O cacialma numită „Mari români” a monopolizat câteva luni spațiul de emisie al televiziunii publice, riscând să creeze penibile confuzii ale valorilor. Aceasta pentru că un astfel de proiect, chiar dacă a fost numit adesea o „joacă”, și-a propus să pună laolaltă români din toate timpurile și din toate domeniile, ca apoi, pe cele mai neștiințifice criterii, între care la loc de frunte „votul la întâmplare”, să fie desemnați cei mai mari români. Unde s-a ajuns ne-o confirmă însuși faptul că printre cei mai mari o sută de români au figurat personaje „celebre”, de la Bulă la Gigi Becali. Asta e percepția românilor în privința valorilor reprezentative? Cu siguranță, nu! Aceasta e, eventual, percepția unui segment aleatoriu de votanți care au telefon sau/și internet și au votat. N-a contat nici vârsta, nici pregătirea profesională, cultura etc. Ca la alegeri – votul unui academician e egal cu votul unui nebun.
Și-a venit clipa cea mare, în care, dintre primii zece, s-a ales „cel mai mare român”: Ștefan cel Mare și Sfânt.
E greu de contestat Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu siguranță, el este unul dintre marii români și sunt atâtea argumente pentru aceasta. Dar a face clasamente în care să spui că Ștefan Cel Mare și Sfânt e mai mare decât Carol I sau Eminescu, Eliade, Mihai Viteazul, Brâncuși etc. e pur și simplu caraghios. Iar apărătorii/susținătorii celor mai mari români s-au purtat ca pe un stadion, mârlănesco-mi(ș)tocă(r)nește.
Îți vine să crezi că suntem un popor care n-are simțul măsurii și nici simțul valorii, câtă vreme atât de mulți „mari români” n-au intrat pe lista primilor o sută, iar unii, aproape necunoscuți, au intrat între primii zece.
Ne-am convins însă încă de un lucru: românii sunt mari abia după ce mor. Nadia Comăneci e rândunica cu care nu se face primăvară în această percepție.
A fost, suma sumarum, un spectacol caraghios, care nu face onoare unei televiziuni publice.
Care e, totuși, câștigul, acestei emisiuni, care a costat bani grei? Faptul că s-au scos de la naftalină niște nume pe care aproape că le-am uitat, că s-a vorbit despre ele, s-au făcut niște filme documentare, că s-au abandonat pentru o clipă prezentul circului politic și grijile preaderare, coborându-se în istorie.
Ștefan cel Mare și Sfânt a salvat ce se mai putea salva din acest bâlci. El a demonstrat că lumea, în toată pestrițimea ei, știe să răsplătească pe cei care sunt Mari pentru istorie, dar sunt Sfinți în dimensiunea noastră metafizică. Cred că s-a dovedit încă o dată că suntem un popor credincios și că știm să lăudăm și peste veacuri pe cei care dedică o parte din trecătoarea lor existență și lui Dumnezeu.