agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-17 | [This text should be read in romana] |
Despre valorile democrației și pericolele antidemocratice(1)
Moto: ,,ÃŽmi iubesc patria mai mult decât sufletul ’’- Machiavelli 1 - O democraÈ›ie fără demos 2 – Când alegătorul este o jucărie electorală… 3 - CondiÈ›iile fundamentale ale unei democraÈ›ii 4- Pericolele gândirii instinctuale 5 – Ce este o personalitate? 6 - Răul provine din dominanta instinctuală 7 – Puterea de o zi a demosului… 8- Oligarhie în pseudo-democraÈ›ie 9- DemocraÈ›ia românească pusă la grea încercare. DemocraÈ›ia noastră românească, ,,originală’’, e o democraÈ›ie fără demos, o democraÈ›ie în care singura acÈ›iune civică a românului se reduce la a merge la vot, odată la patru sau la cinci ani. La atât se reduce guvernarea prin popor sau controlul exercitat de popor asupra puterii politice. Nici o democraÈ›ie europeană nu este directă cum a fost cea ateniană, toate sunt democraÈ›ii reprezentative. Drept urmare, societatea civilă trebuie să înlocuiască democraÈ›ia directă în exercitarea controlului civic asupra puterii, dar în societatea românească, societatea civilă nu funcÈ›ionează È™i nu exercită nici un control asupra puterii politice. Din aceste considerente, puterea politică devine tot mai abuzivă în România. Deosebirea esenÈ›ială între o democraÈ›ie stabilă, ca cea din Occident È™i SUA È™i democraÈ›ia românească, constă în faptul că un politician din Occident sau SUA, care încălcă legea, este anchetat de o comisie parlamentară È™i poate fi sancÈ›ionat de un judecător fără consecinÈ›e asupra actului juridic; la noi este imposibil acest lucru. ,,Modelul occidental [al democraÈ›iei n.n.] este cel mai bine simbolizat nu de plebiscitul popular, ci de judecătorul imparÈ›ial.’’([Zakaria ,1997] Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – DemocraÈ›ia È™i alternativele ei, p. 49) ÃŽn România supremaÈ›ia legii este instituită formal. Pentru politicianul român legea este greu aplicabilă sau nu se aplică deloc. Prin asta orice politician aflat în sfera puterii È™i acoliÈ›ii acestuia pot deveni, sub oblăduirea puterii, deosebit de abuzivi. Cazurile prezentate în mass media sunt numeroase È™i elocvente în acest sens. Abuzul de putere al politicienilor aflaÈ›i la guvernare este o predispoziÈ›ie firească a insului cu dominantă instinctuală. Plasat deasupra indivizilor prin măreÈ›ia conferită de putere, politicianul ajuns la guvernare se simte dintr-odată superior celor care l-au ales. Dacă în perioada preelectorală alegătorii sunt pentru politician un scop, imediat după alegeri, cetățenii se metamorfozează în simple mijloace de ascensiune la putere a acestuia, adică simple obiecte electorale, la fel ca bannerele pe care le aruncă imediat după alegeri. Solemnitatea puterii îi amplifică unui instinctual energia instinctuală până la limita incontrolabilități. Toate acestea îl fac pe politicianul de la guvernare să fie mai abuziv, mai nepăsător È™i mai iresponsabil decât cel aflat în opoziÈ›ie. Puterea generează inflaÈ›ie psihică, mai cu seamă la indivizii dominaÈ›i de gândirea instinctuală. Această dominantă instinctuală îl situează pe individ în postura de om tiranic sau om amorf. Omul tiranic în accepÈ›ia noastră este individul care suferă de inflaÈ›ie psihică È™i a cărui gândire este dominată de energiile instinctuale. Jorge Luis de Borges, în eseul ,,Scriitorul argentinian È™i tradiÈ›ia’’, defineÈ™te gândirea instinctuală drept o gândire ,,care se prezintă fără colaborarea raÈ›ionamentelor.’’(Jorge Luis Borges – Eseuri, p.125). Eu afirm că gândirea instinctuală este o gândire fără discernământ moral. Un instinctual poate fi deosebit de inteligent, poate apela la colaborarea raÈ›ionamentelor, dar inteligenÈ›a lui este mai degrabă iraÈ›ională, inumană, nerealistă. Când la un individ inteligenÈ›a e lipsită de discernământul moral, e lipsită de umanism È™i prin asta nu e doar nulă, e profund negativă. ÃŽn fond, când vorbim de discernământ moral spunem acelaÈ™i lucru ca È™i Borges, deoarece o gândire instinctuală fără discernământ moral este echivalentă cu o gândirea lipsită de ,,colaborarea raÈ›ionamentelor’’. Trebuie să recunoaÈ™tem raÈ›iunii, în pofida multor critici