Zile de 17 ani... pleaca destul de repede din viata mea. Macar o traiesc si eu cum pot, viata este defapt un moment mai lung, o perioada de timp nedeterminata de noi pamantenii, niste fiinte care incearca sa-ti castige existenta. Toate cunostintele noastre o sa se piarda atunci cand noi o sa murim, deci ce rost mai are sa traim? Dati-mi niste exemple concrete si realiste! Lumea e facuta din plastic si sticla. Plasticul sunt toate chiciurile de pe lume care rezista in timp si n-au nici o valoare (inclusiv oamenii), iar sticla e ceea ce este trecator si casabil... foarte casabil respectiv sufletul unui om, un picior, un nas, o mana etc. Viata e facuta de asa natura sa traiesti mult sau putin, dar sa ai clipe de fericire, ma rog senzatii de bine doar 30% din cat traiesti. Din cauza asta bucurati-va ca ninge sau ca ploua sau pur si simplu ca e o caldura inabusitoare afara. Viata e un experiment lung...
Totul este defapt un rau care poate fi lat apoi ingustandu-se usor. Acest lucru poate fi asemanat cu timpul care ni se pare cateodata ca trece atat de usor, comprimandu-se, dar alteori atat de greu. Si acest rau curge, curge pana da de o cascada sia poi isi reia cursul lui normal, dar cu un nivel in minus, deci oricat te-ai stradui sa te ridici ddupa ce ai cazut nu mai poti reveni la starea initiala. E o senzatie ata de noua, ai amintiri, informatii din trecut pe care vrei cu totul sa le stergi si nu poti, taman ele te marcheaza, cele pe care nu vrei sa le memorezi. Oricum viata e ciudata. Totusi fraza care ma caracterizeaza, in aceasta perioada cel putin, este ca "Nu-mi pasa!". Nu ma puteti dobori acum, am fost destul jos, a venit momentul sa mai ridic ochii!