,,Totul se poate argumenta. Greutatea e să știi ce să argumentezi.” (345)

Nu mi s-a întâmplat de prea multe ori să recitesc anumiți scriitori. Pentru că poate nu mi-au plăcut îndeajuns de mult, pentru că poate nu am avut timp sau starea necesară ori pur și simplu pentru că n-am vrut. Dar pe Radu Petrescu l-am recitit de foarte multe ori. Asta e: îmi place ,,Școala de la Târgoviște”. Am și scris de-a lungul anilor despre el. Poate într-un final (când voi hotărî că mi-am epuizat cerneala pentru opera și viața sa) o să le adun într-o carte.
Nu știu dacă-mi place atât de mult metoda de relatare preponderent folosită (jurnalul), ci mai mult stilul, contextele invocate, finețea sa literară indubitabilă – perfecționată până... departe (chiar autorul recunoaște că de multe ori a aruncat pe foc manuscrise întregi, iar pe altele le-a rescris continuu).
,,Ocheanul întors” (caiet jurnal) a stârnit în lumea literară mult interes prin mister. Nu mă refer aici la ceva fantastic, ci la faptul că mai multe scrieri ale lui Radu Petrescu poartă această denumire. Și... mai apar totuși ,,ocheane” uitate de autor, dar scoase la lumină de iubita sa soție, Adela Petrescu. Primul apare în 1978. Cel despre care fac vorbire acum datează din 1956. Mai avem o versiune din 1951. O fasciculă este ,,Ochianul întors” (cu ,,i”). Așadar este destul de greu de realizat o cronologie corectă a acestor ,,ocheane”. Poate că în viitor vreun editor se va gândi să tipărească un volum complet cu aceste însemnări de o inestimabilă valoare literară și culturală națională.
Cartea cuprinde 453 de pasaje, se încheie cu ,,Addenda. Despre Univers” și a fost transcrisă (cine știe a câta oară! – era o ,,manie” a scriitorului să stilizeze totul până la exhaustivitate) când avea doar 29 de ani. Este (și nu greșesc afirmând acest lucru) șantierul creațiilor sale viitoare – la fel de importante ca aceasta -, laboratorul experimentelor și a certitudinilor lirice.
Ochiul atent al lui Radu Petrescu redă gânduri finisate milimetric, desenând o tipologie în literatura română și chiar universală, adunând comori scrise, rațiuni, fapte, oameni, evenimente, judecăți de valoare: ,,Cărțile scris de mine nu le-am pus în bibliotecă de frica prafului. Le-am închis într-o ladă brașovenească și am pus deasupra lăzii o icoană pe sticlă.” (128)
Acest ,,Ochean întors” este cu siguranță un fragment de jurnal, alcătuit din filme de scurt metraj, percutante, sintetizatoare. Trebuie să-l citești integral pe Radu Petrescu ca să le poți înțelege, să percepi felul său de vedea realitatea și creația operei artistice: ,,Societatea ar vrea ca un om ca mine să asculte întreaga viață pe ceilalți vorbindu-i de ceea ce-i interesează pe ei și să nu vorbească, la rându-i, decât foarte rar, dacă se poate niciodată, despre ceea ce-l interesează pe el.” (150) sau ,,Artistul, dedicat în exclusivitate operei, adică unei ființe exterioare locului din spațiu, care se cheamă să zicem Theodor Pallady, este modest prin definiție, căci se uită pe sine.” (154).
,,Despre Univers” din finalul acestui ,,Ochean întors” este o meditație filosofică amplă, interpretată stilistic de personalele descrieri ale autorului, verificate contextual și integrate spiritului absolut, a acelei ,,ars poetica” în literatură, prin finețea, dar și profunzimea rândurilor sale.
,,Esențial pentru creația universului este să cuprinzi cu ochiul lucruri multe, importante și dispuse într-un spațiu vast și foarte adânc, dar să nu fugi de celelalte. Să nu alegi, prin urmare, ci să ai doar grijă cum privești”.