agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Why falling (December)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-24 | [This text should be read in romana] |
Maria Tirenescu
Ce bine că se organizează concursuri! Astfel ne putem cunoaște cei care scriem sau citim ceea ce au scris alții, cu mai multă experiență sau cu mai multă tragere de inimă. Sau mai inspirați. Câștigătorul concursului de haiku este Horia Ivășcan, moțul care scrie și poeme scurte. După ce am aflat care este haiku-ul cu care s-a prezentat la concurs, am fost tentată să citesc și alte texte ale acestui economist și informatician. Am constatat că i se potrivesc speciile de mici dimensiuni. Am citit epigrame cu substanță, cu haz… Am citit micropoeme… Dar am găsit și veritabile haiku-uri. Voi transcrie doar câteva dintre ele, cele care mi-au plăcut cel mai mult, fără a preciza în ce dată au fost publicate. pe lac liniștit crapi aurii ciugulind soare din apă pe cerul senin o pasăre de noapte înghițind stele pe firul ierbii picături ce se aprind. cocoșul cântă tremură apa - soarele ieșit din lac s-a ascuns în nor De pe ramură Prin zumzet de albine Pocnet de mugur. Sub pom înflorit Copil mușcând dintr-un măr - Departe iarna. Pe lac liniștit Trec pescari peste lună ‘ncet risipind-o. Pe cer trec norii - Păpădii felinare Se-aprind și se sting Sunt convinsă că, dacă va avea timp, inspirație și va dori să scrie astfel de poeme, viitorul îi va aduce și alte bucurii. Felicitări pentru premiu și „La mulți ani!” îți urează o membră a site-ului pasionată de genurile scurte! Mihai CUCEREAVII Plesca Adriana Doina Pene si steluțe poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Ivășcan Horia [Horia] 2003-04-25 | Bucură-te, Dacă Acel înger Căutător în vise Te-a atins, Pentru o clipă Cu pana din aripă Ce transformă Visu-n poezie, Și schimbă pe Pământ Imaginea-n cuvânt. Bucură-te, Dacă ai aflat Calea către stele Ar fi păcat Să nu ajungi la ele. Fie ca "ingerul cautator de vise" din poezia "Pene si stelute" sa-ti atinga mereu o coarda sensibila care sa vibreze atat de inalt incat sa poti cu usurinta sa-ti transpui sentimentele in versuri ,care sa redea imagini inedite ale gandurilor tale indreptate catre cerul instelat si sa nu ti se stinga niciodata dorul de poezie. Dumitru Ceoacă Genuneanu Calitatile lui Ivășcan Horia de care numai un om aflat peste ocean poate sa vorbeasca... Ce m-a impresionat pe mine cel mai tare la Ivășcan Horia este totala lui lipsa de respect pentru farurile neaburite ale site-ului... motto: "... am descoperit ca pot sa scriu in primavara lu' 2002..." (fragment autobiografic de Ivășcan Horia) cand imi ia la bani marunti scrisul simt sudori cam reci ca eu prost scriu de cinzeci iar el numai de trei ani cat si faptul ca orice fac are talentul de a ma pune in umbra... decat mine-oltean si hot chiar daca-l leg fedes el tot pare-a fi mai mot... (e nascut pe Aries!) ca sa nu va mai spun ca odata datorita lacomiei site-ul a ramas pe intuneric... in cumplita "Inserare"* cu-atatea stele fugind poeti-n boschet muncind s-au julit rau la picioare * Haiku-ul "Inserare" are cea mai mare densitate stelara, o stea pe vers De luptat insa nu pot sa ma mai bat cu el din motive obiective... de mine ce sunt oltean ce l-a scapat de-al topii este c-acest Ivășcan e-n gasca cu... Nacsavi asa ca ce-mi ramane decat sa fac uz de diplomatie sperand ca o data si