ale existenÈ›ialiÈ™tilor, că în adevăratul ei înÈ›eles, este nemijlocit legată de morală È™i prin asta este specifică umanului. RaÈ›iunea, alături de facultatea de a cunoaÈ™te realitatea, de a judeca, are È™i pe aceea de a determina conduita umană, aÈ™a numitul discernământ moral, respectiv capacitatea de a decela binele de rău. Se poate deduce că există o raÈ›iune pozitivă, cea la care domină discernământul moral, creativă È™i o raÈ›iune negativă, în care dominantă este gândirea instinctuală, distructivă. DeÈ™i ambele au ca fundament funcÈ›ional energiile instinctuale, fiecare individ este în măsură să orienteze È™i să canalizeze aceste energii, fie spre bine, spre raÈ›iunea pozitivă, fie spre rău, spre raÈ›iunea negativă. AbsenÈ›a discernământului moral în cazul raÈ›iunii negative, face ca indivizii dominaÈ›i de instinctualitate să fie iraÈ›ionali, chiar dacă aparent dau dovadă de o inteligență peste medie. Ei sunt cu atât mai periculoÈ™i cu cât se află mai sus în sfera puterii. S-a văzut în foarte multe cazuri de eminenÈ›e deosebit de inteligente care, dominaÈ›i de patimi instinctuale, frizează nebunia sau sunt chiar nebuni. Medicii psihiatri au putut remarca la psihotici această sciziune între inteligenÈ›a eminentă È™i absenÈ›a discernământului moral. Prin urmare, raÈ›iunea mai poate fi definită È™i puterea de a judeca bine, adică de a judeca uman, opunându-se, prin asta, nebuniei È™i pasiunii necontrolate. Când instinctualitatea domină raÈ›ionalitatea este evident că avem de-a face cu o ieÈ™ire din sfera umanului, deci o ieÈ™ire din calea de mijloc a raÈ›iunii È™i prin asta gândirea instinctuală este profund iraÈ›ională. Este un instinctual o personalitate? Da, dacă privim personalitatea prin prisma patimii fricii, dar dacă o privim prin prisma discernământului moral se poate spune, fără eroare, că respectivul este o perso-nulitate, care mai devreme sau mai târziu își va dezvălui imbecilitatea, în pofida aparenÈ›ei scânteierilor de inteligență. Ce este o personalitatea? Un ansamblu de trăsături morale sau intelectuale care caracterizează un individ, spune DEX-ul. Eu cred că este un ansamblu de trăsături morale È™i intelectuale, căci la adevărata personalitate nu se separă trăsăturile morale de cele intelectuale. O personalitate, mai ales o personalitate politică trebuie evaluată după trăsăturile sale morale, nu după inteligenÈ›a sa, care poate fi È™i de altfel este, în cele mai multe cazuri, instinctuală ci după spiritul său de dreptate. InteligenÈ›a instinctuală ne poate induce prin spiritul agresiv È™i patima voinÈ›ei de putere o falsă imagine de virilitate. Aici este marea eroare pe care o săvârÈ™eÈ™te alegătorul când votează un instinctual, cel mai adesea este indus în eroare de această falsă virilitate pe care o afiÈ™ează ostentativ insul instinctual. Dacă, la un individ există discrepanță între trăsăturile morale È™i intelectualitate, în sensul că trăsăturile morale sunt la nivelul zero, iar inteligenÈ›a la nivel maxim, acel individ nu poate fi numit personalitate, ci cel mult ceea ce vechii latini înÈ›elegeau prin ,,persona’’, masca unui actoraÈ™, a unui comediant, a unui circar. Un individ poate fi categorisit drept personalitate, în speță personalitate politică, numai dacă acesta are drept criteriu fundamental cultul dreptății. Ca personalitate politică trebuie să acÈ›ionezi, aÈ™a cum spunea Kant, ,,astfel încât să tratezi întreaga umanitate atât în propria ta persoană, cât È™i în persoana celuilalt, întotdeauna È™i ca scop, nu numai ca mijloc.’’ (Fundamentele metafizicii moravurilor). Din punct de vedere intelectual, un instinctual poate fi o personalitate, dar absenÈ›a discernământului moral face din acea personalitate una profund negativă. Un instinctual ajuns în sfera puterii nu poate vedea omul ca scop ci doar ca mijloc. Este viziunea acelor indivizi, care compun în marea lor majoritate clasa noastră politică, dar cu deosebire este viziunea celui de-al treilea …escu È™i a grupării oligarhice pe care o păstoreÈ™te - pentru ei, alegătorii sunt doar un mijloc de ascensiune sau de a se menÈ›ine la putere È™i nu un scop în sine. Ei nu mai acÈ›ionează ca È™i cum ar simÈ›i umanitatea în persoanele lor, ci ca È™i cum ar