o frunză uitată
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
și mâna-ncleștată
și ochiul și
palma

iar moartea pornește
să-mi afle ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic și
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare și
plâng

și-acum înțeleg ce
anume mă doare
sunt singur și
veșted sunt frunza
ce moare