agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-17 | [This text should be read in romana] |
De la Inimă la Suflet-Templul lui Dumnezeu
Viața, ca realitate și enigmă, ne oferă mereu clipe de meditație; încet reușim să găsim răspunsuri parțiale, și asta pentru că adevărul este doar la Dumnezeu. În sufletul meu persistă ideea că lucrurile și cuvintele sunt de când lumea și noi nu facem decât să le redescoperim și/sau să le înțelegem. Altfel spus reînviem o tradiție primordială, precum este scris în Geneză 11.1: „Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte.” Așa am pornit să aflu de ce noi spunem inimă, iar francezii coeur, englezii heart, grecii cardia și latinii cor-dis. Autorii DEX-ului consideră că termenul inimă provine din latinescul anima, ștergând cu buretele peste 3000 de ani din istoria comună a popoarelor. Răspunsul este complex și el își trage seva atât din sanscrita vedică cât și din marile culturi sumeriană și egipteană. Reamintesc spusele lui Nostradamus, care considera România ca fiind Mesopotamia Europei, și se pare că n-a fost un accident. Ar fi banal să menționez doar simbolistica inimii (ca sediu al sufletului, al sentimentelor de iubire, al vieții), și despre cei răi, considerați fără inimă sau având-o de piatră - în opoziție cu aceia care au o inimă de aur. Dacă deschidem Biblia găsim: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7.38.) și „…voi sunteți Templul lui Dumnezeu, că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (1 Corinteni 3.16.). Acum să ne întoarcem în trecutul îndepărtat, în mileniul IV î.Hr. Atunci în Asia și în Africa se afirmau câteva mari civilizații ale lumii. În Sumer, fiica zeului An (în unele texte apare ca inteligența divină, care a creat și susține universul, fiind responsabil cu așa zisele me), este Inanna/Innin (al cărui nume derivă de la nin.an.na. și înseamnă „Stăpâna cerului”, are epitetul de „Regina tuturor me”). Deși specialiștii încă mai șovăie în a traduce sensul termenului me, totuși ei îl consideră „forță divină”, „hotărâre divină”(Landsberger) - și zeii cu cât posedă mai multe me cu atât e mai bine. Deci o primă însumare a Innin+me=Inime. Pare o speculație, de aceea vom coborî în Egiptul antic unde zeul Amon înseamnă ascuns, iar în libiană aman înseamnă apă. Amon este menționat într-un text din mileniul III î.Hr.: „regele urcând la cer ca fiu a lui Geb (zeu-pământ) va sta „pe tronul lui Amon”; apoi apare cu epitetul „Stăpân al Tronurilor Celor două Þări” și ajunge în alte texte la titlul de „Rege al zeilor”(Amon-Re nesu netjeru) în mileniul II î.Hr. Amon are pe cap două pene, secționate vertical. Ca să pot continua, voi aminti că inima în evoluția sa ajunge la animalele superioare (și implicit la om) să aibă patru încăperi (două atrii și două ventricule), având comunicare atriul-ventriculul drept cu sânge neoxigenat și atriul-ventriculul stâng cu sânge oxigenat. La judecata zeilor inima defunctului este pusă pe un taler, iar pe celălalt o pană (simbolul zeiței Maat, cea care reprezintă adevărul, dreptatea și morala - adică legea, ordinea universală). În franceză âme înseamnă suflet și corespunde sanscritului Atman, care este sufletul universal, esența imuabilă de a fi, forma microcosmică a lui Brahma - conform grecescului atmos și germanului Odem. Tot în Africa, în arealul Mali și Niger trăiesc dogonii. Acest popor străvechi, închinător la o „pitică albă” ce însoțește steaua Sirius (a cărei prezență au confirmat-o astronomii), spun că zeul lor suprem este Amma; el a creat un ou cosmic, care a fost segmentat în două placente gemene, fiecare dintre ele cu o pereche de gemeni, nommo. Inima are o formă conică asemănătoare unui ou, are patru cavități, unite câte două, ca și două perechi de gemeni univitelini. Reunind aceste date înțelegem că prin simbolurile egiptene și dogone