o data nu o sa bea numai in doi ci o sa dea si la al treilea... ca tu ferit sa fi cum de faci rost de un ban nu-l bea singur Ivacsan ci dai si lui Nacsavi LA MULTI ANI SI NUMAI FERICIRE HORIA! Magdalena Dale Ion Diviza Umblând haikui pe saitul Agonia… (balada bravului haikuist Horia de Ivășcan) Ca în romanul lui Dumas, Veneau din munți la deal Trei mușchetari români sadea Și unul din Ardeal. Pe net intrară ca la circ, Vedete de cancan: acșolC, airoH & nașirC Și Horia Ivășcan. Pe saitul marii agonii Un zvon hazliu trecu: Ei vin să facă nebunii, Doar uneori – haiku. Intrând în oastea de plebei Cu bravul ardelean, S-au rătăcit pe loc vreo trei … Rămase Ivășcan. Și cum era fără amici Și-ncă necopt în vers, Să nu-l cunoaștem cei de-aici, O-ntoarse pe invers. nacsavI, bravul muschetar, Astfel luptând un an, Pe sait devine legendar Și… iarăși Ivășcan. Acum are și-un Amic Pe nume de Mihai, Iar despre fete ce să zic: Se țin de Horia scai. Atropa, Silvia, Andachim, Maria, Elia, Liza… Dar din păcate nu prea știm, Pe care-și pune miza. În fine, una l-a sedus, Aceea îi plăcu Și Horia, timid, i-a spus Tu ești a mea, hai ku… Codrina Verdeș Trece-mă trece-mă dorință și înseamnă-mă în gânduri rotunde între două vieți prin mâini de olar de unde să-ncolțesc prima culoare țipăt de primăvară trece-mă visare și poartă-mă spre grădini galactice fără nopți impare fără povești de toamnă de unde să ajung nebunul de verde păstrat în zori trece-mă rugă și cere-mă singurătății necunoscut-cunoscut cu ochii închiși-deschiși să mai caut eu lumi paralele în sufletul meu cât mai e timp Vedere de sezon plouă mărunt peste vară pădurea mea verde decor de final Bogdan Groza Prin vot la noi pe agonie, Chiar și la Vatican E sărbătoare mare, doar se știe Azi sărbătorit e Horia Ivășcan Șampania-i demult la rece Iar Horia e demult major Așa că astăzi vom petrece Pân’ la cântatul cocoșilor Trăiască, deci, într-un mulți ani La sânul fetelor să fii un amorez Și la anul să ai unul sau doi Ivășcani Să petrecem iar și la botez Daniela Luca Septembrie, Iunie umbre lumini m-apasă te-nalță pe umărul stâng peste chipul lumii se pierde iar vara-n pădurea uitării se uită toamna mirată-n oglinzi privesc pe fereastă ochii tăi caută cireșii iubirii cad frunzele din florile inimii plâng cântec Septembrie, Iunie ploi sori ce îmi sterg îmbrăcați în cuvinte din privire culorile verzi albastre-sidef în plete de noapte tu îmi spui “cum, chiar nu vezi? eu îți spun "chiar nu crezi? copilul toamnei pictează” femeia-vară sculptează" în acelasi decor optimist-pesimist în atelierul viselor un suflet stă trist aceeași statuie un altul visează a toamnei de ieri Septembrie, Iunie vânt mistralul depărtând chemând amintirile-ieri frumzele-n ruginiu mâine, ce mai contează azi se pictează umbrele tale câte ploi, câte umbre, cât vânt câte iubiri câte plecări câte veniri câte doruri câte neîndurate urmează doruri veghează Adrian Erbiceanu Trei, Doamne... (Pe urmele lui G.Cosbuc) Tot călărind pe drum, stingher, Și obosit de-atâta trudă - Cu gâtul sec; cămașa udă - Mă trase umbra spre ungher, Pe vânt să-l fac tăcut-străjer, Iar roua, paparudă. Când, parcă, dintr-un vis tocmit, Un glas a prins să se deșire, Contorsionat de vlăguire Și-atâta plâns. Descumpănit, M-am tras, în colțul meu, zdrelit De tainica șoptire... “Avut-am, iacă, trei feciori, Și toți ca brazii din poveste; Dar dusu-s-au fără de veste Și m-au lăsat cu trei nurori, Să-mi rup spinarea până-n zori, De-mi vine până...peste... Să nu te miri că mă socot Cum s-o sucesc să mântui treaba, Că-mi cade peste cap cocioaba; Cotețu-i rezemat pe-un cot, - De crede lumea că-s netot - Și...mi-a plecat și baba!” Surprins privii către bătrân, Ne-nțelegând ce vorbe-ndrugă; De ce nurorilor l-e slugă; Pe ce coteț mai e stăpân, Când tot ce văd e-un braț de fân, Uitat pe-o buturugă. “Trimisu-i-am la ‘nalte școli, Cu gând curat, că de s-așază, La bătrânțe-mi vor fi strajă, Să nu îndur nici frig, nici boli; Că-i știu, pe toți, copii domoli. Iar restul, ce contează?!... Pe Horia, cel mărișor - La carte bun, ca și la joacă - Speram un doctor să se facă Și nu de vorbe cârpitor, De zăpăcește un popor Când dă pe la vreo “clacă”. Cu Lucian, a fost mai greu. De mic voia s-ajungă popă, Că-n lumea asta - interlopă - Se tot ruga la Dumnezeu... Târziu aflai că e ateu Și... c-ar fi în sincopă. Pe cel mezin - mai cătinel - Sorin, cum fuse să-i pun nume, Profesor l-am văzut pe lume, Nu specialist în “turburel”, Tăifăsuind cu un rebel - Aristotel, pe nume. Spune-mi, acum, drumeț străin, Pe care drum s-o iau spre seară, Că tren nu e, unde nu-i gară, Iar boii datu-i-am pe vin, Să uit, in piept, că am un chin, Și că-s uitat… la țară.” Ajunge!-am zis. Nu vreau să știu Ce-i cu povestea asta lungă Cu trei nurori ce te alungă; De vântul - urlet în pustiu - Când tot ce văd e un chefliu Fără un ban în pungă. Atunci, și doar atunci, văzui Tristețea fața că-i cuprinse: Pe-obrajii subți, pe plete ninse, Jucau luminile gălbui Din alte vremi. Dar cui să-i spui De aste doruri stinse?... “Atât avut-am, trei copii; Un vis născut într-un bordei - Temeiul vieții mele: Ei! Dar un microb de poezii I-a prins și-i ține-n Agonii... Trei, Doamne, și toți trei!... P.S. dedicată celor trei: Lucian Preda, Sorin Despot și Horia Ivășcan Maria L-am decoperi pe Horia în chipul unei iubiri veșnice, umblam așa pe ulița luminată a poeziei și am băgat de seamă că cerul venea spre mine, zenitul se mișca din loc în loc, ținându-se neîntrerupt deasupra mea, e darul acela al poeziei, care te copleșește și atunci când ajungi dincolo de cuvinte te simți în lumea ta, apoi încerci să-l păstrezi ca un mare secret în cel mai ascuns ungher al inimii, acel zenit al cuvintelor care te-a pătruns: Am crezut ca te pot saruta Dar buzele mele au atins vantul Am crezut ca te zaresc Dar ochii mei refuzau sa se deschida Am crezut ca ma strigi M-am intors si in spatele meu am zarit doar umbra mea Se uita la mine si m-a intrebat pe cine caut *** Pe această stare de fundal, acolo unde totul explodează în jurul tău, acolo unde te simți în marea trecere a timpului, pătrunzi fără voia ta în misterul intim al poetului, misterul individualității sale, pornind de la seininătatea copilului: Candva am fost copil la trup Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acuma Si toate imi pareau atat de indepartate, mainile mele nu ajungeau sa le atinga Si toate imi pareau vesnice, mintea mea nu era in stare sa le cuprinda Dar anii au trecut lărgind apoi universul, îmbogățindu-și formele și mai ales înmulțindu-i tonurile, exacerbează energia vitală a unui fruct al căutării veșnice care stă sub semnul cuvântului. Amintiri despre o neobișnuită stare: Candva am gustat si eu din fructul tineretii Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acuma Si toate imi