simÈ›i supraumanul în sinele lor. Un instinctual este asemenea supraomului lui Nietzsche: la omul în care voinÈ›a de putere generată de energia instinctuală este călăuzită spre activități creatoare apare de natură cu adevărat umană, la acela la care energia instinctuală nu este reprimată, nici canalizată spre bine, ci exaltată în voinÈ›a pentru putere se dovedeÈ™te a fi subumană sau supraumană (aceeaÈ™i voință de putere pe care o regăsim în cazul animalelor la masculul dominant, respectiv la insul nebun). La orice individ uman, energia instinctuală dacă nu e reprimată sau nu e dirijată în scopuri creative se manifestă distructiv È™i autodistructiv. Sociologul francez Ėmile Durkheim afirmă că ,,răul de care suferim […] dovedeÈ™te o alarmantă mizerie morală È™i nu o mai mare mizerie economică.’’ (Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.316). Mizeria morală este generată exclusiv de gândirea instinctuală când energiilor instinctuale nu mai pot fi controlate. Montesquieu vorbeÈ™te de o raÈ›ionalitate riguroasă ce sălășluieÈ™te într-o ,, raÈ›iune primitivă’’. Afirm că ,,raÈ›iunea riguroasă’’ își are sălaÈ™ul în gândirea instinctuală ca o dezvoltare pozitivă È™i creativă a acestei gândiri. Gândirea instinctuală È›ine mai mult de animalitatea din noi È™i mai puÈ›in de primitivismul umanului. Din observaÈ›iile efectuate de etnologi asupra societăților primitive s-a putut deduce că indivizii triburilor primitive au un nivel de discernământ moral mai ridicat decât al omului modern È™i prin asta o dorinÈ›a mai mare de a trăi. Suicidul e aproape necunoscut la primitivi, deoarece, spre deosebire de moderni, ei își reprimă È™i își domină mai bine energiile instinctuale, au un discernământ moral mai profund decât la omul modern. La primitivi dreptatea este o condiÈ›ie naturală a discernământului lor moral; ea aparÈ›ine ideii de bine, de armonie, pe care primitivul o respectă mai mult decât omul modern. Prin urmare, nu putem vorbi despre o gândire primitivă la om ci mai degrabă de o exaltare a gândirii lui instinctuale, în condiÈ›iile amplificării cunoaÈ™terii binelui È™i răului. Nu societățile primitive au săvârÈ™it cele mai mari atrocități ci societățile aÈ™a zis moderne. Din aceste considerente, omul dominat de energiile instinctuale nu are ce căuta în sfera puterii: el e omul tiranic deosebit de distructiv. El trebuie depistat încă din perioada campaniei electorale È™i sancÈ›ionat de electorat în ziua alegerilor. Cum îl depistăm? Simplu! El este animalul politic care promite demagogic mult È™i nu face nimic; este acel candidat care eludează problemele existenÈ›iale stringente È™i ne abureÈ™te cu show-uri marginale. Pentru a fi cât de cât edificaÈ›i asupra adevăratelor intenÈ›ii ale unui candidat, trebuie nu doar să-i privim persona, adică masca publică a acestuia ci, îndeosebi, trebuie să-i vedem pe cei care se află în spatele candidatului. Criteriul principal pe care trebuie să-l avem atunci când alegem un anume candidat este cultul dreptății sociale È™i a supremaÈ›iei legii pe care acel candidat le promovează în mod realist. O alegere lucidă trebuie să se îndrepte, nu spre acel candidat care promite marea cu sarea, ci spre acela la care este manifestă iubirea dreptății È™i respectul pentru supremaÈ›ia legii, mai precis, alegerea trebuie să se îndrepte spre acela, dintre candidaÈ›ii la preÈ™edinÈ›ie, care își stăpâneÈ™te mai bine instinctualitatea. ÃŽnvățătorul grec Socrate, cel care moÈ™ea adevărul fără să-l nască, găsise o legătură firească, imanentă între gândirea raÈ›ională È™i virtute, adică între ,,colaborarea raÈ›ionamentelor’’ È™i morală, între înÈ›elepciune È™i dreptate. Astfel a ajuns acest mare moralist grec să afirme că nimeni nu este nedrept cu bună È™tiință. Mântuirea omului vine din cunoaÈ™tere realității, din dominarea energiilor instinctuale È™i discernământul moral în relaÈ›ia cu ceilalÈ›i semeni. Fără ,,colaborarea raÈ›ionamentelor’’, energia instinctuală îl împinge pe om la acÈ›iuni distructive È™i autodistructive, iar pe individul din sfera puterii la abuzuri, decizii È™i acte egoiste distructive pentru È›ară È™i pentru comunitate. Pentru el, alegătorul nu-i decât o jucărie electorală, pe care o abandonează