Oricât ar părea de ciudat, cartea și oamenii cu carte n-au fost niciodată în topul românilor, în ultimii 200 de ani. Marea majoritate a boierilor români erau niște inculți- la ce le trebuia carte ? Excepțiile- cum a fost Ienăchiță Văcărescu- au intrat direct în istoria literaturii. Pe de altă parte, o politică "prudentă" spune că nu este bine să ai prea mulți oameni învățați în subordine pentru că o să le vină mintea la cap mult mai repede decât unor proști. Copiii boierilor- pașoptiștii- au făcut școală la Paris sau la Viena dar au profesat mult prea puțin. Revoluțiile pașoptiste au fost făcute pe de altă parte de Sile Casapu, Ioan Boiangiu, Melger Precupețu, oamenii simpli care știau așa cum spunea vodă Bibescu "doar de zarvă și scandal".
Meciul dintre școală și incultură în România a părut să se încline un pic de partea școlii doar atunci când o dinastie germană- serioasă și fără superficialitatea latină- s-a așezat pe tronul țării.Maiorescu și Spiru Haret sunt, din păcate, doar exemple fericite. Majoritatea Miniștrilor Învățământului nu au făcut nimic pentru școală. Absolut nimic. Acest lucru este extraordinar de vizibil atunci când studiezi structura învățământului românesc superior antebelic. Până în anii 40 nu a existat o instituție de învățământ superior politehnic acceptabilă în România- astfel de instituții- vestite- existau în Imperiul Austro-Ungar încă din secolul XIX. Pe de altă parte școala superioară română producea într-o veselie avocați. De ce oare ? Pentru că era o profesie care nu necesita foarte multă învățătură- trebuia să memorezi niște legi iar apoi (ca și astăzi) un avocat bun era dat de tupeul său. Dacă în parlamentul francez din 1934 proporția dintre avocați și celelalte profesiuni este de 20/80 % ,în parlamentul român din aceeași perioadă proporția era de 75/25 %. Școala românească dădea rateuri serioase încă din acea perioadă; în toată perioada interbelică rata abandonului școlar în România a fost cea mai mare din Europa. Existau o serie de categorii (femeile, minoritățile) a căror acces era îngrădit fie de legea propriu-zisă fie de absurdități gen Numerus Clausus.
Învățătorul și popa făceau legea în satul românesc. Din păcate lui domnu'Trandafir i se opunea domnu'Vucea iar Marius Chicoș Rostoganii abundau- pentru că o dată prinsă o catedră trebuia să sugi tot ce puteai din ea.
Comunismul n-a făcut decât să amplifice dezastrul. "Școala pentru toți" și "învățământul obligatoriu de 10 ani" constituiau fantezii admirabile- din păcate pentru a le îndeplini era nevoie de resurse pe care învățământul nu le-a avut niciodată.
Logica lui "merge și așa" domină încă învățământul românesc. Toate încercările de cernere, de evaluare a performanțelor universitare au fost oprite de zidul unor complicități cel puțin vinovate.
Complicități care și-au dat mâna în boicotarea deschiderii anului școlar- cred că mai jos de atât nu se poate ajunge. Sindicatele profesorilor- pe cine o reprezenta oare acești lideri sindicali- au lovit din nou în cei nevinovați- copiii. Învățători și profesori de 30 de arginți, cei care sunt cu gura mare la fiecare 15 septembrie- au mai pus de un miting și de o strigare. Sunt curios dacă fiecare din acești "profesori" și-ar putea demonstra- în fața unei comisii imparțiale- excelența în profesie. Sunt curios câți dintre acești mitingiști sunt cei care iau 4, 5 și 6 la examenele de rezidențiat.
Sunt curios. De ce trebuie de fiecare dată să se lovească în copii ? De ce niște oameni "cultivați", cu pretenții- nu se pot înțelege cu statul- indiferent de culoarea politică a puterii ?