestanta unui text august si revelat.
ION BARBU

Poezia poetului lenes este jumatate dicteu automat si jumatate analiza de simturi. Poetul lenes nu isi gandeste poezia. Scrie ce simte, ce aude, ce vede. Isi gandeste simturile. Poezia sincera. Este poezia lui, marcata de un principiu eliberator. El iubeste. El iubeste tot, toate, lucruri, oameni, animale. Este ca un mecanism de reciclare. El ia raul, ura, negrul din lume si din viata si da inapoi iubire. Poetul lenes se uraste din aceasta cauza. Simte monstruos, este hipersensibil. Dicteu automat. Scrie versuri cum vorbeste. Totul este normal penru el, dar in acelasi timp el este a-sfintit. Dintr-un punct de vedere este neutru. Scrie pentru a se elibera. Din cand in cand da rateuri si ocoleste lumina si caldura.
Poetul lenes si banalul se aseamana in clipa in care poetul se plictiseste si cade. Cade in letargie, amortire. Il doare spleenul. In acel moment il dor toate. Se doare pe sine.
El stie simbolurile, dar nu le foloseste. Nu-i pasa de nimic. In poezia lui el nu schimba nimic, decat din proprie initiativa. Este usor influentabil. Cand ramane in pana, continua cu primul cuvant pe care il aude.
Poetul lenes nu considera nici o poezie ca ar fi urata, incompleta sau aiurea. Din punctul lui de vedere toate poeziile sunt perle.
Poetul lenes viseaza. Lumea lui e un vis ucigas. Poetul se sinucide cu visul.
Are obsesii pe care le valorifica in poezie; are temeri, are iluzii.
Este unic - sunt eu.