imediat ce a câștigat alegerile. Că o ducem din rău în mai rău nu se datorează numai crizei economice ci È™i proastei gestionări a banului public. Toată nimicnicia noastră se datorează lipsei de reactivitate a societății civile, a ONG-urilor È™i a noastră a tuturor față de abuzurile tot mai fățiÈ™e ale puterii politice, a absenÈ›ei controlului riguros asupra puterii. ,,O clasă (politică în cazul nostru) favorizată în mod deosebit de o criză nu mai este dispusă să rămână resemnată, iar spectacolul bogăției È™i risipei salenaÈ™te în restul societății pofte nemăsurate. DorinÈ›ele scăpate din frâu nu mai È™tiu unde să se oprească È™i , de altfel, se găsesc într-o stare de exaltare naturală prin simplul fapt că vitalitatea generală este mai intensă. Prada mai bogatăle stimulează, le face mai exigente, mai nerăbdătoare în respecatrea regulilor, exact în momentul în care regulile tradiÈ›ionale își pierd autoritatea. Starea de dereglare sau anomie este întărită de faptulcă pasiunile sunt mai puÈ›in disciplinate în momentul când ar avea nevoie de mai multă disciplină.''(Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.205). Patima lăcomiei îi face orbi È™i surzi la percepÈ›ia realității. Că vor pierde sau vor cîâștiga alegerile contează, dar într-o măsură mai mică. Pentru structura oligarhică a portacaliilor important este ca până la turul doi să-È™i facă plinul. ÃŽn epoca noastră, demosul are puterea pentru o singură zi: ziua alegerilor. Cei aleÈ™i prin voinÈ›a populară au puterea pentru patru, respectiv cinci ani. ,,Ziua alegerilor are o mare importanță pentru politicienii democraÈ›i; ceea ce se întâmplă după alegeri îi afectează în principal pe cetățeni.’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – DemocraÈ›ia È™i alternativele ei,p. 22). Intoxicând pe omul din clasa medie în modul cel mai perfid cu iluzia unui viitor bun (care nu mai vine) sau atrăgându-i, pe cei săraci È™i ignoranÈ›i, cu câteva batjocoritoare pomeni electorale ori cu ideea evident autarhică de a reduce Parlamentul la o singură cameră ( în realitate o jegoasă răzbunare pentru suspendarea motivată a celui de-al treilea …escu, care prinde la omul ignorant, acesta crezând că reducând bugetul parlamentarilor va primi mai mulÈ›i bani - o gogoriță care în realitate vizează instaurarea puterii oligarhice sub paravanul democraÈ›iei), politicienii noÈ™tri vânează statutul de parlamentar, de ministru sau de preÈ™edinte, conferit de puterea politică prin alegeri libere, nu cu mandatul de om politic, ci cu acela de impostor politic. După alegeri, aflaÈ›i sub beÈ›ia inflaÈ›ionistă a puterii, guvernaÈ›ii noÈ™tri au credinÈ›a eficacității È™i dreptății actului lor de guvernare. PercepÈ›ia falsă a realității, generată de abuzul de putere, îi situează în postura abnormă de a nu mai sesiza discrepanÈ›a între aspiraÈ›iile guvernaÈ›ilor È™i guvernarea lor. După alegeri aspiraÈ›iile guvernaÈ›ilor sunt uitate È™i singura preocupare a politicienilor noÈ™tri o constituie doar aspiraÈ›iile lor. Montesquieu afirma în Spiritul legilor ,IV,5 că virtutea guvernaÈ›ilor trebuie să fie ,,iubirea de legi È™i de patrie care pretinde ca interesul public să fie necontenit pus înaintea celui privat.’’ Dar de unde la politicianul român atâta iubire de legi È™i de patrie, de unde să primeze la ei interesul public , când în prim plan la el este interesul privat? La politicianul român primează iubirea de arginÈ›i È™i conturile grase, provenite din banul public, deschise în băncile elveÈ›iene. Cei aleÈ™i să fie responsabili se dovedesc a fi, după alegeri, iresponsabili È™i infantili. AceÈ™ti imbecili care ne guvernează se cred deasupra oricărei responsabilități - banul public este risipit ca È™i cum ar risipi proprii bani la ruleta de la Monte Carlo. Prin comportamentul lor aberant, politicienii noÈ™tri ne tratează ca pe un stupid people. Din această perspectivă eticheta de ,,stupid people’’ pusă de Silviu Brucan pare să fie realistă. Stupiditatea românilor provine din excesiva toleranță istoric-ereditară. E toleranÈ›a față de rău care se întoarce asupra noastră ca un bumerang. ,,ÃŽn al doilea Tratat asupra guvernării civile( 1690), Locke observă că, deÈ™i libertatea È™i proprietatea trebuie socotite printre drepturile naturale, ele trebuie reglementate , căci altfel ar avea o tendință incorigibilă , de a se dezvolta în toate direcÈ›iile , în anarhia È™i dezordinea miÈ™cării instinctive ce tinde să treacă dincolo de .