avem imaginea anatomică a inimii, iar sumeriana și sanscrita accentuează partea spirituală a inimii. Mulți vor spune: dar unde sunt coeur, heart, curazon, cardia? O structură anatomică a inimii se numește cordaj valvular, care ajută la deschiderea valvei tricuspide dintre atriul drept și ventriculul drept, respectiv valva mitrală sau bicuspidă dintre atriul-ventriculul stâng. Chiar dacă medicina este mai recentă, iată că prin valva mitrală, tradiția indo-europeană străbate mileniile. Noi în română avem sensul de coardă sensibilă a inimii, la egipteni Maat reprezintă adevărul și dreptatea (ca și zeul Mitra, simbolizat de soare la iranieni, fiind zeul dreptății, al credinței ca și în Vede). Dacă ne reîntoarcem la credința iudeo-creștină înțelegem că fiul lui Dumnezeu, născut din neamul iudeilor, Iisus Hristos are numele legat de aur (simbol al soarelui, al nobleței) și după unii tribul lui Iuda este asimilat cu zodia-constelația Leului - considerată inima omului astral, totul prinde contur). Căci prin credință și iubire din inima noastră se va revărsa apa vie. În sanscrită o vocală dă sens la două cuvinte hrdaya=inimă și hridaya=inima spirituală, nișa din străfundurile noastre în care strălucește lampa lui Jnâna=cunoașterea, și care se găsește în partea dreaptă a inimii fizice. Jnâna-Agni este focul cunoașterii, al înțelepciunii (iată aici Jnâna se apropie de Inanna). Nu mă pot opri fără a constata că există o gravă boală de inimă numită angina/anghina pectorală. Ea se manifestă prin dureri și sufocare. În sanscrită anna înseamnă hrană solidă; an, rădăcina verbului a respira, a sufla e conformă termenului grec anemos, latin anima, francez âme și animal - după lingviștii francezi, iar anguriya= inel, amsa =luminos, radios - în mitologie, amhas - sufocare strangulare, anxietate, frică (conform cu angor din latină, angst din germană și angoisse din franceză). În angină, vasele de sânge se îngustează și apar momente de hipoxemie, însă și frica poate provoca o vasoconstricție care poate crea senzația de asfixiere; este cunoscută expresia „sugrumat de groază”. Putem înțelege, la propriu, că apa vie este sângele încărcat cu oxigen care străbate inima. O putem vedea însă și din punct de vedere spiritual, căci o inimă ușoară este liberă, iar a fi liber înseamnă a putea dărui; și în acest caz inima se umple mereu de sângele oxigenat și de focul iubirii. Poate nu întâmplător în sanscrită angara înseamnă cărbune aprins și agni-foc. Când in-vidia, acest vid al inimii ne poate cuprinde și strânge ca un inel, la fel orice sentiment negativ afectează corzile inimii, strâmtează inelul (angurya) orificiului dintre atriul și ventriculul stâng, valva mitrală, atunci focul vieții, Agni, se diminuează. Când ne facem cruce, noi ortodocșii spunem: În numele Tatălui, în numele Fiului și în numele Sfântului Duh. Atingem pe rând fruntea, plexul solar (poarta soarelui, prin care intră energia, prana în sanscrită - „Pâinea lui Dumnezeu” în Ioan 6.33; anatomic plexul solar conține 5 ganglioni obișnuiți și doi în formă de pește - simbolic ei reprezintă cele cinci pâini și cei doi pești, masculin și feminin reuniți, precum în Ioan 6.9), apoi partea dreaptă a toracelui și a inimii și spunem: „al Sfântului Duh” (unde tradiția vedică consideră că este lăcașul, templul sufletului), iar în final spunem Amin, atingând partea stângă, inima - cea care la judecata zeilor la egipteni (și de apoi la creștini) va spune adevărul despre faptele din timpul vieții. De asemenea în Osea 2.1. Dumnezeu, prin numele Ami, vorbește de „Poporul meu”. Poate de fapt Amin vine de la „Ami” și crucea unește lumea noastră cu lumea divină într-un întreg. Să dăruim iubire, înțelepciune/știință, pentru ca izvorul inimii noastre să nu sece înainte de vremurile hărăzite. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy