Biography Dragos Farmazon
http://dragos.fluidity.ro
Un om. Nascut in ‘87 (martie, 18).
A ajuns, de curând, la concluzia că a citi, de altminteri, este o activitate superioară aceleia de a scrie: mai resemnată, mai cuviincioasă, mai intelectuală. Jorge Luis Borges. Întrebat de ce scrie ar răspunde, cu siguranță: De-ndrăgostit ce-am fost și locuind de veacuri în adâncul mării [da, e pești] / am învățat și scrisul și cititul. Odysseas Elytis.
IN MARE: s-a născut. A crescut. A făcut școală. Și liceu (de artă, la secția Arhitectură). Acum, student la Facultatea de Istoria și Teoria Artei, în cadrul Universității Naționale de Arte din București.
ÎNAINTE, A TRECUT PE LA: Augur (Co-fondator și Redactor șef între 2003 și 2006), Viitorul Argeșului și Societatea Argeșaneă (Redactor, ambele prin 2006), Compact București, Time Out București și Metropotam (Redactor, toate în 2007), Weekendmaniac (Colaborator, în 2008).
ÎNTRE TIMP: a scris unele versuri (și puțină proză), apoi le-a risipit prin câteva ziare și reviste piteștene: Cafeneaua Literara, Curierul Zilei, Societatea Argeseana, Restituiri, Viitorul Argesului, în două reviste cu circuit național, Calende și Argeș, și în revista internațională Il Convivio (Italia). De asemenea, a publicat pe site-urile literare Agonia, Timpul, Hermeneia, Bocancul Literar, Europeea, Atheneum și Tiuk!. A participat, succesiv, în mai multe cenacluri din Pitești: al poetului Virgil Diaconu, al prozatorului Marin Ioniță, al Centrului Cultural Pitești, al poetului Mircea Bârsilă, în fine, Cenaclul Sind.
CREDE CÃ: Orice demers intelectual ar trebui să își găsească finalitatea în implicarea lui socială. Și că o prea mare aplecare asupra trecutului te poate determina să trăiești în el. Îl interesează cultura secolelor care-au fost doar în măsura în care îl ajută să o înțeleagă limpede pe cea a zilelor noastre.
|