(Tratat asupra guvernării cap.2,psr.4)’’ (Colectiv coordonat de Jacqueline Russ – Istoria filosofiei III, Triumful raÈ›iunii, p.31). Situându-se deasupra supremaÈ›iei legii, guvernanÈ›ii noÈ™tri în frunte cu cel de-al treilea …escu È™i-au constituit mari proprietăți private din banul public, iar libertatea lor, conferită de puterea care îi situează deasupra legii, este nelimitată. Cum se spune în expresia populară, ei taie È™i spânzură. Orice adevăr, scos la iveală de mas-media, îl acoperă cu nenumărate straie de minciună. SupremaÈ›ia legii, definită de Montesquieu drept principiu de ordine, de comandă È™i datorie, este doar pentru cei mulÈ›i È™i proÈ™ti. ToÈ›i instinctualii se situează deasupra legi, dar cu deosebire cei din sfera puterii. AroganÈ›a È™i dispreÈ›ul față de ,,vulgul’’ care i-a ales se constituie la aceÈ™tia drept ,,discernământ moral.’’ O clasă politică care amplifică la extrem instinctualitatea generează o societate conflictuală în care coexistă psihoza fricii, îngrijorările existenÈ›iale, iraÈ›ionale stupidități existenÈ›iale È™i situaÈ›ii politice absurde. Noi îi votăm, ca ei să ne fure pe față, băgând adânc mâinile în buzunarele noastre. Englezii nu au nevoie de o ConstituÈ›ie scrisă ca democraÈ›ia lor să funcÈ›ioneze impecabil È™i legile să fie respectate, ei își fundamentează respectul față de legea fundamentală pe raporturi de justiÈ›ie subînÈ›elese. ,,Marea Britanie este o democraÈ›ie , dar constituÈ›ia ei a rămas tot timpul nescrisă. AÈ™a cum nici o constituÈ›ie scrisă nu garantează democraÈ›ia…’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – DemocraÈ›ia È™i alternativele ei, p.25) Noi avem o ConstituÈ›ie scrisă, dar este grav încălcată, chiar de acela, care, ales în cea mai înaltă funcÈ›ie a statului român, ar trebui să vegheze la respectarea cu stricteÈ›e a literei È™i spiritul ei. Dacă ConstituÈ›ia scrisă nu garantează democraÈ›ia, atunci ce garantează o democraÈ›ie? ExistenÈ›a partidelor È™i Parlamentul. Parlamentul este reprezentantul alegătorilor în sfera puterii, iar ei parlamentarii trebuie să-i apere pe cetățeni de abuzurile executivului de la centru È™i din teritoriu. De aceea într-o democraÈ›ie supremaÈ›ia legii impune È™i supremaÈ›ia Parlamentului în faÈ›a puterii unui executiv È™i a unui preÈ™edinte abuziv. Dar executivul poate deveni incontrolabil în cazul instituirii unei singure camere, dominată de un singur partid ( în Ungaria tendinÈ›a este să se treacă de la unicameral la bicameral, aÈ™a cum este peste tot în Europa) È™i pot institui cu adevărat un regim oligarhic. Din păcate, la noi mai persistă în inconÈ™tientul colectiv mitul conducătorului providenÈ›ial, o aberaÈ›ie care, în cazul că se va institui puterea oligarhică a portocaliilor sub comanda despotică a celui de-al treilea …escu, ne va costa libertatea È™i implicit bunăstarea existenÈ›ială. ÃŽn această ordine de idei, obedienÈ›a miniÈ™trilor de portocaliu, față de cel de-al treilea preÈ™edinte din dinastia …escu arată completa lor aservire. Această obediență, generată de politica favorurilor( o politică de natură dictatorială evidentă) a condus la formarea structurilor oligarhice. Cel de-al treilea …escu a uzurpat, prin politica favorurilor, nu doar autoritatea premierului, ci È™i principalul fundament al democraÈ›iei - Parlamentul. ,,Democratizarea a introdus responsabilitatea în plan vertical:parlamentul acÈ›ionând în numele electoratului, câștigă puterea de a trage la răspundere guvernul.’’ (ibid. p. 53). RelaÈ›iile de favoruri practicate de cel de-al treilea …escu au înlesnit sfidarea instituÈ›iei parlamentare. Sub oblăduirea puterii prezidenÈ›iale, autoritatea Parlamentului a fost grav lezată. Sfidarea comisiei parlamentare de către codalba Elena face parte din planul acestuia de al conduce la despotism prezidenÈ›ial. Legea fundamentală a unui stat democratic, fie ea scrisă sau nescrisă, nu este o simplă convenÈ›ie, ci emanaÈ›ia colaborării raÈ›ionamentului È™i a discernământului moral. Modul de guvernare al celui de-al treilea …escu, de unul singur, fără nici o lege, fără nici o regulă, stăpânind totul prin voinÈ›a È™i capriciile sale, denotă un despotism evident. Metodele sale de comandă sunt analoage acelora pe care le utilizau secretarii de partid din partidul stat È™i unii comandaÈ›i de nave aflaÈ›i pe statul de plată al informatorilor, pentru care erau absolviÈ›i de matrapazlâcurile comise în timpul curselor navale. ÃŽn toate relaÈ›iile cu adversarii politici sau cu cei din propriul partid, cel de-a treilea …escu a mizat pe patima fricii. Frica este metoda de intimidare pe care instinctualul o foloseÈ™te în relaÈ›iile cu ceilalÈ›i semeni. Inducerea fricii prin demonstraÈ›ii de forță e specifică lumii animale. RelaÈ›ia sa cu cei din partidul portocaliilor sau cu consilierii se bazează pe aceeaÈ™i patimă a fricii, nu pe respect. După cum se poate observa aproape toÈ›i portocalii se identifică în gândire cu cel de-a treilea…escu. Frica îi face pe portocalii È™i pe consilierii săi să fie obedienÈ›i È™i aserviÈ›i acestuia; frica È™i interesul pentru comisioane grase È™i pentru puterea oligarhică. ÃŽntre întâiul …escu, comunistul cu față umană È™i cel de-al treilea …escu este o deosebire fundamentală, ca aceea între gândirea raÈ›ională È™i gândirea instinctuală. O democraÈ›ie are nevoie în fruntea țării de omul cu gândire raÈ›ională, moderat, omul care alege calea de mijloc a raÈ›iunii È™i nu extremismul dominat de instincte primare. Un instinctual este un extremist înnăscut. Natura nu se abate de la calea de mijloc, de la paradigma echilibrului, numai omul, care, deÈ™i înzestrat cu raÈ›iune, dominat de energiile instinctuale, adeseori dă prioritate extremismelor iraÈ›ionale cu consecinÈ›e dezastruoase asupra comunității. Cine iese din calea din mijloc, spune Pascal, iese din umanitate. Cine iese din umanitate intră, fie în starea de animalitate, fie în starea de nebunie. Ce-i atrage pe alegători la cel de-al treilea …escu? AceeaÈ™i patimă a fricii care îi fascinează pe oamenii slabi când întâlnesc un instinctual. Un instinctual fascinează prin teatralitate, exhibiÈ›ie È™i exaltarea imaginei sinelui. Pentru instinctual important este a părea, nu a fi. A juca totul pe o carte asta e marea lor cacialma. Ceea ce seduce, la instinctual este discursul său violent, ilar È™i teatralist. ÃŽn faÈ›a violenÈ›ei instinctualului omul slab se simte intimidat. Instinctualul în fondul lui sufletesc este un laÈ™. El nu face decât o demonstraÈ›ie de forță. Aceasta este seducÈ›ia pe care a exercitat-o cel de-al treilea …escu față de alegătorul cu frica lui Dumnezeu în 2004. Majoritatea care l-au ales li s-a părut discursul lui violent, drept un discurs viril, ca a unui adevărat bărbat de stat. Discursul agresiv i-a indus în eroare pe cei mai mulÈ›i alegători care l-au votat. ViolenÈ›a discursului a fost metoda lui instinctuală care i-a înlesnit ascensiunea în sfera puterii. Să ne amintim de campania electorală din 2004! ÃŽn raport cu Năstase, care a exersat un discurs de ,, domniÈ™oară de pension’’ , cel de-al treilea … escu a excelat în discursul energic, acuzator, violent. Dar nu au fost decât forme teatraliste care au impresionat electoratul. De aceea majoritatea alegătorilor al celui de-al treilea …escu au fost bărbaÈ›i, la Năstase procentajul cel mai mare de alegători au fost femeile. Pe acest fundament al patimii fricii, cel de-al treilea …escu a construit în timpul celor cinci ani de mandat o formidabilă maÈ™inărie a fricii mascate: alegătorul onest, îngrijorat de perspectivele nefaste existenÈ›iale, simte această presiune psihică (exercitată cu persuasiune mai cu seamă acum în campania electorală prin amenințări mai mult sau mai puÈ›in voalate de neplată a salariilor È™i pensiilor sau compromiterea unor ziariÈ™ti de prestigiu, critici lucizi ai regimului). El este pus într-o mare dilemă, aceea de a fi strivit de această maÈ™inărie sau de a-l vota pe cel care a construit-o. Paradigma fricii a fost utilizată de toÈ›ii marii dictatori ai lumii în ascensiunea spre putere. ÃŽn această privință a excelat Hitler în arta patimii fricii. Organizarea de provocări conflictuale a fost marele lui talent politic. Provocările conflictuale, intrigile, învrăjbirile