pareau atat de gustoase incat cautam disperat fructul fara sa observ florile Si toate imi pareau atat de adevarate incat nu vedeam minciuna Dar anii au trecut Acest cândva are o importanță deosebită pentru autor, vrea să se afle undeva în afara vremurilor, și uite așa se regăsește în drumeția sa prin liniștea sufletului coborând în maturitate, de unde mereu își dă seama că anii au trecut: Candva am devenit om matur Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acum Si toate imi pareau intelese Si toate dorintele de ieri au fost inlocuite de dorinta de a avea Dar anii au trecut Acum poetul prin calea sa întoarsă, se lasă parcă captivat de acel cândva, parcă fuge mereu de sine, dar mereu se întâlnește pe cale. E visul celui care deja se vede ajuns în pragul bătrânului înțelept și totuși acel transcendent pare de neatins, așa că singurele care rămân neschimbate, dimpotrivă se amplifică, sunt neliniștile creatorului: Candva am fost un batran intelept Ceva din gandirea de atunci nu m-a parasit nici acum Si toate imi pareau efemere Si toate dorintele de ieri au fost inlocuite de dorinta de a sti Dar anii au trecut *** Ne întoarcem din nou aici pe pământul poeziei, încercând să pătrundem atât cât ne îngăduie cuvintele în lumea dorinței autorului, în lumea aceea de vis. Un univers pus la dispoziția noastră, să gândim visul nu ca vis ci ca o căutare, ca pe o temă, sau mai bine ca un pivot al creației: As vrea sa fiu vis Si-n el sa apari in rochie de mireasa Sa fie nunta noastra si sa te vad la masa Dar mirele e el As vrea sa fiu vant Sa-ti mangai parul fara ca tu sa sti Ti l-as saruta dulce si ti l-as despleti Dar ti-l atinge el *** Un spirit neliniștit al poetului descopăr în următoarele poeme, e drept că sunt pentru prima data la citirea lor, și nu întâmplător vreau să le scot în evidență, fiindcă cuprind în ele atâta sensibilitate, încât te întrebi daca nu cumva au fost scrise direct cu sufletul fără a folosi alte mijloace: Dor De durere Rani deschise Uitate neinchise Rani inchise Intredeschise Rani ascunse Nepatrunse Dor si ele *** Creator, Horia cinstește scrisul și aduce în memoria noastră vremuri care parcă au rămas uitate în cuiburile copilăriei, descoperi copilul din el așezat în versurile de mai jos, versuri pline de frumusețea cuvântului: Eu il cunosc Pe Mos Craciun Degeaba razi, putin imi pasa N-am sa mai tac N-am sa mai fug acasa Nu mai ascund in mine Tot ce-i bun *** Trecut de la nostalgia copilăriei îl regăsesc din nou, dar altfel, ai spune puțin șugubăț, orchestrând versurile ca într-o joacă de șotron: Mâine e Anul Nou Sunt un Bou Iar trece anu’ Și am facut …. Nimic Nimicul cu “n” mare Am mintea … la plimbare Altfel nu imi explic Legat Sechestrat Lângă mine Stă el Curcanul de An Nou Ce ipostază tristă La Fontaineista Curcanul si un bou. *** De la poem la poem ai surprize, fiindcă mereu te întâlnești cu persoana poetului dar în altă haină, se pare că e ca o revoltă și precum notează undeva la subsol poezia e dedicată. Adună culori și le așează în realitatea imediat următoare: Ei vor să zboare Iar tu zâmbești sarcastic Iar gestul tău ironic De fals invingător Le toarnă plumbi in aripi Le taie tot avântul De-a tinde catre astre De-a părăsi pământul De multe ori se pare Mai mult doare Cuvântul *** Poezia lui Horia poartă în ea tonuri diferite transpune stări ale sufletului, mereu cu un fond nou, dar și cu un stil