alb
țin ziua între degetele unui cristal
dualitatea lucrurilor
undă și corpuscul încă lumina
începem să luăm contur de curcubeu
de parcă ploile s-ar fi întâmplat iarna

amar
curge sângele uimirii prin vene
toate au pornit de la unda aceea
dincolo de miezul adânc al somnului
punem întrebări cuantice
tu pe cine iubești pe tine
dumnezeu ca margine
in the rye

toate își au vremea lor
și iubitul își are vremea lui
și o dimineață
pe străzile din orașul în care eu
nu am fost niciodată
și fiecare lucru își are vremea lui
privesc lumea printr-o prismă de sticlă
și la ceea ce face el nu mai este
nimic de adăugat nimic

de scăzut