Fata lui Iacob
: din Almanahul Literar 1970 Poezie 2010-09-10 (4243 afişări)
Viitor
: din volumul "Fire de jazz" Poezie 2006-03-18 (5007 afişări)
Pagina: 1
Biografie Petru Popescu
Petru Popescu (n. 1 februarie 1944 București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.
După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine ( germanice ), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena ( 1971-1972 ). În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară.
Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.
Provenit dintr-o familie de intelectuali ( tatăl, Radu Popescu, a fost un cunoscut cronicar dramatic, iar mama, Nelly Cutava, actriță la Teatrul Notarra ), a fost marcat de moartea prematură (la doar 13-14 ani) a unui frate geamăn(Pavel) și de divorțul părinților.
Odată cu publicarea primelor sale romane de succes a devenit obiectul atențiilor fiicei lui Ceaușescu, Zoia.
Se căsătorește după stabilirea în 1978 în Beverly Hills, California, cu Iris Friedman, descendenta unei familii de evrei din Cehia, cu care are 2 copii: Adam ( n.1985) și Chloe (n.1989). Din 1992 revine curent în țară, unde îi sunt reeditate o parte din lucrările din perioada de până în 1974, în timp ce alte scrieri mai recente sunt traduse din engleză și publicate la diverse edituri.
Romane scrise în lb. română
1969 - Prins
1970 - Dulce ca mierea e glonțul patriei
1973 - Să crești într-un an cât alții într-o zi
1974 - Sfârșitul bahic
1974 - Copiii Domnului
1993 - Înainte și după Edith
2002 - Întoarcerea (a apărut în traducere în limba română)
2003 - În coasta lui Adam
2008 - Urme în Timp (a apărut în traducere în limba română la editura Corint Junior)
Romane scrise în lb. engleză:
1978 - Before and After Edith
1986 - In Hot Blood: A Vampire Novel
1990 - Amazon Beaming
1995 - Almost Adam
2001 - The Oasis: A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp
2001 - The Return
2007 - Weregirls: Birth of the Pack
2008 - Weregirls: Through the Moon Glass
2008 - Footprints in Time
Filme
1972 - Drum în penumbră ( r. Lucian Bratu ) - scenariu
1977 - The Last Wave - Ultimul val - scenarist
1986 - Death of An Angel - Moartea unui înger - regizor
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.