personal. Poetul simte versul în felul lui, uneori descriptiv alteori plin de metaforă, totul e ca în sufletul cititorului să apară măcar un semn de întrebare, ce a dorit să spună prin următoarele versuri? Limbajul folosit implică o mare densitate de sugestie, trebuie să fii pregătit în orice moment fiindcă nu știi ce te așteaptă: Dar din pacate raza este o biata raza. Nori grei se interpun pe cer intre tine si ea. Vor castiga norii va castiga raza ? Cum poate ea sa se lupte de una singura ? Ai vrea sa o ajuti. Dar e prea departe. Si ca sa ajungi la ea trebuie sa strabati plafonul de nori grei si intunecosi. Abia se mai vede……….. a disparut. Tu sti ca e dincolo de nori. Sti ca se lupta sa ajunga la tine. Dar asta nu te consoleaza cu nimic. Se face frig. Iar durerea reapare. Of viata ! Credeam ca am scapat de durere. De ce Doamne mi-ai dat raza doar pentru o clipa sa ma amagesc ? Oftezi. Maine este o alta zi. *** De multe ori poezia se naște din nevoia creatorului de a se elibera de o neliniște internă, de o neliniște ce-l macină, provocată de o adâncă experiență spirituală care se cere exprimată. Experiențe emotive, iluminări, ritmuri și contemplări, care parcă ne destăinuiesc un adânc unic, acest adânc este exprimat printr-o eliberare succesivă a stărilor în poezie: De ce mor florile iubito De ce se uscă lăcrămioara Mireasma dulce a părăsit-o N-a mai rămas decât trădarea De ce mor oare florile De ce iubito ….. de ce ? *** Horia e o personalitate armonică, a cărei cugetare și a cărei faptă lasă asupra cititorului o frumusețe spirituală. El surprinde prin grija asupra formei, a nuanțării cuvintelor așezate cu subtilitate și eleganță într-o gama a armoniilor și opozițiilor de culori și sunete ce se desfășoară ca într-un carusel: Tare aș mai vrea Dar ….. nu se poate Cu toate bunele intenții Aș aduna la contravenții Catalogate Atac la ... intimitate. *** Versurile sunt uneori ca o explozie, iar voința versului este de a exprima ceea ce nu se poate spune. Chiar dacă curgerea versului nu este mereu unitară, lucrul acesta îl definește pe autor, construiește imagini cărora noi cititorii să le dăm forme. Nimic nu este la voia întâmplării, el caută apropieri și înrudiri de sensuri pentru a ne transfera în sentimentul așezat acolo în cuvinte și versuri: Unde ești tu muză Vino de-mi amuză Gândurile mele. Și stai de adună Din stele și Lună Turma mea nebună *** Toate își au originea și punctual de plecare în mișcarea gândirii poetului, încearcă să dea greutate versului, să umple sunetul cu acea armonie interioară plină de sonoritate. Uneori imaginile reușite îți dau impresia trăirii lor de către autor și nu numai, chiar și cititorul își însușește acest lucru pornind în călătorie cu versurile lui: În sfârșit te-am visat Am spart visul Și te-am decupat Apoi Te-am lipit sub ploape Să te pot vedea Cu ochii inchiși. De atunci Refuz să-i mai deschid *** Poemele sale capătă consistență de la un text la celălalt armonizează dibaci și dă o nouă formă poetică... folosind multe simboluri care conferă textului profunzime reprezentând și soluția poemului. Dacă parcurgi poezia lui Horia te poți aștepta la orice, de la simplități înșiruite descriptiv la simboluri intuitive, dar rostite limpede: Fiecare stea E un suflet fară trup Floare de cer Într-o grădină de lumină În așteptare Să devină Viitoare Stea căzătoare *** Horia încearcă tot felul de experiențe cu cititorul, îl plimbă mereu prin lumea lui dar dându-i impresia că de fapt se află pentru prima dată acolo, multe din cele spuse țin de efectele de sugestie, de fluxul afectiv al memoriei, de temporalizarea peisajului care, devenit instrument de rezonanță, vorbește în limba lui, dar și a noastră: Spate în spate Fără să ne vedem unul pe celălalt Căutam jumătăți Tu una cu sclipiri de verde Eu una cu sclipiri de alb Până când, Vrăjiți De strălucirea uneia dintre ele Am întins mâna Și am ales *** Sensibilitatea poetului tinde spre reverie, realitatea o transformă mereu în vis, încearcă să umple niște goluri, întregește imaginea chiar dacă aceasta nu ritmează cu starea sa personală: Cu pleoapele mele Veșnic închise Se joacă un artist Fară pic de talent El schimbă decorul Imaginii triste Pictîndu-mi doi ochi Ce zâmbesc permanent *** De multe ori ai impresia că spațiul și timpul nu există pentru autor, dar cum timpul nu este înafara noastră, el este cel care e într-o permanentă actualitate, de aceea poate nu întâmplător poetul trăiește viața ca un vis, chiar și lumea din jur printr- o înlănțuire de vise. Poate cei care au adânc săpată în ființa lor cuta raționalistă, caută un refugiu iluzionist în inefabil, acest refugiu se pare că este pentru Horia tocmai esența poeziei, este însetat de a împărtăși intuițiile lui, căutând o cale de adecvată pentru exprimare – poezia: Mi-e frică De nisipul din clepsidră Care risipă Clipă cu clipă Dragostea noastră Aș face schimb De clipe nenăscute *** În poezia care urmează Horia parcă face o analiza psihologica a ceea ce i se intampla unui om, din momentul in care se indragosteste, starea pe care o trăiește. E așa cum ar sta de vorbă cu iubita, limbajul este simplu și conturează cele două personaje într-un mod cu totul aparte: Eu sunt zăpadă Tu ești floare de mac Între noi anotimpul Între noi e un veac Și totuși, ce frumos Ar fi fost Petalele-ți roșii Cu alb să le-mbrac *** Numitorul comun al tuturor acestor manifestări se afla în finalitatea aceasta numită poezie, determinat într-un mod direct de realitate. Sentimentul frumuseții a izvorât din descoperirea unor corelații adânci și nu a unor asociații superficiale. Sentimentele sunt adânc imprimate în memoria autorului și prin poezie încearcă o descărcare sentimentală dând frâu liber cuvântului: Gândurile îmi curg Asimetric De o parte și de alta medianei După care, Cântărite, măsurate Fiecare in parte Devin, Cele de zi Teorii Cele de noapte Apostulate *** Horia intuiește cu profunzime momentul în care să ne ofere micile nestemate, mereu altul, mereu altă temă, ne convinge de fiecare dată că are atâtea să ne mai spună: Palma dreaptă pusă pe Biblie știe ce-i adevărul Ce-i adevărul Palma stângă pusă pe ochi știe ce-i minciuna Ce-i minciuna *** Spiritul neliniștit al poetului ne duce pe un drum spre interior căutând comoara unui gând nemărginit: Nu sunt perfect Și nici nu vreau să fiu Conceptul de "perfect" Azi nu mai este viu Perfect e să ai bani Să ai putere Să poți face o școală Să ai maniere Să scri fară greseli Gramaticale Să poată spune omul - Ce minte are ! *** Desigur că acestea sunt doar câteva poeme pe care vi le-am adus aici spre citire, dar vă las libertatea de a merge prin universul său poetic și să aduceți un plus de cuvinte, să atingeți alte momente care l-au definit pe autor. *** |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy