Dupa ce a muncit tot anul ca o albinuta, culegand polenul din florile poeziilor de pe site, oferind cititorilor mierea atât de dulce a eseurilor, (fiecarui sarbatorit acordandu-i un cadou unic, surprinzator si inestimabil), iata ca a venit si randul Mariutei noastre, să faca o mica pauza si sa-si traga sufletul de atata alergătura prin petalele versurilor.
După ce si-a dorit să fie ba floare, ba fluture, ba un bob de roua, ba o pasare, ba un izvor sau o vita de vie, așa cum frumos spunea in gandurile ei “Ce mi-as fi dorit sa fiu” http://www.poezie.ro/index.php/personals/39483/index.html) in final a optat pentru a fi prietena de suflet a tuturor agonistilor, oferind cu generozitate un rai în miniatura din gandurile-i nobile. Toata aceasta filantropie a Mariei se extrage din esenta divina a sufletului ei, din dragostea de frumos, pe care o simte cu intensitate in intreaga-i fiinta. Rugaciunile Mariei sunt si ale noastre, intelepciunea varstei aratandu-i cum sa se roage. “Asa am invatat...sa ma rog “ (http://www.poezie.ro/index.php/poetry/41288/index.html) si cum sa imparta si altora din bucuriile care o cuprind.
De aceea mi-am propus, acum la aniversarea “albinutei” noastre dragi, sa redau cititorilor o parte din sutele de comentarii facute de Maria, risipite in nenumaratele texte ale diferitilor autori, cunoscuti sau mai putin cunoscuti, si pe care i-a gratulat cu maxima generozitate in ganduri care sunt de dincolo de cuvinte si de necuvinte. De dincolo de cuvintele spuse si nespuse. Sunt, daca vreti, niste maxime și cugetari mereu proaspete si noi, mereu surprinzatoare, mereu pilduitoare. Parca regasim in gandurile de mai jos, framantarile “Micului print” (a lui Antoine de Saint Exupery) aflat la varsta maturității depline, privind si traind totul prin prisma experientelor acumulate in complexa-i viata.
Comentariile Mariei, facute în subsolul diferitelor texte, constituie, prin ele însele, mici bijuterii poetice, o expandare a sufletului generos si frumos pe care-l are.

bob de roua
Nicicând nu mi-a fost mai clară ideea
Că eu fără Tine aș fi om de nea.
- Ghetarul sfletului se frange in lacrimi de dor, in boabe de roua, podoaba nemarginita a zilelor de vara.
Imi permit sa-ti fur un vers pentru a-l agata in cuiul sufletului meu :Fă-mă să fiu iar rouă în soare, (comentariu la poezia “Ruga” a lui Ionel Catalin Diaconu)

Ciorchini de gânduri
,,Cu palmele moi
adulmeci în tihnă
torsul tolănind pitit în iarbă’’
Da, iarba acum e ascunsa sub frumusețea albului imaculat și florile de salcâm stau gata, gata să pocnească într-o explozie de stele, să-ți îmbrace chipul în frumuseți nebănuite.Ghici cine-i? Eu, o întârziată ,care am dorit să-ți las urarea mea de bine nu în altă parte decât în locul primei noastre întâlniri.
(comentariu la poezia “Clatite cu flori de salcam’ a Cristinei Hasse)

Cadere in sus
…Intreaga viata e un urcus continuu, in dragoste există și căderi, căderi care ne ridică pe o treaptă superioară... ( la poezia “Ramas bun” de Camelia Petre)

Cu inima pe palme
… cel care nu are curajul să se privească în interior, înseamna ca are o frică , o frică ce depășește cunoașterea de sine sau frica de a nu întâlni prea mulți straini si de-a se afla în postura de gazdă!
De multe ori cred că, culorile vieții au fost furate de curcubeu pentru a se îmbrăca în atâta frumusețe. Revenind la dragoste , cred ca poate avea orice culoare - are culoarea amăgirii, a zâmbetului gâdilat, a credintei, a nadejdei…a regasirii , a fluturilor zburând din floare-n floare și a celor care scriau : cu drag si dor… Dupa cum spui si tu , mi se pare ca Divinul mereu a fost considerat ultima Speranța. Mereu vom gasi o trecere spre ceva! Mereu vom spune: ce încurcate sunt cărările vieții! Toate aceste gânduri sunt ale mele și mă bucur când se regăsesc și alții în ele. Știam că cineva îmi va simți tristețea și bucuria. Și -așa ca și acum , ori de câte ori simt că nu mai știu cine și ce sunt, îmi împrospătez nuanțele culorilor pentru a-mi găsi identitatea!!
Cineva spunea : ,, cu inima în palme și adevărul în ochi…’’
(la “Calatorie imaginara” de Maria Prochipiuc)

