|
Biography Romulus Câmpan Maramureșanu
-Premiat cu ”Mențiune” la Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil” 2024-2025
-Premiat în perioada 1977-1989 cu numeroase premii majore la nenumărate concursuri Naționale, cu Recitaluri Dramatice de scenarii din volumul Epica Magna al eternului Nichita (atât sub bagheta sufletească a lui Augustin Botiș, iar mai apoi în scenariu și regie proprii), Poezii proprii, Muzică Folk (muzică și texte proprii) și Teatru (sub îndrumarea Maestrului băimărean Cornel Mititelu), atât în cadrul continuu al Festivalului Național Cântarea României, cât și la Festivalurile de la Baia Mare, Bistrița Năsăud, Țara Moților - Avram Iancu, Mediaș, Sighișoara, Târgu-Jiu, Oradea, Arad, Turnu Severin și altele pierdute în memorie.
Scriu Poezie de la vârsta de 12 ani, pășind după un deceniu în labirintul muzicii folk, am devenit Artist Liber Profesionist cat A - solist vocal muzică ușoară, urmând o perioadă extrem de intensă ca actor la Casa Sindicatelor din Baia Mare, iar apoi Regizor, Scenarist și Actor la Casa Tineretului Baia Mare, până la ultima mea apariție ca invitat oficial, cu un recital de poezie (proprie) pe scena Sălii Polivalente din Baia Mare în Decembrie 1989, în Primul Concert Liber al Artiștilor băimăreni.
Timpurile s-au schimbat însă, devenind dator pentru claritate, cu o succint memoir.
M-am născut acum șase decenii astăzi, în Maramureșul băimărean al Transilvaniei, fără să-mi fi cerut cineva opinia, într-o duminecă tristă de mai a anilor ’60, întâi prunc al unei femei care de-abia împlinise în aceeași lună 18 ani, și al un tată căruia i-am dedicat acum câțiva ani, poemul ”Tați orci”.
Tempus fugit.
La 8 noiembrie 2012, în singurătatea sumbră de „asistent personal” 24/7 al unui (binevoitor de altfel) cetățean britanic nevoit să trăiască urmările catastrofale ale unui accident vascular cerebral, scriam în lacrimi, în poemul „Țării mele...”:
„[…] Să nu te mai văd niciodată.
Măcar până-n ziua când culcați pe eșafodul istoriei,
te-oi mai ruga să mă mai ierți, încă o dată...” (fragment).
Pentru a complica intențiile unor eventuali „judecători de fotoliu”, fiți reamintiți că după ruperea în iunie 1990, din reale motive politice, de Țară, și stabilirea până în 2010 în Ungaria celeilalte jumătății(?) a unei triste moșteniri genetice, a trebuit să-mi sfâșii din nou puțina piele crescută pe noile rădăcini, rupându-mă și de familia primită între timp, pentru ca pâinea cea de toate zilele câștigată din munca unui profesor titular de liceu, de asemenea pedagog și traducător/translator guvernamental, să nu ajungă numai pe „mai toate” zilele.
Da, pruncii mei și mama lor, au început a mânca și trăi mai bine, eu însă, cu căprioara lui Labiș încă zvâcnind înlăuntru de câte ori ridicam lingura, mâncam plângând.
Aș fi putut să-mi fac această poezie a unei nenorocite iubiri de țară și neam, inexistentă; am decis însă să-mi târâi rușinea impusă, în sperata veșnicie a acestei poem, frântură de frământare a unor vremuri vitrege.
Se pare însă, că după mai bine de două decenii, și după publicarea sub pseudonimul (Rev.) Romulus C. Kulik-Draco, a două ediții ale primului meu volum de poezie în limba engleză, „Defiant Hopelessness”, apoi a volumelor ”Upside-down, Abandoned Heartstrings” și ”Stains of Bleeding Mould”, din „confortul” puțin al unui cărucior de invalizi, scriu Țării plaiurilor mele, cerând cea de-a „încă o dată” iertare, după ce furtuni literare spirituale și sufletești, mi-au deschis din nou inima și gândul, cuvântului, versului românesc.
Închei cu un poem al luminarului artistic care mi-a devenit în poate cel mai tulbur val al vieții mele, părinte și maestru literar, căruia veșnicia nu-mi va fi de ajuns să-i mulțumesc rădăcinile-mi de om de litere și artă, Domnului Profesor Griguță Augustin Botiș, hodinească-se-n pacea poeziei:
”Amintirea nu uită
Tu poți fi trădat
amintirea nu,
tu dormi, tu uiți, tu mori,
amintirea nu uită, nu moare,
amintirea cântă
și cântecul bate la uși...
Nepăsarea poate răbda,
cântecul însă veghează -
Augustin Botiș”
|
Recommended Reading
)