Bărbații și femeile se iubesc din totdeauna, bărbații și femeile se urăsc din totdeauna. E simplu. Însă nu despre asta este vorba aici...

Iubim. Mereu. În altă parte. Întâi am ales să iubim cu ochii deschiși, nedeslușita lume de dincolo de noi, pe care, o vreme, a trebuit la început să o urâm fiindcă dădea buzna cu zgomotoasa ei viață. Și atunci am iubit ce se auzea din noi.

Am iubit mâinile ce ne țineau în brațe, într-o legănare, într-o adormire, cu un zâmbet de veghe sau de bucurie. Dar fiindcă în clipa următoare plecau, dispăreau, le-am urât, căci ne părăsiseră într-o înțepenire rece, uneori în plâns, alteori în foame și mai ales în singurătate.

Am iubit apoi vocea demnă, fermă, legiuind mișcările, interdicțiile ușoare, sau nu, rosturile, privirea aceea stăpână sau cel puțin nezdruncinată care ne-a învățat ce este verticalitatea. Dar într-o zi ne-a frânt poate cu o pedeapsă mai aspră, ori cu o neînțelegere, și ne-am revoltat, ne-am opus cu vehemență, am zdruncinat orice limită și ne-am scuturat de dreptăți, nemaiubind.

Am iubit copacii, pământul, valurile, străzile, camera, primul cuvânt, înstelarea, răsăriturile, poemul, cartea, scrierea, imaginile, muzica, am iubit idelaurile, valorile, glasurile ce ne însoțeau, porțile, podurile, locurile necunoscute, scrisorile, amintirile, am iubit tot ce ne făcea să ne fim nouă înșine iubire, să creștem, să fim.

Am iubit apoi femeia, sau bărbatul, pentru prima dată, nebunește, ca și cum ar fi fost unica ființă demnă de iubit, de păstrat, de urmat. Prima îndrăgostire. Și s-a dus, firește, într-un fel s-a dus mai departe, ieșind din lumea noastră mai brutal sau mai fin, oricum suficient nouă ca să mai urâm puțin, să urâm încă o secundă intens.

Iubim locurile pe unde trecem și pe care poate le vom lăsa pentru totdeauna în urmă, iubim clipele știind că nu se vor mai întoarce, ne iubim părinți, prieteni, amoruri, copii, omul de lângă noi, idolii, dascălii, ne iubim pe noi. Și totuși, rămânem adesea fără iubiri, ca și cum ele s-ar duce, uneori ar muri, s-ar îngropa pur și simplu, sau ar dispărea precum iluziile, visele.

Iubim în joacă sau iubim sfânt, pasional sau tandru, cu voluptate sau molcom, în neștire, în taină, sau posesiv, devorant, fățiș, expus, iubim sacru, iubim cu disperare, iubim cu atâta devotament uneori, iubim parșiv și șantajist alteori, iubim de nu se poate, iubim imposibil de cele mai multe ori.

Iubim până când nu mai știm ce este iubirea, plângând sau râzând în hohote, iubim cu teamă sau cu groază, iubim în solitudine, iubim în șoaptă. Câteodată cu supunere, alteori înstăpânindu-l pe celălalt de parcă ar fi regatul nostru. Iubim feciorelnic și curat, iubim nuanțat sau în alb-negru, iubim duios și gingaș, iar alteori furtunos, sau cu neputință.

Iubim prea departe, o iubire apusă, o iubire smulsă, aparent uitată, rămasă în noi, în tainele noastre, deși trecem pe alte străzi, pe altă bancă ne așezăm, primim alte săruturi, facem în bune dimineți altă dragoste, creștem acest copil, păstrăm un temei și un legământ... Ochii uneori ne rămân căutând nu se mai știe unde, de când, în cu totul altă parte.

Iubim. Mereu. Și mereu în altă parte.