Azi
Azi visele coboară lin de pe piedestalul eternității în crâmpieie de aripi, iar parfumul suav al freziei îți îmbată simțurile. ,, Azi ‘’ pare a fi o primavara a sufletului tau!? Vad , cum gândul te poartă liber peste tot, iar sufletul nu are bariere, așa că, visează și iubeste! Mă simt minunat aici la tine!
(comentariu facut la poezia “Azi” de B. Groza)

Lacrimi fulgerate!
…De multe ori căldura lacrimii are puterea să topeasca noianul zapezilor , adunate in picatura de ploaie si să le transforme în raze de soare!
Mi s-a oprit lacrima undeva în colțul genei!!!!!
Parafrazându-l pe Blaga ,, Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit asa de mult sa plinga si n-au putut" - pot spune : lacrimile sunt cuvinte așternute pe hartie!
(la poezia “Lacrima” de Gavrila Radu)

Cioburi de dragoste
De câte ori nu m-am agățat de trunchiul incertitudinilor, de câte ori umbrele gândurilor trecute nu mi-au umplut zilele, și de câte ori nu m-am născut din căderea verdelui crud! Oare ,de cate ori nu am fost victima propriei capcane în albastrul durerilor... lacrimile strecurate prin foșnetul frunzelor...de câte ori semnele durerii sau pierdut în apusuri târzii... și din șirul nesfârșit de vorbe brăzdate pe trupul meu nu mi- am clădit vise înodate undeva în irealitatea cu sens unic...în scorbura inimii...neajungând la acea împreunare a zâmbetului înțepenit în veșnicie... și totul să foșnească de verde, de roșu și albastru... adunându-le în treceri și trăiri.
( la “Tomnirea trecerilor” de Florina - Daniela Bordieanu)

Treceri întârziate!
E vremea anotimpurilor târzii, a dimineților pulberite sub floarea de salcâm!
E vremea scrisorilor? Da, a scrisorilor duse în vârtejuri de frunze și flori dar nu oriunde , ci în sufletul celor care caută să descifreze sensul cuvintelor agățate de-un umăr, și unde poștașii uitării pictează cu verdele iubirii.
( comentariu la “Drumurile scrisorilor” de Daniel Bratu)

Am aprins lumina!!!
O zi frumoasa! De cand n-ati mai trait o zi frumoasa? - Chiar vrei sa afli? În fiecare dimineață mă bucur pentru darul pe care îl primesc - viața! Apoi cele zilnice,... și în cele zilnice am o noutate - când vin nori mă ascund sub voalul poeziei.ro si ...încerc să pătrund în oceanul de clipe efemere Da, Lumina e de ajuns.
( comentariu la “ O zi frumoasa” de Adria Ana)

Cuvinte ce respira
…scrie despre ce iubești si nu numai… când iubești simți, simți cum primăvara își spală albastrul cerului cu fulgi mari căzuți în cuvinte, care respiră uneori trist alteori fericiți... și mai tot timpul o rază de soare va răsări din inima în care scrijelim cantul iubirii
note de trecere.
(comentariu la “Despre ce iubesc” de Alina Manole)

O fi de la Primăvară?
“De Ieri, mi s-a parut ca te aud batand in geam si este adevărat! Erai tu , nu doar vantul de primavara.altfel cum m-aș lua la brat cu amintirile, imi aprind o tigara, chiar de-i numai imaginara, si-apoi lasandu-ma prada fumului ametitor, incerc privirea sa-ti schitez. și chiar dacă ar spune că indraznesc prea mult vreau să mă așez pe genunchii lui ca împreună să silabisim cuvintele să uităm de timp… dar după cum ai spus și tu … Inca o noapte se va asterne intre noi”. Ce mi-a placut ? Totul ! Sunt gândurile mele transferate în emoția degetelor tale.
“clepsidra noastra de mult a adormit. “
(comentariu la “Sentimente” de Felicia Baltag)



Strângând în mine unică poveste
…OMUL- un univers în care poți descoperi atâtea mistere , dar mai ales Femeia făcându-și altar , unde în altă parte decât în coasta Bărbatului ?
Cine altul poate fi poveste, decât POETUL!
Furat mereu de amintire... și să-l regăsească în toate pe UNUL numit: CREATOR!
(comentariu la “Sonet 36” de Adrian Munteanu)

icoana de rouă
În buzunarul semnului de întrebare privit în oglindă îți aștept sărutul într-o rimă nouă, însetată de verdele crud al icoanelor prelugite în bobul de rouă.
Tu ești doar :
îndrăgostitul
anotimpului suav
din rugăciunea
palmelor tale
Cuvintele sapă depărtări și desenează ochi deschiși spre frumusețea din tine. Primesc poemul acesta scris cu argint pe tâmple mele, presărat din loc în loc cu ruguri într-un preludiu dspletit de rătăcirea gândurilor…
(comentariu la poezia “Poem ascuns” de Vasile Mihai)

oaspete întâmplător
Cantec - sub clarul de lună cântecul nopții veghează iubirea, alungă pustiul chipului îmbrăcat în carne, pictează cerul cu lumina ochilor spre dimineață… într-o nouă naștere ca într-o nuntă de vise… pleoape pierdute în tăcere unei noi așteptări...
(din comentariul la personalele lui Florin Andor, intitulate “Dupa un an si-o zi”)

ploaia va mai șterge orice urmă din mersul meu...
Orice lucru pare a avea un început, uneori dincolo de noi, alteori chiar în noi, iar alteori îl primim în dar, cu acest început pornim la drum, nu știm niciodată cum va fi drumul; poate fi anevoios, lin, încărcat de flori, alteori printre florile noastre vin unii și-ți împrăștie samânța răului din ei. Frumusețea cuvântului tău va reveni mereu , mai inchizi ochii, mai muți o frumză... și treci…
(extras din comentariile la poezia “ Descriere fugara” de Camelia Petre)

lumina din lumina
Timpul - e cel care devine etern, uneori perceptibil, lasă urme în gând așternute prin cuvinte aurii și proiectate într-un spațiu numit OM. Uneori timpul stă pe loc, doar mintea condesează timpul în clipe de fericire, de extaz și uneori durere… Libertatea e reprezentată de timp; uneori ieșim din acest timp și ne ducem undeva spre infinit, acolo unde nu mai există nici o măsură, o întindere nesfârșită unde îți cauți entitatea numită Viață. Controlul timpului stă în mine, în tine, e o trăire inocentă, e de fapt o identificare cu universul. Pentru a ajunge la o adevărată fericire de a trăi Timpul trebuie uneori să poti ieși din el, e o încercare să pui ordine în gânduri.
(comentariu la personalele “La multi ani, prietene!” dedicata lui Aleksandar Stoicovici, de subsemnatul)

frumusetea curcubeului
Curcubeul e bobocul care înmugurește culori dătătoare de viață iar genele martore la minune se grăbesc să răspândească izvoarele din univers.
(extras din comentariul la poezia “Circuit inchis” de Codrina Verdes)

Cântă, copile, ia fluierul și cântă!... Cântă până nu e prea târziu!
Ce minunat e să te simți copil!
Să stai cu capul în poala povestitorului și să devii unul din personajele sale. O îmbinare reușită a evenimentelor...
(comentariu din proza “Intoarcerea acasa …a ploii” de Vasile Mihai)

o cheie este la mine
Magicianul acesta (…), îmi întoarce planurile pe dos, doar albastru cerului răsfrâns înspre chipul eșarfei se poate oglindi ritualic, tăiat pe fața inversă a monedei…
Centrul luminii l-aș întoarce cu fața spre răscruce de vânturi, acolo unde de nouăzeciși…chiar și de șaptezeci de 1+2+3+4, mintea umblă prin cuiburile altora să-și regăsească lumina, dar unde?…pe zidurile negre ale castelului cu turnurile sfărâmate. Norocul clipei, că fecioara, caută în zodia leului, chiar în al unsprezecelea ceas îngemănarea de suflete, a unui suflet îmblânzit de frumusețea simbolurilor suprapuse unele peste altele. Îmbraci un simbol în haina altuia, și pe celălalt mai departe… încerc să pătrund misterul…și am reusit, îl știu, dar nu-l divulg, fiindcă altfel după mine s-ar închide norocul lovit de sabie...
(comentariu la “Sarutul moirei” de Albu Vladimir)