fac parte din arta patimii fricii pe care cel de-al treilea …escu le practică cu obstinaÈ›ie. De regulă, în faÈ›a provocărilor conflictuale, a intrigilor È™i învrăjbirilor chiar È™i cei puternici devin concilianÈ›i. Orice guvernare are tendinÈ›a de a deturna scopul real al administrării țării È™i prin asta de a devenii abuzivă. ÃŽmpotriva abuzului de putere Montesquieu a propus în Spiritul legilor separaÈ›ia puterilor în statul de drept: Parlamentul - puterea legislativă se opune puterii executive. Puterea judecătorească este chemată să judece situaÈ›iile conflictuale dintre puterea legislativă È™i cea executivă, astfel încât să se constituie un echilibru relativ al puterilor. El afirmă că la abuzurile puterii executive, nu li se poate opune decât puterea legislativă. Dar acestea nu sunt suficiente pentru prevenirea abuzurilor. Față de abuzul de putere al guvernanÈ›ilor, singurul care se poate opune cu adevărat este cetățeanul alegător. Alături de el trebuie să fie societatea civilă, ONG-urile, toÈ›i trebuie să facem front comun, ca noi înÈ™ine să fim adevăraÈ›ii garanÈ›i ai libertăților democratice. RezistenÈ›a civică, în faÈ›a abuzului de putere este o virtute care trebuie aplicată de fiecare cetățean, nu prin violență cum s-a încercat în trecut de către miÈ™cările extremiste, ci prin mijloacele non-violente pe care doctrina lui Gandhi le propune, ca de pildă, nesupunerea civică, boicotarea alegerilor, etc. O putere abuzivă nu-È™i poate atinge scopul dacă există o nesupunere civică generalizată. Dar în condiÈ›iile corupÈ›iei generalizate, a psihologiei lui pseudo care ne caracterizează, nesupunerea civică nu este doar un ideal, este o utopie. La noi, abuzul de putere este nelimitat È™i de neoprit. El este perceput de omul din clasa de mijloc, ca o insecuritate personală: întâmplarea poate să-l pună pe oricare cetățean român , oricând, într-o situaÈ›ie absurdă. Cei care au interacÈ›ionat în mod cu totul întâmplător cu un politician abuziv sau vreun protejat al acestuia au suportat umilinÈ›a de a fi înjosiÈ›i de aceÈ™tia, fără ca justiÈ›ia să le facă dreptate sau să-i pedepsească pe vinovaÈ›i. Un revoltat ar ajunge să se războiască cu morile de vânt asemenea cavalerului tristei figuri. Acesta e mesajul pe care îl percepe omul din clasa de mijloc pus într-o asemenea situaÈ›ie. Nu mai vorbesc de muncitori, țărani sau alte categorii sociale, care pot fi umilite cu cinism de politicianul veros fără putință de a se apăra sau a i se face dreptate. Omul de rând nu se simte protejat de justiÈ›ie È™i de lege în faÈ›a abuzurilor micilor dictatori politici, a inÈ™ilor tiranici È™i a caionilor. Această stare de lucruri este înlesnită de la clasa politică. Starea ei imorală porneÈ™te de la nerespectarea supremaÈ›iei legii. ÃŽn stabilirea gradului de consolidare a unei democraÈ›ii principala condiÈ›ie, după consfinÈ›irea alegerilor libere, este supremaÈ›ia legii. ,, Se recunoaÈ™te în mod aproape unanim că È›ara care organizează alegeri, dar care nu respectă supremaÈ›ia legii este o pseudo-democraÈ›ie’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – DemocraÈ›ia È™i alternativele ei, p.50). Dacă supremaÈ›ia legii este criteriul fundamental pentru o democraÈ›ie ,,reală sau stabilă’’, cum o numesc autorii mai sus citaÈ›i, atunci este cât se poate de clar că societatea românească se află într-o pseudo-democraÈ›ie. Din aceste considerente, în consolidarea democraÈ›iei, rolul fundamental în instituirea respectării supremaÈ›iei legii îi revine preÈ™edintelui. Un preÈ™edinte, indiferent de culoare politică, din oricare partid ar proveni, odată ales, nu are voie să practice jocul favoritismelor în numirea miniÈ™trilor È™i prin asta să instituie, ca o reacÈ›ie în lanÈ›, corupÈ›ia în toate instituÈ›iile statului de la nivelul central la cel local. Toată politica celui de-al treilea …escu este o politică a arbitrariului, o caracteristică a individului cu apucături despotice. CorupÈ›ia È™i favoritismul, la nivel guvernamental, încurajează la nivelurile de jos cinismul È™i lipsa de respect față de lege. E nevoie de o lege organică care să instituie supremaÈ›ia legii, să interzică categoric orice intruziune a preÈ™edintelui în justiÈ›ie, în numirea sau destituirea miniÈ™trilor, fără acordul Parlamentului È™i a primului ministru sau situaÈ›ii când se dovedesc acte clare de corupÈ›ie iar ministrul în cauză dacă e favorizat de preÈ™edinte să se prevadă sancÈ›iuni din partea Parlamentului atât pentru preÈ™edinte cât È™i pentru ministrul în cauză. Un preÈ™edinte trebuie să fie obligat prin lege să vegheze la supremaÈ›ia legii, să fie chiar obiectivul fundamental al mandatului său în politica internă. De asemenea, trebuie să fie stabilite, prin lege, criterii clare de performanță ministerială È™i obligarea miniÈ™trilor la informări periodice cu privire la cheltuirea banului public. Când un preÈ™edinte favorizează pe anumiÈ›i lideri din propriul partid È™i nu acÈ›ionează pentru stoparea furtului din banul public este evident că prin această practică dă tonul corupÈ›iei, induce ideea structurări anumitor grupuri din partidul din care provine în grupări oligarhice È™i toată politica democratică devine pseudo-democratică. ÃŽn această situaÈ›ie relaÈ›iile de comunicare se denaturează È™i devin imposibile; cinismul È™i dispreÈ›ul față de electoratul care i-a ales este un exerciÈ›iu de fiecare zi al oligarhilor, după cum bine se poate vedea. Trecerea de la principiile democratice la guvernarea nedemocratică se face prin acte politice brutale sau persuasive, prin instaurarea arbitrariului în interpretarea ConstituÈ›iei, prin practica învrăjbirii, prin tergiversarea luării măsurilor, prin împingerea oamenilor din propriul partid la acte de corupÈ›ie pentru a-i avea la mână în scopul aservirii lor necondiÈ›ionate. Această manieră de guvernare autocrată demonstrează cât se poate de clar, cum un om politic, ajuns în cea mai înaltă funcÈ›ie în stat, poate devia de la democraÈ›ie la alternative nedemocratice. TendinÈ›a de a abuza de putere a întrecut limitele critice la cel de-al treilea …escu. Se creează astfel, o tot mai mare discrepanță între interesele populare È™i interesele grupurilor politice, discrepanță care poate conduce la conflicte violente. ÃŽn această situaÈ›ie, clasa politică apărată de solemnitatea È™i prestigiul puterii devine în timp tot mai abrutizată prin practicare exerciÈ›iilor zilnice de abuzuri tot mai manifeste È™i mai la vedere. DemocraÈ›ia se transformă tot mai fățiÈ™ într-o formă politică de tip oligarhic. Românul din clasa de mijloc, cel care are o relativă educaÈ›ie politică se simte exasperat È™i dezgustat de toată mascarada puterii. Alunecare spre oligarhie a guvernării democratice induce intelectualilor neangajaÈ›i îngrijorări existenÈ›iale. Când oamenii politici, aflaÈ›i la putere într-un regim democratic, nu mai admit opiniile concurente, iar votul majorității parlamentare este anihilat în mod cinic, este cât se poate de clar, dacă mai este nevoie de un argument în plus, de tendinÈ›ele dictatoriale ale celui de-al treilea …escu È™i structurarea în grupări oligarhice ale clicii aservite din propriul partid. Suprapusă peste criza economică , criza politică generată arbitrar È™i dictatorial de către cel de-al treilea …escu, cu scopul vădit de avea un guvern aservit, care să controleze alegerile prezidenÈ›iale, are efecte grave asupra democraÈ›iei. ,,AÈ™a cum avertiza Huntington (1991: 258) ’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer - DemocraÈ›ia È™i alternativele ei, p.236). Aflat timp de cinci ani la preÈ™edinÈ›ia țării, cel de-al treilea …escu s-a dovedit incapabil să administreze È›ara. Toate acÈ›iunile lui aparent constructive s-au dovedit a fi în realitate distructive, frauduloase È™i periculoase pentru democraÈ›ia noastră tânără, care se află acum sub sabia lui Damocles a alternativelor nedemocratice. Bibliografie: 1- Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – DemocraÈ›ia È™i alternativele ei, Ed. Institutul European,IaÈ™i, 2003 p.22,25,49, 50, 53, 236 2 - Jorge Luis Borges – Eseuri, Ed. Polirom, IaÈ™i, 2006, p.125 3 - Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, Ed. Institutul European, IaÈ™i, 2003, p.316 4 - Montesquieu Spiritul legilor, IV,5 5 – Colectiv coordonat de Jacqueline Russ – Istoria filosofiei III, Triumful raÈ›iunii, Ed. Univers Enciclopedic, BucureÈ™ti, 2000, p.31). |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy