Ratingul suntem noi. Ãia care belim ochii le televizor, mai ales seara. Noi suntem „punctele” pe care le încasează o televiziune sau alta pentru că ne-a ținut lângă subiectul pe care l-a prezentat.

Rating mare la „Din dragoste” înseamnă că am fost mai mulți lăcrămoși în seara respectivă și că în „prime time” am decis să ne exhibăm vulnerabilitatea emoțională în fața lui Mircea Radu și mucii în șervețele de unică folosință sau în batiste cu dungi pe margini, după caz. „Prime time” înseamnă că atunci numărul celor care stau lipiți cu ochii de ecran e cel mai mare.

Pe rating nu-l interesează motivele pentru care privitorii stau grămadă la „sticlă”, ci doar cum pot fi ținuți acolo cât mai mult. Ratingul nu are moralitate, dacă telespectatorii n-au, dar are dacă și ei au.

Ratingul este adevărată democrație. Ceea ce stârnește interesul publicului adăpostit în fața televizorului se dezvăluie imediat curiozității lui. Dacă jumătate din țară ar decide că nu mai vrea telenovelă, atunci ratingul ar negri de supărare când unii ar insista să „bage” telenovelă, iar, în final, n-ați mai auzi de Marielena Juan Milagros Casandra Alejandro Soledad sau Bety decât de la mam-mare, rămasă nostalgică primelor iubiri „de corason”. Dacă ratingul nu l-ar mai vrea pe Becali, Becali ar putea să nu mai apară la televizor sau să apară foarte rar. Dar ratingul îl vrea tare pe Becali, fiindcă el îi crește indicele de fericire și atunci domnul Becali este solicitat să ne adune pe toți în fața ecranului, ca să facem laolaltă „puncte”.

Dar ratingul poate fi nasol pentru cei mai orgolioși. Dacă afli că te-ai uitat la o emisiune cu rating mare, asta înseamnă, implicit, că ai gusturi și interese similare cu „masele”. Pentru acest tip de privitori sunt recomandate televiziunile „de nișă”, cu rating mic, dar select.

Chiar dacă nu pare la prima vedere, ratingul deține și grade de (in)cultură. Când maneaua face rating, e semn că anumită lume se uită la televizor. Dacă Pleșu face rating... atunci e semn că s-a apucat de manele sau că a decis să comenteze știrile de la ora 5.

Pe rating nu-l interesează nimic decât să crească. Nici religia, dar se dă în vânt după ea, dacă îl urcă; nici cultura, dar o ia cu perfuzia, dacă îl saltă la indice; nici sănătatea, dar pică bine câte-un Ciomu sau câte-un mort pe masa de operație; nici violența, dar o transmite nudă prin tunul de electroni sau o lățește cât toată „plasma” de pe perete.

Ratingul urăște un singur lucru – televizorul închis. Iar mai mult decât un televizor închis urăște o casă fără televizor.

Ratingul este dezinteresat financiar. Nu trebuie să îi plătești nimic. Nu-i dai nici măcar 1 RON. Dar, cu toate acestea, e paradoxal parcă: tu stai, el crește. Ratingul e cea mai interesantă meserie. Când nu faci decât să faci ce îți place (nu?) el sporește. Pe spezele odihnei tale.

Ratingul are o latură maternă dezvoltată luxuriant și fără discernământ: el ne dă tot ce cerem, fără să-l intereseze cu adevărat ce avem nevoie. Ratingul e mama noastră proastă și indecent de generoasă. Oferă tot, fără să ceară nimic în schimb. De fapt, vrea ceva. Puțină fidelitate. Dar, la atâta bunăvoință, e și greu să-i refuzi un mic serviciu.