pentru albastrica
…este greu să mai devii copil când ești înconjurat mai mult de rău.
(comentariu la “Adevarata poveste” de Maria Prochipiuc)

felicitari
e frumos să fi boabă de rouă, doar pentru o zi!
(comentariu la poezia “ Invinsii” de Anda Andries)

de la mine catre tine
...Cuvintele, așteaptă, se minunează și... se prefac în poezie
(comentariu la poezia “ Eu catre tine” de Elia David)

pentru prozatori si nu numai
De ce oare tot timpul putem crede că celălalt se îndrăgostește doar pentru că s-ar regăsi în noi, dragostea nu e numai regăsire, e o completare a frumosului pe care îl descoperi în celălalt și vrei sa ți-l împropietărești.
(comentariu la proza “Sageti catre un cer personal” de Andrei Badea)

mi-e dor de tine
La prima vedere s-ar părea că totul e așa la voia întâmplării, că prin zidul penetrabil și acut doar o singură rană țipă sprijinind cerurile acolo unde era poate doar un singur sens…
( comentariu din “Sueno (4)” de Mae Stanescu)

veni vremea lasă-mă să trec și lacrima aceasta de azi
Atât cât timp am tot putut să sui, cum steaua ta în miez de ziuă nu e, căci numai lor le-ncredintez o cheie, a anilor ce se deșiră ca fulgii lui decembrie în flori de tei, să îți prelingă clipa preaplinului din tine, să te reverși în cântec înveșmântată-n sărbătoare…și a venit o boare cu cântul de colinde…că frunza-i verde de mălin, că anii vin și nu se duc, te-mprăștii și te-aduni…cum să-ți zugrăvesc conturul, cu ce culoare să te-nchipui?
(comentariu la “Confidential” de Alina Manole)

iubiri de-o clipă în singurătăți de-o viață
Femeie cu suflet fără cheie, mă aduci în povestea ta și mă despletești în fulguiri ușoare, imi faci din trăiri amurguri și răsărituri, iar din acea rază firavă de soare ca o pasăre maiastră mă cânți în culori de copaci îmbrăcați în misterul clipelor de singurătate. Mă scalzi în lumina fulguirilor tale tainice, iar ochii mei se spală cu roua unei povești care s-a sfârșit cu mult înainte de a începe. Doar ochiul orb al celui care nu mai simte, mi-a cântărit cu aburi în miezul zilei umbra, așezând pe deget culorile toamnei nedefinite, pecetluite abisal în jertfa meilor pascali. Încerc risipa să mi-o strâng de pe meleaguri înfășurate-n ierburi, iar din suflet fulguirile roșii a unui deșert mânjit de cuvinte. Poetul când suferă scrie, iar eu nefiind poet înalț statui eternității și rugă: Ajută-mă să-nțeleg și adevărul să-l cunosc să nu mai zămislesc noi păsări-cuvinte! Te țin zăvorât pe tine sau pe el, pe voi toți între filele nopților și zilelor mele. Consider cuvintele tale daruri pentru mine, e trist Decembrie! E trist!
(comentariu la “E anotimp de fulguiri in noi lumina” de Simionescu Adriana- Marilena)

multumiri de aplecare asupra tacerilor
Ce mult mă bucur când cineva îmi rascolește din când în când ''aminirile'', revin și eu în acea stare și retrăiesc momentul...
(raspuns la un comentariu facut la poezia “ Trairea prin tine” de Maria Prochipiuc)

Darurile darului
Tuturor celor care s-au împărtașit din darul meu!
Lumina din lumina,… frumusețe gândurilor,… urma cuielor sădind lumină,… speranța împlinirilor,… lumină lină venind de dincolo de lumi, …picuri de lumină în sudoarea bobocilor, …boboci de lumină, …trebuința unui cui în zidul credinței ca prin unirea celor trei burice să-ți poti bate in palma răstignirea… sa poti spune sublim!…iar imagine să ne lumineze sufletul…
Voi mi-ați demonstrat că: Dăruind vei dobândi!
(comentariu preluat din “Veniti de luati lumina” de Maria Prochipiuc)

LA MULTI ANI!

P.S. Sunt convins ca Maria a mai daruit si altora din lumina ei, launtrica. Cei nepomeniti aici, ( si care cu siguranta ca sunt multi) in acest dar al meu pentru “albinuta noastra” sa ma ierte si sa aduca ei cadoul lor, in subsolul acestui modest text. Va multumesc !